Moașa Lili și prostia oficială

Mi-am petrecut o parte din copilărie într-un sat “multicultural”, pierdut în Oltenia. Multicultural zic, pentru că jumătate de sat era locuit de bulgari, cealaltă jumătate de români. Bulgarii ajunseseră cu vreo sută de ani în urmă în zonă, de frica turcilor sau mai aproape, în prima jumătate a secolului XX, prigoniţi de ruşi. Li se spunea “sârbi”, acasă vorbeau “sârbeşte”, limbă pe care vrând-nevrând am învăţat-o şi eu. Satul, aşa cum v-am spus, era împărţit în două, Brebenii-români şi Brebenii-sârbi, hotarul fiind la moara din mijlocul satului. Nimeni nu ţinea cont de el, copiii din “români” veneau la şcoală în “sârbi” – existau două şcoli, cea din Brebenii-români avea doar patru clase, cea din sârbi opt – iar în afară de partidele de fotbal dintre copiii “sârbi” şi “romani”, altă rivalitate nu exista. Hora se făcea la Căminul Cultural, care era în “sârbi”, iar cuplurile se formau, fără a ţine cont de graniţa “multiculturală”. Chiar şi numele se romanizaseră, nu existau nume bulgăreşti sau ruseşti în sat. Doar câteva porecle mai aminteau de trecutul bulgăresc.

Aici am cunoscut primul ungur. De fapt, o unguroaică, Moaşa Lili. Moaşa era o zdrahoană de femeie şi fusese “adusă” în sat, de un localnic, inginer mecanic, care, făcându-şi şcoala la Cluj, găsise unguroaica şi o adusese prin măritiş, la el acasă. Femeia era asistentă medicală, cu diplomă. Le dăduse o mână de ajutor câtorva femei din zonă să nască acasă și așa i-a rămas numele: Moașa. Multă vreme am urât-o, pentru că, odată când eram bolnav, a venit la noi şi mi-a zis brutal “hai să-ţi bage curu’ în ac”, a scos dintr-o cutie de tablă o seringă imensă şi mi-a făcut, fără milă, o injecţie, care m-a duruuuut! Am urât-o şi pe mama, care n-a comentat şi nici nu mi-a luat apărarea, dimpotrivă râdea… Moașa Lili avea o fată, colegă cu mine, care câştiga toate concursurile “cum circulăm” ce se organizau la şcoală. Lua şi premiu! Maică-sa nu-și mai încăpea în pielea aia ungurească de bucurie, venea şi-i spunea maică-mii ce deşteaptă şi frumoasă e fie-sa, iar maică-mea, după ce pleca cotoroanţa, mă întreba doar atât: “tu de ce n-ai ştiut?” Atunci îmi venea să mă duc s-o trag de cozi pe deşteapta aia şi să-i arunc ghiozdanul roz drept în băltoaca din mijlocul drumului! Până a doua zi insă, îmi trecea… și impărteam pachețelul cu ea!

Anii au trecut şi am cunoscut apoi o grămadă de unguri şi mai ales unguroaice. Unii naţionalişti, alţii miserupiști, n-aveau nicio problemă cu etnia, erau români şi atât. Între ei vorbeau ungureşte, cu noi vorbeau întotdeauna româneşte. Am avut colegi de liceu, colegi de facultate, care niciodată nu şi-au pus problema autonomiei ţinutului din care veneau. Toţi vorbeau româneşte corect, chiar mai corect decât cei din regat. Iar unguroaicele… nu comentez!

Treaba s-a schimbat după ’89. Radical! În 20 ianuarie 1990, este dat publicității următorul comunicat. “În 18 ianuarie reprezentanții birourilor executive județean și municipal al FSN Mureș, ai Inspectoratului Școlar Județean, precum și conducerile Liceului «Alexandru Papiu Ilarian» și a Liceului “Bolyai Farkas” au dezbătut posibilitățile satisfacerii propunerilor unor elevi și părinți. S-a ajuns la următoarea hotărâre. Începând cu data de 1 septembrie 1990, Liceul “Alexandru Papiu Ilarian” va funcționa cu limbă de predare română, iar Liceul “Bolyai Farkas” cu limbă de predare maghiară”.

De aici a început Marea Bulibășeală. UDMR-ul, o asociaţie interetnică devenită partid (sau nu?) a început o mega propagandă antiromânească, căreia nu i s-a opus nimeni, politicienii români fiind ocupaţi să acumuleze cât mai mult şi cât mai repede (n-am spus să fure, da?) iar cei maghiari la fel. Chiar dacă în articolul 30 din Constituţie, la punctul 7 scrie clar: “Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri” dracu’ ține cont?
Udemeriștii au început să ceară “drepturi pentru minorităţi”, drepturi pe care minorităţile le aveau şi până atunci, dar care trebuiau neapărat “consfinţite” prin legi. UDMR-ul “strecoară” în Constituţia României articolul 6, care zice: “(1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. La punctul doi, o mai bâlbâie (2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români.” Adică? Minoritarii nu sunt tot cetățeni români?

(Citind toată Constituţia, e clar că “părintele” ei, răposatul Iorgovan, a avut nişte deviaţii nasoale, dictate de Moscova (via Iliescu), Budapesta (via Tokes), sau altă Înaltă Poartă, ori… din creierii lui arşi de alcool. Altfel, nu putea să abereze în halul ăsta! Dar asta, e o altă poveste.)

Cert e ca politicienii maghiari au “câştigat” pas cu pas o serie de “drepturi”, unele în contradicţie flagrantă cu Legea Fundamentală, pe care le-au speculat după bunul plac. În nicio ţară din lume, nu exista şcoli cu predare în limba minorităţilor, ci doar în limba OFICIALĂ! În America există cursuri de spaniolă, franceză sau germană, pentru minorităţile din zonă, dar nu exista şcoli cu predare INTEGRALĂ în limbile respective. În Franța, exista cursuri de arabă, pe lângă engleză sau rusă, dar nu exista şcoli cu predare integrală în arabă, bască sau occitană. În Anglia, exista cursuri de welshă și, cu toate că în Valea Rhondei trăiesc mai mult de patru milioane de welshi, aceștia fac şcoala în limba engleză! Doar la noi ca la nimenea, din burta mă-sii, de la grădiniţă la facultate, în limba maghiară! Păi dracu mai învaţă limba oficială? Şi de ce ar învăţa-o? Ungaria îţi dă cetăţenie, Bucureştiul e la dracu-n praznic, ce dacă ungurii nu depăşesc un milion jumate? La recensământul populației din 2011 au fost înregistrați în România 1.227.623 etnici maghiari, reprezentând 6,1% din populația țării. Atât. Nu se pune, au voie să nu ştie româneşte, să-şi bage picioarele în cultura ţării care i-a fătat, să ignore fără nicio remușcare legile românești, să se pișe pe tricolor și să aştepte, nu să ajungă la Bucureşti, în capitală, ci la Budapesta.

Iar preşedintele “tuturor romanilor” poate să accepte steagul “ținutului secuiesc” și dea la schimb tricolorul! Că așa e politically correct!

D-aia nu mă mir când o vânzătoare cretinică, îl bagă în mă-sa pe românul care habar n-are de limba maghiară. Nu e vina ei. Ea e doar proastă, și-și aliniază prostia și ignoranța prostiei generalizate din România. Generalizate şi întreţinute oficial de un stat care, în prostia lui, acordă locuri prioritare în facultăţi țiganilor, locuri în parlament minorităților “altele decât cea maghiară” și este de acord cu orice altceva decât cu păstrarea identității romaneşti. Iar românul votează prostia pe-un kil de zahăr și unul de ulei, sau pe promisiunea că o va duce mai bine la paștele cailor! Sau la Budapesta!

In final, îi bag in mă-sa pe toți cei care n-au ințeles că tot ce am scris mai sus, nu este un pamflet, sau amintirile mele din copilarie, ci un urlet către urechile surde ale guvernantilor care, încet și sigur, se cacă în capul românilor și-i indeamnă să se ducă dracului, cât mai departe de prostia oficializată…

 

 

P.S. Eram în clasa a V-a, când inginerul a plecat cu toată familia la Târgu Mureș. De atunci, n-am mai văzut-o nici pe Moaşa Lili, nici pe fie-sa…

Reclame

4 gânduri despre „Moașa Lili și prostia oficială

  1. Eu am locuit până la 24 de ani în Miercurea-Ciuc. Pe vremea mea şcolile aveau şi clase în limba română şi în limba maghiară. Noi eram buni prieteni şi cu colegii din clasele maghiare, chiar dacă se aprindeau spiritele când se juca fotbal sau baschet (clasele maghiare cu cele române). A fost uşor şi pentru ei să înveţe limba română (măcar pe coridoare cu colegii români povesteau) şi pentru noi să învăţăm maghiara. Păriniţii lor ne încurajau să vorbim româneşte cu ei, ca să înveţe limba. Chiar îşi dădeau copiii în clase cu predare în limba română, deşi şi pe vremea aceea erau şi cu predare în limba maghiară. Eu am plecat de o viaţă de acolo, dar încă ştiu, înţeleg bine limba, chiar dacă nu reuşesc să vorbesc la fel de cursiv. Tocmai din această cauză eu nu vorbesc decât româneşte când merg la Ciuc (unde sunt părinţii, fratele meu şi cumnatele din partea soţului). Mie personal nu mi s-a întâmplat decât o singură dată să întâlnesc o persoana care nu ştia româneşte. Era o tânără de liceu care lucra pe vară la o terasă. Nu am reuşit să mă fac înţeleasă decât după ce m-am dus la tejghea şi i-am arătat cu degetul paiul pentru băutură pe care îl doream. Dar fata nu era rău intenţionată, şi-a cerut scuze şi se vedea că îi este ruşine că nu ştie. Nişte prieteni care locuiesc acolo îmi spuneau că nici fiica lor nu ştie maghiara, care pentru noi a fost uşor de învăţat că ne jucam şi socializam cu colegii maghiari. După Revoluţie, în ianurie 1989, când fratele meu era în clasa a 12-a la liceu, a venit diriginta lor şi i-a ridicat în picioare pe români (clasa era de specializare mecanică cu predare în română, dar acolo erau marea majoritatea elevilor de etnie maghiară). Când românii s-au ridicat diriginta le-a zis să îşi găsească altă clasă, că asta se schimbă în clasă cu predare în maghiară. Aşa s-a întâmplat la toate clasele din liceul acela. Până la urmă s-au strâns cu toţii în clasa de biologie-chimie şi au urmat acolo restul de două trimestre cât mai aveau ca să termine liceul. A fost un moment penibil şi credeam, că asta va strica relaţiile între oameni, dar n-a fost aşa. Cu toate că atunci a fost un moment tensionat de care ne amintim cu mare neplăcere, de fapt. Atunci au fost nişte ani tulburi şi mulţi au profitat. În 1990, cum ziceai şi tu, liceele s-au despărţit în cele cu predare în română (în Miercurea-Ciuc este doar unul singur) şi celelalte (în funcţie de etnia majoritară): Eu am colegi care au plecat în lume, s-au mutat cu totul şi deşi sunt maghiari vorbesc şi acum bine româneşte. Nu ştiu ce se va întâmpla cu noua generaţie. Totuşi eu zic că sunt foarte mulţi români care nu-şi cunosc limba, cărora le e greu să formuleze o frază sau să scrie corect în limba lor maternă. Sunt foarte îngrijorată de restul populaţiei, de lipsa de cultură şi cunoştiinţe de limba română la români get-beget. Politicienii ( şi de o parte şi de alta) profită de scandaluri şi le întreţin cu scopul de a muta atenţia de la multe alte probleme cu adevărat importante.

    Apreciat de 1 persoană

Ai ceva de spus?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s