Pentru cât timp?

Ştii tu frumoaso că ulciorul din care bei cu nepăsare
A fost făcut cu trudă sfântă, de-un biet olar din lumea mare?
De-un biet olar, ce-şi luase lutul înnămolit, murdar şi greu
Din ţărna unui trup de fată, curat şi suav ca trupul tău?
Omar Khayyam – Fata cu ulciorul

     Am intrat cu o strângere de inimă în cimitir. Soarele coborâse undeva, după tufele de tradafiri sălbatici, îmbrăcând zarea într-un linţoliu de purpură, parcă scriind pe cer cu nevăzute cuvinte „mi-e târziu…” Un gând mi-a încolţit în minte, un strigăt venit de nicăieri, reverberat de liniştea din jur şi spart la un moment dat în cioburi de întuneric: „să nu tulburi liniştea celor plecaţi…”
De departe, ca de după o cortină de pâslă, zgomotele se auzeau estompat: un tramvai, o sirenă a poliţiei, un ţipăt de femeie. Era oraşul, prezent, veşnic treaz, care-şi trăia mai departe sfârşitul de zi, fără să-i pese prea mult de liniştea celor ce se odihneau în juru-mi.
– Pe cine căutaţi? am auzit o voce în spatele meu. Avea dulceaţa unui lighean de tablă târşit pe pietriş. Eu îi cunosc pe toţi, sunt paznicul cimitirului de patruzeci de ani. Am ieşit la pensie, şi ce aşteaptă omul după pensionare? Mai devreme sau mai târziu, vine aici, în locul ăsta sau altul la fel. Eu m-am obişnuit, mi-a fost frică la început, dar m-am obişnuit. Aveţi pe cineva? Nu, n-aveam pe nimeni acolo, ai mei se odihnesc undeva departe, într-un cimitir de pe malul Oltului. I-am răspuns omului, apoi am dat să plec.
– Ştiu, aţi venit doar aşa, să vă reculegeţi, ştiu, ştiu. Dar dacă vreţi, mai putem sta de vorbă. Mai încolo. Eu rămân aici toată noaptea.
Am plecat pe o alee mărginită de cruci, care în lumina puţină a asfinţitului păreau din marmură neagră, unele chiar erau, iar fotografiile sepia, ale unor tineri ce niciodată nu treceau de patruzeci de ani mi-au atras atenţia. M-am oprit lângă o cruce veche. Numele săpat în piatră era simplu, cu rezonanţe ardeleneşti: Pop Ioan. Pop Ioan se născuse în 1895 undeva pe lângă Alba, venise în oraș cu cine ştie câţi ani în urmă, avusese o viaţă plină, îşi ridicase cruce de piatră neagră pe care săpase mai întâi numele său, apoi al soţiei, dar ea plecase prima, prin ’76, iar el rămăsese să o vegheze şi s-o plângă încă zece ani.
Un alt mormânt, bine îngrijit, împrejmuit cu un gard de fier forjat, în interiorul căruia se aflau două femei. Una mică, slabă, chircită în faţa crucii, se chinuia, cu nişte chibrituri umede să aprindă o candelă. Beţele sfârâiau, dar refuzau să ia foc. Cealaltă femeie, grasă, rumenă în obraji, machiată un pic cam strident, o certa cu vocea ascuţită, destul de tare ca s-o pot auzi şi eu:
– Ţi-am spus să cumperi o brichetă, ce dracu’! Doamne iartă-mă, că uite pomenii numele Răului, doar nu costă o avere! Altădată să mă asculţi, că tu nu m-ai ascultat niciodată şi nu m-ai ascultat nici când te-ai încurcat cu răposatu’, Dumnezeu să-l odihnească, că-mi fac păcate acum, după ce nu mai e, nu m-ai ascultat şi uite cum te chinui, dacă nu găseşti un chibrit, am făcut atâta drum degeaba, ooof, of, of!
Tirada femeii grase era o cerere nerostită adresată tuturor şi cum nu mai era nimeni prin preajmă, m-am apropiat, am spus frumos „săru’ mâna” şi i-am întins celei de lângă cruce bricheta. A luat-o, cred că a mormăit un mulţumesc, dar privirea plină de recunoştinţă spunea mult mai mult. În schimb, grasa a profitat din plin de ocazie:
– Vă mulţumim, domnu, vă mulţumin, ce ne făceam dacă nu eraţi dumneavoastră? Umblam toată noapteă după o amărâtă de flacără, că am venit tocmai de la Filipești să aprindem o lumânare aici, iar sor’ mea asta n-a fost în stare să-i cumpere o brichetă lui bărba’su! Vezi Vetuţă că a crescut iarba pe lângă cruce, mi-ai spus că ai smuls-o, păi nu e ruşine măi fato, ne ştie lumea, un bărbat ai avut şi tu? Vetuţa se aplecă din nou şi smulse firele de iarbă care avuseseră neobrăzarea să răsară în cele două zile de când nu fusese la cimitir…
Pe o altă alee, în faţa unui bust de marmură albă, un bătrân stătea în genunchi. Candela arunca umbre galbene pe faţa ridată iar din colţul ochilor, boabe de lacrimi se prelingeau pe obrajii de culoarea pergamentului. Murmura ceva, a litanie şi mi-a fost greu să-l întrerup. Când a terminat ce avea de spus, s-a ridicat cu greu. Atunci l-am salutat cu o înclinare a capului iar el mi-a răspuns simplu „bună seara”. S-a aşezat pe băncuţa din faţa mormântului şi a început să plângă iar. Un plâns bărbătesc, fără supine, doar lacrimi ce nu vroiau să se oprească. M-am aşezat alături. Într-un târziu, văzându-mă că tac şi-i respect durerea, a început să vorbească, cu ochii pironiţi la bustul de marmură. „Da, am iubit-o, am trăit toată viaţă împreună, o viaţă de om, cincizeci de ani, am avut numai bucurii, cu toate că am fost doar noi amândoi şi ea a plecat, era seară, ca acum, când a plecat, doar că a fost pe doisprezece mai… Vin în fiecare seară aici şi stăm de vorbă, să nu râzi, stăm de vorbă, îi spun ce s-a întâmplat peste zi, iar ea câteodată îmi răspunde. Ştiu că mă aude, că e undeva acolo sus… Acum trei săptămâni am visat-o, era atât de tânără şi frumoasă, ca atunci când ne-am cunoscut şi mi-a fost parcă ruşine că am îmbătrânit. Dar ea mi-a spus în vis „nu fi supărat, că vom fi iar împreună” şi a plecat uşor, iar a doua zi dimineaţă, când  m-am trezit înfloriseră salcâmii… I-am adus flori de salcâm, îi plăceau tare mult şi de atunci o visez în fiecare noapte…”

Am plecat doar când noaptea a intrat în drepturi depline. La poartă, paznicul mângâia un câine mare şi negru care la rândul său îi lingea mâna. „E Cerber al doilea, primul a murit de bătrân acum vreo zece – doisprezece ani.  L-am îngropat într-un colţ al cimitirului, departe, că nu se cădea altfel. Păzise şi el somnul oamenilor şi nu merita să… Acum îl am pe ăsta, e şi el bătrân şi ştie unde mi-am făcut locul de veci. Din când în când, mergem acolo şi el o ia înainte şi se opreşte chiar la loc. Ştie…”
Zgomotul oraşului m-a îmbrăţişat brutal. Am trecut dintr-o lume a liniştii în cea a vieţii care nu prea are habar de ce se întâmplă-n juru-i. Şi din nou, un colţ de gând se aprinse acolo, undeva, ca o candelă uitată: pentru cât timp?…

Anunțuri

Ai ceva de spus?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s