Adevăruri de dincolo de moarte: Iustin Pârvu vorbește prin glasul maicilor

Într-o viaţă de jurnalist, te întâlneşti cu o grămadă de oameni şi fapte, unele frumoase, altele de-a dreptul abominabile. Puţine ajung la public, pentru că de cele mai multe ori, sunt doar poveşti aflate din gura unor oameni, care nu au curajul să-şi dea numele, să-şi asume cele spuse și astfel să dea credibilitate poveştii lor. “Am auzit că…” este sintagma cea mai uzitată în astfel de cazuri și care, de ce le mai multe ori reprezintă adevărul. Dar există şi oameni care îşi asumă poveştile, semnează ce au scris şi de abia atunci noi jurnaliştii avem obligaţia să aducem spusele lor la cunoştinţa publicului. Este şi cazul lui Virgil Ioniţă care mi-a scris cele de mai jos, despre viața din mănăstirile din Moldova.

Domnule Dragoș Vasilescu,

Am văzut că ați avut curajul să prezentați două cazuri extrem de sensibile despre fenomene care se întâmplă în spatele unor mănăstiri românești. Românul crede că mănăstirea este locul unde nu se întâmplă nimic. Ceea ce veți citi mai jos este o poveste reală despre cum se poate ajunge stareță în România.

Este povestea stareței Iustina Bujor de la Mănăstirea Paltin din Petru Vodă.

Din cartea JUSTIN, scrisă de Florin Stuparu, aflăm despre începuturile ei într-ale călugăriei. Nu a ales o mănăstire de călugărițe, ci a ales să intre și să locuiască într-o mănăstire de călugări. Probabil a fost o altfel de inițiere.

Tânăra a trecut pe la Mănăstirea Petru Vodă, în vremea studenției, când căuta o evadare de tip spiritual. A încercat și practicile MISA ale lui Bivolaru (radiestezie, bioenergie, yoga) dar, după spusele ei, nu prea i-au ieșit. Acum adăpostește în mănăstire mai multe maici practicante de yoga și arte marțiale precum și un preot divorțat fugit din București, Mihai Andrei Aldea care se laudă cu integrarea artelor marțiale în ortodoxia românească. Astăzi nu se mai practică integrarea în absolut ci integrarea absolutului direct în mănăstire.

Un tânăr cipriot îmbrăcat în haine de călugăr este găzduit de stareța Iustina, de mai bine de un an, în Mănăstirea Paltin din Petru Vodă. Unele maici zâmbesc pe la colțuri și numără simpatiile Iustinei: Filoteu, Augustin, Vlasie, preotul Gheorghe, Savatie, Iustinel. Ultima achiziție este acest tânăr cipriot. Oare știe mitropolitul Teofan despre „inima generoasă” a stareței Iustina Bujor? Bărbați cazați printre maici care au venit în mănăstire să se nevoiască. Iar stareța lor, la șuete „duhovnicești” cu aceștia. Probabil stareța învață limba greacă nouă, că pe cea veche a învățat-o cu un alt călugăr.

După cum recunoaște singură, timp de doi ani a locuit în mănăstirea de călugări și, în paralel cu medicina, studia pe dealuri limba greacă veche împreună cu trei călugări: Filoteu, Ștefan și Leonid. Nu știu ce ortodoxie acceptă canoane ale Bisericii care permit ca într-o mănăstire să locuiască, să mănânce, să studieze și să doarmă împreună călugări cu călugărițe.
Cum este posibil ca o studentă la medicină să facă anii decisivi ai carierei unui medic, nu în laboratoarele facultății, ci pe dealuri cu călugării? Recunoaște că și licența și-a făcut-o tot în chilia unui călugăr, numit de ea, Filoteu.
Plecand de la povestea pe cati publicat-o, cea a călugariței Andreea, să nu vă mire că această stareță a confundat o boală a ficatului cu o sarcină în luna a șasea. Stareța Iustina recunoaște că administra medicamente cu punga și după ureche, din așa zisul cabinet medical, în ultimii doi ani de studenție când locuia în Petru Vodă.
Această stareță mai este încă medic? Pentru că am înțeles că a fost reclamată la Colegiul Medicilor. De ce nu s-a luat nici o măsură? Vedem ce se întâmplă în tot sistemul sanitar românesc. Ne aude cineva? Nu cred…
Singură, această stareță recunoaște că se considera anormală. O repetă de vreo trei ori în interviul din cartea JUSTIN. În Biserica Ortodoxă Română este posibil ca o anormală să conducă o mănăstire și o fundație. În afară de maica Andreea, câte maici au mai fost nenorocite de diagnosticile doctoriței Iustina Bujor? Poate într-o zi se vor dezvălui toate faptele.
Acum întreb doar dacă își mai amintește doctorița Iustina în ce circumstanțe a murit o maică bolnavă tot de ficat pe nume Tomaida. Cât timp s-a rugat de stareța Iustina să o lase să meargă la control la spital că îi este foarte rău? Nu a fost crezută și a murit în iarna lui 2005. Atunci s-a speriat părintele Iustin Pârvu când a văzut o lacrimă de sânge pe obrazul maicii moarte. La fel mă întreb de ce nu a chemat SMURD-ul și l-a trimis la spitalul din Vatra Dornei pe Florin Stuparu (autorul cărții) cu coastele rupte, după ce “căzuse” în albia unui pârâu. Cum a îngăduit stareța doctoriță Iustina, cu jurământul lui Hippocrate și jurământul de călugărie depuse, să lase un muribund fără cea mai mică îngrijire medicală și să-l trimită în miezul nopții, înghesuit într-o Dacie, la 80 de kilometri depărtare. Autorul cărții JUSTIN, Florin Stuparu a murit la poarta spitalului în dimineața zilei de 2 august 2012.

Nu știu când s-a produs acea apropiere de părintele Iustin, dar ca pretinsă stareță la schitul de maici de la vale, ea a stat mai mult în mănăstirea de călugări de la deal. Ziua, noaptea, dimineața, stareța Iustina își petrecea timpul tot prin chilia părintelui Iustin. Pelerinii se mai împiedicau uneori de ea. Tinerii sfioși se întrebau: „Ce caută femeiușca să stea permanent în chilia acestui părinte bătrân cu barba albă? Noi vrem să-i adresăm părintelui întrebări neînțelese ale tinereții iar ea stă și ne ascultă.
Unii spun că se pricepea să numere bine banii de pe pomelnice aduse de credincioși. Alții spun că se prefăcea că face curat. Mâncare îi făcea părintelui Iustin o altă maică Iustina, în vârstă și așezată. Cu timpul tânăra Iustina a înlăturat-o. Cum a înlăturat-o și pe maica Gabriela, o farmacistă ce făcea naveta din Borca. Am înțeles că pe biata Gabriela a trimis-o la psihiatrie pentru a o „convinge” să renunțe în a-l ajuta pe părintele Iustin.
Prin anii 2008-2009 a fost numită la schitul de maici stareța Rafaela, o juristă care a reușit să determine Mitropolia să recunoască schitul ca mănăstire. Atunci Iustina a renunțat din nou să mai locuiască alături de maicile pe care le condusese. A plecat la deal, la mănăstirea de călugări de unde nu a mai ieșit decât atunci când a fost renumită stareță. Desigur, neoficial.
Părintele Iustin i-a promis din studenție că-i va face un spital. Spitalul trebuia construit în fața mănăstirii de călugări. Poate așa se explică insistența stareței Iustina de a rămâne în mănăstirea de călugări. Este adevărat că prin anii 2008 – 2009 începuseră să vină puhoaie de oameni la părintele Iustin. Banii curgeau cu nemiluita. Poate că stareța Iustina nu mai prididea cu număratul și rămânea peste noapte în chilia părintelui. Seară de seară, clanț – clanț, închidea ușa cu cheia după ce ultimul pelerin părăsea chilia părintelui Iustin.
Rămâne un mister ce făcea dincolo de ușa zăvorâtă cuvioasa maică Iustina cu bătrânul Iustin Pârvu. Mulți călugări s-au perpelit în acei ani să înțeleagă rostul șederii continue a unei femei tinere în chilia unui bătrân de aproape 90 de ani. Își amăgeau mintea cu faptul că Iustina era doctoriță.

La sfârșitul lui 2009, în urma îngrijirii „deosebite” a aceleiași doctorițe Iustina, părintele Iustin a răcit sever și la începutul anului 2010 a fost internat la Iași și apoi la Cluj. Când s-a întors de la Cluj, stareța Iustina nu l-a mai lăsat să urce la mănăstirea de călugări. Avea nevoie să-l controleze în toate privințele pe părintele Iustin Pârvu. Așa a ajuns părintele Iustin Pârvu să locuiască la ultimul etaj al unui azil de bătrâne, pe un culoar cu mai multe camere, unde dormeau vreo doi călugări, părintele Iustin și bineînțeles maica stareță Iustina.
Unora li se plângea părintele Iustin că Iustina îi administrează seară de seară niște pastile care-l turmentau. Alteori, râzând, scotea pastila de sub limbă și o ascundea.
Poate într-o zi ne explică vreun înalt ierarh al Bisericii și nouă, proștilor, cum se împacă canoanele ortodoxiei românești cu această împreună ședere a unor călugări cu călugărițe. După plecarea ultimului pelerin aceeași cheie, clanț-clanț, se auzea misterios.
Probleme despre bani au fost destule, iar părintele Iustin s-a supărat că nu a fost lăsat să ridice el, din banii de la Petru Vodă, mănăstirea de la Aiud.
Bani au fost pentru că stareța Iustina, între două plimbări la Ierusalim, mai făcea câte o clădire luxoasă. Bani au fost, pentru că înainte de moartea sa părintele se adresa șoptit mitropolitului Teofan cum să împartă banii rămași prin seifuri (https://www.youtube.com/watch?v=TMQpluv9axs). Bani au mai rămas. Numai stareța știe cum s-au împărțit și cu cine.
În anul 2013, tot sub îngrijirea atentă a doctoriței Iustina, părintele s-a îmbolnăvit grav. Ca să poată primi pelerinii și să se adune mai mulți bani, părintelui îi erau administrate perfuzii o săptămână pe lună. Sistemul său digestiv a lenevit, prin hrănirea artificială, și a ajuns să facă o tumoare la stomac. Cine și cu ce diagnostic a hotărât doctorița Iustina să transporte un bătrân aproape în comă timp de 4 ore într-o mașină oarecare, deci nu a SMURD-ului? Cine a stabilit că părintele Iustin poate fi transportat la Cluj?  Cine va primi vreodată un răspuns la aceste întrebări?

Adus cu elicopterul de la Cluj, muribund fiind, Iustin Pârvu cazat în vila numită stăreție. Medicul care-l operase la Cluj, a povestit singur cum l-a operat încă odată cu o zi înainte de a muri într-o cameră din clădirea stăreției (http://www.paltin-petruvoda.ro/marturia-dr-eniu-despre-binecuvantarea-de-l-trata-pe-sfantul-parinte-justin/). Probabil că doctorița Iustina a dezinfectat cu produse tip Hexi Pharma o cameră în care au intrat timp de o lună doar pelerini special selecționați de stareța Iustina. Cum a fost de acord doctorița Iustina ca muribundul părinte Iustin să fie operat într-o cameră oarecare și nu într-un bloc operatoriu specializat al unui spital autorizat?
Părintele Iustin a murit. A rămas stareța Iustina. Pe 15 august 2013, după criterii numai de Biserică știute, Teofan mitropolitul Moldovei și Bucovinei a recunoscut-o oficial ca stareță pe Iustina Bujor (https://www.youtube.com/watch?v=WKC638GJPfI). Cred că banii rămași prin seifuri fuseseră deja împărțiți. Rog să vizionați filmul hirotesirii de pe site-ul mănăstirii Paltin din Petru Vodă. Eu nu am văzut din Evul Mediu atâta slugărnicie față de o femeie. Zeci de maici, în fața mitropolitului Teofan, trec, se închină în fața stareței Iustina și-i sărută slugarnic papucul și mâna… Așa ne vor oamenii Bisericii și pe noi credincioșii de rând: să ne închinăm în fața lor și să le sărutăm slugarnic picioarele și mâinile? Sunt ei oare vrednici de asemenea cinstire?

Ceea ce am scris se bazează și pe interviul dat de stareța Iustina Bujor în cartea JUSTIN, Editura Scara, 2009, autor Florin Stuparu si mai ales pe informațiile pe care le-am cules de la oamenii pe care i-am întalnit.

Ioniţă Virgil

Iași, 2 iunie 2016,

Cam asta a fost povestea. De la BOR citește cineva? Desigur, dar tace ca mortu-n păpușoi, c-așa-i la ei. Silentziio stampa! Comentarii?

 

Anunțuri

2 gânduri despre „Adevăruri de dincolo de moarte: Iustin Pârvu vorbește prin glasul maicilor

  1. Asistăm la un spectacol macabru al unei societăți schizoide care se plânge permanent că nu-i merge bine, dar când află adevărul și soluțiile, pentru rezolvarea problemelor, se ascunde. Unii români au nevoie de poveștile lui Puric care le spun că sunt frumoși, deștepți și devreme acasă. Unii români sunt incapabili să accepte maturizarea și recunoașterea propriilor greșeli. Și tot unii români mai au pretenția că sunt creștini ortodocși vero. Acum unii români se prefac că nu văd ce se întâmplă cu o stareță ca Iustina. Consideră că li se vor risipi toate visele deșarte dacă recunosc adevărul despre mănăstirile lor ortodoxe. Și-l consideră un atac la sfânta ortodoxie!
    La fel, unii români se comportă și în politică. Cu stimă.

    Apreciat de 1 persoană

    • Trist , dar legal cred ca greu se poate face ceva . Daca BOR tine la imaginea sa , ar trebui sa investigheze si sa faca public rezultatele .

      Apreciază

Ai ceva de spus?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s