Vor fi atentate şi în România? Unii spun că da, alţii că nu. Aşa spuneau şi belgienii şi francezii…

Patru români au fost răniţi în atentatele de marţi de la Bruxelles. Unul dintre ei Claudiu Rusu, a fost deja externat, ceilalţi, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, sunt în spitalele din capitala Belgiei. (Mediafax, Protv, alte surse)

Am vorbit aseară, până târziu, cu un amic din Belgia, întâmplător mai mult decât jurnalist, un român care locuieşte acolo de vreo patruzeci de ani, tată a patru copii, care mi-a spus cu subiect şi predicat, ca atentatele de la Bruxelles erau previzibile, poliţia se aşteaptă la asta, serviciile secrete franceze avertizând în mai multe rânduri oficialităţile belgiene că vor avea loc asemenea evenimente. Mai mult, că individul pe care poliţia belgiană l-a arestat, nu face parte din grupul celor ce au comis atentatele, este doar un găinar mărunt, arestat în lipsa de… altcineva. Iniţial nu l-am crezut, dar ştirea a fost confirmată de agenţiile de presă ceva mai târziu. Mi-a mai spus că alerta de gradul IV care este acum în Belgia nu face altceva decât să dea apă la moară “conspiraţioniştilor” care prevăd un viitor sumbru atât Belgiei cât şi Bruxelles-ului. Mi-a mai spus că doar în Bruxelles peste 30% sunt străini, marea lor majoritate arabi, iar ce s-a petrecut ieri se va repeta.
Tot aseară, în emisiunea lui târzie, Mircea Badea comenta cum că în România nu există pericolul unor atentate teroriste pentru că… România este un teritoriu neinteresant pentru mass media mondială, dând exemplu masacrul făcut de gruparea islamistă Boko Haram în Nigeria de care n-a vorbit aproape nimeni. Sigur, şi africanii sunt oameni şi sângele lor este tot roşu, nimeni n-a intervenit, chiar dacă evenimentele de acolo se întâmplă de ani buni. De ce? Pentru că… Cel mai bine ar fi să răspundă la asta Obama, Merkel sau Hollande, orice am spune noi, eu, Badea sau oricine altcineva, sunt doar răspunsuri din categoria “datu’ cu părerea”. Europa, este ceva mai aproape, aici sau la două ore de zbor cu avionul (sau trei cu low costul) iar islamul a pus piciorul în Europa şi continuă să vină. România face parte din Europa, e membră NATO, UE şi reprezintă o ţintă, indiferent de dorinţele lui Mircea sau ale mele. Ştie cineva dacă acum, în timp ce citiţi aceste rânduri, un descreierat îndoctrinat de islam nu pune un kil de cuie într-o pungă de plastic şi o plasează într-o bombă artizanală, aşteptând momentul potrivit? Nimeni. Ştie cineva, în momentul în care se înghesuie la metrou în Piaţa Victoriei, ce se afla în rucsacul pustiului cu gluga de lângă el? Nimeni. Ca-n reclamele de la tv, “nu e panică man”, nici la Istanbul n-a fost, nici la Bruxelles, dar uite că s-a întâmplat şi toată Europa e panicată. Până şi Albania şi-a dublat paza la intrările în ţară, Bulgaria la fel, de Serbia nu mai vorbim. Doar la noi, nimeni nu spune nimic, cea mai mare problemă a guvernului şi parlamentului a fost să interzică fumatul, parcă de această lege făcută pe picior ar ţine cineva cont. Nici măcar ei, cei care au votat-o. În Parlament se fumează, la Guvern la fel, adică ei au voie, fraierii trebuie să respecte legea. Aşa cum spuneam şi ieri, dacă se întâmplă ceva, face plici vreun dement într-un loc aglomerat, nu parlamentarii vor avea de suferit, la ei se ajunge mult mai greu.

Ţara noastră este pe “lista neagră” a teroriştilor. Nu este o informaţie “pe surse” este o informaţie publică, căutaţi pe google “românia pe lista neagră…” şi veţi vedea ce găsiţi. Aşa că situaţia nu e prea roză. Nu vreau să ne plângem morţii, nu vreau să devenim subiect de prima pagină, nu vreau ca lumea să fie cu ochii pe noi pentru moarte. Vreau să Statul să-şi facă datoria, să asculte telefoanele, pe mă-sa pe tat-su, pe cine vor ei, dar să nu condamne la moarte oameni nevinovaţi.

Le mulţumesc celor peste 5.000 de oameni care au citit cele scrise de mine, le mulţumesc celor peste 300 de cititori care au comentat articolul meu pe Facebook şi pe blog şi-i mulţumesc şi musulmanului din Constanţa care şi-a pierdut „trei minute preţioase din viaţa” să citească „asemenea aberaţii”. Din păcate pentru noi, “aberaţiile” despre care am scris şi care ţin prima pagină a ziarelor din întreaga lume civilizată, s-au întâmplat din vina şi cu participarea fraţilor săi întru credinţa, care la un moment dat, îndobitociţi de “învăţăturile” Coranului au luat viaţa, doar în ultimii zece ani, câtorva mii de oameni. Allah o fi el mare, dar din păcate pentru unii, nu prea se arată, iar virginele, caprele şi cămilele ce-i aşteaptă pe sinucigaşi, sunt nişte iluzii la fel de mari ca barba Profetului…

Vă place? Noi urmăm!

La Buxelles au murit peste treizeci de oameni NEVINOVAȚI. Un român a fost ranit. De ce?

Scriam acum două zile despre atentatul de la Istanbul (Un șeic idiot spune: “România este pământ islamic ce trebuie eliberat!”. Alt atentat în Turcia). Cineva mi-a spus (pe Facebook) că, deşi articolul e destul bine scris, e o fantasmagorie, la noi niciodată nu se va întâmpla asa ceva. Haida de! Bruxelles-ul este cea mai păzită capitală europeană, foşgăie pe acolo toate serviciile speciale din Europa, cele şase servicii belgiene şi cele nouă sau zece franceze. Nemţii, englezii, ruşii, americanii, până și românii, toţi au “oameni” acolo. Aşa şi? D-aia n-au putut arabii să zbiere Allahu Akbaaar! şi să se arunce în aer. Au murit oameni, oameni absolut nevinovaţi, pentru că nici la Bruxelles nici aiurea politicienii nu merg pe jos sau cu metroul. Pulimea da. Așa-i numesc politicienii pe cei care votează, doar știți asta… Noi suntem carne de tun pentru experimentele arabe, care nu sunt doar arabe ci şi americane, pentru că, cine i-a şcolit pe arabi în arta războiului? Pe de o parte americanii, pe cealaltă parte ruşii. Ba şi Israelul, cu toate că neagă cu vehemență acest fapt, are “instructori” prin taberele din Siria şi Libia. Întâmplător, în tinereţe am văzut cu ochii mei cum se antrenau fanaticii arabi şi cum instructori francezi sau olandezi îi chinuiau ca pe animale, pentru a le zdrobi şi bruma de umanitate pe care o mai aveau. Pentru că în afară de îndoctrinarea religioasă, ce ocupa primul loc în “educaţia” viitorilor kamikaze arabi, un loc aparte îl ocupa şi aşa zisul antrenament psihic, ce are două componente, ura şi răzbunarea. Despre asta vă voi vorbi pe scurt astăzi, despre un fapt văzut cu ochii mei, fără să pot interveni, pentru că eram doar “invitat“şi destul de departe de locul unde se petrecea totul. Dacă la japonezi educaţia se bazează pe onoare, la arabi se bazează pe religie şi ură…
Erau vreo patruzeci de copii, între doisprezece şi maximum şaisprezece ani, un pluton, care stăteau în genunchi, pe nisip, cu spatele la un zid de beton de patru metri. În faţa lor a fost adusă de doi indivizi blonzi, o femeie arabă, cu burka pătată de sânge. Au început s-o chinuie, s-o bată cu nişte răngi, s-o înţepe cu cuţitul… Femeia urla, invocând toţi zeii. Copiii se uitau impasibili. Unul dintre bărbaţii blonzi a strigat “este o trădătoare, a trădat Islamul” şi a continuat s-o chinuie. După vreo oră, după ce femeia a leşinat de câteva ori, blondul a zbierat un ordin iar copiii s-au ridicat şi au început să arunce cu pietre în femeie. Lapidarea a durat un sfert de oră, apoi cadavrul femeii a fost băgat într-un sac negru şi suit într-o maşină. Copiii s-au aliniat şi au urlat în cor “Allah pedepseşte, pedeapsa lui Allah”. La un moment dat au apărut trei arabi şi au discutat ceva cu cei doi călăi blonzi. Unul dintre ei s-a întors către grupul de copii şi a spus: “între voi se afla fiul trădătoarei, pedepsiţi-l!” Un puşti de cinsprezece ani a ieşit în fața plutonului a îngenunchiat şi a strigat: “Allah e mare, primesc pedeapsa lui Allah!” Au început iar pietrele, băiatul s-a ridicat în picioare apoi s-a frânt de mijloc şi a căzut cu faţa în jos… Unul dintre “colegi” s-a apropiat de el, l-a prins de păr, i-a dat capul pe spate, a urlat Allahu Akbar și cu un cuţit de comando i-a tăiat gâtul, cu o lovitură demnă de un măcelar…
Nu e o poveste, cei ce au fost în Legiune pot confirma asta, cei care au fost în Afganistan sau în Cecenia sau în fosta Jugolslavie au văzut mult mai multe. Au văzut cum luptă musulmanii, cum nu-i interesează dacă mor sau trăiesc, cum crima este pentru ei o bucurie, bucuria că au mai scăpat lumea de un trădător necredincios…

Criminalii sunt deja în Europa şi aşteptă un ordin. Au lovit Franţa, Spania, Turcia şi acum Belgia, Bruxellesul, capitala Europei. Credeţi că Bucureştiul nu este pe lista lor? Credeţi că mai durează mult? Şi cine va muri? Oameni nevinovaţi, singura lor vină fiind aceea de a fi prea săraci să-şi permită o maşină cu care să ajungă la muncă. Singura lor vină fiind aceea de a fi ales nişte politicieni incapabili de a refuza să lingă moaştele Angelei Merkel sau ale lui François Hollande, incapabili să citească istoria acestei ţări şi să înveţe ceva din ea…

Aşadar, dragi kamikaze musulmani, vă aşteptăm şi pe la Bucureşti. Nu cred că vă opreşte cineva, doar vă face patul, vă spală şi vă dă să mâncați din banii noştri, la Vama Veche, apoi vă lasă sa puneti o bombă la metrou. Sau două. E mai simplu ca la Buruxelles nu-i așa?

http://fr.euronews.com/2016/03/22/belgique-deux-explosions-a-l-aeroport-de-bruxelles-plusieurs-blesses-medias/

 

Un șeic idiot spune: “România este pământ islamic ce trebuie eliberat!”. Alt atentat în Turcia

Un sinucigaş şi-a detonat centura cu explozibil pe o stradă aglomerată din Istanbul. A luat după el patru nevinovaţi şi a băgat în spital peste douăzeci. De ce? Pentru că Allah e mare, iar în raiul lor îl aşteaptă o grămadă de virgine, patru capre şi două cămile. Habotnicia religioasă în stare pură duce la moarte. Nu e primul şi nici ultimul. Asta ne aşteaptă şi pe noi, “România este pământ islamic ce trebuie eliberat”, a spus şeicul Omar Bakri, unul dintre cei mai importanţi militanţi islamiști din lume. Dacă s-ar întâmpla chestia asta în România, sigur se lasă cu măcel, românii nu sunt nici francezi, nici englezi, nici turci. În câteva zile n-ar mai exista picior de arab, chiar dacă unii sunt oameni care îşi văd de treaba lor. Sper să nu vedem asta… Să vedem totuşi ce se întâmplă în lume. Turcia este o ţară majoritar musulmană care până nu demult a sprijinit (spun unii) într-un fel sau altul Statul Islamic. Au venit ruşii “să fac ordine” şi câteva săptămâni presa a vorbit despre declaraţiile belicoase ale lui Putin şi Erdogan. Primul – proprietarul Rusiei, al doilea al unei jumătăţi bune din Turcia, adică ceva mai sărac. După ce s-au bălăcărit, au căzut la pace, într-un fel în care n-a aflat nici vantu’ nici pământu’. Adică s-au înţeles, ruşii au început să plece din Siria iar turcii au lăsat-o mai moale cu bla-bla-ul despre violarea teritoriului. Toţi au tăcut, iar Turcia a primit trei miliarde de euro de la UE să-i ajute pe emigranţi. Pretul tăcerii plătit de toată Europa, inclusiv de noi.
Francezii însă, ţin morţiş să-i descopere şi să-i “judece” pe autorii atentatelor de la Paris din 13 noiembrie 2015, în care au fost ucise peste 130 de persoane. Ieri au pus laba, la Bruxelles, pe trei dintre complicii atentatorilor. La Bruxelles, adică tot la ei acasă, că ce mi-e Franţa, ce mi-e Belgia, surori de suflet şi de limbă. (Aici ar trebui să fac o paranteză mai lungă şi să vă spun că iniţial Parlamentul European şi toate celelalte organisme europene, trebuiau să fie la Paris, dar nemţii au sărit în sus, că prea bate la ochi, ruşii au strâmbat din nas, iar englezii au spus că insula lor e cea mai potrivită. Au căzut în final la pace şi Bruxellesul a devenit ceea ce este astăzi, l’ombelico del Europa)
Aşadar au mai fost prinşi câţiva arabi, unii spun că trei, alţii vreo cinci, care vor trebui să spună de ce i-a pus dracu (sau Allah) să pună bombe la Paris, cine sunt complicii şi altele asemenea. Complicii? E simplu, jumătate dintre francezi sunt de origine arabă, cealaltă jumătate a devenit rudă prin alianţă cu Islamul. Sigur că ştiţi, dar vă reamintesc că jumătate din Africa, o bucăţică din Asia şi o grămadă de alte provincii din lumea largă au fost colonii franceze până nu demult, iar cetăţenii lor aveau aceleaşi drepturi ca francezii. Aşa că, asta cu complicitatea arabă e greu de stabilit în Franţa. Nicio problemă, poliţia o va îngropa, după ce vă mai găsi câţiva ţapi ispăşitori, fără mamă, fără tată, care să plătească oalele sparte.
Revenind la Turcia, corespondentul televiziunii Rusia Today, (culmea, prima că a ajuns la locul atentatului împreună cu cei de agenţia de presă Dogan) Vasip Sahin spune că printre răniți s-ar afla trei cetățeni israelieni. Hopa! Aşadar în curând Israelul îşi va băga oficial coada în Turcia. Neoficial e demult, dar acum va trebui să participe cot la cot cu autorităţile turce la “elucidarea” cazului. Cu alte cuvinte se împute treaba şi mai rău. Rău de tot. Israel egal USA. Problema e alta, ca la Istanbul n-a avut loc doar un atentat ci mai multe, despre care deocamdată nimeni nu suflă o vorbă. Surse (ce ne-am face fără ele?!) din poliţia turca spun pentru Bloomberg tv ca doi dintre atentatorii de la Istanbul au ajuns în Turcia cu valurile de refugiaţi. Să credem asta? Nici vorbă, erau nişte curzi fanatici care habar n-au pe ce lume trăiesc. Au făcut bum! și gata, aia cu imigranţii nu se pune.
Problema despre care vroiam să vorbesc şi despre care am mai povestit de vreo câteva trei ori, (vezi articolele “Otrăviţi femeile, ascundeţi fântânile! Sau invers. Vin hoardele!”) este ca Iohannis şi Cioloș au cedat la presiunile Berlinului şi Bruxellului şi au acceptat să cazeze emigranţii din Siria, Libia sau de aiurea în România. Deocamdată se fac pregătiri la Vama Veche, 2 Mai şi Limanu. S-au făcut şi pe la Arad. Uite ce spune Pro tv-ul (şi alte surse): În localitatea Vama Veche, din județul Constanța, la mai puțin 20 de metri de granița cu Bulgaria, mai multe echipe de muncitori lucrează la foc continuu pentru a termina de reabilitat o fostă unitate militară. În acest loc urmează să fie cazați mai mulți cetățeni sirieni, care vor face parte din cota refugiaților repartizaţi ţării noastre. Poliţia de frontieră, conform Agerpress o baga p-aia cu: „La fostul sediu al Sectorului Poliţiei de Frontieră ‘Vama Veche’, situat în comună Limanu din judeţul Constanţa, în apropierea punctului de trecere a frontierei Vama Veche, se efectuează lucrări de întreţinere şi igienizare ale spaţiului şi construcţiilor adiacente. Acest spaţiu, ca orice alt sediu al Poliţiei de Frontieră, poate fi folosit şi pentru activităţile specifice ce sunt derulate de instituţia noastră în cazul depistării unui grup de imigranţi (triere, identificare, amprentarea migranţilor etc). Instituţia noastră pregăteşte astfel de spaţii de triere, în apropierea frontierei, în vederea respectării OUG nr. 53/2015 pentru stabilirea unor măsuri aplicabile în cazul apariţiei la frontiera de stat a unui aflux de migranţi”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră Constanţa.” Adică, băă, eşti prost? Noi?

Despre arabii ce vor veni în România… rămâne de văzut. Avem SRI, SIE, şi alte structuri care se ocupă de chestia asta. Sper să se ocupe, că dacă face vreun arab nebun, bum! la Bucureşti, Timişoara sau Iaşi, cei peste zece mii de arabi din România cu cele şaptezeci de moschei şi cincizeci de muftii o vor lua din loc urgent sau… Allah să-I aibă în paza lui!

Afara ninge.

 

Am văzut pe Facebook că GAZETA de SUD de la Craiova a sărbatorit 21 de ani de existenţă. La mulţi ani şi multă baftă le urez eu, Dragoş Vasilescu, cel care a inventat Gazeta de Sud

Cum a fost?

Prin februarie ’95, când eram deja cu un picior în Bucureşti, aflu de la Tibi Pătru şi Ion Spânu (amici pe vremea aia) că un om de afaceri are chef să facă un ziar local. Omul se numea/numeşte Eugen Arnăutu şi era trimisul fraţilor Păunescu pe pământ oltenesc. Tibi şi Spânu făcuseră mai multe drumuri pe la Arnăutu, cam fără succes. Într-o zi, fac un proiect pe un colţ de computer (pe vremea aia computerele erau cam rare în Ţara Românească) şi mă înfiinţez la biroul lui Arnăutu, pe undeva pe Calea Bucureşti, la un parter de bloc. Mă întâmpină o secretară drăguţă, ţâţoasă şi bine făcută, care-mi spune că şeful nu e, să revin. “Îl aştept” îi zic şi mă instalez pe un scaun. Fata face feţe-feţe şi tace. La un moment dat, se aud voci în biroul şefului şi se deschide uşa. Un individ de vreun metru nouăzeci, în costum de fost utecist mă fixează, apoi o întreabă răstit pe biata fată care nu-şi găsea locul: “Dânsu’ cine e?” Fata ridică din umeri şi bâlbâie ceva, la care omul se întoarce spre mine şi mă întreabă la fel de răstit: “Cu mine doriţi?” “Da” răspund calm, dar faţa mea probabil spunea cu totul altceva. Mă invită cam în silă în birou, birou ce la vremea aceea, arata cam ca birourile mediocre din ziua de astăzi, dar avea un fel de ştaif… plus nişte icoane pe pereţi. Îi spun pentru ce am venit, îi dau hârtiile. Face o grimasă şi le ia, se uită, se uită la barba mea şi-mi zice: “Mai sunt nişte băieţi care îmi propun aceeaşi chestie”. “Ştiu” îi răspund, “tocmai d-aia am venit să n-o daţi în bară”. Arnăutu îmi aruncă o privire ciudată, mirat de tupeul meu, apoi realizează că ţine în mână exact lucrul de care avea nevoie. Se uită la frontul ziarului, (care a rămas neschimbat până în ziua de astăzi) şi îşi schimbă discursul, din arogant în mieros. Începem o discuţie de aproape două ore, trecem la persoana I-a, punem la punct demararea proiectului şi apariţia ziarului Gazeta de Sud, cotidian al oltenilor de pretutindeni. Batem palma şi din momentul ăla încep să caut echipa. Aveam experienta ziarului Situaţia şi a revistei Orion, ştiam cu ce se manâncă presa şi cam cine m-ar putea ajuta în proiect. Aşa ca, am dat cu goarna…

Primele “şedinţe de redacţie” le-am avut într-o cârciumă, a unui fost redactor al editurii Scrisul Românesc, Dan-Ion Vlad, la subsol. Erau doar Marian Mirescu, Liviu Paciuga, şi Doni Florea. Pe urmă a apărut şi Adi Voinea, (care pe vremea aia făcea taximetrie şi era corespondent al ziarului Ziua, al lui Roşca Stănescu) Florin Ţanovici, Cristi Posea şi alţi vreo câţiva. Voinea era ca de obicei, mofluz şi sceptic, Mirescu exuberant, iar ceilalţi nu prea ştiau cu ce se mănâncă presa. Discuţiile din cârciumă au durat câteva zile, apoi Arnăutu a făcut rost de un spaţiu, într-un apartament cu patru camere din centru, fostul apartament al lui Cristian Gaţu, (handbalistul, pentru cine-şi mai aduce aminte) şi am început să jucăm “la perete”. Redacţia s-a format încet, Arnăutu “a dăruit masa” cu un Oltcit amărât, neavând prea mare încredere în ceea ce făceam noi acolo. Apoi microbul l-a prins. Ne-am mutat în fosta clădirea a IPJ-ului, într-o hală de la parter. Am tipărit la Slatina, pe tipar plan, am pierdut o grămadă de nopţi acolo, apoi la Craiova, în nişte condiţii de tot rahatu’ pe care n-am să vi le înşir acum. Întrebaţi-l pe Adi sau pe Mama Ina (care coordona la început, de acasă, acurateţea ziarului, baieţii fiind mici…) Toate detaliile începutului Gazetei de Sud şi nu numai, cu oameni, fotografii, întâmplări le veţi găsi în cartea “Craiova, halta mea de suflet”, ce va fi tipărită în scurt timp.

Cert e, că după cheful numărului 100, am plecat de la Gazeta de Sud, rănit în orgoliu şi în dragoste de-o puştoaică ce-mi picase cu tronc şi datorită căreia am mai păstrat apartamentul în care fusese redacţia vreo câteva luni bune. Aflase şi Arnăutu de poveste, avea mereu draci, draci care se materializau în nişte scandaluri crunte. D-ale vieţii… Aşa că am luat-o din loc la Bucureşti, iar Adi Voinea a rămas pe vecie şeful Gazetei de Sud. (Nu chiar pe vecie, am aflat că un bun prieten l-a săpat până l-a… scos la pensie!) Asta a fost, au trecut de trei ori câte şapte ani, e de bine, Gazeta de Sud este unul dintre puţinele ziare tipărite care au rezistat pe hârtie şi sper că va rezista multi ani de-acum incolo. Asta pentru că oltenii sunt încăpăţânaţi. Hotărâţi. Ai dracu’. Oameni de oameni. La mulţi ani Gazetei şi celor ce o fac. La mai mare!

PS. Fotografia de mai sus, este din arhiva lui Marian Mirescu.

Cei ce se recunosc să, dea un șpriț!

Radiaţiile nu se vad – Pericolul retelelor WiFi

Am găsit acest articol aici. Merită sa vedeţi filmul, are doar nouă minute dar este un film care vă va pune pe gânduri. Câteodată ar trebui să dam crezare şi celor care, la prima vedere par a face doar „reclamă negativă” anumitor „produse” ce fac parte din viaţa fiecăruia dintre noi. Radiaţiile nu se văd, dar cu timpul ne afectează, iar ceea ce părea la un moment dat o glumă proastă, se tranformă intr-un cancer real după câţiva ani. Vedeţi filmul şi trageţi singuri concluziile.

TREBUIE să știți unde se duc miliarde și de ce ni se ascunde adevărul…

Conspirata CERN este un documentar extrem de interesant. Mi l-a trimis un prieten. Trebuie sa-l vedeti si voi, pentru ca se intampla ASTAZI. Trebuie sa stiti unde se duc miliarde si de ce ni se ascunde adevarul… Click pe fotografie sau AICI…

CONSPIRATIA CERN