Când omida credea că lumea se sfârşeşte, s-a transformat într-un fluture

Reprezentativ

Încuviinţam formal cotidianul şi acceptăm realitatea ce ne înconjoară, dar trăim într-o lume a noastră. O lume paralelă, care se intersectează, din când în când, cu lumea în care trăim.

Simţim câteodată, nevoia de linişte, de retragere în lumea noastră, cu gândurile noastre, niciodată mărturisite celorlalţi, indiferent de gradul de încredere sau dragoste, ce ne leagă de ei. Chiar dacă asta durează câteodată foarte puţin, cât ne retragem în locul în care și regele merge pe jos, nu putem nega că nu evadăm într-o lume paralelă, pe care o putem numi simplu, gândurile mele…

Simţim nevoia de izolare, nu pentru că prezenţa celor din jur ne-ar deranja (câteodată se întâmplă!) ci pentru a rămâne cu noi înşine, pentru a ne “încărca bateriile” ca să putem face faţă presiunii cotidianului ce ne învăluie fără milă. Adevărata savoare a vieții se găsește înlăuntrul nostru, pentru că doar acolo, o putem modela şi pregăti pentru  ce va urma. Universul interior, lumea noastră paralelă, este cea care ne determina să mergem mai departe.

Sunteți bombardaţi cu informaţii, despre cum să ne comportăm, cum să devenim noi înşine, cum să devenim mai buni, mai frumoşi şi mai deştepţi, vi se predau cursuri de yoga, de meditaţie, qi cung, tai khi, fără a vi se spune că, de fapt, fiecare dintre aceste îndeletniciri, sau sporturi, spuneţi-le cum vreţi, sunt nişte lucruri ce aparţin în exclusivitate grupului, sau oamenilor dintr-o anumită zonă, cu o anumită credinţa şi filozofie de viaţă, iar a încerca-o pe oricare dintre ele, înseamnă a te dedica în totalitate, a renunţa la modul tău de viaţă şi a îmbrăţişa credinţa, filozofia şi obiceiurile celor care, de mii de ani fac, instinctiv, ceea ce fac. Altfel, e apa de ploaie…

Am întâlnit în drumurile mele, într-un parc din Beijing, un bătrân care făcea nişte nişte mişcări ciudate, de o fluiditate şi o armonie pe care o puteai percepe aproape fizic… Când şi-a terminat exerciţiile, sau dansul, m-am apropiat de el şi, din vorbă în vorbă, l-am rugat să mă înveţe şi pe mine mişcările de Qi Cung. A zâmbit în şi mi-a spus: “Uite-te la copac, când bate vântul. Cine-l învaţă cum să-şi mişte frunzele şi crengile?” Apoi a adăugat: “Qi Cung-ul nu este un sport, pe care să-l “înveţi” este filozofie, credinţa locului şi mai ales înţelegere…”

O altă întâmplare am trăit-o la Katmandu, când mă pregăteam să urc, mai în glumă mai în serios pe Himalaya, ca să descopăr o bucată din filozofia şi modul de viaţă al învăţaţilor nevăzuţi, care trăiesc în lumea lor, pe munte, evident o lume paralelă cu a noastră. Vorbeam cu un guru din partea locului, despre yoga şi beneficiile ei. M-a întrebat dacă ştiu ce e aia yoga. I-am răspuns da, normal, ştiu şi o grămadă de asane, mudre şi alte exerciţii. ”Arată-mi”. M-am apucat să-mi chinui corpul în cele mai complicate (credeam eu!) asane pe care le învăţasem de-a lungul vremii, ca o demonstraţie a desăvârşirii mele yoghine. După ce am terminat, şi mă aşteptam la aplauze, cuvintele lui m-au lovit cu o forţă pe care am perceput-o aproape în fiecare atom al minţii mele. “Când vei renunţa la ceea ce eşti, vei deveni ceea ce ai putea fi”. Mai târziu, mult mai târziu, am cunoscut hinduismul, cu filozofia, istoria şi cultura lui. Abia atunci atunci am înţeles de ce bătrânul yoghin, în loc să râdă de “măiestria” mea a preferat să-mi deschidă ochii, ca unui copil nou născut…

Cunoașterea înseamnă împlinire, cunoașterea înseamnă putere. Nu sunt profesor. Nu sunt guru. Nu sunt deţinătorul adevărului absolut. Aş vrea doar, să fiu călăuza voastră într-o lume paralelă…

     Voi începe o serie de seminarii sau prelegeri despre lumea paralelă, despre lumea din interiorul tău, aşa cum n-ai cunoscut-o până acum. Te voi ajuta s-o descoperi, apoi s-o cunoşti, aşa cum n-ai făcut-o niciodată şi nici măcar nu sperai că o vei putea face…
     Scrie-mi pe adresa de email calauza@emdapro.ro , până la 15 septembrie, dacă vrei să ne întâlnim într-o sală cochetă din Bucureşti şi să stăm de vorbă.
Sala are doar 30 de locuri. Dacă vor veni mai mulţi, nici o problemă, există alături o sală mai mare.

   Vă voi comunica prin email data, ora şi locul de întâlnire, plus alte detalii. Vă aştept.

   Dragoș Vasilescu

 

 

Reclame

A mai murit un trubadur: ILIE MICOLOV

Reprezentativ

Ilie Micolov

Azi dimineaţă, (21 iulie) la o zi după ziua lui, a murit Ilie Micolov… Ieri nu mi-a mai răspuns la telefon, n-a răspuns la sms-uri, pur şi simplu a tăcut. Avea obiceiul să vorbească mult la telefon, iar dacă nu răspundea, suna el şi mă ţinea cel puţin o oră de vorbă. Ieri însă, n-a mai sunat. Azi pe la prânz, am aflat că a murit, undeva în nord, la spitalul din Piatra Neamţ. L-am sunat pe Petre Preda, chitaristul care ştiam că îi era prieten apropiat şi a ţinut legătura cu Ilie. “Da, ştiu, că s-a prăpădit Ilie, a fost bolnav rău, foarte rău. În ultima vreme plecase din Bucureşti, avea grijă de el o doamnă de la Târgu Neamţ, care îl luase la ea. El vroia să vină la mine, la Corabia, să-şi cumpere o căsuţă acolo, chiar îi găsisem una, dar, uite că… a plecat.” Petre mi-a povestit că, de Crăciun, a fost la Ilie.: “S-a bucurat mult, i-am dus o oală cu sarmale, cozonaci, şi tot ce se face de Crăciun. Era bolnav rău, nu vroia să se ducă la spital, şi de abia mergea prin casă, ţinându-se de pereţi…”

O trupă care n-a urcat niciodată pe scenă, „Country Band”

Ilie s-a născut pe 2 iulie şi a plecat pe 21. Nici n-avea cum altfel, el trebuia să le facă pe toate “rotund”. Numerologii îşi vor da cu părerea şi vor spune că… bla, bla-uri d-ale lor. Oricum pe Ilie nu-l mai interesează…

Generaţiile 60 – 70 îl ştiu bine pe Ilie Micolov. Ştiu “Dragoste la prima vedere”, hitul care s-a vândut în aproape un milion de exemplare. Ilie a povestit de mai multe ori cum s-a născut cântecul: “Am scris melodia în urmă cu 30 de ani, după ce am zărit, preţ de câteva clipe, o frumoasă brunetă, în sediul unei secţii de miliţie din Bucureşti. Mă duceam să-mi recuperez permisul auto… Era o femeie cu părul lung… De atunci, n-am mai întâlnit-o… Luigi Ionescu, autorul melodiei Lalele, lalele’, m-a încurajat să o imprim cu vocea mea. La o săptămână de la prima difuzare, la sediul radioului public s-a strâns un sac de scrisori de încurajare adresate mie. S-a pierdut şirul reeditărilor melodiei, s-a vândut în peste un milion de exemplare” povestea Micolov.

Petre Preda, poate singurul prieten la greu, al lui Ilie

Poveşti cu Ilie Micolov sunt multe. Cei care l-au cunoscut vor umple paginile jurnalelor on line cu amintiri, dar nu-şi vor aduce aminte că Ilie era bolnav de peste doi ani şi nimeni nu l-a mai băgat în seamă. Cu toate că a lucrat o lungă perioadă la Teatrul Tănase, n-avea pensie. Drepturile de autor pentru melodiile cântate la radio erau puţine, iar banii nu-I ajungeau nici pentru medicamente. Familia îl uitase, trăiau în Germania şi nu-şi mai aduceau aminte de bătrânul bolnav, lăsat parcă să moară într-un apartament din Balta Alba… Noroc că s-au găsit nişte oameni cu suflet care să aibă un pic grijă de el, măcar pe ultima sută…

A mai murit un trubadur. Cântecul lui “Dragoste la prima vedere”, este nemuritor, va deveni opera mundi, adică al tuturor. Doar statul va cârâi după impozitul pe drepturile de autor. Pentru că Statul nu iartă nici morţii de impozit.
Ce să mai spun? A plecat şi Ilie… Adio bătrâne trubadur, poate acolo unde te vei duce vei găsi o lume mai bună. Se spune că Moartea nu este decât o poartă. Spre nicăieri…

Ilie, intr-o repetitie la Corabia, orasul lui Petre. Mary îi tine miocrofonul (fotografiile imi apartin)

 

Dacă Iohannis va promulga legea 384/2018, TOŢI ROMÂNII SE VOR NUMI OFICIAL NE-EVREI

Reprezentativ

Luându-se după cunoscutul proverb românesc, “câinii latră, ursu merge” şi durându-l fix în cur de ce se va întâmpla mai departe, Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea a retrimis spre promulgare Presedinției proiectul de lege 384/2018, despre care scriam în articolul trecut şi în care era vorba despre o serie de drepturi aberante, acordate minorității evreiești, cu toate că în România EXISTĂ legi organice în acest sens.
După ce
a fost retrimisă de Presedinție la Parlament pentru revizuire, legea este trimisă a doua oară la promulgare, după fix două zile, fară nici o modificare! Băieții ăștia ori sunt foarte… proști, ori au primit (unii dintre ei) o căruță de bani!
Despre
prima trimitere spre promulgare a legii 384/2018, am scris în articolul Parlamentarii evrei vor să-l bage la puşcărie pe Patriarhul Daniel!  Nu întreb cine îi plăteşte, mă întreb retoric evident, doar dacă respectivii sunt alfabetizaţi şi au citit cele scrie în Punctul de vedere al Guvernului, anexat proiectului de lege retrimis spre promulgare. Pentru că GUVERNUL LOR, zice așa:

 (…) În urma examinării iniţiativei legislative menţionate, a Expunerii de motive, a avizului Consiliului Legislativ, a punctului de vedere al Guvernului, precum și a opiniilor exprimate, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunităţi a Camerei Deputaţilor a hotărât adoptarea proiectului de lege cu amendamente, acesta concretizându-se în Legea nr. 217/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgența a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii. Așadar, din analiza prezenţei propuneri legislative, rezultă că adoptarea acesteia ar conduce la o reglementare similară în două acte normative distincte, ceea ce ar crea o situaţie de paralelism de reglementare, interzis 1 de prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicii legislativii pentru elaborarea actelor normative, republicaţii, cu modificările §i completările ulterioare, obligatorii pentru redactarea propunerilor legislative iniţiate de deputaţi și senatori, conform art. 3 alin. (1) din același act normativ. Mai mult, instanţa de contencios constituţional a sancţionat situaţii similare de dublare a conţinutului normativ, calificându-le ca neconstituţionale, deoarece respectivele reglementări au încălcat art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 și, implicit, pe cele ale art. 1 alin. (5) din Constituţia României, republicată, potrivit cărora ,,în România, respectarea Constituţiei, a supremației sale și a legilor este obligatorie „. Prin urmare, apreciem că prezenţa propunere legislativă ar putea fi viciata de neconstituţionalitate în raport de cele de mai sus și în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. (…) (Textul integral în găsiţi aici : http://www.cdep.ro/proiecte/2018/300/80/4/pvg497.pdf)

L-am contactat pe preotul răspopit Vasilică Militaru, cel care a atras primul atenția Președinției și Parlamentului despre neconstituționalitatea legii și care, la aflarea veștii retrimiterii mi-a spus: „Având în vedere faptul că Proiectul de Lege specială a fost retrimis spre promulgare, nu ne rămâne decât exercitarea drepturilor legale de apel la Justiție. Codul Penal este explicit și nu exclude politicienii trecători. Dacă Președintele României va semna decretul de promulgare, va apărea, după optzeci de ani o nouă Lege Rasială. Personal, nu voi accepta să fiu numit printr-o lege organică NE-EVREU. Parlamentarii României vor trebui să răspundă în fața românilor pentru un act xenofob, discriminatoriu și rasial, condamnat de prevederile legale aflate în vigoare. Deasemeni, atingerea demnității și onoarei persoanei, sunt protejate de prevederile legale„.

Tembelilor, se duce dracului România ca neam şi ţară, aşa cum s-au dus pădurile tăiate de unguri şi s-a împărţit prada la vârf, cum s-a dus petrolul şi gazele, aşa se va duce şi restul! Dacă vreţi să faceţi ceva pentru români, măcar nu-i mai împărţiţi în ţigani şi ne-țigani, unguri şi ne-unguri, evrei şi ne-evrei. Sau n-o faceţi oficial, că se alege praful!

Domnule Preşedinte Iohannis, dacă mai aveţi coaie, ştergeţi-vă elegant la cur cu legea şi faceţi ce trebuie făcut, chiar dacă nu vi se pare… politically correct. Sau vă place statutul de „ne-evreul Iohannis”?

Şi voi, restul ne-evreilor, aveţi ceva de spus? Sau vă place cum o șleahta de ne-români se cacă în capul nostru?

Daţi articolul mai departe, poate se trezesc şi alţii, în ultima clipă!

 

 

 

 

 

Moartea vine pe Facebook

Reprezentativ

“În Ungaria, nouă români din Mureș, veri între ei, au murit, după ce microbuzul în care se aflau s-a ciocnit frontal cu un camion plin cu nisip”.

“… se îndreptau din Slovenia spre România și aşteptau, cu sufletul la gură, să ajungă la familiile de acasă. Ba mai mult, ascultau o piesă a lui Nicolae Guță, „Departe de casa mea” care, parcă, le spunea povestea lor de viaţă”.

“Potrivit poliţiei maghiare, la ora locală 16.30, la 60 de kilometri de Budapesta, microbuzul a intrat pe contrasens, izbindu-se în plin de un camion care circula regulamentar. Impactul a fost nimicitor: nimeni de la bord nu a supravieţuit. Bagajele au fost împrăştiate pe carosabil, iar bucăţi din caroserie s-au întins pe o distanţă de zeci de metri. Şoferul camionului a fost şi el rănit uşor. Toţi cei nouă români care şi-au găsit moartea pe şoseaua din Ungaria munceau în agricultură şi se întorceau acasă, în judeţul Mureş.”

“La volan era Petru Zălar de 38 de ani – din Deaj, Mureș. Preocupat cu “transmisiunea live”, șoferul nu era suficient de atent la drum. Ținea telefonul în mâna, privea în cameră și le arăta celor care îl urmăreau atmosfera relaxată din mașină, dar și scene din trafic. Grija lui era – se pare – să răspundă mesajelor care îi curgeau pe ecran de la cei care îl urmăreau…”

“Șaisprezece copii au rămas orfani. Familiile se pregătesc de înmormântare. Ministerul de Externe a promis că se va ocupa de repatrierea decedaţilor.”

Ştirea a apărut ieri, pe toate agenţiile de presa din România şi Ungaria. Ce aţi citit mai sus, am spicuit din ştirile apărute. O grămadă de oameni au văzut ce s-a întâmplat. Nu atât de mulţi pe cât ar trebui, pentru ca, azi dimineaţă, pe DN 1, în mers, un şofer din trei se uita la telefon sau îl avea la ureche. Prin zona comercială, acolo unde se aşteaptă câteva minute, ca să urci pe ultimul pod, TOATĂ LUMEA, fără excepţie, avea ceva de împărţit cu telefonul. Inclusiv eu…

Nu voi scrie un articol lacrimogen, în care să fac pe ipocritul şi să spun cum că, nu e bine să vorbeşti pe facebook când eşti la volan şi alte bla-bla-uri… Fiecare e liber să facă ce vrea şi să se sinucidă când are chef. Dar s-o facă SINGUR, nu să ia cu el în moarte, oameni a căror singura vina e aceea că au avut încredere în tine.
Uitaţi-vă la filmul pe ca NU vi l-a arătat nici o televiziune în clar, şi luaţi o decizie. Decizia de a trăi sau de a apărea la ştiri cu creierii pe asfalt. Voi decideţi.

Youtube a scos filmul. Prea dur… Cei care vor sa-l vadă, sa-mi scrie un comment sau un mesaj și li-l voi trimite.

Ce am primit de la youtube:

Dragos Vasilescu,

Regulile comunității descriu conținutul pe care îl permitem (sau nu) pe YouTube. Videoclipul tău „Accident Ungaria” a fost semnalat pentru examinare. După examinare am stabilit că ne încalcă regulile. Am eliminat videoclipul de pe YouTube și am aplicat un avertisment privind Regulile comunității sau o penalizare temporară.

Restricții privind conținutul video

Dacă un videoclip include conținut violent sau explicit, care pare a fi postat cu scopul de a șoca, de a face senzație sau de a dovedi lipsă de respect, este mai puțin probabil să fie permis pe YouTube. Nu permitem nici conținut menit să incite la violență sau să încurajeze activități periculoase. Evaluăm conținutul de la caz la caz și vom face numai un număr limitat de excepții pentru materialele educative, documentare, artistice și științifice adecvate, postate cu un scop clar.

Ținând cont de aceste aspecte, rugăm persoanele care încarcă materiale să posteze cât mai multe informații posibil în titlul și în descrierea videoclipului. Acestea ne vor ajuta atât pe noi, cât și pe spectatori să înțelegem scopul principal al videoclipului. Reține, chiar dacă oferi astfel de context suplimentar, nu este permis să postezi conținut cu scene violente sau sângeroase, al căror principal scop este să șocheze, să facă senzație sau să dovedească lipsă de respect. Acest tip de conținut este interzis pe YouTube. Află mai multe aici.

Impactul avertismentelor

Acesta este primul avertisment aplicat contului. Știm că utilizatorii rareori intenționează să ne încalce politicile. De aceea, avertismentele au o durată limitată. Acest avertisment va expira după trei luni. Totuși, reține că avertismentele suplimentare te-ar putea împiedica să mai postezi conținut pe YouTube și pot duce chiar la desființarea contului.

Cum poți să răspunzi

Contactează-ne dacă ești de părere că ai primit avertismentul din greșeală. Urmează pașii de mai jos, deoarece avertismentul nu va fi soluționat doar dacă elimini videoclipul.

  • Data viitoare când te conectezi ți se va solicita să confirmi avertismentul aplicat contului.
  • Dacă vrei să contești avertismentul, trimite acest formular. Echipa noastră îți va examina contestația și te va contacta în curând.

Cordial,
– Echipa YouTube

ERETICON

Reprezentativ

Aşa s-a scris istoria. Istoria religiilor, bazată pe învăţăturile transmise oral, pe tăbliţe de lut sau pe papirusuri. Dar, cele şapte zile ale creatiei au trecut, au mai trecut şapte şi am ajuns, târâş-grăpiş in secolul XXI, in anul de graţie 2017, luna august, ziua din preziua Sfintei Mării. Mâine, toată suflarea muncitoare care se odihneşte în instituţiile statului, bugetarii adică, au liber. Şi le place. Adică de ce n-ar stat o tura pe acasă, în mijlocul saptămânii, când onor Parlamentul a hotărât că de Sfânta nu e bine să munceşti? Ce, Sfânta a muncit? Datele sunt putine şi oarecum ambigue. Dupa unii autori, Sfanta ar fi fost posedata de demoni: “Tot în prima zi, a Învierii, Domnul s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese șapte demoni! (Vechiul Testament – Marcu 16,9). Nu cred că ar fi bine s-o luăm ad literram, dar… zicala populară “are pe dracu-n ea” poate fi adevarată, nu? Mai departe, pe baza acestor dovezi, biserica a început să clevetească, cum că doamna cu pricina, foarte frumoasă, n-ar fi fost chiar uşă de biserică. (Chestia cu vulpea şi strugurii, universal valabilă, indiferent de meridian, mai ales că media de vârstă a „preacinstiţilor” prelaţi era pe undeva pe lângă senectute…) Dar cum vremea trece, în 1969 Biserica Catolică a retractat zvonul că Maria Magdalena ar fi fost o prostituată. Avea motive s-o facă, pentru că istoria are şi ea un cuvânt de spus. E mai greu să ascunzi, indiferent cât de puternic ai fi, adevarul la nesfârşit. Adică, în anul 1896, lângă localitatea Nag Hammadi din Egipt, au fost descoperite trei papirusuri în limba coptă. Unul dintre ele era documentul apocrif „Evanghelia după Maria Magdalena“, o lucrare gnostică, redactată în jurul anului 160 d.C. Ulterior, două copii în limba greacă ale acestui document au fost descoperite și în nordul Egiptului, alături de o copie a Evangheliei apocrife a lui Toma.  Aceste evanghelii nu au fost incluse în Noul Testament, deoarece conțineau relatări contrare ideologiei taberei proto-ortodoxe… Ca şi in ziua de azi, orice femeie frumoasă şi ştiutoare de carte e curvă. Povestea e lungă, frumoasă şi extrem de interesanta, aş putea să v-o spun, dar mai bine spun pe cinșpe august un Mulţi Ani Ferciţi tuturor Mariilor, Marinilor  şi Mariei mele! Iar povestea Magdalenei, alta dată…

PS: Am scris articolul ăsta mai demult, dar uite că azi i-a venit și lui rândul.

A murit Anna. Anna lui Lorenzo…

Reprezentativ

Din ‘89 până acum, au plecat din România peste 3,5 milioane de romani. Asta o spun statisticile oficiale, dar nu ştie nimeni precis câţi au plecat. Doar când au nevoie de voturi, guvernanţii socotesc pe repede înainte numărul romanilor cu drept de vot din diaspora. Şi întotdeauna, indiferent de ce se întâmplă acolo, în străinătate, la secţiile de vot, în ţara ajung exact câte voturi trebuie, pentru a înclina balanţa spre candidatul ales de cei din umbră, care veghează ca nu cumva România s-o ia pe alt drum decât cel dorit de ei. Aşa a fost şi aşa va fi mereu, nu doar la noi, pretutindeni. În urmă cu peste o sută de ani, Mark Twain, celebrul romancier american spunea: „Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”.

În Italia, a poposit în urmă cu mulţi ani, Nina Frunză Corduneanu, o bucovineancă născută la poalele Obcinei Mari, într-un loc mirific şi încărcat de istorie: Vatra Moldoviţei. A plecat, aşa cum au plecat şi ceilalţi romani, să-şi găsească “un rost” şi o viaţă mai bună… N-o să spun toată povestea Ninei, o să vă spun doar ca de ceva vreme, de vreun an şi ceva, Nina l-a găsit pe Edy Frunză şi au hotărât să înceapă o viaţă nouă. Edy e bucureştean şi a plecat din România, la Amsterdam. S-au logodit în iarnă şi, să vedem când o pun de-un chef, de nuntă! (Îmi pare rău că nu ne-am văzut de Crăciun în Bucureşti, dar nu scăpaţi voi aşa uşor!) Oricum vom vedea dacă va fi Edy al lui Nina sau Nina lu’ Edy!

Ce veţi citi mai jos, e scris de Nina. Ea nu doar că munceşte de-i sar capacele, mai şi scrie. Publică pe facebook, unde în altă parte? Am sfătuit-o să-şi facă un blog şi să adune tot ce a scris, poate vreodată se va gândi să scrie o carte despre cum a fost, şi mai ales, de ce…

 

A murit Anna. Anna lui Lorenzo…

Îi știam de ceva vreme, iar în puținul timp liber pe care îl am, le mai băteam din când în când la ușă să schimbăm două vorbe și să-l ajut pe el cu îngrijirea soției, deși, ca de fiecare dată, îmi spunea „te rog Nina, nu e nevoie. Prezența ta aici, e mai mult decât suficientă”.
El are 63 de ani, ea avea 84. O diferență destul de mare de vârstă, dar nu cred niciodată ca ar fi fost un impediment în a se iubi în continuare, cum au făcut-o în toți cei 15 ani, de când se cunoscuseră, într-o excursie în Sicilia.
Câteodată, când ea se simţea mai bine, el îmi arata fotografii. Fotografii pe hârtie, pe care le scotea dintr-o cutie frumoasă de bomboane, pe care era desenată o inimă roşie. Ritualul, întotdeauna acelaşi. Scotea o fotografie, i-o arăta mai întâi ei, ea zâmbea, înclina uşor din cap şi închidea ochii… Probabil rememora clipele frumoase petrecute acolo, undeva și vedea în spatele ochilor închiși marea, soarele și vântul cald al Siciliei… El începea să vorbească repede, să-mi spună unde a fost făcută fotografia, când şi, mai ales, cât de frumos a fost atunci…

Acum, când le trec pragul, văd starea ei de sănătate agravându-se, iar pe el, tot mai optimist că ea va fi bine. Îmi oferă repede un scaun, intotdeauna același, cu tapițerie roșie, un pic uzată. Camera foarte de curată și îngrijită, dar cu un miros greu de iod și alcool sanitar, de la pansarea rănilor pe care le avea Anna pe șolduri. Mă așez și o privesc. Dormea. Atât de mică și slabă, îmi spun în gând… să aibă 45 de kg? Nu cred.
Lorenzo, un om voinic și cu o alură impunătoare, se ridică de pe fotoliul comod ce îl folosea și ca pat, în nopțile în care ea nu se simțea bine.
– Pun repede de o cafea!
– Mulțumesc! Sau… mai bine nu, voi ieși afară să fumez. Știți prea bine că nu o pot bea fără tutun.
Zâmbește.
– Eu o fac oricum. N-am băut deloc astăzi.
Revine cu două cești de cafea și în timp ce o sorbea cu nesaț, mă întreabă:
– Oare o linguriță de cafea, a omorât pe cineva? Știi, ea iubea foarte mult cafeaua.
– Nu, de fapt… nu știu…
– Mai bine nu, decât să am mustrări de conștiință, mai bine nu…
– S-a schimbat mult frumoasa mea, dar cel mai tare mă doare că nu mă mai ascultă… nu vrea să mai mănânce… îmi spuse Lorenzo lăsând capul în jos…
Anna fusese o femeie foarte frumoasă. În fotografii era întotdeauna zâmbitoare, cu o dantura perfectă. Imi amintesc de o fotografie în care ei beau cafea la o terasa de la malul marii… Dar boala și trecerea anilor şi-au pus amprenta.
– Va fi bine, știu asta… Îi sărută mâna și o mângâie ușor pe frunte. Ridică privirea către fereastră și adaugă:
– Va ploua la noapte, vântul de azi, asta prevestește.
Îi zic un simplu „da”, evitând să mai spun altceva, lăsându-l să aleagă singur cărei întrebări i-am răspuns. Îi vedeam nedumerirea de pe chip, mă privea fix în ochi, aștepta să continui… să-i spun și eu “va fi bine”, dar mi-era frică să-l mint…
Mă ridic, trecuse mai bine de o oră de când eram acolo, iar pofta de a fuma îmi tulbura starea.
– Îţi mulțumim, nu am cuvinte…
– Nu trebuie, eu vă mulțumesc! Aș fi vrut să adaug pentru lecţia de viaţă, pentru dragostea voastră, pentru… dar aveam un nod în gât…

Au trecut câteva zile. În sfârșit, soarele s-a făcut văzut în dimineața asta, după lungi şi interminabile zile ploioase și friguroase. Merg la magazinul din cartier să-mi încarc telefonul. Mă opresc o secundă, la auzul clopotelor ce băteau, împrăștiind ecoul lor până în celălalt capăt al orașului. O clipă, îmi trece prin minte Moldova mea și o zi de sărbătoare în care se auzeau clopotele, de la cele trei biserici…
– Ai aflat Nina? Mă întreba Rafaella, vânzătoarea din magazin. Rafaella vedea tot, afla tot, știa tot, în cartier nu mișca nimic fară ca ea să afle. 
– A murit Anna, i-a găsit nepoată-sa… El dormea pe fotoliu, alături de ea…
Am amuțit. Uitasem și pentru ce intrasem acolo.
Rafaella îmi tot dădea detalii, la care nu mai eram atentă. Mi-au venit in minte fotografiile în care un bărbat şi o femeie, zâmbeau sub soarele Siciliei… Și mi-a venit în minte filmul pe care l-am văzut în urmă cu ceva timp The notebook, mai precis finalul acestuia, puțin diferit de finalul povestirii mele.

Cei din film au plecat împreună…

Nina Frunză Corduneanu, Italia

 

Nota mea: Daca mai aveți povești, le astept.

IPOCRIZIA ÎN TOATĂ SPLENDOAREA EI: MIRCEA N STOIAN

Reprezentativ

Câteodată mă apuca greata navigând pe facebook şi văzând de câtă ipocrizie sunt în stare unii, care se pretind a fi “intelectuali”, jurnalişti de “clasă” și care, se prezintă bombastic, cam aşa: (…) am fost prezent în cinci reclame worldwide (Chivas, Honda, Peugeot, Coca-Cola, Jameson). Am intrat în presă în anul 1992, direct pe pagina întâi a celui mai citit ziar al momentului: Evenimentul Zilei. Moaaa, tare! Am trecut pe la: Adevărul, ZIUA, Tineretul Liber, Ultimul cuvânt, Star, Atac, și încă vre-o câteva neesențiale. (Apropo, nea intelectualu’, în dulcea limba romana vreo se scrie un pic altfel, da’ nu se pune!)

După ce a plecat de la Antena 1, când “a decis să părăsească emisiunea lui Dan Capatos” după cum scria Zarul de Cluj – (în realitate fiind dat afară de la A1) Mircea N Stoian şi-a plimbat îngâmfarea prin Ferma Vedetelor de la ProTv şi s-a îndrăgostit iremediabil de postul din Pache Protopopescu. Sau de bănuţul căpătat acolo. De atunci, Antena 1 e de tot rahatu’, totul pute, matinalul e mortăciunea aia de emisiune de la Antena 1, moderată de două babe mediatice cu barbă, pe numele lor Răzvan și Dani. Daniela Crudu e o mega curvă, iar fetele care colaborează sau au lucrat la Antene, sunt nişte panarame profitoare. El, N Stoian, doar EL, are dreptul să înjure. După ce a scris (zice tot el) mai mult de cinci mii (!) de articole în presă, a jucat în j’de mii de filme sau a “făcut” tone de clipuri publicitare, acum înjura. Şi crede că are umor. În topul înjurăturilor, Antena e pe primul loc, apoi Kanal D şi din când în când, Prima (dar mai răruț, că s-ar putea pune de-o colaborare). În rest, doar scriituri de duzină prin gazetele on line din provincie, unde are peste patruzeci de cititori pe articol! De fapt, nici pe celebrul blog pe care vituperează n-are mai mulţi, oricât s-ar strădui. Şi nici nu-şi afişează numărul vizitatorilor, că nu cumva să se afle că nu-l citeşte nimeni. Poate acum, după ce l-am pomenit, să mai intre cineva, să vadă dacă e adevărat ce am scris sau nu. Are în schimb (şi se mândreşte cu asta) un mega background în presa prin alte mii (!) de articole în cotidianul “Atac”. Să ne înţelegem, nu în atac.ro, ci în ăla pe hârtie, de pe vremea lui Marius Locic, care apărea în tiraje confidenţiale şi era dat rest la Evenimentul Zilei, în Gara de Nord. N Stoian semna cu pseudonim, dar sub pseudonimul ăla, Gică Contra, mai semnau şi alţii. D-aia s-au adunat peste cinci mii (!) de articole. Păi nu?

Daniela Crudu

Ce declară acum distinsul om de cultură şi entertainment pe blogul său: “Cum colaborarea cu televiziuinile nu mai este de actualitate îmi pot permite să fiu extrem de relaxat. Emisiunile tabloide nu mă mai interesează, pentru emisiunile gen Reality Show sunt prea bătrân. Restul e neinteresant pentru mușchii mei intelectuali.” Mai pe limba noastră din Colentina, ar suna cam aşa: “ăia de la Pro Tv (să-i fut!) nu mă mai cheamă că m-am făcut de tot rahatu’ la Ferma Vedetelor aşa că, “cu cinismul caracteristic cu care bagă otravă mediatică pe gâtul românilor, cei de la PRO TV speculeză la maxim apetența pentru sordid și suburban a publicului needucat”. (Oricum – gândeşte artistul – la ăştia mai aştept şi scriu ceva mai puţin jegos decât despre restu’) “În hârdăul cu murături diverse al manipulării tv, pseudo Reality Show-ul ”Mă însoară mama” de la PRO TV e o varză mai dolofană, bună de sarmale (…) Cove și Dănuța Rogoz se achită civilizat de sarcini, chiar dacă vorbele lor nu au deloc suport ideatic. Îi ajută experiența de televiziune, iar jena de a face gargară cu apă chioară a unor teme greu de exploatat actoricește se vede pe fețele lor, ca o pată de vin roșu pe rochia unei mirese.” Adică… da? Observați subtilul „Dănuța”, aruncat aşa într-o doară, doar, doar, cineva pune mâna pe telefon şi-l invită la orice, bani să iasă!

Ce mai e interesant pentru muşchii intelectual – dureroşi ai lui N Stoian? Silicoanele Biancăi Dragușanu care, a dracu’ nu l-a invitat la emisiune şi tre’ spălat cu ea pe jos. Evident, pe Bianca o doare-n cur de durerea lui Stoian şi îl ignora!

Trecem rapid peste sindromul PMS al Andreei Marin. Din lipsă de argumente la zi, N Stoian îşi republică articolașele de prin reviste nesemnificative, de acum 15 ani, jurând că sunt de actualitate! (Ai uitat cumva, maestre, că Zâna e tot pe la Pro şi are cu cinșpe ani mai mult?)

Mai departe. Ce-ar gândi distinsul om de litere, actor şi publicist în continuare, despre Antena 1. “La Asia Expres, cu toate că m-am dat peste cap, au spus că… mă sună pe fix şi… l-au chemat pe Dorian cu mă-sa!” “Mama lui Dorian, vădit depăștă de situație, dar încercând să țină pasul cu caprele mai tinere din competiție. (Cine v-a pus, doamnă, să vă băgați în așa ceva?)” Sau: Antena 1 pune în coșulețul mediatic fix la ora la care marea rivală PRO TV înghesuie pe post lâncezeala numită ”Ferma Vedetelor” maratonul” Asia express”, emisiune de traveling, tâmpire și scârbă, care ține cât un film (…) Marea rivala, da? Danuțica? Ce aşteptaţi frate, să vă cadă în genunchi? N-auziţi că nu-l mai lasă vârsta? Ei, drăcie!

Cât despre fosta lui colegă Daniela Crudu, N Stoian are doar cuvinte de laudă, uitând când o pipăia în direct şi în culise, pe vremea “showului păcătos”: Cu buzele precum hamburgerii promoționali de la fast food, cu două lipitori grase în loc de sprâncene și fața îndopată cu acid hialuronic, ca o gâscă de pateu cu boabe, Daniela Crudu e imaginea vie a mutilării omului de către om. (…) Are mașină de fytze luată pe bază de oralitate în exprimarea corporală, a tras pe nas praf de strănutat cât nu produce toată Columbia întrun sezon fructuos, a avut carnetul suspendat de nșpe mii de ori pentru băutură și viteză, are implanturi și botox cât importăm din China întrun an (…) Prezență notabilă în dosarul” Prostituate pentru VIP-uri” Daneila Crudu întruchipează visul oricărei fete cu domiciliul în blocurile comfort II sau III și ale celor mai sărace din sectorul agricol Ilfov, județele Dâmbovița și Botoșani, care ar da și porcul din bătătură, crescut cu greu de părinți… Acu are botu’ ca hamburgerii promoţionali, atunci avea o guriţă tocmai bună de pupat! Mai las-o dracu’ de ipocrizie, Daniela nu s-a schimbat de când o pupai pe bot, tot aia e şi îşi asuma viaţa şi toate întâmplările, fără ipocrizie şi fară fițe. D-aia face rating şi e chemată în emisiunile cu greutate ale Antenei. Pe tine de ce nu te cheamă?

Stai aşa! Aia cu gâsca de pateu cu boabe este, desigur licenţa poetică, pateul făcându-se din ficat, nu direct din gâscă, dar asta e altă gâscă, în altă traistă. Tot ficatul de gâscă îndopată este numit de mitocanii de francezi, foie gras. Da’ ficatu’, nu gâsca! Las la o parte celelalte greşeli flagrante de limba romană pe care le-am descoperit în textele lui N Stoian, faptul că s-a inventat virgula şi altele, nu e primul care o chinuie rău de tot. Tot ce e scris cu bold italic, e copiat din ce a scris MNSu pe blog, asa că, greșelile îi aparțin.

Scurt, mă voi opri preţ de câteva fraze la Ilie Năstase, pentru că, pe distinsul scriitor, fost actor, fostă vedetă tv, îl mănâncă-n cur, să-l înjure şi pe tenismenul – general plus nevastă-sa. De ce? Ete d-aia! Între Brigitte Sfăt și Ilie Năstase conviețuirea în armonie conjugală cu vedere singulară la chiloți e la fel de improbabilă ca cea dintre Arnold Schwartzenegger și mama lui Ştefan cel Mare. Hai să o spunem pe aia dreaptă. Brigitte s-a măritat cu legenda Ilie Năstase și acum vrea să divorțeze de omul Ilie Năstase. Motivul pus pe tavă, plin de botox și de acid hialuronic e că Ilie ar fi complotat cu fostul soț pentru a-i face zilele mai grele și botoxul mai toxic. De aici reiese foarte clar că Ilie a fost însurat cu un bărbat! Nu ştiam, dar uite că, dacă spune N Stoian, aşa e!

Toate articolele lui MNS se termină cu atenționarea „acest articol este un panflet”. Așa e. Și Cruduța fată mare!

 

 

Pentru documentare, puteti accesa si linkurile de mai jos:

https://www.libertatea.ro/monden/vedete-de-la-noi/video-daniela-crudu-dans-erotic-pentru-mircea-n-stoian-546738

http://a1.ro/showbiz/vedete/mircea-n-stoian-i-a-rupt-ata-danielei-crudu-id56387.html

https://www.antena3.ro/show/tabloid/crudu-a-mimat-sexul-cu-stoian-si-a-ramas-in-fundul-gol-119535.html

https://www.adpm.ro/de-ce-a-plecat-mircea-n-stoian-de-la-un-show-pacatos/

A mai plecat un vărsător. Andrei Gheorghe

Reprezentativ

Am murit, aşa şi? Nu mă lăsaţi să-mi trăiesc nici măcar moartea în pace? Bă proștilor, voi rămâneţi aici, să vă chinuiţi cu tâmpiții, eu mă duc să zburd prin câmpiile Elizee! Pe urmă vin și vă bântui, când nu vă aşteptaţi!

În particular ar mai fi spus câte ceva, dar asta fiind o declaraţie… publică, s-ar fi abţinut. Sau nu, pentru că Andrei nu se abţinea…

Ce-aş putea spune acum, după ce a plecat şi nu mai poate să-mi dea replica? Cum ne-am cunoscut? Că aveam “perversiuni literare” comune? Că ştia Esenin pe dinafară? Că ar fi vrut să moară în duel, ca Puşkin? Că mi-a rămas dator cu “un rând” de cafele? Sunt bla-bla-uri…

Adevărul e că a mai plecat un vărsător. Sau capricorn. Sau… ce-și dorea el să fie. Cam devreme, dar asta e doar problema lui, a lui personală, nu a altora. Şi mai lăsaţi-o cu “Dumnezeu să-l odihnească în pace” pentru Andrei n-avea prea mare încredere în zei şi nici nu se va odihni în pace, are altă treabă pe dincolo. I se rupe de ce va spune oricare dintre noi despre el, de bine sau de rău.

Удачи! Noroc Andrei, oriunde te-ai afla!

Cuiul și gipsul ploieștean

Reprezentativ

Scriam mai demult despre cum se moare cu zile la Ploieşti. Au fost o grămadă care m-au înjurat spunându-mi că medicii din Spitalul Judeţean Ploieşti sunt doctori şi ei, că au făcut o grămadă de oameni bine şi alte bla-bla-uri d-astea. Sigur, se poate, e normal să fie aşa, că e ditamai hardughia, care înghite bani cu carul. Degeaba.

Alaltăieri seară, am fost la spitalul cu pricina. M-a sunat un amic motociclist, care a avut ghinionul să cadă în Prahova. Că ăştia cu motoarele sunt duși cu capu’ nu contestă nimeni, am avut şi eu motor, dar am îmbătrânit şi prefer patru roţi, în loc de două. Aşa. Mă sună omul şi mă roagă să-l iau de la Spitalul Ploieşti şi să-l aduc la Bucureşti, că mai are un pic şi crapă. Ai ceva rupt, îl întreb, mâini, picioare, gât? “Nu”, răspunde vitezomanul, “aparent nimic, doar nişte coaste probabil…”. Într-o oră, sunt acolo. Amicul e ascuns într-un cabinet. Aștept.

La „chirurgie” coadă. Vreo câteva personaje, mai mult sau mai puţin sănătoase aşteptau să intre la consultaţie. Printre ele şi o femeie, la vreo patruzeci de ani, cu care am intrat în vorbă. Ce ai păţit, întreb. “Nimic… adică alaltăieri m-am înţepat într-un cui ruginit în mâna şi s-a cam umflat. Am venit să-mi facă şi mie un antitetanos, că n-am găsit la farmacie… Am şi frisoane, din când în când…” (Mâna femeii, căreia i-am cerut voie s-o pozez – destul de umflată, avea urma cuiului (vezi foto). De ce ai stat până acum? “Păi… eu nu sunt din Ploieşti, am servici, am şi casa, am şi câteva brazde de pământ, mama e bolnavă, am avut treabă…” îmi răspunde femeia şi mă gândesc la condiţia femeii de la ţară, care are copii, servici, grădină şi wc în fundul curţii…

Mâna, inainte de gips

De când aştepţi? “Păi… de vreo trei ore, da’ nu-i nimic, doctorii au treabă…” Sigur că au treabă, o asistentă şi-a plimbat de câteva ori bucile rubensiene din cabinet afară, prima oară a adus două ceşti de cafea, pe urmă un pachet cu nişte pişcoturi, apoi o sticlă de 2 l cu apă. Treabă multă! Vorbim despre iarna care a căzut într-o joi, despre maşina de cusut pe care lucrează femeia, despre preţul arpagicului în primăvara asta… Între timp, au apărut câţiva puștani bine bătuți în bot și un nene în cârje. Asistenta s-a mai fâțâit (ocupată desigur) de câteva ori pe ușă, apoi a scos doar capul şi a chemat-o pe femeie înăuntru. După vreo douăzeci de minute, fata iese zâmbitoare din cabinet, cu mâna bandajata şi… legată de gât! Gata? – întreb. “Daaa, mi-au pus-o în ghips!” Cum? De ce? “Păi… cică să nu se mai umfle. M-au dat cu nişte Rivanol, mi-au pus nişte bandaje şi gipsul ăsta, mi-au făcut tetanosul şi gata. Aaa, şi o atelă pe dedesubt!” Și gipsul… de ce? “Așa a zis doctorul că e bine, să nu se mai umfle, da’ mâine îl scot eu singură, că nu pot să mă duc aşa la muncă…”Ţi-au curăţat înţepătura aia? „Da, da, cu niște Rivanol şi mi-a dat cu iod, a curăţat-o biiine! Dar gipsul l-au pus degeaba, că mâine…”

Mâna după „aplicarea aparatului gipsat”

Am mai făcut o poză, gândindu-mă că o asemenea “intervenţie” merita! Ajuns acasă, m-am dus, ca tot neştiutorul pe google, să văd cum se tratează o înţepătură într-un cui ruginit. Sunt o grămadă de sfaturi pe care le dau medicii acolo, dar pe nicăieri nu scrie că este necesar un aparat gipsat care să… împiedice umflarea! Mi-am zis că google e prost informat şi am sunat un amic, medic să-l întreb ce şi cum. „Unde? Aaa, la Ploieşti? Hmmm… nu comentez, sunt colegii mei totuşi, cu toate căăă… Hai mă, ce dracu, altă treabă n-ai?”

Am sunat altul, care întâmplător e medic de urgentă la SMURD. Omul era acasă şi avea chef de vorbă. I-am povestit, i-am trimis şi pozele. “Ai tu ceva cu Ploieștiul, de când ți-au confundat băieții colecistul cu cordul şi te-au tratat de infarct în loc să-ţi dea ceva pentru fiere. Las-o așa, dacă tot îşi scoate femeia ghipsul, ce vrei acum? Să nu te pună dracu să scrii iar, că-i faci de căcat și nu merita, a fost un pic de exces de zel, pun pariu că o asistentă “dășteaptă” a făcut asta, nu un medic, las-o așa! Ce-ți face baicăru’?” Bine, două coaste și o julitură.

Chestia aia cu “corb la corb”… O fi ca domn’ doctor. Mai multe nu spun. Aţi văzut că n-am spus nimic despre jegul din Urgența, n-am pomenit nici despre faptul că două asistente fumau palmat într-un colţ al coridorului, nici despre noroiul care se adunase pe sub cele câteva scaune şi pe care nu-l vedea nimeni, nici despre mirosul persistent de canal din zonă. E bine. Adică e bine că sunt viu şi că nu am nevoie de serviciile Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Voi?

 

 

 

In fața Spitalului de Urgență Ploiești