Chestii obsesiv compulsive

Tot omul ştie că de la Bucureşti la Braşov sunt doar… 183 de kilometri, pe hartă. În realitate sunt cel puţin 400 sau mai mult. Până la Comarnic – 125 kilometri, merge, dacă o “calci”, faci cam o oră şi un pic, (dacă nu ţii cont prea tare de regulile de circulaţie). Dacă ții cont şi mergi ca melcul, o oră jumate. De la Comarnic însă, dacă e vineri, faci trei ore până la Braşov ca popa! Şi chiar dacă nu faci politichie, începi să-ţi aduci aminte de PSD, de Ponta, de Iliescu &Co, de Băsescu, şi mai ales, cu voia dumneavoastră ultimul pe listă, Dragnea. Ce frigidere pline au ăștia, habar n-aveţi! Dacă ai de făcut drumul ăsta dus întors într-o zi, e jale pe vale. Mai bine dai un mail sau un telefon şi-ţi ceri scuze că n-ai cum să ajungi, vei fi crezut sigur, decât să-ţi faci nervi şi să împrospătezi provizia de carne din frigiderele guvernanţilor. Asta e.

De ce vă spun asta? Pentru că ne-am programat ca sfârşitul lumii să ne prindă la Braşov, la un grătar şi un şpriţ cu amicii şi, mai mult, s-o punem şi de-o afacere. Dar, duminică dimineaţa, era musai să ajung la întâlnirea cu bloggerii, aranjată de Oana. Deci, curu-n maşina, plinul la prima pompă şi valea! Culmea culmilor, DN1 liber ca după Apocalipsă! Predeal, Azuga, Bușteni, Sinaia, păreau orășele abandonate! Nu pietoni adormiţi, nu logaiști cu pretenţii de regi ai şoselelor, nimic! La doișpe şi un sfert, parcam lângă Parcul Tineretului. Loc de parcare – din prima! Ori am călcat într-un mare rahat, ori… N-aveam nimic pe încălţări, aşa că am luat-o lejer prin parc spre cafeneaua în care trebuia să ne întâlnim.

La locul cu pricina, (Cafeneaua Actorilor) o masă maaare, pe care erau doar scrumiere, ca la şedinţele de UTC de pe vremuri. Mâna Oanei, care probabil le-a atras atenția ospătarilor ca majoritatea bloggerilor fumează (urât obicei, da?) și că de restu’… mai vedem. Spre capătul mesei, la “prezidiu” Pantazi cu vreo câteva fete, care ajunseseră şi se instalaseră. Doamna sus amintită, declara în scris: “Cei mai mulţi suferim de ciudăţenii, fixaţii, timiditate, mânii, chestii obsesiv compulsive, complexe, suntem nişte asociali bine mascaţi de expunerea de pe bloguri, iar eu mai sufăr şi de mânia persecuţiei din când în când, aşa că a durat ceva până am prins curaj să ne aşezăm cu toţii la o masă.”

Păi aşa se aşează maniacii obsesiv compulsivi asociali, în capul mesei? Mai nou, ete că da! Apoi, locul din capul mesei a fost cedat Roxanei Mihaela Lintiș, psiholog, probabil singura în stare să modereze obsesiile (ălea de le zisei mai sus) participantelor? Cert e, ca din capătul celălalt al mesei aşa se vedea, doar părul Mihaelei, de culoarea apusului însângerat. Apusul a venit ceva mai târziu, dublând senzaţia de anxietate a unora dintre… noi. (Sărumâna pentru poze Mihaela!)

La un moment dat, s-a aşezat timid la o masă de alături, Ştefan Trepăduș, poetul pierdut. L-am invitat la masa mare, pentru că, între timp, după ce am trecut de fază, “îhî, îmi pare bine, eu sunt ăla” cu doamnele din capătul de vest, m-am instalat în capătul celălalt al mesei, să fiu mai aproape de ieşire când se va striga darul! După ce am schimbat vreo optsprezece cuvinte cu Ștefan, foarte vorbareț de altfel, în toată întâlnirea scoțând peste cincizeci de cuvinte, dintre care o treime “da” sau “nu”. Poetul pierdut s-a regăsit şi nu prea în grupul (aproape) geronto de la masă. Norocul a fost că el şi încă vreo câteva fete, restabileau media de greutate, demolată rău de tot, de mine Mishuk și… alții.

Fabiola, Buburuza Diana si Oana

A apărut Fabiola cu Buburuza ei, Diana, care e deja cam cât maică-sa şi pentru câteva minute s-a creat aşa, un fel de rumoare (să zic iar obsesiv compulsivă, să nu zic?) care s-a calmat după ce am ascultat cum e pe A2 şi cum va fi la întoarcere, cum a fost la Cărturești și altele. Pentru cine n-a aflat, Fabiola e din Constanța, acolo trăieşte, scrie şi-şi exploatează la sânge cele trei GPS-uri, care, câteodată o mai şi trădează.

Ismail, Ana Bucoveanu si eu

Pe rând, masa s-a umplut, am dat din cap inteligent şi mi-am mormăit numele de câte ori a fost cazul. A apărut şi Ana Bucoveanu – constructor, șantiere, cizme, noroaie colegă de facultate, chiar dacă ea a terminat în Tei iar eu la Timişoara, ne ştim din 1900 toamna. Pe la unu, punctual ca orice turc care se respectă, a apărut Ismail Caramanla cu gașca din Măcin, adică Marcel Lupu, fost campion de box în secolul trecut, Titi Mocănici și Tair Pambi, nepotul lui Ismail. Şi am vorbit şi am povestit, inevitabil Ismail a trecut la dragostea lui virtuală de pe OC (Observator Creștin, grup de pe facebook) care l-a trădat (virtual) şi s-a incurcat (real) cu un… Și dă-i și luptă și bârfește și plânge-te și promite răzbunare și focurile iadului creștin și musulman! (Apropo, musulmanii au şi ei iad? Știam doar de raiul masculilor, ăla cu șapejdouă de virgine, care îi aştepta pe cei ce au luat gâturi creștine, restu’?)

Marcel Lupu, Titi si Ismail

Coperta cartii lui Ismail Caramanla (proiect)

Ismail mi-a promis că-și va termina cartea, la care scrie de ceva vreme, căreia i-am făcut şi coperta. Marcel Lupu a promis că se va apuca şi el de scris, are multe de spus din lumea boxului în care a trăit… Tot Ismail a dăruit masa cu nişte pișcoturi făcute la o fabrică din Măcin, a unui italian, iar Fabiola a fost cea care le-a “împărțit”. Dacă n-a venit Dede Cati cu baclavale… Ce baclavale a făcut mătuşa Leila data trecută, îmi plouă-n gura! Tair Pambi, nepotul lui Ismail, a scos şi el vreo douăzeci de cuvinte. În rest, vioara întâia la vorbit a fost Ismail, a doua Marcel Lupu, dar făceau pauze politicoase de câte ori Pantazi, cu paharul ei de Mojito (cu o plantaţie de mentă-n el) venea în capătul nostru de masă, să inspecteze cum refulează obsesiile obsesiv compulsive. Adică ce faceți, cum o duceți, vă bucurați că v-ați văzut, d-astea. (Moaa, ce mă va mai înjura!)

Mishuk

A aparut și iubita lui Mishuk și l-a extras (psihic) din gașca doamnelor. Poetul n-a mai avut ochi pentru nimeni, decât pentru ea. Noroc că apucasem să facem poze!

 

 

Ne-am luat rămas bun şi fiecare a plecat în treaba lui, Ismail cu gașca la meci. Eu o voltă la farmacie, Doamnei mele i s-a tras de la un iaurt grecesc, probabil făcut cu aracet, aşa că am luat Dicarbocalm şi NoSpa de la Băneasa şi valea! Adică dealul, că am luat-o pe DN1 spre nord…