CADOUL DE CRĂCIUN

Reprezentativ

Cum vă spuneam în articolul MOARTEA VINE DIN SISTEMUL SANITAR DE STAT că, de unde, de neunde, am căpătat o boală extrem de idioată, ca toate bolile, datorită căreia era să rămân fără picioare, fără ambele picioare! Toate amănuntele le găsiți în articolul despre care v-am pomenit mai sus, veți vedea cum un medic, fără scrupule, hotărâse să-mi amputeze picioarele, “de peste genunchi”, ca să scap de dureri! Norocul meu a fost că există și DOCTORI adevărați, care fără să țină cont de aberațiile unui individ în prag de pensie, să mă opereze și să-mi redea mersul biped, fără cărucior sau cârje! Și nu numai mie, ci multor oameni care au apelat la ei, la cunoștințele lor în materie de chirurgie, la curajul lor de a nu se lăsa influenţaţi de părerile unor neica nimeni…

A DOUA OPERAȚIE

Blestemat să fie în veci CNAIR-ul și Ministerul Transporturilor, cu toți directorii, secretarii de stat și tot ce înseamnă individ care se ocupă de infrastructură în țărișoara asta! Între Sibiu și București sunt vreo 270 de kilometri, pe care, în orice țară civilizată îi faci în maximum două ore jumate, dacă admiri peisajul. La Romanica, în șapte ore! Proaspăt operat fiind, simți toate gropile, toate denivelările și umflăturile din asfalt! Domnilor, să vă stea curcanu-n gât de Anul Nou, acum și-n vecii vecilor, dacă nu sunteți în stare să faceți o amărâtă de autostradă!

Am ajuns la Sibiu după amiaza, după ce am depășit zeci de tiruri, tractoare și porțiuni de “drum în lucru”. Trecuseră trei săptămâni de la prima operație, foloseam piciorul stâng fără dureri. Doctorul Călin Popa, cel ce m-a scăpat de proteze, scaun cu rotile și o tonă de stress, mi-a spus că ar fi cazul să-l opereze și pe dreptul, ca să scap definitiv de dureri și să pot merge. Așa am făcut și a doua zi, dis de dimineață, m-am prezentat la Polisano pentru tradiționala de acum, zgârmare în nas și gât după covid. Destul de neplăcut, dar asta e… Am mai așteptat o zi, cuminte la pensiune, apoi m-am prezentat la spital cu bocceluța, mult mai mică. La prima internare cărasem după mine halat, trening și alte elemente de îmbrăcăminte absolut inutile, pentru că jumătate din timp
l-am petrecut într-un fel de cămășoi, care se leagă cu niște șireturi la spate și care acoperă doar partea din față, lăsând la vedere augustul posterior. Noroc că în spital, se poartă chestia asta de bolnavi și nu e mare lucru. Chiar e comodă!

Le-am reîntâlnit pe asistentele Elena Cristina Baciu, pe Maria Banciu (care între timp s-a măritat, casă de piatră!) pe Doamna Lulu, decana de vârstă a asistentelor, pe Laurențiu Gligor, asistentul coordonator și pe toți ceilalți cărora, spre rușinea mea nu le-am reținut numele. Cea care m-a pregătit pentru operație a fost Adriana Maria Enciu, o asistentă mărunțică cu inimă mare! Evident, am reîntâlnit-o și pe Isabela Vlad, cea care le știe pe toate, aranjează totul și, în final, este cea care te “alungă” din spital!

Nu voi intra în toate amănuntele operației, Pot să vă spun doar că doctorii Călin Popa și Cosmin Olariu mi-au reparat piciorul drept. Am mai rămas câteva zile în spital, până când doctorul Popa a hotărât că nu mai am ce căuta acolo.

La întoarcere, mi-am adus din nou aminte, dureros, de CNAIR și toată gașca și le-am transmis din nou, în gând, cele cuvenite lor și mamelor lor!

Cam asta a fost. Voi face la un moment dat un film cu o operație similară și-l voi publica, am obținut promisiunea doctorului Popa că mă va sprijini. Asta, ca să vadă și cei de la C.C. Iliescu ce înseamnă meserie și știință de carte! Sau, dacă e spital de stat, trebuie ca pacienții să plece fără picioare? Domnilor, luați șpagă de la fabrica de proteze? Cred că da! Voi mai vorbi despre asta, pe larg, într-o postare viitoare.

Mai sunt două zile și vine Crăciunul! Eu mi-am primit cadoul de Crăciun, pot să merg normal! Este cel mai important lucru care mi s-a întâmplat anul ăsta și poate unul dintre cele mai importante din viața mea! Le mulțumesc tuturor celor pomeniți mai sus, în mod special doctorului Călin Popa, doctorului Cosmin Olariu, asistentelor Elena Cristina, Maria Banciu, Adriana Maria Enciu, doamnei Lulu, lui Laurențiu Gligor, Isabelei Vlad și tuturor celor care au participat văzuți sau nevăzuți la salvarea picioarelor mele. Le mulțumesc încă odată și le voi mulțumi mereu, pentru tot ce au făcut pentru mine și pentru mulți alții, asemenea mie! Mulțumesc și Spitalului European Polisano Sibiu pentru că a adunat sub emblema sa, acești oameni minunați!

Adaug și mulţumirile a doi dintre prietenii mei, Liana Maican (București) și Costică Negoescu (Craiova), care au avut aceeași operație ca mine, iar acum au din nou picioare și și-au recăpătat pofta de viață.

Sărbători fericite, dragii mei! Și Moș Crăciun să vă aducă de o mie de ori mai multe bucurii decât mi-ați adus voi mie!
Le meritați! LA MULȚI ANI!