Am citit o serie de articole despre conflictul tacit (dacă pot spune aşa) dintre Rusia şi SUA. În cele ce urmează veţi citi două opinii ale unor specialişti în războiul rece, care, după cum susţin aceştia nu s-a terminat niciodată. Menţionez că opiniile din articolul de mai jos nu-mi aparţin, ci sunt luate de pe sursele citate la final. Dar, dacă e adevărat, noi cădem la mijloc, ca de obicei…
Toate investițiile Pentagonului se rezumă la arme de atac, menite să execute invazii asupra altor state. De exemplu, cine are nevoie de avioane stealth pentru a-și apăra propriul teritoriu ? Washingtonul este singurul deținător de portavioane nucleare escortate de zeci de crucișetoare, distrugătoare, nave amfibii de asalt (portelicoptere) și submarine nucleare de atac, capabile să atace orice punct de pe glob. SUA mai deține și o flotă uriașă de peste 500 de avioane grele cargo, special creată să transporte divizii de blindate la zeci de mii de km distanță de continentul american. Rusia care a fost înconjurată de baze militare NATO este privită de Washington ca o imensă pradă, întrucît pe teritoriul imens al acesteia sunt concentrate 60% din resursele minerale, de apă potabilă, de teren propice agriculturii, de păduri ale Terrei.
După destrămarea URSS, cînd SUA a rămas singura superputere mondială, a fost consacrat clișeul că atunci cînd Washingtonul își propune o invazie militară asupra unui stat, mai întîi crează în opinia publică psihoza că acel stat este pe punctul de a-și ataca și ocupa vecinii. Atunci cînd armata americană este cea care invadează țara țintă, prin acest procedeu de război psihologic, derulat intens prin media aservită, agresiunea militară americană trebuie privită ca eliminarea amenințării asupra vecinilor statului țintă. Cum pentru SUA , în realitate ”războiul Rece” nu s-a terminat niciodată, de peste doi ani a declanșat războiul psihologic, avînd ca țintă Rusia, reușind să oblige UE și alte state vasale să-i impună sancțiuni economice. Pentru ca influența Rusiei să nu se extindă după succesul repurtat în Siria, e nevoie de o accelerare a pregătirilor pentru atacarea Rusiei numai că Barack Obama, fiind pe final de mandat nu poate decide nimic, hotărîrea revenindu-i viitorului președinte al SUA.
Unde ar putea ataca SUA ?
SUA nu vizează o debarcare în Estul îndepărtat al Rusiei, ci ca și Napoleon sau Hitler, intenționează ocuparea obiectivului strategic al Rusiei care este capitala sa, Moscova. Planul inițial al SUA era ca prin ”Euromaidan” Ucraina să fie atrasă în sfera sa de influență, bazele marinei ruse din Crimeea să fie cedate marinei militare americane și Ucraina să devină stat membru NATO. De pe teritoriul Ucrainei urmînd a se declanșa invazia NATO asupra Rusiei, distanța de la Lugansk pînă la Moscova fiind de 600 km. Planul inițial a fost dat peste cap prin “referendumul” care a decis alipirea Crimeii la Rusia. Ulterior, datorită războiului civil din Donbass, americanii nu mai pot declanșa nicio agresiune militară asupra Rusiei, din Ucraina.
Prin urmare, planul SUA a fost revizuit, stabilind Țările Baltice ca zonă de plecare. Din acest motiv, SUA face presiuni puternice asupra Suediei și Finlandei să adere la NATO, pentru ca teritoriul lor să fie folosit în manevra de forțe și mijloace de atacare a Rusiei. De la granița Letoniei pînă la Moscova sunt 600 km și pe această direcție nu există niciun obstacol natural care să pună probleme de ordin militar.
Pentru a „descuraja” Rusia, Pentagonul a măririt de patru ori cheltuielile militare pentru campania anti-rusă în țările europene de la granița cu Rusia, a dislocat încă o brigadă de blindate în Țările Baltice și Polonia, încălcînd Actul Fondator al Tratatului Rusia-NATO din 1997 și a decis mărirea flotei militare de la 272 la 350 nave de luptă. De aceea, planul strategic al Pentagonului poate cuprinde o invazie militară fulger, dusă sub comanda NATO, cu armament clasic, plecînd din Țările Baltice și Polonia, direct către Moscova. Urmată de schimbarea conducerii politice reprezentată de Vladimir Putin și de o retragere treptată, concomitent cu cedarea către Letonia, Estonia și Ucraina a unei bucăți din teritoriul Rusiei. Granița de vest a Rusiei ar putea fi fixată pe aliniamentul St. Petersburg-Veliki Novgorod, Tver-Kaluga-Volgograd. Datorită transformării rapide a armatei chineze într-una modernă, capabilă să pună mari probleme SUA și aliaților din zona Pacificului de vest, Pentagonul nu va disloca toată tehnica de luptă disponibilă în Europa. El va păstra în rezervă 1/3 din forțele și mijloacele armatei SUA pentru a putea face față unui atac surpriză al Chinei.
Care ar fi fereastra de timp?
Invazia militară a Rusiei poate fi executată cu succes de SUA doar pînă în 2018, după care șansele de reușită scad dramatic, întrucît Pentagonul va pierde superioritatea tehnologică în multe domenii, în fața armatei ruse și conflictul se va transforma într-unul mondial, cu utilizarea armamentului nuclear.
Cîștigarea supremației aeriene
Rusia este axată pe o armată de aparare, excelînd la capitolul avioane de interceptare și sisteme de rachete AA foarte mobile, greu de reperat și performante, capabile să detecteze și să doboare chiar și avioanele americane de generația a V-a. De aceea, armata SUA, sprijinită de aliații săi din NATO, nu vor putea cuceri niciodată supremația aeriană. Cu mari eforturi, pot realiza parțial superioritatea aeriană, pentru perioade scurte de timp, pe anumite direcții, de la granița Rusiei, pe o fîșie cu adîncimea de 300 km. Pentru a crea culoare sigure de zbor în apărarea AA rusească, americanii vor fi obligați să folosească în primul val de atac 220 de avioane (15 bombardiere B-2, 160 de F-22A și 45 de F-35). În cele două compartimente carenate, B-2 poate lua 16 bombe ghidate prin fascicol laser GBU-31 (900 kg) sau 36 de bombe în casete CBU-87(430 kg) sau 80 de bombe GBU-38 (200 kg). Avionul F-22A poate fi înarmat cu două bombe JDAM (450 kg) sau cu opt bombe de 110 kg. Un impediment major este acela că racheta anti-radar AGM-88E, cu raza de acțiune de 140 km, este prea mare pentru a intra în boxele carenate ale avioanelor F-22A și F-35 (lungime 4,1 m, ampenaje 1 m) și dacă este acroșată pe pilonii din aripi compromite ”invizibilitatea” acestor avioane. Țintele preponderente ale primului val fiind pistele de decolare-aterizare ale aviației militare ruse și sistemele componente ale zonelor de excludere, A2/AD bubble.
Referitor la avionul F-22A, din rapoartele Pentagonului reiese că acesta a fost încîntat de rezultatele obținute de F-117 (primul avion de generația a V-a) în prima campanie a Golfului și în Iugoslavia. De aceea inițial, Pentagonul a comandat 750 de avioane F-22A pentru înlocuirea avioanelor F-16 din Forțele Aeriene. Odată ce spionajul militar american a descoperit că Rusia a testat cu succes chiar pe avioanele F-117 americane, noul radar anti-stealth 96L6E, Pentagonul a redus comanda la 339 de avioane F-22A. În timp ce americanii dezvoltau și testau proiectul F-22A, rușii deja creau antidotul la acest avion, adică sistemul de rachete S-400 Triumf care utiliza mai multe echipamente de detecție printre care și 96L6E. Așa că F-22A a ajuns să fie produs în doar 187 de exemplare.
Pentru a complica sarcina apărării AA rusești, simultan cu avioanele din generația a V-a, vor fi lansate 500-800 de rachete de croazieră de pe navele de suprafață și de pe submarinele americane dislocate în marea Baltică. Șanele rachetelor de croazieră de a-și atinge țintele sunt mici, întrucît Rusia deține aproximativ 250 de avioane de vînătoare cu rază mare de acțiune, cu viteza maximă de Mach 2.83 (3.500 km/h), specializate în interceptarea avioanelor E-3 Sentry (AWACS) și a rachetelor de croazieră: MiG-31. Radarul avionului MiG-31 poate descoperi de la 320 km, urmărind 24 de ținte, simultan cu atacarea a opt dintre acestea, cu rachete R-33/37, cu raza de acțiune de 300 km și viteza Mach 6.
Totodată, avioanele americane F-18, F-15E, B-52 și B-1B pot lansa fără să se apropie de granița Rusiei (și să intre în raza de a rachetelor S-400), mini rachete de croazieră AGM-154 sau AGM-158, cu o rază de acțiune cuprinsă între 110 și 1.000 km. Acestea vizând cu precădere navele de luptă din flota rusă a mării Baltice și bateriile rusești de rachete sol-sol 9K720 Iskander (rază de acțiune 500 km) și OTR-21Tochka Iskander (rază de acțiune 180 km). Eficacitatea acestui prim val s-ar putea exprima prin neutralizarea în cel mai fericit caz a 30 % din rețeaua radar de supraveghere aeriană rusească , a 30 % din batalioanele de rachete S-300 și S-400 rusești, dispuse între Moscova și granițele cu Țările Baltice, neutralizarea a 40 % din componentele sistemelor automatizate C4I (cu precădere a componetelor de cercetare-bruiaj), blocarea pe aerodromuri a peste 200 de avioane și elicoptere rusești, iregularități în structura de conducere operativă a rușilor, etc . Totuși, pierderile estimate ale americanilor și aliaților lor pot ajunge la 60-70 % din aeronavele și rachetele de croazieră care intră în spațiul aerian rusesc, în primul val.
Care este impedimentul major în cucerirea supremației aeriene?
În jurul orașului Sankt Petersburg și în enclava Kaliningrad, rușii și-au creat două sisteme automatizate C4I (Comanda, Control, Comunicatii, Computere, Informatii si Interoperabilitate), pentru împiedicarea obținerii supremației în razboiul radioelectronic (Electronic warfare -EW), dus de sistemele de cercetare terestre, aeriene si cosmice americane. C4I subordonează printre altele și echipamentele Krasukha-4 de tip SIGINT și COMINT (interceptarea tuturor rețelelor de comunicații). Krasukha-4 mai bruiză și radarele de supraveghere de pe sateliții militari americani din familia Lacrosse / Onyx, radarele militare bazate pe sol din statele vecine, cele aeriene de tip AWACS, E-8C și pe cele montate pe avioanele americane de recunoaștere RC-135 sau fară pilot RQ-4 Global Hawk. Armata rusă dispune și de echipamente de bruiaj a senzorilor electrono-optici de ghidare a bombelor și rachetelor inamice, dirijate pe fascicol laser și în infraroșu, dar și prin GPS. Acestea sunt relativ puține și dispuse în apropierea obiectivelor importante.
Sistemele C4I rusești au permis și crearea a două zone de excludere (Anti-Access/Area Denial -A2/AD bubble), impenetrabila pentru toate mijloacele NATO, odată cu integrarea în C4I a cîte două batalioane de rachete AA mobile cu rază mare de acțiune de tip S-400 și a mai multor baterii mobile cu rază scurtă de acțiune Tor-M2 și Pantsir-2M. Pentru a se putea apăra, Rusia va trebui să înceapă să-și dezvolte zona de continuitate a sistemelor automatizate C4I & EW & A2/AD bubble, de la Sankt Petersburg, de-a lungul graniței cu Țările Baltice, pînă în enclava Kaliningrad.
Un sistem S-400 poate urmări și ataca 80 de ținte aeriene care evoluază cu viteze de pînă la 17.000 km/h, de la distanța de 400 km, utilizînd informații radar dar și de la senzori multispectrali bazați pe sateliți. Rusia dispune în prezent de 20-25 de batalioane cu cîte 8 sisteme de lansare x 40 de rachete S-400 (aproximativ 180 instalații de lansare S-400). Opt batalioane S-400 sunt dispuse în jurul Moscovei și unul se află în Siria. Rușii mai pot aduce la granița cu Țările Baltice și în Belarus, alte batalioane S-400, mai existînd în dotare aproximativ 1.100 de instalații de lansare S-300 (130 de batalioane S-300), cu raza de acțiune de 200 km, mai vechi decît S-400, dar rezistente la bruiaj, modernizate la standardul PMU-1/2 și ca urmare a dotării cu radarul 96L6E. Un sistem mai perfecționat decît S-400, este S-500 care se află în testare și va începe să doteze armata rusă din 2017.
Datorită echipamentelor de cercetare-bruiaj de tip SIGINT, COMINT, electron-optice și anti-GPS, extrem de eficiente și numeroase ale Rusiei, NATO nu va obține supremația în razboiul radioelectronic (Electronic warfare -EW). Sistemul automatizat rusesc C4I & EW & A2/AD dispus în Siria a împiedicat coaliția anti-Stat Islamic, condusă de SUA să descopere din timp obiectivele rebelilor care urmau a fi atacate de bombardierele rusești. Pentru a fi comunicate de americani via-satelit, rebelilor susținuți de ei. De aceea, în primul val de atac, este de așteptat ca SUA să lovească în proporție de 60-70 % ținte false, de pe teritoriul Rusiei.
Valurile următoare de atac ale aviației SUA urmînd să fie asigurate cu bruiaj de avioane EF-18 și de pe navele marinei militare americane, staționate în marea Baltică. Datorită efectului slab în cîștigarea supremației aeriene din primul val, următoarle valuri de atac ale NATO vor înregistra pierderi din ce în ce mai grele. Dispozitivul aerian al SUA urmînd a fi compus din cel puțin 5.000 de avioane și elicoptere aparținînd Forțelor aeriene, Marinei și Infanteriei marine. La care se pot alătura 1.500 de aeronave aparținînd aliaților din NATO.
Flota navală americană
Pe lîngă trupele de uscat și avioanele de luptă dislocate în Țările Baltice, Polonia și alte state NATO din Europa, cel mai probabil, Pentagonul va trimite în marea Baltică, ca forță de invazie cîteva zeci de grupări navale compuse din opt portavioane, opt portelicoptere, zeci de nave de desant ale Infanteriei Marine, crucișetoare purtătoare de rachete, distrugătoare și submarine de atac. Cărora li se pot alătura două portavioane italiene, unul francez și unul spaniol, împreună cu grupările navale de protecție.
Rusia poate ataca aceste grupări de nave cu rachetele de croazieră Kalibr NK și Kh-101 care au o rază de acțiune de 2.500-4.000 km și elemente de ”invizibilitate” pentru radar, dar zburînd cu viteză subsonică (800 km/h), pot fi doborîte pe timpul apropierii finale. În schimb, racheta navă-navă și litoral-navă rusească P-800 Onix este mai greu de neutralizat, întrucît are o viteză de Mach 2.8 (3.000 km/h) la nivelul mării și o rază de acțiune de 300 km. La fel de greu de lovit este și racheta navă-navă P-500 Bazalt care are o viteză de Mach 2.5 și o rază de acțiune de 550 km. Începînd din 2017, Rusia va fi înzestrată cu noile rachete 3M22 Zircon specializate anti-portavion, capabile să zboare cu viteză hipersonică, la înălțimi mici. 3M22 Zircon are o viteză de apropiere de Mach 6.2 (6.500 km/h) o rază de acțiune de 400-1.000 km și poate fi lansată de pe nave, submarine și de pe avioane. Pentru această rachetă, începînd din 2018, marina militară americană nu are antitdot.
Trupele de uscat americane
Conform evaluărilor americane, tancul rusesc T-80 (existent în număr de 550-3.000 în armata rusă) este net inferior tancurilor M1 A1/2 Abrams americane, Leopard 2 germane, AMX 56 Leclerc franțuzești și Challenger 2 britanice. Tancurile T-72B3, trecute prin modernizări succesive (circa 1.300 în armata rusă) sunt mai performante ca T-80 și puțin inferioare AMX 56 Leclerc și Challenger 2. TancurileT-90 (550 în armata rusă) sunt egale cu AMX 56 Leclerc și Challenger 2, dar cu puțin inferioare lui M1 A1/2 Abrams și Leopard 2. Mașina de luptă a infanteriei ruse (BMP-3 și BMP-2) este inferioară celei americane M2 Bradley, transportorul amfibiu blindat rusesc BTR-80/82A este inferior lui Patria AMV și sensibil egal cu Stryker (familia Piranha).
Noul tanc T-14 Armata, superior tuturor tancurilor existente a intrat în pre-producția de serie, în 2017 armata rusă urmînd să recepționeze primele 100 de tancuri T-14. Comparînd tancurile germane Leopard 2, americane M1A2 Abrams, franţuzeşti AMX 56 Leclerc şi britanice Challenger 2, cu T-14 Armata, rezultă un raport de 2,5- 4/1 în favoarea tancului rusesc.
Mașinile de luptă ale infanteriei T-15 și Kurganets-25 sunt cele mai puternice din lume, înregistrînd același raport în favoarea lor, în raport cu blindatele occidentale. Producția de serie a T-15 și Kurganets-25 urmînd să înceapă în 2017. Noul transportor amfibiu blindat rusescVPK-7829 Bumerang depășește sub același raport toți competitorii existenți, producția de serie și livrarea către armata rusă urmînd să începă în 2017. Așadar din 2018 Rusia va dispune de cele mai performante blindate din lume și acest aspect va schimba radical raportul de forțe într-o viitoare confruntare armată.
În primul și al doilea război din Golf, Pentagonul a demonstat că o apărare pregătită din timp, ca cea irakiană care dispunea de nenumărate blindate, poate fi străpunsă şi învăluită de trupe cu o mare mobilitate şi protecţie împotriva armelor antitanc, precum blindatele de ultimă generaţie. Grupările de tancuri americane M1A1 Abrams au cooperat cu cele compuse din maşinile de luptă ale infanteriei M2 Bradley, reuşind să avanseze prin luptă 150-250 km/zi, în deşert. Neutralizînd punctele de sprijin ale infanteriei inamice, a grupăriilor de artilerie, a aliniamentelor antitanc şi a blindatelor uşoare. În breşele făcute de blindate fiind introduse masiv transportoarele blindate LAV-50(Piranha) ale Infanteriei Marine americane.
Succesul blindatelor americane n-ar fi fost obținut fără executarea în prealabil de mari operațiuni aeropurtate, efectuate concomitent cu vînătoarea de blindate inamice, dusă cu aviația și elicopterele de atac.Spre deosebire de deșertul irakian, vestul Rusiei este dens populat, pretabil la desfășurarea în mediul rural a numeroase grupuri sau nuclee de rezistență, înarmate cu sisteme sol-aer portabile (MANPADS), ceea ce face ca manevra pe verticală, reprezentată de operațiunile aeropurtate să fie puțin probabilă. Armata rusă poate disloca în vestul Rusiei peste 500 de sisteme 9K331M Tor-M1, 9K22 Tunguska și Pantsir-S1compuse din două tunuri cal.30 mm și opt rampe de rachete diriajte pe fascicol infraroșu (rază de acțiune 12-20 km). În afaraacestora, trupele de uscat din vestul Rusiei dispun de alte cîteva mii de sisteme sol-aer din familia de rachete sol-aer portabile Strela și Igla. Împotriva familiei de rachete sol-aer portabile Strela și Igla, dirijate pe emisia calorică, elicopterele AH-64, AH-1, OH-58 Kiowa, UH-60A ,CH-47 Chinook și avionul cu rotoare mobile V-22 Osprey, utilizează echipamentul de bruiaj AN/ALQ-144/147/157.
Începînd din 2015, subunitățile de apărare AA care asigură protecția diviziilor de desant aerian din armata rusă au fost dotate cu rachetele portabile 9K333 Verba. Din 2016 acest sistem a început să fie introdus masiv și la trupele de uscat. Echipamentele de bruiaj de pe elicopterele americane nu pot ”păcăli” senzorul de autoghidare al rachetei Verba care lucrează simultan în trei benzi de frecvență din spectrul vizibil și infraroșu. Sistemele Verba lucrează cu complexul de cercetare electronică, bruiaj și conducere automatizată Barnaul-T al unităților de desant aerian rusesc. Barnaul-T neutralizează prin bruiaj ochit în frecvență, radarele aeronavelor inamice și folosește generatoare de interferență laser, menite să împiedice dirijarea rachetelor și bombelor laser lansate de aeronavele inamice.
Omenirea se află în plin război mondial climatic de câţiva ani
Un general NATO, Fabio Mini, a făcut declaraţia anului, avertizând că omenirea se află într-un război mondial climatic de câţiva ani.
În condiţiile în care cei mai mulţi dintre oameni se aşteptau ca următorul război mondial să aibă la baze armele convenţionale, se pare că cele mai importante guverne ale lumii au aprins deja un altfel de conflict. Acest război este unul nou, care are la bază armele chimice ce sunt îndreptate spre modificarea climei.
Generalul NATO Mini a oferit un interviu şocant unei televiziuni italiene şi susţine că cel de-Al Treilea Război Mondial se află în plină desfăşurare şi cea mai puternică armă este cea cu care se modifică clima. Din această cauză lumea din ziua de astăzi este lovită de furtuni puternice, cutremure majore, tsunami şi alte evenimente care pot aduce moartea. Exemplul concret pe care l-a oferit Mini este tsunami-ul produs în Indonezia în 2004. S-a ştiu cu mult timp înainte că un asemenea tsunami avea să se nască în urma unui cutremur de intensitate mare, dar pentru a nu se crea panică în rândul oamenilor informaţia a fost ţinută secretă.
Conform declaraţiilor generalului, cele mai mari puteri ale lumii se folosesc de aceste arme de ultimă generaţie cu care pot modifica clima şi pot induce anumite fenomene care în trecut s-ar fi petrecut doar în mod natural. Marile puteri ale lumii şantajează astfel ţările mai mici şi în caz că nu se supun sau nu respectă normele impuse, atunci sunt atacate pe această cale.
Astfel, acest tip de arme este considerat în prezent mult mai periculoase decât bombele atomice pentru că pot extermina în cel mai silenţios mod oraşe întregi. Pentru a nu părea deplasat, argumentele celor spuse de Mini sunt susţinute prin proiectul „Seal”, realizat de omul de ştiinţă din Noua Zeelandă Thomas Leech, încă din 1946. Cercetarea a avut ca bază crearea de mici tsunamiuri în laborator. Succesul proiectului a fost recunoscut la nivel global şi imediat după încheierea cercetării, specialistul a fost înlăturat, iar rezultatele au fost trimise bazelor militare.
Astfel, încă din anii ’50 s-au dezvoltat primele arme climaterice. Odată cu trecerea anilor este imposibil să nu realizăm că aceste arme au fost perfecţionate pentru ca în ziua de astăzi să devină parte importantă din dorinţa nebună a unor naţiuni de a controla întreaga planetă.
Controlul climei și războiul geoclimatic
Oamenii şi-au dorit întotdeauna să poată controla vremea, să nu mai depindă de capriciile unor „zei” neîndurători. De la săgeţile trimise în nori până la rachetele moderne pentru spargerea norilor, mulţi au încercat să influenţeze clima.
În 1950, cercetătorul Wilhelm Reich (1897-1957) a dezvoltat un sistem de aparate ce permitea influenţarea vremii, producerea sau alungarea norilor de ploaie şi furtună. Cercetările sale se bazau pe o formă de energie denumită de el „orgon” care poate fi asimilată cu „chi-ul” chinezesc şi „PRANA” din terminologia sanscrită. Aparatele sale aveau rolul de a capta şi dirija fluxuri de energie orgonică pentru a produce efecte în diverse experimente, legate de însănătoşirea unor bolnavi, amplificarea energiei emisă de o substanţă radioactivă, controlul vremii etc.
Dispozitivul pentru controlul vremii consta din diverse tuburi cu diametre diferite dispuse concentric, ce aveau la un capăt cabluri ce făceau legătura cu un acumulator orgonic. Construcţia semăna cu o „baterie” de artilerie ce era îndreptată în sus, către cer. În funcţie de setările aparatului, acesta permitea formarea de nori aducători de ploaie sau împrăştierea lor. Există la ora actuală firme care folosesc acest tip de aparate, montate pe aripile unor avioane, pentru a produce sau îndepărta ploile.
Din proiectul de control al climei initiat de Wilhelm Reich au derivat apoi altele, cum ar fi experimentul Philadelphia, Montauk şi proiectul HAARP.
Proiectul HAARP
Un proiect important dezvoltat de guvernul SUA pentru controlul climei este HAARP (High Frequency Active Auroral Research Project) – Proiect de Cercetare a Rezonanţei Aurorale în Câmp de Înaltă Frecvenţă. Proiectul de cercetare aurorală se referă la studierea efectului pe care îl are o rază de energie din banda RF (radio frecvenţă) focalizată în straturile inferioare ale ionosferei, cu ajutorul unui sistem complex de antene.
Dr. Rosalie Bertell confirmă că „cercetătorii armatei americane lucrează la un aşa-numit «sistem climatic» conceput ca o armă potenţială. Metodele includ producerea de furtuni şi modificarea traseului vaporilor în atmosferă pentru a produce inundaţii sau secete cu ţintă exactă.”
Încă din anii ’70, fostul consilier al securităţii naţionale americane Zbigniew Brzezinski a prevăzut în cartea sa „Între două epoci” că „tehnologia va pune la dispoziţia conducătorilor celor mai multe dintre naţiuni tehnici de războaie secrete, dintre care numai un mic număr va putea fi cunoscut de opinia publică. Tehnicile de modificare a climei vor putea fi folosite pentru a produce perioade prelungite de secetă sau furtună.”
De altfel, cercetările realizate până în prezent au creat un arsenal de tehnici pentru un adevărat război geofizic (E. Străinu, 2000, 2003), tehnici care pot produce:
– dispersarea ceţii, a norilor şi modificarea regimului de precipitaţii;
– formarea ceţii şi a norilor;
– producerea grindinei;
– obţinerea unor materiale necesare modificării proprietăţilor electrice ale atmosferei;
– introducerea în atmosferă a câmpurilor electromagnetice;
– provocarea şi dirijarea furtunilor, tornadelor şi a uraganelor;
– producerea artificială a ploii şi zăpezii;
– controlul fulgerelor şi al maselor plasmatice atmosferice;
– modificări ale climei prin topirea calotei polare;
– deteriorarea stratului de ozon şi a ionosferei;
– modificări ale parametrilor fizici, chimici şi electrici ai mărilor şi oceanelor, controlul fenomenului „El Nino”;
– producerea valurilor mareice mari – tsunami;
– provocarea cutremurelor de pământ etc.
Marc Filterman, fost ofiţer francez, a descris câteva tipuri de arme neconvenţionale ce folosesc frecvenţele radio. El se referea la „războiul climatic”, indicând faptul că „SUA şi fosta URSS deţineau cunoştinţele tehnice necesare pentru a declanşa schimbări climatice bruşte (uragane, secete etc.) chiar de la începutul anilor ’80. Aceste tehnologii fac posibilă declanşarea de perturbări atmosferice folosind unde radar de frecvenţă foarte joasă (Extremely Low Frequency – ELF).”
Programul HAARP, desfăşurat în Gokoma, Alaska şi administrat de forţele aeriene şi maritime ale SUA, reprezintă o nouă generaţie de arme sofisticate, dezvoltate în cadrul „Iniţiativei Strategice de Apărare” a SUA. Proiectul a fost lansat de „Direcţia de Vehicule Spaţiale” aparţinând „Laboratorului de Cercetare a Forţelor Aeriene.” El constă în principal dintr-un sistem de antene puternice, capabile să controleze modificări locale ale ionosferei.
Cercetătorul Nicholas Beigich, implicat în campania anti-HAARP, descria acest proiect ca fiind „o tehnologie de fascicule de unde foarte puternice, care ridică zone ale ionosferei prin concentrarea unui fascicul şi încălzirea acelor zone. Undele electromagnetice sunt reflectate apoi pe pământ şi penetrează absolut orice, cu viaţă sau fără viaţă”.
Dr. Rosalie Bertell afirmă că „HAARP este un încălzitor gigantic care poate cauza distrugeri în ionosferă, creând nu numai găuri dar şi incizii lungi în stratul protector care împiedică radiaţiile mortale să bombardeze planeta”.
Dezinformarea opiniei publice
HAARP a fost prezentat opiniei publice ca un program de cercetare ştiinţifică şi academică. Documentele militare americane sugerau că principalul obiectiv al HAARP era să exploateze ionosfera în scopuri de apărare. Fără să facă referiri clare la programul HAARP, un studiu al forţelor aeriene americane a subliniat utilizarea „modificărilor induse ale ionosferei ca o metodă de schimbare a modelelor climatice şi de distrugere a comunicaţiilor şi radarelor inamice.”
Prima companie care a furnizat armatei echipamentul HAARP a fost ARCO Power Technologies, subsidiară a ARCO Oil Company. ARCO dorea să găsească o utilizare pentru cele 30 000 de miliarde m3 de gaze naturale din nordul Alaska. Deoarece livrarea acestora către consumatorii civili s-a constatat că este nerentabilă, s-a hotărât utilizarea gazelor pentru alimentarea transmiţătoarelor. Sponsorul proiectului a fost Departamentul de Apărare al Forţelor Aeriene şi Maritime ale USA.
Scopul proiectului (nedeclarat public) a fost realizarea unui scut energetic planetar folosind ionosfera ca deflector de rază, pentru a transmite cantităţi mari de energie radiantă pe teritoriul ţărilor inamice, perturbându-le comunicaţiile, armamentul şi industria electronică. De asemenea, HAARP avea drept scop studierea posibilităţii de a realiza comunicaţii nedetectabile între submarine, explorări geofizice, controlul proprietăţilor undelor radio cât şi generarea de semnale fantomă pentru radarele inamice aflate oriunde pe glob.
Alte efecte ale proiectului HAARP:
– Declanşarea de haos meteorologic local la utilizarea puterilor mari, de 1,7 GW.
– Scăderea concentraţiei de ioni de calciu din ţesutul cerebral al oamenilor care au fost expuşi la iradieri mai mari de 0,8 mW/cm2 şi o frecvenţă de 147 MHz, la o modulare cu semnal variabil cuprins între 6 şi 20 Hz. S-a observat o stimulare a neuronilor pe frecvenţa modulatoare de 16 Hz.
– Posibilitatea de a alimenta prin inducţie electromagnetică un avion aflat la 30 km înălţime, timp de 10000 de ore, avion ce are doar o bobină de recepţie a puterii emise ce o transferă apoi blocului motor.
– Posibilitatea de a perturba grav sănătatea şi psihicul subiecţilor care sunt ţinta unui experiment. Amintim oboseală cronică, iritare, pierderea memoriei, cataractă, leucemie, defecte la naştere şi cancer, dar şi modificarea compoziţiei sanguine, a colesterolului, presiunii arteriale, pulsului şi chimiei cerebrale.
– Posibilitatea de a scurtcircuita întreaga încărcătură ionosferică (ionosfera fiind vazută aici ca armatura exterioară a unui condensator sferic planetar) cu suprafaţa terestră (care e vazută aici ca fiind armatura de polaritate opusă a aceluiaşi condensator sferic planetar).
– Posibilitatea de a perturba stratul de ozon. Dacă acesta e lovit pe o frecvenţă egală cu frecvenţa la care O3 se descompune în O2, atunci radiaţiile UV pot atinge suprafaţa Terrei distrugând toate formele de viaţă.
Conform dr. Rosalie Bertell, HAARP „este o parte a unui sistem integrat de arme care au consecinţe devastatoare asupra mediului. Este probabil ca proiectul să fie prezentat publicului ca un scut spaţial împotriva armelor din spaţiul extraterestru sau chiar ca un instrument pentru refacerea stratului de ozon !!!” HAARP poate contribui la schimbările climatice prin bombardarea intensivă a atmosferei cu raze de frecvenţă ridicată. Undele de frecvenţă joasă reflectate pot afecta creierul omului şi pot avea efecte asupra mişcărilor tectonice. HAARP are capacitatea de a modifica câmpul electromagnetic al Pământului.
Cum HAARP controlează uraganele
S-a vorbit foarte mult despre HAARP, programul american de cercetare asupra frecvențelor aurorale active, prin intermediul căruia poate fi manipulată vremea dar poate fi influențată și mintea oamenilor. Și totuși, unii încă mai cred că toate controversele stârnite în jurul acestui program sunt doar o simplă teorie a conspirației. Filmul pe care vi-l propunem în continuare prezintă imagini captate din satelit în timpul a două puternice uragane, în care se pot vedea formațiuni noroase stranii, ce nu apar în mod natural. Prezența acestor anomalii ce au influențat direcția de propagare a respectivelor uragane, constituie o dovadă clară a faptului că fenomene meteorologice au fost manipulate.
Uraganul Joaquin, al doilea ca intensitate din zona Atlanticului în 2015, s-a dezlănțuit la sfârșitul lunii septembrie 2015 și amenința coasta Statelor Unite. Pe înregistrările furnizate de satelit se poate observa cum s-a intervenit intenționat pentru a redirecționa uraganul spre insulele Bahamas și apoi spre Bermuda, ocolind Cuba și orașele americane. Pentru ca traiectoria să corespundă planului, programul HAARP a fost folosit în mai multe faze.
Uraganul Blanca, din luna iunie 2015, din oceanul Pacific, a fost de asemenea controlat de forțele militare americane cu ajutorul armelor de modificare a vremii (titularul progranului HAARP este Departamentul de Apărare a Statelor Unite).
Redirecționarea uraganelor se produce printr-un fel de explozie la nivelul norilor și curenților din ionosferă. Cu ajutorul antenelor HAARP sunt trimise cantități enorme de unde de joasă frecvență în stratul inferior al ionosferei, care încălzesc acest strat generând ascensiunea lui, urmată de apariția unui puternic curent descendent. Când acest curent descendent se lovește de straturile mai dense aflate în partea superioară a norilor, el se răspândește radial, formându-se nori tubulari la linia de înaintare a formațiunilor noroase. Nori tubulari apar în mod obișnuit acolo unde furtuna tinde să se disipe, dar niciodată nu apar mai mulți odată, în serie, dacă sunt formați pe cale naturală. Fiecare nor tubular este consecința unui curent descendent ce a lovit partea superioară a norilor și s-a răspândit radial. Norii tubulari creați prin intervenția HAARP sunt stabili, persistă ore în șir, păstrându-și forma chiar și atunci când se deplasează rapid, așa cum o fac norii singulari naturali. „Spargerea” masei de nori în nori tubulari are ca efect redirecționarea furtunii.
Modificările generate în ionosferă de programele HAARP sunt responsabile și de apariția unor găuri în stratul de ozon. Dimensiunile tot mai mari ale găurilor în stratul de ozon permit razelor ultraviolete nocive (UV-B) să ajungă pe pământ, afectând viața pe Terra. Din anul 2002 și până în prezent, cantitatea de UV-B a crescut cu 800%!
SURSE: http://www.ziaruldegarda.ro, news.russiatoday.ro, http://www.acs-rss.ro, http://www.efemeride.ro,
Dragoş Vasilescu 