Cum să te caci în viitorul unui copil

Reprezentativ

“Cazul Sorina” a inflamat opinia publică românească, televiziunile de ştiri şi cele de neştiri, bloggerimea, sau postacii avizaţi şi neavizaţi de pe siturile de socializare. Toţi îşi dau cu părerea, pentru că datu’ cu părerea e sport naţional la români. Privind lucrurile la rece, n-ai cum să nu observi isteria generală, amplificată de presă, care vara nu prea are subiecte. Mazăre şi Dragnea sunt deja la pârnaie, Moartea din Carpaţi nu divorţează. Noi nu ne vindem copiii ţării! Îhî.
Păi din ce să trăiască presa? Din cazul Sorinei, încă vreo câteva zile. A venit vacanţa şi căldura mare. Subiectele sunt puține, din când în când mai moare câte unul de căldură, mai calcă trenul câțiva. Așa că, un os de ros cum e Sorina, e mană cerească.

Din nefericire, omul de rând nu înţelege că o hotărâre definitivă a Justiţiei este definitivă şi irevocabilă. (Reporterii sunt și ei oameni de rând). Se pare că și Procurorul General e tot om de rând, cu toate că n-ar trebui să fie așa. Şi nimeni nu știe că în România sunt peste saizeci de mii de copii abandonaţi în orfelinate, de care pe Stat îl doare în cur, iar pe cetăţeanul care postează pe facebook și se uită la tv, la fel.

Totul a început cu o știre data de Digi 24, dată pe repede, în care se vorbea despre cum un procuror a maltratat şi răpit un copil! Întâmplător cunosc nişte redactori de la postul respectiv, oameni responsabili, care verifică și răzverifică o știre. Probabil erau în concediu și totul a rămas pe mâna fătucilor (vorba lui Ion Cristoiu) care au zis mamăăă! Ce tareeee! Şi au dat-o pe post.

Nu mai vorbesc de faptul că a fost încălcat grav, de la început, un principiu jurnalistic valabil de când s-a inventat presa (și justiția), auditer et altera pars ascultă și partea cealaltă. Şi a început circul! Prima a ieşit Viorica și a bâlbâit că va verifica, va cerceta, va… Nu prea era în temă, ca de obicei, cu subiectul. Atât le-a trebuit televiziunilor! O hotărâre judecătorească definitivă a Curţii de Apel, a devenit o tâmpenie care trebuie revocată, de parcă Legea în România e făcută pentru a fi încălcată. Pentru unii da, desigur.

Am să vă fac o scurtă recapitulare a cazului, pentru cei care nu ştiu despre ce e vorba: O familie din România, stabilită în America acum aproape 20 de ani, Ramona și Gabriel Săcărin şi-a dorit să înfieze un copil. Familia mai are doi copii, ai lor, naturali, părinţii câştigă onorabil chiar și pentru America şi s-au gândit să scape din ghearele sistemului aberant românesc un copil. Au făcut cererile de rigoare, atât către Statul român, cât şi către cel american. Procedura statului american în asemenea situaţii este de a verifica compatibilitatea psihică şi (cât de cât) fizică a unui viitor cetăţean american cu viitoarea sa familie. I-au căutat pe ăia şi-n cur, până le-au permis să adopte un copil din România. În afară de analizele fiecărui membru al familiei, părinții au fost expertizaţi fizic şi psihologic de vreo trei ori. Totul a costat o gramadă de bani, din banii viitorului tată, adică vreo 30.000 de dolari. Şi culmea, americanii chiar respectă legea.

Gabi si Ramona Săcărin

N-au găsit un copil mai mic, pentru asta trebuiau să dea mega spăgi și au ajuns la concluzia că orice copil e binevenit. Şi aşa li s-a repartizat prin tragere la sorţi (computer) unul dintre copiii “neinfiabili”, o țigăncușă, care era în custodia maternală a unei familii din Baia de Aramă. Evident, birocraţia statului român a intrat în funcţiune şi, deşi cei care o luaseră în custodie maternală refuzaseră înfierea Sorinei de două ori, în momentul în care “americanii”, în urma deciziei instanţei, au vrut să ia copilul, iar asistenții maternali s-au văzut în fața faptului împlinit, (mai ales că pierdeau şi derizoria sumă de 2.500 lei pe lună), a început scandalul. Asta după doi ani de încercări ale familiei Săcărin, hotărâri judecătorești nerespectate și multe altele. Evident, asistenții maternali i-au spus fetiței că va fi dusă la dracu-n praznic de americani și i se va face un mare rău! Copilul pe cine să creadă? Pe cei ce o înfiaseră şi-i vroiau binele, sau pe cei la care stătuse nişte ani? Când procurorul care a preluat cazul a ajuns în final la domiciliul fetiţei din Baia de Aramă, toţi vecinii, la chemarea “mamei” au făcut zid în jurul fetiţei, iar când procuroarea a vrut s-o ducă la maşină, micuța s-a trântit pe jos. Procurorul a ridicat-o şi… publicul a văzut cu micuţa era târâtă pe beton. De aici, un și mai mare scandal, cu și despre abuzul procurorului!

Adică tot ce nu convine cuiva, e câh, e încălcarea convenţiilor internaționale, e bătaie de joc. Nimeni nu-și pune problema că există, repet, peste șaizeci de mii de copii abandonaţi, care sunt umiliți în instituţiile statului doar pentru că nu au părinți… Oare câți dintrei cei șaizeci de mii nu și-ar dori să fie târâți pe beton spre America? Hmmm… Dar 60.000 este doar un număr, o statistică. Nu suflete, sentimente, nu oameni, doar cifre. Unul contează, restul nu se pun. Sunt curios dacă după ce va stinge scandalul Sorina, se va mai ocupa cineva de anchete sau reportaje în orfelinatele din țară. Dacă va vorbi cineva despre abuzurile la care sunt supusi copiii, despre violurile, bătăile, umilințele copiilor „instituționalizați”. Aiurea! E mai important ce face Irinuca lui Dragnea sau dacă Mazare a avut două ore pentru sex după nuntă.

Şi mai vine câte unul, care “știe” și pune pe facebook texte de genul celui din fotografie, din care se inspiră un fost deputat PSD, bărbatul Olguței Vasilescu, care, de sub papucul acesteia, încearcă să facă pe cocoșul! Tembelism în stare pură!

Procurorul Licu

Justiția se bate cu Justiția! Cam de porc, dar asta e. Legea de la Craiova, nu e la fel ca la București? Procurorii din provincie n-au făcut aceeași scoală ca Procurorul General? Aaa, de la București răsare soarele, și-l luminează pe Licu, restul trăiesc în umbra neștiinței. Pe ăștia nu-I vede nimeni? Adică… cine să-i vadă? Se vede doar că fetiță o fost “târâtă” pe beton? Doar că, la examenul făcut de medicii legiști, după ce a început scandalul, nu s-au descoperit niciun fel de semne, julituri sau alte echimoze pe trupul copilei.

Facebookul e plin de păreri pro și contra. Unii sunt de acord cu adopția, alţii nu. Nu-i interesează că asistenţii maternali își vor abandona copilul la un moment dat, pentru că nu e copilul lor, iar acest copil va ajunge să facă trotuarul sau, în cel mai fericit caz, să dea cu mătura pe stradă… Ce șanse are un țigan abandonat de părinți să facă școală, mai departe de clasa a VIII-a? Iar niște oameni care au avut tupeul să aștepte câțiva ani, ca să poată adopta acel copil, sunt niste criminali, care, cu sânge rece, au asteptat să-i crească organele copilului, să le poată recolta!

In locul familiei Săcărin, aș cere Statului Român mega despăgubiri, pentru tot circul pe care l-a făcut pe seama lor, pentru că le-a terfelit imaginea, pentru că și-a bătut joc de un copil, pentru că-și bate joc de șaizeci de mii de copii. Și orice tribunal din lume le-ar da câștig de cauză. Mai puțin cele din România…

Cazul Sorina este zilele astea pe buzele tuturor. Singurii care au prezentat cu obiectivitate, de la început cazul, sunt cei de la ProTv si Newsweek. “Sfânta” biserica se abține, pentru că vezi Doamne, nu e creștinește să te implici în treaba asta. Despre copiii chinuiti din “Gradina Maicii Domnului” nici o șoaptă… nu-i doare, nu sunt aici, nu cunosc. BOR SRL nu se bagă-n d-astea, mai ales, nu iese nimic.

Dincolo de bla-blaul mediatic și gâfâiala justiției, un fapt rămâne: cineva NU VREA ca un copil, mai ales țigan, s-o ducă mai bine?  Vrea sa rămână la Baia de Aramă, în creierii muntilor, să se mărite la paisprezece ani sau să plece de acasă și facă trotuarul prin orașele țării. E mult mai bine așa, decât să traiască într-o familie civilizată, într-o țară civilizată, să invețe și să ajungă un om normal. lar la un moment dat, să se lupte la rândul ei cu birocrația unei țări care a stat jumătate de secol sub ruși, ca să poată adopta un copil pe care să-l facă fericit.

Aș vrea să mai știți ceva: Atat Gabriel Săcărin cât și Ramona, au fost jurnaliști. Cu mult înaintea lui Gâdea, Badea, sau a “fătucilor” de la posturile tv de știri.

Constantin GHEORGHE – Craiova: Ce ușor este sa judeci un om după aparențe. Fără sa știi nimic despre el, decât din fake news și bârfe de șanț. O fotografie ce mi-o aduc aminte perfect. Drept dovadă mi-a luat mai puțin de trei minute s-o caut și s-o gasesc. 21 februarie 1990 – vizitam o Casa de Copii, eu, Dragos Vasilescu și omul cu aparatul de fotografiat, fotoreporterul, cel care i-a făcut pe copiii aceia sa fie curioși și sa stea cuminți, probabil, la prima poza din viata lor. A făcut niște poze deosebite și emoționante, cred ca și acum mânuiește aparatul ca un profesionist. Este Gabi Sacarin, cel pe care oameni puțini la minte îl acuză că vrea să adopte un copil pentru organe…

Ce dovadă mai vreți, de la un om care de acum treizeci de ani își dorea să ajute copiii orfani?

Voi, cei care citiți, ce părere aveți? Cine are dreptate, familia Săcărin, care vrea să facă un copil fericit, sau liota care strigă sus și tare “nu ne vindem țara și copiii”?

Dacă vreti să vedeți ce parere au unele „personalități” de pe Facebook, citiți articolul COMENTARII. (Click!)

 

N.A. Aveși mai jos linkurile către Newsweek, Protv și altele, unde povestea este relatată pe larg.

Altă manipulare ordinară cu fetița care a fost înfiată de familia din SUA

https://newsweek.ro/social/cazul-fetitei-din-mehedinti-familia-adoptiva-a-sorinei-cere-stramutarea-dosarului?fbclid=IwAR0tR8m5dXmwmtHAFx6bcp5nJAt6Snni_6bLlvMz2Cxi8RH3lyqCg8kuVPs

https://newsweek.ro/social/cazul-fetitei-din-mehedinti-faptele-din-spatele-unor-jumatati-de-adevaruri

https://www.youtube.com/watch?v=hNP_noRaLhc

 

 

 

Reclame

În curând, a patra culoare a tricolorului românesc, va fi verdele…

Reprezentativ

În urma cu doi ani, scriam articolul Otrăviţi femeile, ascundeţi fântânile! Sau invers. Vin hoardele!  Și ceva mai târziu, articolul Un șeic idiot spune: “România este pământ islamic ce trebuie eliberat!”  Zecile de mii de cititori au comentat, au scris și… cam atat. Dar gluma se îngroașă și, încet și trist, Europa, inclusiv Romania, se islamizează. Cine zice că nu e așa, ori e prost, ori nu gândește. Așa au spus și francezii, și nemții, și englezii…

Am găsit acest articol, publicat şi republicat pe diverse situri, am verificat informaţiile şi vi-l pun la dispoziţie. Autorul este un personaj destul de controversat, articolele şi cărţile sale, fiind deseori “învinuite” că ar face parte dintr-o mare teorie a conspiraţiei. Generalul SRI în rezervă Aurel I. Rogojan, căruia îi este atribuit textul de mai jos, a avut acces de-a lungul carierei sale, atât la documente clasificate, cât şi la informaţii din surse mai mult decât credibile.
Conspiraţie sau nu, am verificat informaţiile din articolul de mai jos, atât în Franța, cât și în Anglia iar răspunsurile surselor mi-au confirmat că, de la data publicării articolului iniţial (2016) până acum lucrurile s-au agravat. Mai mult, am aflat că după ieșirea definitivă a Angliei din UE, guvernul englez va lua o serie de măsuri radicale împotriva islamizării Regatului Unit. Puțin cam târziu, după secolele de colonialism, noii cetățeni, deveniți englezi cu acte în regulă, se vor răzbuna pentru sclavia pe care au îndurat-o de la englezi.
Revoltele din ultima vreme din Franța, puse pe seama “vestelor galbene” sunt o alt
ă față a islamului care incearcă să-și impună supremația…

Iata articolul:

Islamiştii intensifică crearea zonelor interzise ne-musulmanilor în oraşele Europei. Cea mai mare parte a acestalor «zone interzise» funcţionează ca nişte micro-state guvernate de Sharia.
Autorităţile ţărilor gazdă au pierdut, se pare, controlul acestor cartiere unde, în majoritatea cazurilor, serviciile publice – adică poliţia, pompierii şi serviciul de ambulanţă – nu mai au acces.
Zonele interzise sunt rezultatul deceniilor de politică „multiculturală”, care i-a încurajat pe musulmani să creeze societăti paralele şi să trăiască într-o auto-segregare, mai degrabă decât să se integreze în ţările gazdă europene.
În Marea Britanie, de exemplu, gruparea musulmană Musulmanii contra cruciadelor a lansat o campanie pentru transformarea a 12 oraşe engleze – incluzând şi ceea ce ei numesc Londonistan – în state islamice independente! Aceste aşa-zise emirate islamice funcţionează ca nişte enclave autonome, supuse Sharia şi în afara legilor britanice.
Acest Proiect al Emiratelor Islamice enumeră oraşele Birmingham, Bradford, Derby, Dewsbury, Leeds, Leicester, Liverpool, Luton, Manchester, Sheffield, cât şi Waltham Forest în nord-estul Londrei şi Tower Hamlets în est, ca teritorii pe cale sa fie supuse în întregime legii islamice Sharia.
În cartierul londonez Tower Hamlets (numit şi Republica Islamică Tower Hamlets), predicatorii musulmani, porecliţi şi Talibanii din Tower Hamlets, ameninţă regulat cu moartea femeile care nu poartă vălul islamic.
Străzile învecinate sunt împânzite cu afişe care te avertizează: «Intraţi într-o zonă controlată de Sharia; aici se aplică legea islamică!». Toate reclamele publicitare care sunt considerate ofensatoare pentru musulmani sunt vandalizate sistematic sau acoperite cu spray negru.
În Luton, în cartierul Bury Park, musulmanii sunt acuzaţi de a pune în practică o adevărată «epurare etnică», hărţuindu-i pe ne-musulmani, până când aceştia cedează şi se mută în altă parte.
În West Midlands, doi predicatori creştini au fost acuzaţi de «incitare la ură» pentru că distribuiau evanghelii într-o zonă predominat musulmană din Birmingham.
În Leytonstone, la est de Londra, extremistul musulman Abu Izzadin i-a urlat în față fostului ministru John Reed (vicepreședintele Curții Supreme a Regatului Unit): Cum ai îndrăznit să vii într-o zonă musulmană?

În Franţa, sectoare mari din cartierele musulmane sunt considerate «Zone Interzise» de poliţia franceză. Recent au fost delimitate 751 de «Zones urbaines sensibles», sau ZUS, cum mai sunt numite.
O listă completă a acestor ZUS se gaseşte pe un site oficial al guvernului francez, cu hărţi din satelit şi o demarcare precisă străzilor. Se estimează că cinci milioane de musulmani trăiesc în aceste „zone urbane sensibile”, zone în care statul francez nu-şi mai exercită controlul!
Imigranţii musulmani au preluat controlul și altor părţi din Franţa. La Paris şi în alte oraşe franceze cu o numeroasă populaţie musulmană, (Lyon, Marseille şi Toulouse), mii şi mii de musulmani închid străzile oprind astfel activităţile comerciale şi traficul pietonal şi auto, pentru a-şi ţine rugăciunea de vineri.
Anumite moschei îşi folosesc staţiile de amplificare de mare putere, pentru a-şi difuza predicile şi rugăciunile. Acest spectacol săptămânal, numit şi «ocupaţia fără tancuri şi soldaţi», provoacă derută şi mânie în rândul populaţiei. În ciuda nenumaratelor plângeri, autorităţile locale refuză să intervină deoarece se tem să nu provoace revolte ale musulmanilor.
Bruxelles, capitala Belgiei, este deja în proporţie de 20%, musulmană. Multe cartiere locuite de musulmani au devenit zone interzise poliţiştilor, aceştia fiind frecvent atacaţi atunci când pătrund în ele. În districtul Kuregem din Bruxelles, care seamănă adesea cu o zonă de război urban, poliţia patrulează cartierul în doua tanchete blindate: una pentru transportul echipei de poliţişti şi cea de-a doua, pentru escorta celei dintâi. În alt cartier bruxellez, Molenbek, poliţiştii au primit ordin de a nu bea cafea sau a mânca sandwich-uri în public în timpul Ramadanului.
În Germania, Bernhardt Witthaut, comisar de poliţie, a declarat la 1 august ziarului Der Westen că imigranţii musulmani sunt în curs să impună zone interzise în numeroase oraşe germane, cu o viteză alarmantă. Ziaristul l-a intrebat pe B. Witthaut: «Există zone urbane, de exemplu în Ruhr, unde cartiere întregi sunt zone interzise, iar poliţia nu mai poate asigura securitatea?» Domnul Witthaut a răspuns: «Toţi comisarii de poliţie şi ministrul de interne vor nega această realitate, dar este evident că noi ştim foarte bine unde ne putem deplasa cu o simplă maşină de poliţie şi unde este nevoie de un transportor blindat de trupe. Adevărul este că, colegii noştri nu se mai pot deplasa în echipe de doi, fără a deveni, ei înşişi, victimile unei crime. Şi ceea ce este mai grav: în aceste zone, autorii crimelor nu sunt nici măcar inculpaţi! Sînt lăsaţi „de capul lor”. Ar trebui, cu adevărat un caz foarte grav, pentru ca noi, poliţiştii, să fim auziţi. Puterea Statului este total absentă de pe această scenă!».
În Italia, musulmanii au preluat controlul Pieţei Veneţia din Roma pentru rugăciunile de stradă. La Bologna, musulmanii au ameninţat în repetate rânduri că aruncă în aer catedrala San Pietronio care conţine o frescă veche de şase secole inspirată din Infernul lui Dante, care înfăţişează un Mahomed torturat de diavolii Infernului.
În Olanda, un tribunal olandez a cerut guvernului să publice o listă a celor 40 de “zone interzise” din ţară. Cele mai problematice cinci cartiere musulmane sunt la Amsterdam, Rotterdam şi Utrecht. Cartierul Kolenkit din Amsterdam este problema numărul unu a ţării. În sfârşit trei districte periculoase sunt Pendrecht, Het Oude Noorden şi Bloemhof în Rotterdam. Cartierul Ondiep din Utrecht ocupă poziţia a cincea, urmat de Rivierenwijk (Deventer), Spangen (Rotterdam), Oude Westen (Rotterdam), Heechterp/ Schieringen (Leeuwarden) şi Noord-Oost (Maastricht).
În Suedia, care are cea mai generoasă lege a imigrării din Europa, largi teritorii în sudul oraşului Malmo, care are mai mult de 25% musulmani, sunt zone interzise ne-musulmanilor. Pompierii şi ambulanţele refuză să intre în cartiere musulmane ca Rosengard, fără o escortă puternică a poliţiei. Şomajul în rândul bărbaţilor în Rosengard depăşeşte 80%!
Când pompierii au încercat să stingă un incendiu declanşat la moscheea principală din Malmo, au fost atacaţi cu pietre.
În oraşul suedez Goteborg, tinerii musulmani au atacat cu cocktailuri Molotov maşinile poliţiei. În cartierul Angered, peste 15 maşini ale poliţiei au fost distruse, tinerii musulmani folosind lasere pentru a-i orbi pe poliţişti. În cartierul Backa din Goteborg tinerii au atacat cu pietre maşinile poliţiei, poliţia având dificultăţi în a stopa atacurile declanşate contra ambulanţelor şi pompierilor în diferite cartiere ale oraşului. Potrivit imamului Adly Abu Hajar din Malmo: Suedia este cel mai bun stat islamic din lume…

Români de pretutindeni, voi știți ce se întâmplă pe acolo pe unde vă câștigați pâinea. Scrieti-mi și voi publica mesajele voastre, ca să afle și guvernanții noștri că în curând, a patra culoare a tricolorului nostru, va fi verdele…

Când omida credea că lumea se sfârşeşte, s-a transformat într-un fluture

Reprezentativ

Încuviinţam formal cotidianul şi acceptăm realitatea ce ne înconjoară, dar trăim într-o lume a noastră. O lume paralelă, care se intersectează, din când în când, cu lumea în care trăim.

Simţim câteodată, nevoia de linişte, de retragere în lumea noastră, cu gândurile noastre, niciodată mărturisite celorlalţi, indiferent de gradul de încredere sau dragoste, ce ne leagă de ei. Chiar dacă asta durează câteodată foarte puţin, cât ne retragem în locul în care și regele merge pe jos, nu putem nega că nu evadăm într-o lume paralelă, pe care o putem numi simplu, gândurile mele…

Simţim nevoia de izolare, nu pentru că prezenţa celor din jur ne-ar deranja (câteodată se întâmplă!) ci pentru a rămâne cu noi înşine, pentru a ne “încărca bateriile” ca să putem face faţă presiunii cotidianului ce ne învăluie fără milă. Adevărata savoare a vieții se găsește înlăuntrul nostru, pentru că doar acolo, o putem modela şi pregăti pentru  ce va urma. Universul interior, lumea noastră paralelă, este cea care ne determina să mergem mai departe.

Sunteți bombardaţi cu informaţii, despre cum să ne comportăm, cum să devenim noi înşine, cum să devenim mai buni, mai frumoşi şi mai deştepţi, vi se predau cursuri de yoga, de meditaţie, qi cung, tai khi, fără a vi se spune că, de fapt, fiecare dintre aceste îndeletniciri, sau sporturi, spuneţi-le cum vreţi, sunt nişte lucruri ce aparţin în exclusivitate grupului, sau oamenilor dintr-o anumită zonă, cu o anumită credinţa şi filozofie de viaţă, iar a încerca-o pe oricare dintre ele, înseamnă a te dedica în totalitate, a renunţa la modul tău de viaţă şi a îmbrăţişa credinţa, filozofia şi obiceiurile celor care, de mii de ani fac, instinctiv, ceea ce fac. Altfel, e apa de ploaie…

Am întâlnit în drumurile mele, într-un parc din Beijing, un bătrân care făcea nişte nişte mişcări ciudate, de o fluiditate şi o armonie pe care o puteai percepe aproape fizic… Când şi-a terminat exerciţiile, sau dansul, m-am apropiat de el şi, din vorbă în vorbă, l-am rugat să mă înveţe şi pe mine mişcările de Qi Cung. A zâmbit în şi mi-a spus: “Uite-te la copac, când bate vântul. Cine-l învaţă cum să-şi mişte frunzele şi crengile?” Apoi a adăugat: “Qi Cung-ul nu este un sport, pe care să-l “înveţi” este filozofie, credinţa locului şi mai ales înţelegere…”

O altă întâmplare am trăit-o la Katmandu, când mă pregăteam să urc, mai în glumă mai în serios pe Himalaya, ca să descopăr o bucată din filozofia şi modul de viaţă al învăţaţilor nevăzuţi, care trăiesc în lumea lor, pe munte, evident o lume paralelă cu a noastră. Vorbeam cu un guru din partea locului, despre yoga şi beneficiile ei. M-a întrebat dacă ştiu ce e aia yoga. I-am răspuns da, normal, ştiu şi o grămadă de asane, mudre şi alte exerciţii. ”Arată-mi”. M-am apucat să-mi chinui corpul în cele mai complicate (credeam eu!) asane pe care le învăţasem de-a lungul vremii, ca o demonstraţie a desăvârşirii mele yoghine. După ce am terminat, şi mă aşteptam la aplauze, cuvintele lui m-au lovit cu o forţă pe care am perceput-o aproape în fiecare atom al minţii mele. “Când vei renunţa la ceea ce eşti, vei deveni ceea ce ai putea fi”. Mai târziu, mult mai târziu, am cunoscut hinduismul, cu filozofia, istoria şi cultura lui. Abia atunci atunci am înţeles de ce bătrânul yoghin, în loc să râdă de “măiestria” mea a preferat să-mi deschidă ochii, ca unui copil nou născut…

Cunoașterea înseamnă împlinire, cunoașterea înseamnă putere. Nu sunt profesor. Nu sunt guru. Nu sunt deţinătorul adevărului absolut. Aş vrea doar, să fiu călăuza voastră într-o lume paralelă…

     Voi începe o serie de seminarii sau prelegeri despre lumea paralelă, despre lumea din interiorul tău, aşa cum n-ai cunoscut-o până acum. Te voi ajuta s-o descoperi, apoi s-o cunoşti, aşa cum n-ai făcut-o niciodată şi nici măcar nu sperai că o vei putea face…
     Scrie-mi pe adresa de email calauza@emdapro.ro , până la 15 septembrie, dacă vrei să ne întâlnim într-o sală cochetă din Bucureşti şi să stăm de vorbă.
Sala are doar 30 de locuri. Dacă vor veni mai mulţi, nici o problemă, există alături o sală mai mare.

   Vă voi comunica prin email data, ora şi locul de întâlnire, plus alte detalii. Vă aştept.

   Dragoș Vasilescu

 

 

A mai murit un trubadur: ILIE MICOLOV

Reprezentativ

Ilie Micolov

Azi dimineaţă, (21 iulie) la o zi după ziua lui, a murit Ilie Micolov… Ieri nu mi-a mai răspuns la telefon, n-a răspuns la sms-uri, pur şi simplu a tăcut. Avea obiceiul să vorbească mult la telefon, iar dacă nu răspundea, suna el şi mă ţinea cel puţin o oră de vorbă. Ieri însă, n-a mai sunat. Azi pe la prânz, am aflat că a murit, undeva în nord, la spitalul din Piatra Neamţ. L-am sunat pe Petre Preda, chitaristul care ştiam că îi era prieten apropiat şi a ţinut legătura cu Ilie. “Da, ştiu, că s-a prăpădit Ilie, a fost bolnav rău, foarte rău. În ultima vreme plecase din Bucureşti, avea grijă de el o doamnă de la Târgu Neamţ, care îl luase la ea. El vroia să vină la mine, la Corabia, să-şi cumpere o căsuţă acolo, chiar îi găsisem una, dar, uite că… a plecat.” Petre mi-a povestit că, de Crăciun, a fost la Ilie.: “S-a bucurat mult, i-am dus o oală cu sarmale, cozonaci, şi tot ce se face de Crăciun. Era bolnav rău, nu vroia să se ducă la spital, şi de abia mergea prin casă, ţinându-se de pereţi…”

O trupă care n-a urcat niciodată pe scenă, „Country Band”

Ilie s-a născut pe 2 iulie şi a plecat pe 21. Nici n-avea cum altfel, el trebuia să le facă pe toate “rotund”. Numerologii îşi vor da cu părerea şi vor spune că… bla, bla-uri d-ale lor. Oricum pe Ilie nu-l mai interesează…

Generaţiile 60 – 70 îl ştiu bine pe Ilie Micolov. Ştiu “Dragoste la prima vedere”, hitul care s-a vândut în aproape un milion de exemplare. Ilie a povestit de mai multe ori cum s-a născut cântecul: “Am scris melodia în urmă cu 30 de ani, după ce am zărit, preţ de câteva clipe, o frumoasă brunetă, în sediul unei secţii de miliţie din Bucureşti. Mă duceam să-mi recuperez permisul auto… Era o femeie cu părul lung… De atunci, n-am mai întâlnit-o… Luigi Ionescu, autorul melodiei Lalele, lalele’, m-a încurajat să o imprim cu vocea mea. La o săptămână de la prima difuzare, la sediul radioului public s-a strâns un sac de scrisori de încurajare adresate mie. S-a pierdut şirul reeditărilor melodiei, s-a vândut în peste un milion de exemplare” povestea Micolov.

Petre Preda, poate singurul prieten la greu, al lui Ilie

Poveşti cu Ilie Micolov sunt multe. Cei care l-au cunoscut vor umple paginile jurnalelor on line cu amintiri, dar nu-şi vor aduce aminte că Ilie era bolnav de peste doi ani şi nimeni nu l-a mai băgat în seamă. Cu toate că a lucrat o lungă perioadă la Teatrul Tănase, n-avea pensie. Drepturile de autor pentru melodiile cântate la radio erau puţine, iar banii nu-I ajungeau nici pentru medicamente. Familia îl uitase, trăiau în Germania şi nu-şi mai aduceau aminte de bătrânul bolnav, lăsat parcă să moară într-un apartament din Balta Alba… Noroc că s-au găsit nişte oameni cu suflet care să aibă un pic grijă de el, măcar pe ultima sută…

A mai murit un trubadur. Cântecul lui “Dragoste la prima vedere”, este nemuritor, va deveni opera mundi, adică al tuturor. Doar statul va cârâi după impozitul pe drepturile de autor. Pentru că Statul nu iartă nici morţii de impozit.
Ce să mai spun? A plecat şi Ilie… Adio bătrâne trubadur, poate acolo unde te vei duce vei găsi o lume mai bună. Se spune că Moartea nu este decât o poartă. Spre nicăieri…

Ilie, intr-o repetitie la Corabia, orasul lui Petre. Mary îi tine miocrofonul (fotografiile imi apartin)

 

Dacă Iohannis va promulga legea 384/2018, TOŢI ROMÂNII SE VOR NUMI OFICIAL NE-EVREI

Reprezentativ

Luându-se după cunoscutul proverb românesc, “câinii latră, ursu merge” şi durându-l fix în cur de ce se va întâmpla mai departe, Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea a retrimis spre promulgare Presedinției proiectul de lege 384/2018, despre care scriam în articolul trecut şi în care era vorba despre o serie de drepturi aberante, acordate minorității evreiești, cu toate că în România EXISTĂ legi organice în acest sens.
După ce
a fost retrimisă de Presedinție la Parlament pentru revizuire, legea este trimisă a doua oară la promulgare, după fix două zile, fară nici o modificare! Băieții ăștia ori sunt foarte… proști, ori au primit (unii dintre ei) o căruță de bani!
Despre
prima trimitere spre promulgare a legii 384/2018, am scris în articolul Parlamentarii evrei vor să-l bage la puşcărie pe Patriarhul Daniel!  Nu întreb cine îi plăteşte, mă întreb retoric evident, doar dacă respectivii sunt alfabetizaţi şi au citit cele scrie în Punctul de vedere al Guvernului, anexat proiectului de lege retrimis spre promulgare. Pentru că GUVERNUL LOR, zice așa:

 (…) În urma examinării iniţiativei legislative menţionate, a Expunerii de motive, a avizului Consiliului Legislativ, a punctului de vedere al Guvernului, precum și a opiniilor exprimate, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunităţi a Camerei Deputaţilor a hotărât adoptarea proiectului de lege cu amendamente, acesta concretizându-se în Legea nr. 217/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgența a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii. Așadar, din analiza prezenţei propuneri legislative, rezultă că adoptarea acesteia ar conduce la o reglementare similară în două acte normative distincte, ceea ce ar crea o situaţie de paralelism de reglementare, interzis 1 de prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicii legislativii pentru elaborarea actelor normative, republicaţii, cu modificările §i completările ulterioare, obligatorii pentru redactarea propunerilor legislative iniţiate de deputaţi și senatori, conform art. 3 alin. (1) din același act normativ. Mai mult, instanţa de contencios constituţional a sancţionat situaţii similare de dublare a conţinutului normativ, calificându-le ca neconstituţionale, deoarece respectivele reglementări au încălcat art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 și, implicit, pe cele ale art. 1 alin. (5) din Constituţia României, republicată, potrivit cărora ,,în România, respectarea Constituţiei, a supremației sale și a legilor este obligatorie „. Prin urmare, apreciem că prezenţa propunere legislativă ar putea fi viciata de neconstituţionalitate în raport de cele de mai sus și în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. (…) (Textul integral în găsiţi aici : http://www.cdep.ro/proiecte/2018/300/80/4/pvg497.pdf)

L-am contactat pe preotul răspopit Vasilică Militaru, cel care a atras primul atenția Președinției și Parlamentului despre neconstituționalitatea legii și care, la aflarea veștii retrimiterii mi-a spus: „Având în vedere faptul că Proiectul de Lege specială a fost retrimis spre promulgare, nu ne rămâne decât exercitarea drepturilor legale de apel la Justiție. Codul Penal este explicit și nu exclude politicienii trecători. Dacă Președintele României va semna decretul de promulgare, va apărea, după optzeci de ani o nouă Lege Rasială. Personal, nu voi accepta să fiu numit printr-o lege organică NE-EVREU. Parlamentarii României vor trebui să răspundă în fața românilor pentru un act xenofob, discriminatoriu și rasial, condamnat de prevederile legale aflate în vigoare. Deasemeni, atingerea demnității și onoarei persoanei, sunt protejate de prevederile legale„.

Tembelilor, se duce dracului România ca neam şi ţară, aşa cum s-au dus pădurile tăiate de unguri şi s-a împărţit prada la vârf, cum s-a dus petrolul şi gazele, aşa se va duce şi restul! Dacă vreţi să faceţi ceva pentru români, măcar nu-i mai împărţiţi în ţigani şi ne-țigani, unguri şi ne-unguri, evrei şi ne-evrei. Sau n-o faceţi oficial, că se alege praful!

Domnule Preşedinte Iohannis, dacă mai aveţi coaie, ştergeţi-vă elegant la cur cu legea şi faceţi ce trebuie făcut, chiar dacă nu vi se pare… politically correct. Sau vă place statutul de „ne-evreul Iohannis”?

Şi voi, restul ne-evreilor, aveţi ceva de spus? Sau vă place cum o șleahta de ne-români se cacă în capul nostru?

Daţi articolul mai departe, poate se trezesc şi alţii, în ultima clipă!

 

 

 

 

 

Moartea vine pe Facebook

Reprezentativ

“În Ungaria, nouă români din Mureș, veri între ei, au murit, după ce microbuzul în care se aflau s-a ciocnit frontal cu un camion plin cu nisip”.

“… se îndreptau din Slovenia spre România și aşteptau, cu sufletul la gură, să ajungă la familiile de acasă. Ba mai mult, ascultau o piesă a lui Nicolae Guță, „Departe de casa mea” care, parcă, le spunea povestea lor de viaţă”.

“Potrivit poliţiei maghiare, la ora locală 16.30, la 60 de kilometri de Budapesta, microbuzul a intrat pe contrasens, izbindu-se în plin de un camion care circula regulamentar. Impactul a fost nimicitor: nimeni de la bord nu a supravieţuit. Bagajele au fost împrăştiate pe carosabil, iar bucăţi din caroserie s-au întins pe o distanţă de zeci de metri. Şoferul camionului a fost şi el rănit uşor. Toţi cei nouă români care şi-au găsit moartea pe şoseaua din Ungaria munceau în agricultură şi se întorceau acasă, în judeţul Mureş.”

“La volan era Petru Zălar de 38 de ani – din Deaj, Mureș. Preocupat cu “transmisiunea live”, șoferul nu era suficient de atent la drum. Ținea telefonul în mâna, privea în cameră și le arăta celor care îl urmăreau atmosfera relaxată din mașină, dar și scene din trafic. Grija lui era – se pare – să răspundă mesajelor care îi curgeau pe ecran de la cei care îl urmăreau…”

“Șaisprezece copii au rămas orfani. Familiile se pregătesc de înmormântare. Ministerul de Externe a promis că se va ocupa de repatrierea decedaţilor.”

Ştirea a apărut ieri, pe toate agenţiile de presa din România şi Ungaria. Ce aţi citit mai sus, am spicuit din ştirile apărute. O grămadă de oameni au văzut ce s-a întâmplat. Nu atât de mulţi pe cât ar trebui, pentru ca, azi dimineaţă, pe DN 1, în mers, un şofer din trei se uita la telefon sau îl avea la ureche. Prin zona comercială, acolo unde se aşteaptă câteva minute, ca să urci pe ultimul pod, TOATĂ LUMEA, fără excepţie, avea ceva de împărţit cu telefonul. Inclusiv eu…

Nu voi scrie un articol lacrimogen, în care să fac pe ipocritul şi să spun cum că, nu e bine să vorbeşti pe facebook când eşti la volan şi alte bla-bla-uri… Fiecare e liber să facă ce vrea şi să se sinucidă când are chef. Dar s-o facă SINGUR, nu să ia cu el în moarte, oameni a căror singura vina e aceea că au avut încredere în tine.
Uitaţi-vă la filmul pe ca NU vi l-a arătat nici o televiziune în clar, şi luaţi o decizie. Decizia de a trăi sau de a apărea la ştiri cu creierii pe asfalt. Voi decideţi.

Youtube a scos filmul. Prea dur… Cei care vor sa-l vadă, sa-mi scrie un comment sau un mesaj și li-l voi trimite.

Ce am primit de la youtube:

Dragos Vasilescu,

Regulile comunității descriu conținutul pe care îl permitem (sau nu) pe YouTube. Videoclipul tău „Accident Ungaria” a fost semnalat pentru examinare. După examinare am stabilit că ne încalcă regulile. Am eliminat videoclipul de pe YouTube și am aplicat un avertisment privind Regulile comunității sau o penalizare temporară.

Restricții privind conținutul video

Dacă un videoclip include conținut violent sau explicit, care pare a fi postat cu scopul de a șoca, de a face senzație sau de a dovedi lipsă de respect, este mai puțin probabil să fie permis pe YouTube. Nu permitem nici conținut menit să incite la violență sau să încurajeze activități periculoase. Evaluăm conținutul de la caz la caz și vom face numai un număr limitat de excepții pentru materialele educative, documentare, artistice și științifice adecvate, postate cu un scop clar.

Ținând cont de aceste aspecte, rugăm persoanele care încarcă materiale să posteze cât mai multe informații posibil în titlul și în descrierea videoclipului. Acestea ne vor ajuta atât pe noi, cât și pe spectatori să înțelegem scopul principal al videoclipului. Reține, chiar dacă oferi astfel de context suplimentar, nu este permis să postezi conținut cu scene violente sau sângeroase, al căror principal scop este să șocheze, să facă senzație sau să dovedească lipsă de respect. Acest tip de conținut este interzis pe YouTube. Află mai multe aici.

Impactul avertismentelor

Acesta este primul avertisment aplicat contului. Știm că utilizatorii rareori intenționează să ne încalce politicile. De aceea, avertismentele au o durată limitată. Acest avertisment va expira după trei luni. Totuși, reține că avertismentele suplimentare te-ar putea împiedica să mai postezi conținut pe YouTube și pot duce chiar la desființarea contului.

Cum poți să răspunzi

Contactează-ne dacă ești de părere că ai primit avertismentul din greșeală. Urmează pașii de mai jos, deoarece avertismentul nu va fi soluționat doar dacă elimini videoclipul.

  • Data viitoare când te conectezi ți se va solicita să confirmi avertismentul aplicat contului.
  • Dacă vrei să contești avertismentul, trimite acest formular. Echipa noastră îți va examina contestația și te va contacta în curând.

Cordial,
– Echipa YouTube

ERETICON

Reprezentativ

Aşa s-a scris istoria. Istoria religiilor, bazată pe învăţăturile transmise oral, pe tăbliţe de lut sau pe papirusuri. Dar, cele şapte zile ale creatiei au trecut, au mai trecut şapte şi am ajuns, târâş-grăpiş in secolul XXI, in anul de graţie 2017, luna august, ziua din preziua Sfintei Mării. Mâine, toată suflarea muncitoare care se odihneşte în instituţiile statului, bugetarii adică, au liber. Şi le place. Adică de ce n-ar stat o tura pe acasă, în mijlocul saptămânii, când onor Parlamentul a hotărât că de Sfânta nu e bine să munceşti? Ce, Sfânta a muncit? Datele sunt putine şi oarecum ambigue. Dupa unii autori, Sfanta ar fi fost posedata de demoni: “Tot în prima zi, a Învierii, Domnul s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese șapte demoni! (Vechiul Testament – Marcu 16,9). Nu cred că ar fi bine s-o luăm ad literram, dar… zicala populară “are pe dracu-n ea” poate fi adevarată, nu? Mai departe, pe baza acestor dovezi, biserica a început să clevetească, cum că doamna cu pricina, foarte frumoasă, n-ar fi fost chiar uşă de biserică. (Chestia cu vulpea şi strugurii, universal valabilă, indiferent de meridian, mai ales că media de vârstă a „preacinstiţilor” prelaţi era pe undeva pe lângă senectute…) Dar cum vremea trece, în 1969 Biserica Catolică a retractat zvonul că Maria Magdalena ar fi fost o prostituată. Avea motive s-o facă, pentru că istoria are şi ea un cuvânt de spus. E mai greu să ascunzi, indiferent cât de puternic ai fi, adevarul la nesfârşit. Adică, în anul 1896, lângă localitatea Nag Hammadi din Egipt, au fost descoperite trei papirusuri în limba coptă. Unul dintre ele era documentul apocrif „Evanghelia după Maria Magdalena“, o lucrare gnostică, redactată în jurul anului 160 d.C. Ulterior, două copii în limba greacă ale acestui document au fost descoperite și în nordul Egiptului, alături de o copie a Evangheliei apocrife a lui Toma.  Aceste evanghelii nu au fost incluse în Noul Testament, deoarece conțineau relatări contrare ideologiei taberei proto-ortodoxe… Ca şi in ziua de azi, orice femeie frumoasă şi ştiutoare de carte e curvă. Povestea e lungă, frumoasă şi extrem de interesanta, aş putea să v-o spun, dar mai bine spun pe cinșpe august un Mulţi Ani Ferciţi tuturor Mariilor, Marinilor  şi Mariei mele! Iar povestea Magdalenei, alta dată…

PS: Am scris articolul ăsta mai demult, dar uite că azi i-a venit și lui rândul.

A murit Anna. Anna lui Lorenzo…

Reprezentativ

Din ‘89 până acum, au plecat din România peste 3,5 milioane de romani. Asta o spun statisticile oficiale, dar nu ştie nimeni precis câţi au plecat. Doar când au nevoie de voturi, guvernanţii socotesc pe repede înainte numărul romanilor cu drept de vot din diaspora. Şi întotdeauna, indiferent de ce se întâmplă acolo, în străinătate, la secţiile de vot, în ţara ajung exact câte voturi trebuie, pentru a înclina balanţa spre candidatul ales de cei din umbră, care veghează ca nu cumva România s-o ia pe alt drum decât cel dorit de ei. Aşa a fost şi aşa va fi mereu, nu doar la noi, pretutindeni. În urmă cu peste o sută de ani, Mark Twain, celebrul romancier american spunea: „Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”.

În Italia, a poposit în urmă cu mulţi ani, Nina Frunză Corduneanu, o bucovineancă născută la poalele Obcinei Mari, într-un loc mirific şi încărcat de istorie: Vatra Moldoviţei. A plecat, aşa cum au plecat şi ceilalţi romani, să-şi găsească “un rost” şi o viaţă mai bună… N-o să spun toată povestea Ninei, o să vă spun doar ca de ceva vreme, de vreun an şi ceva, Nina l-a găsit pe Edy Frunză şi au hotărât să înceapă o viaţă nouă. Edy e bucureştean şi a plecat din România, la Amsterdam. S-au logodit în iarnă şi, să vedem când o pun de-un chef, de nuntă! (Îmi pare rău că nu ne-am văzut de Crăciun în Bucureşti, dar nu scăpaţi voi aşa uşor!) Oricum vom vedea dacă va fi Edy al lui Nina sau Nina lu’ Edy!

Ce veţi citi mai jos, e scris de Nina. Ea nu doar că munceşte de-i sar capacele, mai şi scrie. Publică pe facebook, unde în altă parte? Am sfătuit-o să-şi facă un blog şi să adune tot ce a scris, poate vreodată se va gândi să scrie o carte despre cum a fost, şi mai ales, de ce…

 

A murit Anna. Anna lui Lorenzo…

Îi știam de ceva vreme, iar în puținul timp liber pe care îl am, le mai băteam din când în când la ușă să schimbăm două vorbe și să-l ajut pe el cu îngrijirea soției, deși, ca de fiecare dată, îmi spunea „te rog Nina, nu e nevoie. Prezența ta aici, e mai mult decât suficientă”.
El are 63 de ani, ea avea 84. O diferență destul de mare de vârstă, dar nu cred niciodată ca ar fi fost un impediment în a se iubi în continuare, cum au făcut-o în toți cei 15 ani, de când se cunoscuseră, într-o excursie în Sicilia.
Câteodată, când ea se simţea mai bine, el îmi arata fotografii. Fotografii pe hârtie, pe care le scotea dintr-o cutie frumoasă de bomboane, pe care era desenată o inimă roşie. Ritualul, întotdeauna acelaşi. Scotea o fotografie, i-o arăta mai întâi ei, ea zâmbea, înclina uşor din cap şi închidea ochii… Probabil rememora clipele frumoase petrecute acolo, undeva și vedea în spatele ochilor închiși marea, soarele și vântul cald al Siciliei… El începea să vorbească repede, să-mi spună unde a fost făcută fotografia, când şi, mai ales, cât de frumos a fost atunci…

Acum, când le trec pragul, văd starea ei de sănătate agravându-se, iar pe el, tot mai optimist că ea va fi bine. Îmi oferă repede un scaun, intotdeauna același, cu tapițerie roșie, un pic uzată. Camera foarte de curată și îngrijită, dar cu un miros greu de iod și alcool sanitar, de la pansarea rănilor pe care le avea Anna pe șolduri. Mă așez și o privesc. Dormea. Atât de mică și slabă, îmi spun în gând… să aibă 45 de kg? Nu cred.
Lorenzo, un om voinic și cu o alură impunătoare, se ridică de pe fotoliul comod ce îl folosea și ca pat, în nopțile în care ea nu se simțea bine.
– Pun repede de o cafea!
– Mulțumesc! Sau… mai bine nu, voi ieși afară să fumez. Știți prea bine că nu o pot bea fără tutun.
Zâmbește.
– Eu o fac oricum. N-am băut deloc astăzi.
Revine cu două cești de cafea și în timp ce o sorbea cu nesaț, mă întreabă:
– Oare o linguriță de cafea, a omorât pe cineva? Știi, ea iubea foarte mult cafeaua.
– Nu, de fapt… nu știu…
– Mai bine nu, decât să am mustrări de conștiință, mai bine nu…
– S-a schimbat mult frumoasa mea, dar cel mai tare mă doare că nu mă mai ascultă… nu vrea să mai mănânce… îmi spuse Lorenzo lăsând capul în jos…
Anna fusese o femeie foarte frumoasă. În fotografii era întotdeauna zâmbitoare, cu o dantura perfectă. Imi amintesc de o fotografie în care ei beau cafea la o terasa de la malul marii… Dar boala și trecerea anilor şi-au pus amprenta.
– Va fi bine, știu asta… Îi sărută mâna și o mângâie ușor pe frunte. Ridică privirea către fereastră și adaugă:
– Va ploua la noapte, vântul de azi, asta prevestește.
Îi zic un simplu „da”, evitând să mai spun altceva, lăsându-l să aleagă singur cărei întrebări i-am răspuns. Îi vedeam nedumerirea de pe chip, mă privea fix în ochi, aștepta să continui… să-i spun și eu “va fi bine”, dar mi-era frică să-l mint…
Mă ridic, trecuse mai bine de o oră de când eram acolo, iar pofta de a fuma îmi tulbura starea.
– Îţi mulțumim, nu am cuvinte…
– Nu trebuie, eu vă mulțumesc! Aș fi vrut să adaug pentru lecţia de viaţă, pentru dragostea voastră, pentru… dar aveam un nod în gât…

Au trecut câteva zile. În sfârșit, soarele s-a făcut văzut în dimineața asta, după lungi şi interminabile zile ploioase și friguroase. Merg la magazinul din cartier să-mi încarc telefonul. Mă opresc o secundă, la auzul clopotelor ce băteau, împrăștiind ecoul lor până în celălalt capăt al orașului. O clipă, îmi trece prin minte Moldova mea și o zi de sărbătoare în care se auzeau clopotele, de la cele trei biserici…
– Ai aflat Nina? Mă întreba Rafaella, vânzătoarea din magazin. Rafaella vedea tot, afla tot, știa tot, în cartier nu mișca nimic fară ca ea să afle. 
– A murit Anna, i-a găsit nepoată-sa… El dormea pe fotoliu, alături de ea…
Am amuțit. Uitasem și pentru ce intrasem acolo.
Rafaella îmi tot dădea detalii, la care nu mai eram atentă. Mi-au venit in minte fotografiile în care un bărbat şi o femeie, zâmbeau sub soarele Siciliei… Și mi-a venit în minte filmul pe care l-am văzut în urmă cu ceva timp The notebook, mai precis finalul acestuia, puțin diferit de finalul povestirii mele.

Cei din film au plecat împreună…

Nina Frunză Corduneanu, Italia

 

Nota mea: Daca mai aveți povești, le astept.