A mai trecut un an. Aşa şi?

S-a mai dus dracu’ un an din cei… pe care pot să-i văd, percep, miros, gust. A trecut rapid, ca toţi ceilalţi, de te apuca depresia când te uiţi în calendar şi mai ales te mai şi urci pe cântar! Le-am făcut pe amândouă, apoi am deschis blogul să văd dacă mai ninge (mi-au pus aia zăpada până pe 4 ianuarie), ninge dar nu se aşterne, aşa că ninge degeaba, ca de obicei. N-o băgaţi p-aia cu stai să vezi că grâul, porumbul şi rapiţa au nevoie de rezerve de apă în sol, pentru că eu văd porumbul doar sub formă de mălai unguresc iar rapiţa – ulei de… Cineva îmi atrăgea atenţia că în lista de bloguri pe care le citesc sunt unele care nu merită. Care – am întrebat? Fără răspuns. Aşa şi? Niciodată n-am spus că scriu pentru bloggeri, pentru aprecierile lor sau pentru reciprocitate, să apară like-ul la coada articolului. Dacă citesc ceva şi-mi place, apreciez, dacă nu nu. Îi spuneam unui co-blogger că fiecare jurnalist este un scriitor ratat, şi invers. Blogării sunt pe undeva la mijloc, fac ceea ce fac din pasiune, nu sunt nici scriitori nici jurnalişti, netul le-a dat posibilitatea să se exprime şi o fac. Cei buni au zeci de mii de cititori, ceilalţi au câteva sute. Asta nu înseamnă că sunt proşti, doar că sistemul lor de promovare e un pic aiurea. Sau nu-i interesează să fie “citiţi”. Cunosc un blogger care îi scria iubitei în fiecare zi, de aia şi-a şi făcut blog, tipa nu citea emailurile de la el, în schimb rupea blogurile. Până într-o zi, în care blogul tipului a fost “descoperit” de o altă tipă şi… a început o altă poveste. Nimic nou sub soare. Există însă, o singură condiţie pe  care, dacă n-o îndeplineşti, n-o să te citească nici dracu! Limba romană. Dacă te exprimi strâmb şi şchiop, mai bine te laşi, altfel pierzi vremea şi banii pe curentul electric. Dacă n-ai citit de când eşti viu, măcar poveştile copilăriei, n-ai ce căuta în blogosfera. Nu vreau să spun mai multe că se apucă unii de citit, ceea ce, mi-e greu să cred, mai bine se uită la filmul după cartea cu acelaşi nume, până se plictisesc. Şi aşa e bine.

Am făcut o pauză, motanul Mini (un escroc sentimental) m-a anunţat că trebuie să-i curăţ litiera, că aşa sunt eu, o pisică mare (şi proastă, în viziunea lor!) care face munca de jos, le dă să mănânce şi-i piaptănă când au ei chef! Şi dacă tot m-au scos din mână, pot să vă spun că am patru, doi băieţi şi două fete (una băbuţa, are doisprezece ani, e cea mai înţeleaptă şi cam grăsuţă). De Mini v-am spus, Nas e celălalt băiat, e cel mai drăgăstos şi milog de mângâieri, Fitzy e mama lor, care acum e colega lor de joacă, iar pe băbuţescu o cheamă Pissy (cel mai inspirat nume posibil!). Au caractere diferite, apucături diferite, odată la trei luni fac praf un “copac pentru pisici” dar îmi iartă scaunele şi tapiseria fotoliilor. În rest, coabitam fără probleme.

Să revin la ce scriam mai sus. Dacă vreau să citesc poezie bună, mă duc la blogul lui Florin, dacă vreau să văd ce şi cât suferă o ziaristă în viaţa de zi cu zi, citesc blogul Oanei. Regina Buburuza pune în fiecare zi întrebări. Răspund sau nu, după cum am chef. La Mishuc ascult muzica bună, iar pe Efemeride văd ce-au mai inventat unii şi alţii. Lovendal scrie despre conspiraţiile din lume şi mai ales de pe net, iar ceilalţi scriu ce au ei chef! Citesc când am timp şi alte vreo câteva zeci de bloguri plus comentariile, dar asta nu înseamnă că sunt îndrăgostit iremediabil de blogosferă. Mai citesc şi câte o carte, prost obicei, nu-i aşa?

Afară e soare, ianuarie ăsta habar n-are că e lună de iarnă, că ar trebui să vină greul Bobotezei, ca grâul are nevoie de zăpadă, că eu m-am îngrăşat trei kile. Aşa şi?