Am văzut pe Facebook că GAZETA de SUD de la Craiova a sărbatorit 21 de ani de existenţă. La mulţi ani şi multă baftă le urez eu, Dragoş Vasilescu, cel care a inventat Gazeta de Sud

Cum a fost?

Prin februarie ’95, când eram deja cu un picior în Bucureşti, aflu de la Tibi Pătru şi Ion Spânu (amici pe vremea aia) că un om de afaceri are chef să facă un ziar local. Omul se numea/numeşte Eugen Arnăutu şi era trimisul fraţilor Păunescu pe pământ oltenesc. Tibi şi Spânu făcuseră mai multe drumuri pe la Arnăutu, cam fără succes. Într-o zi, fac un proiect pe un colţ de computer (pe vremea aia computerele erau cam rare în Ţara Românească) şi mă înfiinţez la biroul lui Arnăutu, pe undeva pe Calea Bucureşti, la un parter de bloc. Mă întâmpină o secretară drăguţă, ţâţoasă şi bine făcută, care-mi spune că şeful nu e, să revin. “Îl aştept” îi zic şi mă instalez pe un scaun. Fata face feţe-feţe şi tace. La un moment dat, se aud voci în biroul şefului şi se deschide uşa. Un individ de vreun metru nouăzeci, în costum de fost utecist mă fixează, apoi o întreabă răstit pe biata fată care nu-şi găsea locul: “Dânsu’ cine e?” Fata ridică din umeri şi bâlbâie ceva, la care omul se întoarce spre mine şi mă întreabă la fel de răstit: “Cu mine doriţi?” “Da” răspund calm, dar faţa mea probabil spunea cu totul altceva. Mă invită cam în silă în birou, birou ce la vremea aceea, arata cam ca birourile mediocre din ziua de astăzi, dar avea un fel de ştaif… plus nişte icoane pe pereţi. Îi spun pentru ce am venit, îi dau hârtiile. Face o grimasă şi le ia, se uită, se uită la barba mea şi-mi zice: “Mai sunt nişte băieţi care îmi propun aceeaşi chestie”. “Ştiu” îi răspund, “tocmai d-aia am venit să n-o daţi în bară”. Arnăutu îmi aruncă o privire ciudată, mirat de tupeul meu, apoi realizează că ţine în mână exact lucrul de care avea nevoie. Se uită la frontul ziarului, (care a rămas neschimbat până în ziua de astăzi) şi îşi schimbă discursul, din arogant în mieros. Începem o discuţie de aproape două ore, trecem la persoana I-a, punem la punct demararea proiectului şi apariţia ziarului Gazeta de Sud, cotidian al oltenilor de pretutindeni. Batem palma şi din momentul ăla încep să caut echipa. Aveam experienta ziarului Situaţia şi a revistei Orion, ştiam cu ce se manâncă presa şi cam cine m-ar putea ajuta în proiect. Aşa ca, am dat cu goarna…

Primele “şedinţe de redacţie” le-am avut într-o cârciumă, a unui fost redactor al editurii Scrisul Românesc, Dan-Ion Vlad, la subsol. Erau doar Marian Mirescu, Liviu Paciuga, şi Doni Florea. Pe urmă a apărut şi Adi Voinea, (care pe vremea aia făcea taximetrie şi era corespondent al ziarului Ziua, al lui Roşca Stănescu) Florin Ţanovici, Cristi Posea şi alţi vreo câţiva. Voinea era ca de obicei, mofluz şi sceptic, Mirescu exuberant, iar ceilalţi nu prea ştiau cu ce se mănâncă presa. Discuţiile din cârciumă au durat câteva zile, apoi Arnăutu a făcut rost de un spaţiu, într-un apartament cu patru camere din centru, fostul apartament al lui Cristian Gaţu, (handbalistul, pentru cine-şi mai aduce aminte) şi am început să jucăm “la perete”. Redacţia s-a format încet, Arnăutu “a dăruit masa” cu un Oltcit amărât, neavând prea mare încredere în ceea ce făceam noi acolo. Apoi microbul l-a prins. Ne-am mutat în fosta clădirea a IPJ-ului, într-o hală de la parter. Am tipărit la Slatina, pe tipar plan, am pierdut o grămadă de nopţi acolo, apoi la Craiova, în nişte condiţii de tot rahatu’ pe care n-am să vi le înşir acum. Întrebaţi-l pe Adi sau pe Mama Ina (care coordona la început, de acasă, acurateţea ziarului, baieţii fiind mici…) Toate detaliile începutului Gazetei de Sud şi nu numai, cu oameni, fotografii, întâmplări le veţi găsi în cartea “Craiova, halta mea de suflet”, ce va fi tipărită în scurt timp.

Cert e, că după cheful numărului 100, am plecat de la Gazeta de Sud, rănit în orgoliu şi în dragoste de-o puştoaică ce-mi picase cu tronc şi datorită căreia am mai păstrat apartamentul în care fusese redacţia vreo câteva luni bune. Aflase şi Arnăutu de poveste, avea mereu draci, draci care se materializau în nişte scandaluri crunte. D-ale vieţii… Aşa că am luat-o din loc la Bucureşti, iar Adi Voinea a rămas pe vecie şeful Gazetei de Sud. (Nu chiar pe vecie, am aflat că un bun prieten l-a săpat până l-a… scos la pensie!) Asta a fost, au trecut de trei ori câte şapte ani, e de bine, Gazeta de Sud este unul dintre puţinele ziare tipărite care au rezistat pe hârtie şi sper că va rezista multi ani de-acum incolo. Asta pentru că oltenii sunt încăpăţânaţi. Hotărâţi. Ai dracu’. Oameni de oameni. La mulţi ani Gazetei şi celor ce o fac. La mai mare!

PS. Fotografia de mai sus, este din arhiva lui Marian Mirescu.

Cei ce se recunosc să, dea un șpriț!