Jumătate de noapte la Sihăstria

Vă rămasesem dator cu o poveste, poveste ce se leagă cumva de articolul pe care l-am scris în urmă cu câtva timp despre Patriarhul Daniel. După ce acesta își termină periplul prin lume (citește misiunea) adică prin SUA, Elveția, Canada și altele, la 6 august 1987 intră în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel. Despre Mănăstirea Sihăstria voi vorbi în cele ce urmează…

Aveam vreo șaptesprezece ani, eram în anul patru la liceu, am făcut cinci, de abia se inventaseră liceele de specialitate și dacă mă gândesc bine, aș fi făcut cu drag vreo șapte, dacă aș fi știut ce mă așteaptă… Așadar, aveam șapteșpe, făceam sport (cu Nea Petrică Mosoia, profesorul de sport care îmi era diriginte și antrenor de lupte) și abia așteptam vacanța de vară. În vacanță plecam de nebun să fac un ban prin cârciumile de pe litoral sau, plecam cu rucsacul în spate spre munții patriei dar, invariabil, ajungeam tot la… mare. În vacanța despre care vreau să vă povestesc, am hotărât, împreună cu doi amici de la Liceul de Muzică Pitești, (acum Dinu Lipatti) Sandu Săvulescu – violă și Bogdan Neculce – violoncel, să vizităm mănăstirile din Moldova. Am plecat cu autostopul până la București, apoi cu trenul până la Suceava. Am văzut Dragomirna, am coborât la Pătrăuți, Bogdana, Sucevița, Moldovița, Humor, apoi Voronețul, care atunci era o mănăstire frumoasă și un pic tristă, celebrul albastru din ilustrate dovedindu-se a fi un ultramarin spălăcit, nici pe departe albastrul care înfierbânta imagianația pictorilor. Ne-am întors la Gura Humorului și am ajuns într-un camion cu lemne la Târgu Neamț, apoi la Agapia. Cine a fost acum mulți ani la Agapia poate își mai aduce aminte de pârâul cu același nume, care curge pe lângă zidurile mănăstirii. Acolo am pus cortul, dar a venit la noi o maicuță tinerică şi fâşneaţă care ne-a spus că noaptea e frig și că, pentru douăzeci de lei, putem dormi la ea. Am plecat fără comentarii, femeia ne-a dat să mâncăm, am aflat ca avea douăzeci și șapte de ani și că “s-a retras” la mănastire din motive de… dragoste. Au mai venit încă două “colege”, am băut o sticlă de rom, apoi fetele au adus niște vin și… ne-a trezit toaca de utrenie de la manastire. Fetele au plecat oarecum rușinate și rumene în obrăjori, iar noi am dat cu banul unde să mergem: la Secu sau la Sihăstria. A picat Sihăstria. Am ajuns după apus, când soarele se ascunsese demult după munte. Ne-a deschis un călugăr bătrân, care, cred că nu mai atinsese apa de la potopul lui Noe. Ne-a cerut 25 de lei si ne-ai condus într-o chilie cu două paturi. Amicul Sănducu avea vreo 40 de kile, asa că, nu era o mare problemă. Din saltele, paiele, destul de bătrâne și ele, împrăștiau un miros de grajd abandonat în pripă. La un moment dat, în chilie a intrat un călugăr tânăr, imberb, cu niște obrajori bucălați și o privire cam umedă. S-a așezat pe pat, lângă mine. Din vorbă în vorbă, am aflat că îl cheamă Andrei și că saltelele au purici. Ca un facut, mâna i-a alunecat încet spre augustul meu posterior. În primul moment, am crezut că e un fel de salut de bun venit, ceva mai jos de umăr, dar parcă era prea jos! Așa că l-am prins de mînă și am început să-l strâng până a căzut în genunchi și a început să urle. Ce-a urmat, e simplu de povestit, a venit călugărul cel bătân, ne-a dat banii înapoi și am dormit în noaptea aia în cort, departe de mănăstire.

Cam asta a fost. Am stat o jumatate de noapte la Sihăstria. Cum s-o fi descurcat însă părintele Daniel, un an si ceva cu bucălatul?