ERETICON

Reprezentativ

Aşa s-a scris istoria. Istoria religiilor, bazată pe învăţăturile transmise oral, pe tăbliţe de lut sau pe papirusuri. Dar, cele şapte zile ale creatiei au trecut, au mai trecut şapte şi am ajuns, târâş-grăpiş in secolul XXI, in anul de graţie 2017, luna august, ziua din preziua Sfintei Mării. Mâine, toată suflarea muncitoare care se odihneşte în instituţiile statului, bugetarii adică, au liber. Şi le place. Adică de ce n-ar stat o tura pe acasă, în mijlocul saptămânii, când onor Parlamentul a hotărât că de Sfânta nu e bine să munceşti? Ce, Sfânta a muncit? Datele sunt putine şi oarecum ambigue. Dupa unii autori, Sfanta ar fi fost posedata de demoni: “Tot în prima zi, a Învierii, Domnul s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese șapte demoni! (Vechiul Testament – Marcu 16,9). Nu cred că ar fi bine s-o luăm ad literram, dar… zicala populară “are pe dracu-n ea” poate fi adevarată, nu? Mai departe, pe baza acestor dovezi, biserica a început să clevetească, cum că doamna cu pricina, foarte frumoasă, n-ar fi fost chiar uşă de biserică. (Chestia cu vulpea şi strugurii, universal valabilă, indiferent de meridian, mai ales că media de vârstă a „preacinstiţilor” prelaţi era pe undeva pe lângă senectute…) Dar cum vremea trece, în 1969 Biserica Catolică a retractat zvonul că Maria Magdalena ar fi fost o prostituată. Avea motive s-o facă, pentru că istoria are şi ea un cuvânt de spus. E mai greu să ascunzi, indiferent cât de puternic ai fi, adevarul la nesfârşit. Adică, în anul 1896, lângă localitatea Nag Hammadi din Egipt, au fost descoperite trei papirusuri în limba coptă. Unul dintre ele era documentul apocrif „Evanghelia după Maria Magdalena“, o lucrare gnostică, redactată în jurul anului 160 d.C. Ulterior, două copii în limba greacă ale acestui document au fost descoperite și în nordul Egiptului, alături de o copie a Evangheliei apocrife a lui Toma.  Aceste evanghelii nu au fost incluse în Noul Testament, deoarece conțineau relatări contrare ideologiei taberei proto-ortodoxe… Ca şi in ziua de azi, orice femeie frumoasă şi ştiutoare de carte e curvă. Povestea e lungă, frumoasă şi extrem de interesanta, aş putea să v-o spun, dar mai bine spun pe cinșpe august un Mulţi Ani Ferciţi tuturor Mariilor, Marinilor  şi Mariei mele! Iar povestea Magdalenei, alta dată…

PS: Am scris articolul ăsta mai demult, dar uite că azi i-a venit și lui rândul.

Reclame

Azi dimineață a murit Tibi…

Reprezentativ

Sfârşitul ăsta de an e de tot rahatul! Pleacă actori, cântăreţi, Regele şi acu’ se găsi să plece și Tibi Pătru! Ce-aveți mă, de vă apucă plecatu’ pe toţi, e mai bine la loc cu verdeață? Nu puteaţi alege palmieru’ din Bermude, iarba verde de la Cairo sau, mai puteați aștepta o săptămână, că e post și nici măcar o pomană ca lumea nu putem mânca! Parcă-ți plăceau cârnăciorii la grătar bine stropiţi cu bere, treaba e asta Tibi? Dă-o dracu” bătrâne, acu te găsi Pasu’ Ăl Mare?

Cel care a fost pana azi dimineață TIBERIU PĂTRU

Haz de necaz… Mă cuprinde amărăciunea când aflu că un amic, jurnalist adevărat, a plecat. Tânăr pentru generaţia noastră, a celor care fac presă din secolul trecut, bătrân pentru cei de astăzi, care fac jurnalism de pe scaun. Tibi a fost într-un permanent Conflict nu doar cu el, la un moment dat cu toată lumea. Şi-a creat un Cartel când noţiunea asta de abia apărea în România, a scris, a înjurat, a lăudat, a vorbit la radio “ca televizoru’” şi la televizor ca la radio… Ce poţi spune când auzi ca un prieten a luat-o aşa, intempestiv din loc, fără să anunţe, fără să posteze pe facebook că va avea un infarct? Că acum moartea vine şi de pe facebook… Am aflat de la amicul Gabi Săcărin, care mi-a forwardat anunţul pus de Gabi Ionescu, în care scria că Tiberiu Pătru a făcu azi dimineaţă un infarct si… gata! Am sunat-o pe Luisa, nevastă-sa, s-o întreb ce e tâmpenia asta şi a cui e gluma. Mi-a răspuns plângând ca nu e glumă, că… Tibi nu mai e! Ce să-i spui unei femei care a stat mai mult de un sfert de secol lângă bărbatul ei, “la bine şi la rău” pentru că Tibi Pătru a avut parte din belşug şi de întâmplări neplăcute. Asta e viaţa… Chestia cu îmi pare rău, condoleanţe, bla-blauri, nu încălzeşte pe nimeni, nu aduce nimănui alinare, dimpotrivă. Îmi venea să înjur, să urlu, să… I-am spus un „la revedere” moale şi am lăsat-o în durerea ei…

Asta cu moartea e o chestie ciudată. Am văzut moarte cât cuprinde, nu mă impresionează, moartea e moarte şi atât, moartea te transformă într-o chestie inutilă, de care nimeni nu mai are nevoie şi d-aia te îngroapă sau te ard. Sau te mai ţin în geam până vine pensia, p-ormă soarta e aceeaşi, hrană pentru nevertebrate sau cenuşă. Cale de mijloc nu există. Evident, exista şi o categorie care se bucura de “răcituri” şi care profita din plin, atât de durerea rudelor cât şi de necunoştinţa lor în materie de “trecere”. Popii da, ce e aşa de greu? Trei sute de lei cu chitanţă, cinci sute fără, lumânări neapărat de la firma lui Daniel, altfel nu sunt “primite” rahaturi d-astea, lumești.

Când pleacă cineva, te apuca melancolia. Ştii că la un moment dat îţi vine şi ţie rândul, mai devreme sau mai târziu. Dacă te duci la înmormântare, îţi scapă o lacrimă, nu pentru mort, pentru tine, pentru că ştii că vei fi următorul pe listă şi te apuca toți dracii, îţi plângi neputinţa de a trage de viaţa cât mai mult, îţi propui să te laşi de fumat, de ceafă la grătar, de vin roșu. Aiurea! Pleci de la mort direct la cârciumă, la pomană şi acolo, dacă nu e post ca acum, se lasă cu ceafa la grătar şi vin roşu… Obicei păgân evident, de la daci citire, care se bucurau când unul de-al lor pleca la Zamolxis. Păgân, păgân, dar preluat cu drag de creștini, care au întins pomenile pe zeci de ani, că de, trebuie să câștige şi biserica ceva.

Ce să-ți spun amice, de parcă te-ar mai interesa ce-ți spun eu acum, odihneşte-te în pace? Adio? Rămâi cu bine? Astea sunt tâmpenii! De parcă i-ar arde cuiva de odihnă, când trece într-o lume nouă şi o ia de la capăt! Îţi spun doar atât, scrie-ne câteva rânduri dacă ai timp şi chef, să ştim ce ne aşteaptă. Că venim. Toţi, fără excepţie. Mai devreme sau mai târziu. Asta e viaţa, futui…

 

9 Decembrie 2017

 

 

 

 

Ce faceți de Sfârșitul Lumii?

Reprezentativ

Uite că anul ăsta, sfârşitul lumii cade într-o sâmbătă. Adică mâine, 23 septembrie 2017! De ce râdeţi? Tot facebookul freamătă, toate rețelele creştine de socializare se roagă, bagă psalmi, citate din cartea sfântă şi voi râdeţi! E frumos aşa?

Vine iar Niburu, planeta aia nemernică și ne face pilaf! Trebuia să ajunga de ieri la noi, la București, dar s-a opus Gabriela Firea din toata puterea fiintei ei și a deviat-o, așa cum a deviat și furtuna – uragan. Așa va face și mâne, Consiliul General e în standby, primăriile de sector cu mătura la picior, să vină Apocalipsaaaa!

Nu e de glumit bre, la o căutare pe Google, găsim 700.000 de articole despre „End of the world 2017” (în engleză), „Fin du monde 2017” – 4.840.000 (în franceză), „Конец мира 2017” – 89.000.000 (în rusă) şi doar 222.000 în limba romană!

Textul de mai jos, îl puteţi citi pe libertatea.ro, în articolul (preluat de pe foxnewsProfeția care anunță sfârșitul lumii pe 23 septembrie. E totul scris în Biblie. A fost preluat și de ortodoxinfo.ro completat (cu meșteșug!) şi dat mai departe de alţii, inclusiv la canalele de ştiri. Informațiile de mai jos, mi s-au părut cele mai… “documentate”, d-aia le-am şi dat copy/paste. Dacă n-aveţi altceva mai bun de făcut şi nu vreţi să vă prindă sfârşitul lumii de poimâine nedocumentaţi, citiţi cele ce urmează. Dacă aveţi ceva mai bun de făcut, nu vă apucaţi de citit, sunt vreo 6 pagini de aberaţii, mai bine duceţi-vă şi luaţi-vă nişte beri, nişte mici şi nişte seminţe, că sfârşitul lumii durează! Eu abia aştept să treacă. Duminică, după sfârşitul lumii, mă duc la întâlnirea cu bloggerii din Parcul Tineretului (Cafeneaua Actorilor), seara e meci, luni o luăm de la capăt! Așa că, hai noroc și verde la aberaţii!

Un numerolog creştin suţine că sâmbăta viitoare va avea loc sfârşitul lumii, atunci când o planetă se va ciocni cu Pământul.

David Meade spune că în versetele lui Luca 21:25 – 26 se găsesc semnele că evenimentele recente, cum ar fi eclipsa de soare şi Uraganul Harvey, sunt dovezi că vine sfârşitul lumii: „Vor fi semne în soare, lună şi stele, iar pe pământ va fi suferinţă printre neamuri, încremenite de urletul mării şi al valurilor. Oamenii vor leşina de frică în aşteptarea lucrurilor care urmează să vină asupra omenirii, căci puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor, cu putere şi mare slavă. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, îndreptaţi-vă şi ridicaţi-vă capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie!”.

David Meade este sigur că o planetă ( Nibiru) ne va ucide pe toţi este că acest lucru ar fi scris atât în ​​Biblie cât şi în „Piramide”, potrivit foxnews.com. În cartea lui, Planeta X – Sosirea din 2017, Meade susţine că va exista o trecere apropiată a lui Nibiru sau chiar un impact direct.

„Este foarte ciudat că atât Marele Semnal al Apocalipsei 12, cât şi Marea Piramida din Giza ne indică un moment precis în timp – 20-23 septembrie 2017”, spune el.

Meade susţine că a fost scris în cartea Vechiului Testament din Isaia, capitolul 13, versetele 9-10 că: „Vedeţi, vine ziua Domnului – o zi groaznică, cu mânie şi mânie aprinsă – pentru a face ţara Pustii şi să distrugă păcătoşii din el. Stelele Cerului şi constelaţiile lor nu vor arăta lumina lor. Soarele care se ridică va fi întunecat, iar Luna nu-şi va mai da lumină”.

El vorbeşte şi despre o coincidenţă numerică uimitoare pe care o numeşte „convergenţa 33”: în Biblie, numele divin al lui Elohim apare de 33 de ori în Geneza; eclipsa a început în Lincoln Beach, Oregon – statul 33 – şi s-a încheiat la 33 de grade din Charleston, Carolina de Sud; o astfel de eclipsă nu a mai avut loc din 1918, ceea ce înseamnă 99 de ani – sau de 33 de ori trei.

Mitul cataclismului Nibiru datează din 1976, când scriitorul Zecharia Sitchin a susținut că două culturi antice din Orientul Mijlociu – babilonienii și sumerienii – au scris despre planeta gigant Nibiru care orbitează Soarele la fiecare 3.600 de ani.

Mai mulți autoproclamați ”clavăzători extraterestri”, precum Nancy Lieder au avertizat că urmează să aibă loc un impact între Pământ și Nibiru, iar acesta va duce la cutremure uriașe, tsunamiuri și inversare gravitațională, ceea ce va însemna practic sfârșitul vieții pe Terra.

NASA a confirmat existența unei noi planete, Planeta X, aflată departe în Sistemul Solar. Oamenii de știință au dovezi ale planetei misterioase de dimensiunile lui Neptun care orbitează soarele pe o orbită foarte alungită aflată dincolo de Pluto.

Ei au spus că aceasta ar putea avea o masă de aproximativ 10 ori mai mare decât cea a Pământului și o orbită situată la o distanță de 20 de ori mai mare de Soare decât Neptun, având nevoie de 10-20.000 de ani pământești pentru a face un înconjor al astrului.

Mai mulți oameni de știință, astronomi și astrologi au anunțat aceeași dată la care vine sfârșitul lumii: „Pe data de 23 septembrie 2015, mulţi astronomi, mulţi oameni de ştiinţă că se întâmplă un lucru foarte, foarte ciudat, că este această stea care a apărut, aceeaşi stea care a apărut şi pe care ei o numesc steaua Betleem, steaua care a apărut în timpul în care Iisus s-a născut”, a mai spus David Meade.

Aici incep comentariile si completătările celor de la ortodoxinfo.ro. Și dă-i și luptă… Adică nu e ca ei, e ca noi!

Articolul din Libertatea, preluat de pe foxnews, este o altă dovadă a neputinței și căderii omului lipsit de Duhul Sfânt ce caută să iscodească Biblia.

Înșelatul David Meade își bazează întreagă conspirație pe câteva versete din Biblie, iar presa îl prezintă creștin. Sau cel puțin un soi de creștin. E surprinzător cu câtă ușurință împacă presa cele opuse…

Cum poate un creștin să fie numerolog, când numerologia este un sistem de vrăjitorie?! E posibil ca presa să fie pacălită de masca presudo-stiințifică sub care se prezintă noile vrăjitorii sau să o facă cu intenție…

David Meade continuă ideile haotice și absurde ale lui Zecharia Sitchin. Sitchin a fost arătat ca agent CIA, mason și prieten cu new-ageist-ul Jordan Maxwell. Deși se ocupa cu scrierile antice sumeriene și babiloniene, savanții în domeniu îl consideră un amator și un necunoscător al limbilor străvechi.

Succesul cărților lui Sitchin nu se datorează erudiției, ci se datorează promovării lor intense de către cei cărora le serveau interesului. La fel și înșelatul nostru poate face jocul cuiva, din interes sau din neștiință.

De altfel, nu se înțelege spațiul pe care îl ocupă în presă. Un conspiraționist ce lupta contra sistemului pe bune are ca arme doar platforme ca youtube sau facebook unde este grav cenzurat…

Noi, creștinii, nu ne apucăm să interpretăm cele scrise în Biblie după capul nostru, ci luăm tâlcuirile Sfinților Părinți, iar asta pentru că Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Cunoștința întocmai a cuvintelor Duhului se desoperă numai celor vrednici cu Duhul, adică numai acelora care printr-o îndelungată cultivare a virtuților, curățindu-și mintea de funinginea patimilor, primiesc cunoștința celor dumnezeiești, care se întipărește și se așează în ei, de la prima atingere, asemenea unei fețe într-o oglindă curată și străvezie.” (Sf. Maxim Mărturisitorul,Răspuns către Talasie65, în Filocaliavol. IIItrad. rom. de Pr. Dr. D. Stăniloae, p. 420)

Am văzut ce înțelege numerologul din versetele Luca 21: 25-26, acum să înțelegem ce spune Sfântul Duh:

Luca: Capitolul 21

25) Și vor fi semne în soare, în lună și în stele, iar pe pământ spaimă între neamuri și nedumerire din pricina vuietului mării și al valurilor.

26) Iar oamenii vor muri de frică și de așteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina.

27) Și atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere și slavă multă.

28) Iar când vor începe să fie acestea, prindeți curaj și ridicați capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie.

SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI – Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Luca

Apoi urmează iarăși cele pentru sfârșitul lumii, pentru că grăiește că „vor fi semne în soare, în lună și în stele”, căci fiindcă zidirea se schimbă, cu cuviință stihiile spre lucrări noi se prefac [preschimbă]. Și „mâhnire [spaimă] neamurilor” va fi, adică necaz tuturor cu „nedumirire” va fi amestecat, [încă] și marea cu vuiete înfricoșătoare va răcni; și valuri vor fi și turburare, încât oamenii mai să moară numai dintru frica și așteptarea celor ce vor să fie în lume.

Vezi că aici pentru sfârșit grăiește? Pentru că mai sus zicea că Ierusalimul va fi înconjurat și va fi călcat de oștile neamurilor, iar aici că în lume vor veni rele, întrucat pentru sfârșitul cel de obște îi este Lui acum cuvântul. „Căci puterile Cerului se vor clătina; și ce grăiesc că se vor turbura oamenii, când toată zidirea se va schimba, căci și înșiși Îngerii și Puterile cele mai întâi se vor turbura, și se vor înspăimânta de atât de înfricoșate schimbări ale lumii”.

„Și vor vedea pe Fiul Omului.” Cine? Toți: Și cei credincioși, dar și cei necredincioși. Și Îl vor vedea „venind pe nori”, ca un Dumnezeu „cu putere și slavă multă”, căci mai mult decât soarele va străluci atunci și El și Crucea Lui – și de toți va fi cunoscut.

Precum Venirea Domnului cea Dintâi spre înoire și a doua naștere a sufletelor noastre a fost, așa și Venirea cea de a Doua, spre a doua naștere a trupurilor noastre va fi. Pentru că sufletele au murit mai înainte, neascultând, iar trupurile, după nouă sute de ani ai neascultării, pe moarte cu lucrul au pătimit-o (Facerea 5,5). Prin urmare, prin Venirea cea Dintâi se și nasc a doua oară și se fac mai bune sufletele, iar prin cea de a Doua, trupurile.

Drept aceea și grăiește Domnul că „Atunci, cât acestea toate se vor face, ridicați-vă în sus cei îngreuiați cu stricăciunea și oarecum slovoziți-vă. Adică „izbăvirea” noastră sosește, anume cea desăvârșită slobozenie a amândurora, a sufletului și a trupului. Pentru că acest cuvânt aceasta se pare că însemnează, adică desăvârșita izbăvire de stricăciune, pe care și trupul atunci o va primi cu darul Domnului Celui Care va strica pe „vrăjmașul cel mai de pe urmă” – moartea (1 Corinteni 15, 26). Căci a stricat Domnul începătoriile și stăpâniile, iar sufletele le-a izbăvit. Dar a rămas moartea, cea care mănâncă trupurile noastre, care și aceasta, după ce se va strica, ne va fi nouă pricinuitoare de slobozenie și de izbăvire.

Text preluat din: Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Luca – Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, editura Sophia, 2007, pagina 293-294.

Mai departe susține o ciudată asociere între Cartea Apocalipsei și Marea Piramidă din Giza, ce pretinde că ne indică un moment precis în timp.

Apocalipsa: Capitolul 12

1) Și s-a arătat în cer semn mare: O femeie înveșmântată cu soarele, și luna era sub picioarele ei și pe cap purta cunună din douăsprezece stele.

SFÂNTUL ANDREI AL CEZAREII – Tâlcuire la Apocalipsă

Este bine să pomenim singure cuvintele lui Metodie: Femeia îmbrăcată în soare este biserica și ce este la noi biserica aceasta este lumina ei, la fel ce este la noi aurul și pietrele strălucitoare, acestea îi sânt ei stelele și stele mai bine și mai luminate decât altele. Și s-a suit femeia pe luna, luna socotesc că are această înțelegere, adică s-a așezat pe credința celor curățiți prin spălarea botezului și a celor slobozi de stricăciune, pentru că firea cea umedă din lună se trage și se muncește să-I nască a doua oară pe cei trupești spre cele duhovnicești, și la față și la chip să-i facă dupa asemănarea lui Hristos.

Marginal: Luna sub picioarele ei, adică stă sus înălțată biserica pe credința celor curățiți…

Și iarăși zice, nu se cade a se socoti să fie Hristos acel prunc ce s-a născut, că cu mult mai înainte de descoperirea lui Ioan s-a împlinit taina Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu și Ioan de cele de acum și de cele viitoare ne vorbește după lege și prorocește și mai târzou decât alții, așa că trebuie să mărturisim că biserica este ceia ce se chinuiește să-i nască, născându-i pe cei răscumpărați, precum zice Isaia (66) întru Duhul, mai înainte de ce a venit durerea din naștere, a fugit și a născut parte bărbătească, dar de la cine a fugit?

Dinaintea șarpelui, ca să nască Sionul cel înțelegător, oamenii parte bărbătească. Pentru aceia în fiecare om, Hristos se naște duhovnicește și pentru aceia biserica înfașă cu scutece și simte durerea până ce Hristos cel ce s-a născut ia formă în noi, ca fiecare împărtășindu-se cu Hristos, Hristos să fie și el. Până aici Metodie, iar de aici Andrei.

Însă Biserica s-a îmbrăcat în Hristos Soarele dreptății, pentru ca lumina lunii ce luminează noaptea, adică a legii și viata lumească ce se schimbă, ca pe o lună (lumea) sub picioare o are și pe cap s-a încununat cu cunună, adică cu dogmele Apostolilor (învățăturile lor) și cu faptele lor cele bune.

Marginal: Andrei prin luna de sub picioarele bisericii, înțelege legea veche și viața aceasta de acum, măcar că Sfântul Metodie altfel înțelege, cum am vazut.

Text preluat din: Tâlcuire la Apocalipsă – Sfântul Andrei al Cezareei, editura Pelerinul Roman, 1991, pagina 76-77.

Medea mai scoate un verset din Isaia ce i se pare că îi susține teoria, când, de fapt, e un verset a cărui semnificație nu o înțelege cu adevărat.

Isaia: Capitolul 13

9) Căci, iată, ziua Domnului vine cumplită, cu mânie și cu urgie, ca să facă lumea pustie și să îi piardă pe păcătoși din ea.

10) Căci stelele cerului și Orion și toată podoaba cerului nu își vor da lumina și se ca întuneca soarele răsărind și luna nu își va da lumina ei.

SFÂNTUL VASILE – Comentariu la Isaia

Mai sus a zis: „Ziua Domnului este aproape”, dar aici: „ziua Domnului vine, ca să facă lumea pustie”. Cel ce cercetează cu atenție cele redate, va afla că pasajele nu relatează amândouă despre aceeași zi. Cel dinainte [vorbește] despre sfârșitul propriu fiecăruia, pe care îl înfățișează aproape, dar cel de față despre cel universal. Căci va face lumea aceasta pustie, pentru că adaugă: “Și stele cerului și Orion nu își vor da lumina”. Poate că aceea este numită „zi” în sens propriu, datorită unității de stare; căci nu este întreruptă de noapte, nici seara nu o mărginește. Și pentru că în ea se arată cele ascunse ale întunericului, aceea este denumită în sens propriu „zi”.

Iar noapte este viată aceasta, în care faptele rușinii sunt asunse, de unde și spune: „Noapte a trecut, ziua s-a apropiat (Rom. 13, 12)”. Ziua aceea este numită „cumplită” (nevindecată), fiind cu mânie și cu urgie, în care nu se mai pot face ispășire, nici chinurile aduse cu ea nu mai pot fi vindicate. Deci, să nu ne păstrăm pentru acea zi mărturisirile, ci să luăm în seamă iconomia Scripturii, care dorește să nască frica de Dumnezeu și să-i învețe pe cei care o citesc să lucreze până în zi. „Vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. (In. 9. 4)”.

Cel care umblă în lumina poruncilor lui Hristos, [acela] este în zi. Cel care este lăsat întunericului veșnic va fi în noapte. În acea noapte nu mai este faptă, nici mărturisire, ci mâinile și picioarele sunt legate cu lanțurile propriilor păcate. Căci „legându-l de mâini și de picioare, aruncați-l în întunericul cel mai din afară.(Mt. 22, 13)”! Iar limba nu va mai grăi nici mărturisire, nici lauda lui Dumnezeu, fiind ocupată cu geamătul făcut ei de chinuri. De aceea, va veni ziua aceea cumplită.

Evident profetul descrie sfârșitul și schimbarea tuturor. Atunci lumina solară va păli și luna va fi un corp neluminos, și Orion, cel mai luminos dintre stele, nu va mai da lumină. „Stelele cerului și Orion nu își vor mai da lumina”, nu pentru că s-au întunecat prin strălucirea răsăritului soarelui. Aceasta se întâmplă în ziua de azi și este mărturisit de toți cei care scrutează fenomenele din cer, că astrele care se află la amisfera de deasupra pământului nu se sting, ci sunt asunse complet de razele solare printr-o lumină mai puternică.

De aceea, nimic din aceste fenomene conform naturii nu înfățișează Scriptura, ci întunecarea complete a stelelor și preschimbarea tuturor.

Text preluat din: Comentariu la Carea profetului Isaia – Sfântul Vasile cel Mare, editura Doxologia, pagina 311-322.

În continuare vorbește despre o coincidența numerică uimitoare al cărei sens nu îl prind. Văd doar o disperare lumească de a lega aspecte biblice cu evenimente din contemporan, într-o încercare penibilă de a justifica o prostie.

Pentru o mai mare credibilitate, ni se aduc ca „martori” – ai viitorului cataclism – mai mulți „clarvăzători extratereștri” care ne-au avertizat în legătură cu acest impact între Terra și Nibiru, Planeta X… Printre ei se numără și NASA ce a confirmat existeța unei noi planete.

În final, astrologia – o lucrare drăcească – este pusă alături de știință și astronomie pentru a da împreună o mărturie în sprijinul lui David Meade.

 

De asemenea, o altă profeție apocaliptică a devenit virală pe rețelele de socializare: SFÂRȘITUL LUMII este anunțat pentru vara anului 2017, fiind vorba acum de împlinirea unei generații biblice – 70 de ani de la nașterea statului Israel.

Cei care au făcut anunțul înfricoșător au pus cap la cap mai multe informații divergente: o eclipsă solară majoră, cuvinte din Apocalipsa lui Ioan, împlinirea a 70 de ani de când s-a creat statul Israel în 1947, precum și predicțiile unui rabin din secolul 20.

Grupul Unsealed aduce ca argument și teoriile lui Rabbi Judah Ben Samuel, care ar fi indicat anul 2017 ca sfârșit al timpurilor. Aceștia sunt convinși că împlinirea unei „generații biblice” de 70 de ani pentru Israel are un impact major asupra umanității.

Un alt indiciu sumbru vine de la savantul Isaac Newton, care a fost interesat de profețiile biblice și a încercat să le descifreze. Iată care e data pe care o avansează el pentru Apocalipsă.

Isaac Newton a fost interesat de profețiile biblice, căutând în textele sfinte pattern-uri din care să extragă coduri pentru a descifra predicțiile. Conform calculelor acestuia, Sfârșitul Lumii ar trebui să vină în anul 2060. Totuși, un autor contemporan care s-a aplecat asupra studiilor lui Newton, J.S. Helios, avea să scrie o carte pe această temă – “The Final Countdown: What Isaac Newton failed to discover” – susținând că „ceea ce Isaac Newton nu a reușit să descopere” e faptul că termenul limită e mult mai aproape de noi: ANUL 2017, scrie antenasatelor.ro.

Helios explică unde a greșit Isaac Newton: „Într-unul dintre calculele sale a folosit o perioadă de 1290 ani, care este menționată în capitolul 12 din Daniel, începând cu anul 609 d.Hr. Cu toate acestea, nimic important nu s-a întâmplat în acel an, pentru a justifica că acesta este începutul profeției. Investigând Cartea lui Daniel (12:11-12), am descoperit că perioada profeției este de fapt 2625 ani (1290+1335), și că începutul profeției nu este 609 d.Hr., cum a crezut Newton, ci 609 î. Hr. Prin urmare, 2625 ani după 609 î.Hr. înseamnă anul 2017. ”

609 î.Hr. este anul în care evreii au pierdut Regatul lui Iudeei în favoarea egiptenilor, după bătălia de la Meghido. Acest eveniment important în istoria evreilor se află la începutul unui lanț de evenimente, care va dura mii de ani, prevenind pe evrei că vor avea multe de trecut până la a avea o națiune independentă.

Sir Isaac Newton (1643 – 1727), renumit om de știință englez, alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician și astronom, președinte al Royal Society, este savantul aflat la originea teoriilor științifice care vor revoluționa știința, în domeniul opticii, matematicii și în special al mecanicii.

În 1687 a publicat lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, în care a descris Legea atracției universale și, prin studierea legilor mișcării corpurilor, a creat bazele mecanicii clasice. Până la Newton și după el, până în timpurile noastre, omenirea n-a cunoscut o manifestare a geniului științific, de o forță și o durată mai mare.

Ultimele cuvinte ale lui Newton, rostite cu puțin timp înaintea morții sale: „Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roșie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în fața mea.”

Sper ca e clar, da? Să n-avem vorbe!

 

PS: Nici americanii nu sunt prea departe:

https://www.usatoday.com/story/news/world/2017/09/20/world-end-saturday/685041001/

 

 

 

 

Macrina, Evloghia, Neonila și Filotheu al BOR-ului. Aaa, și Raluca!

Reprezentativ

La câteva zile după tragedia de la Colectiv, un călugăr despre care nu ştiam prea multe, Filotheu Bălan, spunea public, următoarele: „faptul că au murit mulţi tineri ascultând muzică macabră (ca să nu spun satanică) poate fi văzut că o pedeapsă de la Dumnezeu”… BOR n-a luat atitudine nici până în ziua de azi, ceea ce m-a îndreptăţit să cred că individul cu pricina, este într-un fel sau altul purtătorul de cuvânt neoficial al IPF Daniel. De fapt, cum bine ştiţi, a trecut destul timp până când Daniel şi-a pus băieţii în fustiţe la treabă, așa, de ochii lumii, că nu cumva enoriașii fideli să creadă că biserica nu s-ar implica și să nu mai plătească tributul de rigoare. Dar, cu excepţia unui show jalnic, făcut de niște popi blazați şi plictisiţi, BOR n-a alocat un bănuţ pentru supravieţuitorii de la Colectiv, nici pentru spitalizări, nici pentru alte scopuri. Pentru că, repet, copiii ăia erau nişte atei, care ascultau muzica satanică…
Ca să vă lămuriţi cine este călugărul Filotheu Bălan și ce hram poartă el în SRL-ul băieților în fustițe, voi publica o scrisoare, primită de la un apropiat al mănăstirii Petru Vodă, care m-a rugat ca deocamdată, să nu-i dau numele. Omul, are harul scrisului şi n-am făcut altceva decât să adaug câteva virgule… Citiţi şi cruciţi-vă! Poate se aude şi pe la Patriarhie, la Înalt Prea Investitorul.

Călugărul Filotheu de la Petru Vodă manipulatorul de serviciu al BOR

Mi-a atras atenția în ultima vreme un oarecare călugăr Filotheu de la Mănăstirea Petru Vodă. Am adunat câteva date de pe teren despre acest personaj. După vreo doi ani de noviciat în Mănăstirea Sihăstria, imediat după moartea părintelui Cleopa, monahul Filotheu se refugiază în Mănăstirea Petru Vodă. Aici se insinuează, ca ucenic de încredere, pe lângă părintele Iustin Pârvu. Nu știm dacă a fost un ucenic al părintelui Iustin dar a fost sigur unul dintre manipulatorii acestuia. Prin anul 2000 Filotheu Bălan distribuia în Mănăstirea Petru Vodă cartea „Pentru Legionari” încercând să câștige adepți ai Mișcării. Se lăuda cu ședințele de cuib legionar ce aveau loc prin chiliile unor călugări. Naivii „adepți” nu știau amănuntul că Filotheu era momeala perfectă pentru identificarea și anihilarea românilor nostalgici ai Mișcării Legionare. Băieții din servicii erau cu ochii pe fostul legionar Iustin Pârvu care mâncase vreo 16 ani de pușcărie pentru ideile sale legionare de dinainte de 1948. În acțiunea aceasta de racolare a așa zișilor legionari era antrenat și un alt personaj controversat: ieromonahul Ioan Șișmanian. Hirotonit de mitropolitul Daniel, ca preot călugăr, în mod necanonic, fiind divorțat, după un periplu prin SUA, Șișmanian și-a găsit un câmp tactic excelent în Mănăstirea Petru Vodă. În anii aceia, venind pe filiere diferite în Mănăstire, cei doi nu se înțelegeau. Se intersectau rețelele între ele în puncte nevralgice. Împăcarea lor se va produce peste câțiva ani în Israel. Este foarte interesant cum cei doi indivizi, care împrăștiau foi cu scrieri antisemite despre negarea Holocaustului, au ajuns să petreacă o perioadă din viața lor prin Israel.

Pe amândoi îi leagă același comportament necălugăresc: nu le place să locuiască în Mănăstire. Vrând să-și facă un nume, călugărul Filotheu organiza conferințe cu tinerii studenți din ASCOR în trapeza mănăstirii, anunțând sfârșitul iminent al lumii. Ciudat este că pentru „fraieri” propovăduiește sfârșitul lumii iar Filotheu face bani ca să-și ridice noi construcții de refugiu din Mănăstire. Începând cu anul 2000, propovăduia „apocaliptic” deja împotriva cărților de identitate de tip nou, împotriva cardurilor bancare, împotriva produselor care conțineau codul de bare. La timpul acela părintele Iustin era contrat puternic de către Mitropolit, actualul Patriarh Daniel. Mitropolitul Daniel își avertiza studenții teologi și preoții să nu meargă la Mănăstirea Petru Vodă, la legionarul de Iustin Pârvu pentru că „vor vedea ei ce o să pățească”.

Domnul colonel știa prea bine despre ce era vorba. Doar nu întâmplător pe 1 ianuarie 2002 trecea prin Mănăstire răposatul șef al SRI, Radu Timofte. Unii au încercat să-l avertizeze pe părintele Iustin Pârvu că Mănăstirea lui este folosită drept capcană de prins legionari răzleți. Mitropolitul Daniel era atât de pornit împotriva bătrânului Iustin încât refuza să-i hirotonească preoți care să deservească biserica Mănăstirii și nu accepta recunoașterea oficială a Mănăstirii, prin sfințirea făcută de el. Spre deosebire de ceea ce afirmă acum pe site-ul Mănăstirii Petru Vodă, Filotheu era atunci împotriva lui Daniel Ciobotea. El le spunea apropiaților că mitropolitul este ecumenist eretic, mason și homosexual. Motive pentru care acesta nu ar mai fi trebuit ascultat ca episcop, cap al Bisericii locale. Desigur că și Daniel a profitat din plin de pe urma manipulărilor de la Petru Vodă. A invocat ca pretext al încetinirii acțiunilor ecumeniste prezența unor bătrâni „conservatori” precum Iustin Pârvu.

În aceste condiții Filotheu Bălan l-a convins pe părintele Iustin de necesitatea înființării unei Biserici paralele. Să ridice noi episcopi care să-i înlocuiască pe mitropolitul Daniel și pe cei susținuți de Daniel. Episcopii „vrednici” ar fi fost: Calistrat Chifan la Iași, Amfilohie Brânză la Bacău și desigur Filotheu Bălan la Neamț. Da, călugărul Filotheu se visa de tânăr un viitor episcop al BOR. Sau era întreținut de alții să viseze. Acesta este și motivul pentru care Filotheu făcea în primăvara anului 2003 o vizită în Serbia. Acolo trebuia identificat un episcop ucenic al Sfântului Iustin Popovici sub ascultarea căruia să treacă Mănăstirea Petru Vodă. Apoi, pe filiera ortodoxiei „curate” sârbe, să fie hirotoniți episcopii mai sus amintiți. La aflarea planului, Mitropolitul Daniel a luat foc. Imediat a fost mazilit ieromonahul Calistrat Chifan de la Bârnova. A încercat și mutarea starețului Iustin de la Petru Vodă. După câteva negocieri, susținute din umbră, și contra unei sume de bani consistente, „donată” de părintele Iustin,  Mitropolitul Daniel s-a domolit, acceptând sfințirea Mănăstirii în anul 2005.
În anii 2004 călugărul Filotheu hotărăște să părăsească Mănăstirea. Era supărat că majoritatea călugărilor nu era de acord cu acțiunile lui. Stătea zi și noapte pe internet. La un moment dat, ieromonahul Petroniu i-a smuls cablul telefonic prin care se cupla la internet. Supărat, Filotheu l-a alergat prin mănăstire cu cuțitul în mână pe confratele său Petroniu, considerat a fi omul mitropolitului Daniel. În aceste condiții ostile, Filotheu îl convinge pe Corneliu Marcu din Focșani să cumpere o casă construită de un preot care plecase în Muntele Athos. Filotheu s-a instalat în casa respectivă ca într-un cartier general. Dealtfel l-a și deposedat pe bietul Corneliu de proprietate, care i-a cedat-o gratuit din lehamite. Îi pusese omului condiția să nu-și aducă soția în casa de la Petru Vodă pentru că îl spurcă pe el, călugărul Filotheu. Aceasta în timp ce Filotheu era vizitat zi și noapte de tot soiul de trufandale dornice de călugărie.
Unii își amintesc cum cobora Raluca dimineața la mașina din vale și la scurtă vreme o urma Filotheu. Aceasta era o femeie divorțată din București ce mai avea și un copil. Spre deosebire de Raluca, care s-a remăritat, cele mai multe au ajuns călugărițe: Macrina, Evloghia, Neonila.
În momentul în care părintele Iustin l-a numit stareț pe Lavrentie Carp, după sfințirea Mănăstirii, Filotheu a realizat că planul său eșuase. Organizează o acțiune de instigare a credincioșilor împotriva starețului Lavrentie și pornește un scandal monstru, inclusiv cu intervenția mascaților de la Jandarmerie, la slujba de înscăunare a noului stareț. Dar stareț rămâne tot Lavrentie. Dezamăgit de eșec, a plecat în Israel. Desigur că fără vreo aprobare legală din partea Mitropoliei așa cum cereau uzanțele. Acolo a stat vreo doi ani îngrijind florile și pomii dintr-un așezământ unde viețuiau două călugărițe. Nu se cunosc exact circumstanțele, dar călugărul Filotheu a fost arestat de poliția israeliană. Cert este că, imediat cum a fost eliberat din arest, acesta și-a făcut bagajele și a revenit în România. Casa și-o vânduse și acum trebuia să se întoarcă din nou în Mănăstire.

Filotheu s-a întors din Israel un om nou. Legionarii erau pentru el acum niște rătăciți care au înțeles greșit Ortodoxia iar noua sa menire era revenirea la Sfinții Părinți. Daniel plecase la Patriarhie iar noul Mitropolit era Teofan, un episcop mult mai ascultător pentru Filotheu Bălan. Imediat a făcut joncțiunea cu jurnalistul Victor Roncea și împreună au conceput un alt plan. Au mers la părintele Iustin și l-au convins că trebuie declanșată lupta antiCIP. Acțiunea miroase de la o poștă a servicii, secrete desigur. Părintele Iustin „a lansat” un mesaj scris pe care mulți cunoscători au recunoscut că nu era al său. Cuvintele folosite în apelul către sinodali și popor nu erau specifice starețului. Dar mascarada a început. S-au adunat semnături pentru declanșarea unui referendum. Filotheu a scos rapid cartea „Dictatura biometrică” împreună cu Victor Roncea (Asociația Civic Media) și cu călugărițele Iustina Bujor și Fotini Mirgoace care dețineau Fundația Justin Pârvu. 
http://roncea.ro/2014/01/17/parintele-justin-parvu-contra-cipului-fiarei-primul-interviu-cu-parintele-justin-despre-pericolul-cipurilor-biometrice-si-o-explicatie-tehnica-a-monahului-filotheu-de-la-petru-voda-din-ianuarie-2/ 
S-au adunat un milion de semnături și s-au vândut zeci de mii de cărți. Banii s-au împărțit, frățește. Filotheu a investit vreo 85.000 de euro într-o vilă situată la 1 km la vale de Mănăstire. O casă preluată cu japca de la văduva răposatului Florin Stuparu a devenit peste noapte vila lui Filotheu. 
http://www.apologeticum.ro/2016/12/campanie-umanitara-dati-un-leu-pentru-filoteu-sa-sprijinim-viitoarea-casa-pentru-imigranti-de-langa-man-petru-voda-pan-ecumenismul-va-triumfa/ 
În ceea ce privește baza de date a peste un milion de români, aceasta a fost folosită cu succes, nu știm și pe ce sume de bani, în campaniile electorale ulterioare. Doar pe această schemă adună în România unii candidați, în câteva zile, sute de mii de semnături. În timp ce românii erau îndemnați să renunțe la asigurările de sănătate care le aduceau dracii în casă, toți călugării, inclusiv Filotheu primesc în mod gratuit asigurarea de sănătate, fără ca aceștia să contribuie cu vreun leu impozit la bugetul de asigurări. El îndemna românii să nu-și mai ridice noile permise de conducere cu CIP iar zeci de călugări, având permise cu CIP, conduc și astăzi mașinile din Mănăstire în care urcă și anticip-istul Filotheu Bălan, care le propovăduia românilor că orice card bancar are drac. Dar pentru el și Mănăstire sunt buni banii credincioșilor scoși din bancomate cu cardul bancar îndrăcit. Acum câțiva ani în urmă românii erau atenționați să nu cumpere produse care erau inscripționate cu codul de bare ce conține semnul Antihristului. Acum sunt bune alimentele inscripționate cu codul de bare, cumpărate de credincioși din mall-uri, supermarketuri și aduse la Mănăstire sau lui Filotheu, personal. A uitat când spunea că toate aceste produse sunt însemnate cu 666 semnul fiarei apocaliptice. Curată manipulare a maselor pe teme religioase. La moartea părintelui Iustin Pârvu același Filotheu a tras sforile ca să ajungă stareț cine trebuie. Noul stareț Hariton Negrea este manevrat, așa cum era și părintele Iustin Pârvu, de către călugărul Filotheu Bălan. El controlează site-ul Mănăstirii Petru Vodă și decide ce se postează acolo. Dealtfel Filotheu, cu ajutorul prietenului Victor Roncea, și-a permis să urechească Serviciul Român de Informații pentru amestecul în treburile interne ale Mănăstirii. Aceasta, în condițiile în care el era prieten cu un anume Daniel Cioloca ce se prezenta prin Mănăstire ca ofițer S.R.I. 
http://roncea.ro/2014/01/13/scandal-sri-acuzat-de-manastirea-petru-voda-ca-a-orchestrat-dezgroparea-parintelui-calciu-pentru-a-arunca-ctitoria-parintelui-justin-intr-o-zona-de-tipul-cazului-tanacu-ce-putea-duce-la-desfiint/ 
Contrar canoanelor monahale, călugărul Filotheu locuiește în Mănăstire ușă în ușă cu o călugăriță pe nume Neonila. Desigur că femeia a fost convertită de el la monahism. Nici un călugăr nu-și poate permite să-i interzică lui Filotheu șederea femeii în Mănăstire, nici măcar starețul. Ultima manevră manipulatoare a lui Filotheu Bălan a fost subiectul Sinodului din Creta. De data aceasta Filotheu a jucat de partea Mitropolitului Teofan și implicit a Sinodului B.O.R.. Înainte de Sinod a instigat masa de manevră a credincioșilor cu mesaje de avertizare asupra periculosului Sinod din Creta. 
https://manastirea.petru-voda.ro/2016/06/06/sigiliul-sfintului-si-marelui-sinod/
http://manastirea.petru-voda.ro/2016/05/28/comunicat-al-manastirii-petru-voda-despre-sinodul-din-creta-din-iunie-2016/ 
Dar a scăpat de sub control ceata nepomenitorilor, cei care i-au luat în serios avertizările dinaintea Sinodului. Același Filotheu s-a întors la 180 de grade și a început să-i susțină pe ierarhii semnatari, condamnând nepomenitorii instigați cu câteva luni înainte chiar de el. 
https://ortodoxiadreaptacredinta.wordpress.com/2016/11/24/monahul-filotheu-balan-sinodul-din-creta-a-fost-organizat-de-evrei-au-semnat-de-frica-cine-intrerupe-pomenirea-este-schismatic-2/

Schema este simplă și de această dată. Sinodalii aveau nevoie de o justificare a anumitor atitudini la Sinodul din Creta. Doar BOR, prin absența rușilor, reprezenta cea mai numeroasă Biserică. S-a dat vina pe reacțiile din țară (adică de la Petru Vodă). Când au văzut că au scăpat hățurile și unii au luat în serios povestea cu Sinodul tâlhăresc din Creta au comandat lui Filotheu contrareacția. Acum totul este în plină desfășurare. Să vedem finalizarea.

Asta e scrisoarea. Are cineva ceva de zis? BOR? Hai că de citit cititi pe rupte. Și să nu uitați, distinși unși, că aproape am finalizat “Cazul Iasmina”, cu toate piedicile pe care le-ați pus până acum.

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica nu lasă morţii să se odihnească în pace… Și câștigă o gramadă de bani!

Reprezentativ

Undeva, într-un sat din Dâmbovița, o bătrână plânge… Banal, veţi spune, de obicei bătrânele mai și plâng câteodată. “De ce plângi?” “Mi-au luat gardul din cimitir. Gardul cu care era împrejmuit mormântul nostru, al meu şi al lui bărbatumeu. Şi al mamei. Când mă voi duce acolo, nu mai e mult, vor călca peste noi, peste mormintele noastre… Cine mai ţine cont că acolo oamenii îşi dorm somnul de veci?” “Cine ţi-a furat gardul, ţiganii?” “Nu. Popa. Popa Călin l-a tăiat și la dus la fier vechi… Cică banii luaţi pe gard se vor duce în contul bisericii. Păi nu plătim destul la Biserică? Gardul era făcut de bărbatmeu, cu mâinile lui, să fie acolo, să nu ne calce nimeni în picioare după ce nu vom mai fi…” Bătrâna s-a dus şi şi-a răscumpărat gardul de la fier vechi. A plătit pe el de trei ori preţul cu care îl vânduse popa. “L-a făcut al meu, cu mâinile lui, de ce să-l las la ăia?”

N-am crezut în ce spunea bătrâna şi am început să întreb, ce, cum şi de ce se întâmplă astfel de lucruri. Am vorbit la Primăria comunei Finta, din Dâmbovița. De acolo, am aflat, că la un moment dat, în urmă cu câţiva ani, “s-a primit” o circulară de la judeţ, prin care Primăria trebuia să-i cedeze bisericii din comună, suprafaţa de teren pe care era cimitirul, cu titlul de proprietate definitivă. Adică terenul respectiv se scade din terenul comunei şi ajunge în proprietatea BOR. Lucrătura se face underground, biserica, profitând de superficialitatea Legii 18/1991, (republicata în 1998). Cică la mijloc ar fi chestia aia cu pământurile bisericii, care n-au putut fi recuperate în totalitate dar… se vor recupera pe bucățele. Şi nu teren arabil, ci acolo unde oamenii plătesc obligatoriu. Pai, cine nu moare?

Biserica își începe afacerea şi reconcesionează parcelele din cimitir locuitorilor comunei, modificând evident şi preţul concesiunii. Dintr-o dată, Statul este privat de o anumită sumă, care intră fără impozit în buzunarele BOR. De ce? Uite-aşa, c-aşa vrea Înalt Prea Investitorul, iar guvernanţii pun botul fără să crâcnească, că doar ei votează cu mâna pe Biblie, (aşa să le ajute Dumnezeu!), Biblia este instrumentul de bază al Bisericii, iar în statul laic numit România, aşa se procedează. Laic ziceam? Hmm…

Pe baza acestor acte, legale, popa începe să taie gărduleţele din cimitir şi să le ducă la fier vechi, chiar dacă acestea existau de zeci de ani şi scăpaseră, într-un fel sau altul, de ţiganii “colecţionari” de fier vechi. Banii colectați intră – zice popa – în fondul bisericii! Ce, nu e recolta de pe pământul bisercii? De ce taie gărdulețele? Cică să alinieze mormintele! Ce e debandada asta în cimitir, fiecare îşi îngroapă mortul cum are chef? Aș fi curios cum va lua popa mortul de urechi să-l tragă cincizeci de centimetri mai încolo, cu criptă cu tot, să-l alinieze și să facă alei! Şi dacă face popa alei, suprafaţa cimitirului creşte cu aleile, nu-i aşa? De unde mai ia doişpe metri de pământ? De la Primărie, normal! Ce dacă se încalcă şi Legea 102/2014, 2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, nicio problemă, Biserica a pus laba pe pământ şi, dacă are chef, poate să desfiinţeze cimitirul şi să construiască acolo orice, un mall de exemplu, nu există nicio clauză în actul de transfer de la Primărie la Biserică în acest sens! Iar dacă cineva, vrea cumva să-şi împrejmuiască mormântul părinţilor cu un gărduleț, tot biserica are soluția! O firmă specializată și agreată de BOR, unde fierul este binecuvântat şi sfinţit chiar de marele Mihaiță Nifon, (fost episcop al Sloboziei, iar din 1999 arhiepiscop al Târgoviştii) şi contrasfințit de Înalt Prea Investitorul Daniel Al Trafaletului! Dacă cumva, îl împinge păcatul pe enoriaș să refuze să plătească amenajările, biserica are dreptul să-i rezilieze unilateral contractul de concesiune şi să reconcesioneze locul de veci altcuiva! Totul absolut legal! Și mortu’? Mortul nu se pune, săculeț, groapa comună, ura și la gară!

Preot Florin Călin, (foto facebook)

De ducerea la îndeplinire a ordinului în comuna Finta, se ocupă Florin Călin, preot paroh la biserica cu hramul Sfântului Nicolae, cum e în scriptele Patriarhiei. Florin Călin a făcut Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgovişte apoi Universitatea Valahia. S-a însurat şi a primit o parohie “frumoasă”, de 4.500 de suflete vii. A inventat, de comun acord cu Mihăiță Nifon, PATRU “botezuri” pe an şi mai multe alte “sfinţiri”. Pe bani, normal. Chitanţe la botezuri, nunţi sau înmormântări? Cui i-ar folosi? Mortul nu comentează, rudele sunt ocupate cu altceva, iar la nuntă e prea mare veselia ca să ne împiedicăm de fleacuri d-astea! Popa Călin are și el plan la vânzarea lumânărilor, la calendare dar nu iese (Doamne fereşte!) din cuvântul mai marilor săi de la Târgovişte sau Bucureşti. Are, normal, cont pe facebook, cont de instagram şi twitter şi din când în când, mai bagă câte un pelerinaj pe la mănăstiri cu copiii de la şcoala din comună, aşa, ca puştii să nu cumva să uite “credinţa strămoşească”. La ţară, părinţii nu comentează deciziile popii şi ale şcolii, “cum să se facă de râsul satului?” iar popa profită de ocazie şi-i îndoctrinează religios pe bieţii copii. (Detaliile le găsiţi aici: http://www.dambovitanews.ro/social/12027-pelerinaj-al-unor-tineri-din-parohia-finta.html)

Preot Florin Călin, (foto facebook)

Într-o ocazie oarecare, Înalt Prea Investitorul Daniel Al Trafaletului l-a mângâiat pe cap, l-a binecuvântat pe popa Calin şi i-a spus ”bravo bă băiatule!” De atunci, popa se simte unsul şi trimisul lui Dumnezeu pe pământul Fintei Mari!

Despre Înalt Prea Investitorul n-are rost să vorbim aici, ştiţi destule, însă am aflat câte ceva despre Nifon Mihaiță, poate nu știați cine e. Dau copy/paste (și culmea, o mai și spun!) unui text apărut în (România Curată – Dâmboviţa)

 

 

Cine este IPS Nifon Mihaiță, numit Mihaiţă Nicolae la naştere?

 Este cumva „preotul cu microfon” care informa autoritățile comuniste asupra exilului românesc din Londra, oferind informații despre Ion Rațiu și fostul suveran Mihai al României?

Da, conform unor extrase dintr-o notă de convorbire din 1975, publicată în Evenimentul zilei în 2 aprilie 2001: „Redacţia noastră a intrat în posesia unui document al Departamentul Cultelor, întocmit în 1975, prin care actualul Arhiepiscop de Târgovişte, pe atunci doctorand la Londra punea la dispoziţia autorităţilor comuniste informaţii despre românii din exil. În acea perioadă, I.P.S. Nifon Mihaiţă (Mihaiţă Nicolae pe numele său din buletin) era şi cântăreţ la parohia ortodoxă romana din Londra.
Întors de la studii în luna iunie 1975, Mihaiţă Nicolae a fost convocat la Departamentul Cultelor de către tovarăşul director Eugen Munteanu. La convorbiri a participat Percea Ana – îndrumător. Nota de Convorbire cuprinde 29 de pagini dactilografiate şi conţine tot ce ştia doctorandul despre orice persoană care putea interesa regimul comunist. Printre numele celor cântaţi se număra Regele Mihai, Ion Raţiu, Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu.

Ochiul vigilent al doctorandului a urmărit inclusiv corul parohial şi echipa de dansuri, descrise şi ele cu acuitate. Deşi nu sunt note informative către Securitate, mărturiile lui Mihaiţă seamănă izbitor cu un raport informativ, oferit oamenilor partidului (P.C.R. – n.r.) care ajungea inevitabil pe masa de lucru a Securităţii. Este de notorietate faptul că Departamentul Cultelor era înţesat de ofiţeri de securitate care lucrau la vedere sau acoperit. Notă se termină cu menţiunea îndrumătorului Ana Percea, care a şi semnat-o cu menţiunea i s-a garantat doctorandului Nicolae Mihaiţă secretul celor relatate de el.

Vă prezentăm în continuare extrase din spovedania lui Nicolae Mihaiţă către Departamentul Cultelor.

Persoane cu orientare mai reacţionară

Doctorandul Mihaiţă N. a început cu următorii: Ion Raţiu, în vârstă de circa 60 ani, rămas în Anglia, cu puţin înainte de începutul celui de-al doilea război mondial, fiind student la Drept în Anglia. A fost totdeauna adept al Partidului Naţional-Ţărănist şi a rămas aşa şi în prezent. Este fiul avocatului dr. Ion Raţiu din Ardeal. S-a căsătorit cu o englezoaică foarte bogată. În momentul de faţă este proprietarul unei companii de transporturi navale, astfel că lucrează cu ordinul milioanelor de lire. Este de religie greco-catolic. Este preşedintele Asociaţiei culturale a românilor din Anglia (ACARDA – nume sub care este cunoscut). Aceasta asociaţie pretinde să fie organul reprezentativ al romanilor din Anglia. Asociaţia are un consiliu de conducere ales din doi în doi ani. Câţiva dintre membri sunt următorii: Horia Georgescu – secretar (50 ani), Vulpe – casier (fost funcţionar la Secţia comercială a ambasadei romane din Londra, care a rămas în Anglia); Bloch Lionel (evreu de origine, avocat, se pare că a emigrat în timpul celui de-al doilea război mondial); Silviu Craciunaș (are circa 60 ani, soţia românca, are o situaţie materială foarte bună, coproprietar al unei firme comerciale, tip binevoitor în general faţă de biserica română, în special la insistenţele deosebite ale soţiei lui); dr. Mihai Cârciog (circa 55-60 ani, are bune posibilităţi materiale, după zvonuri ar deţine un capital de peste 100.000 lire, soţia lui Sanda Cârciog este o femeie energică, fosta preşedintă a comitetului de doamne sub Ion Raţiu, comitet desfiinţat în 1957 o dată cu plecarea pr. Gâldău în America); (…)

Persoanele mai importante ale reacţiunii din Anglia

(…) Mihai de Hohenzollern (fostul rege). Este stabilit în Elveţia şi este în corpul de directori ai unei companii comerciale. Datorită afinităţilor lui cu familia regală britanică este adesea invitat la Londra pentru a participa la aniversări, ceremonii, partide de vânătoare.

După informaţiile pe care le deţine doctorandul Mihaiţă Nicolae, el nu are legături cu romanii şi nici cu ACARDA, ci numai cu câteva persoane din aşa-zisul cerc regalist, dar în mod sporadic. Vizitele lui la Londra trec în general neobservate, atât în rândurile emigraţiei româneşti, cât şi în presă engleza. Aceasta datorită faptului că ideea republicană prevalează din ce în ce mai mult asupra celei monarhice.
Se observă o clară indiferentă faţă de Mihai de Hohenzollern în cadrul comunităţii româneşti, inclusiv în rândul reacţionarilor. Mihai de Hohenzollern dispune de mijloace substanţiale financiare care provin din partea soţiei lui, o prinţesă daneză. (???)

La întoarcerea din străinătate, toţi preoţii făceau un raport

Înalt Prea Sfinţitul Nifon Mihaiţă, Arhiepiscopul Târgoviştii, are o biografie extrem de interesantă. De altfel, Înalt Prea Sfinţia este arhicunoscut pentru că este singurul ierarh ortodox care nu a stat în toată viaţa sa, o zi în mânăstire ca monah. După Seminar şi Institutul Teologic, I.P.S. Nifon Mihaiţă urmează cursuri de doctorat la Bucureşti, Londra, Oxford, Ierusalim, Geneva. Hirotonit în aceeaşi zi ieromonah şi arhimandrit.
Consilier Patriarhal pentru Sectorul Relaţii Externe Bisericeşti
, 1982-1985. La 24 noiembrie 1985, este hirotonit episcop vicar patriarhal pe problemele Relaţii Externe. Din 1994, episcop al Sloboziei, iar din 1999 arhiepiscop de Târgovişte.

Nifon: “Am făcut studii de doctorand la Londra, în 1975, dar nu-mi amintesc precis dacă la întoarcere mi s-a cerut un raport. Îmi amintesc doar că am fost chemat pentru discuţii, la Departamentul Cultelor, unde într-adevăr, Munteanu era director şi Percea Ana era o funcţionară. Au fost discuţii la Departamentul Cultelor, la care au asistat persoane pe care nu le cunoşteam, dar bănuiam că erau de la anumite organe. De fapt, la întoarcerea din străinătate, toţi preoţii făceau un raport al participării la acţiuni, dar nu se mergea în amănunte, ne-a declarat Înalt Prea Sfinţitul Nifon, Arhiepiscop al Târgoviştii. Întrebat dacă a colaborat cu fosta Securitate, I.P.S. Nifon a răspuns: Doamne fereşte!

Și bunica era fată mare!

Buuun. Întrebare: Cum să fie BOR de acord cu incinerarea? Nu tu loc de veci concesionat, nu slujbe la mormânt, nu acatiste (30 – 70 lei), nu pomenire, nu colivă, nu gărduleț omologat, nu lumânări cu logo-ul Patriarhiei, nimic. Păi ce afacere e asta?

Pentru că…

În România există 2.859 de comune care au 12.957 sate. 320 de orase. Cam în fiecare sat, e un cimitir. In fiecare cimitir, sunt cam 1.000 de morminte. Mai mult de jumatate au garduri… Asta afacere! Și guvernul scutește BOR de taxe.

Vorba lu’ Celentano “Băăă, ejti prost?!?”

 

Homosexualii NU se pot căsători, însă POT să cunune!

Reprezentativ

AVERTISMENT: Pudibonzii şi credincioşii habotnici să NU citească acest articol, pentru că este o blasfemie, un act defăimător la adresa Bisericii şi slujitorilor ei. Așa și?

Am trăit între soldaţi, soldaţi adevăraţi, care nu luptau doar pentru gloria ţării lor, ci și pentru a lor personală. Nişte duri, pentru care cele douăzeci de ridicări la bară, de la intrarea în rândul lumii erau un fleac. O lume formată dintr-o treime bi, o cincime fetiţe şi restul straight. Dar fetiţele luptau mai al dracului ca bărbaţii, singura lor grijă fiind aceea de a nu-şi dezamăgi iubitul. Acolo legea era simplă: da sau nu. Dacă era „nu”, nu era nicio problemă, doar ca nu-ul trebuia să fie unul categoric şi definitiv. Dacă era “da”, era clar, “cuplul” se forma şi aşa rămânea până când unul sau celălalt plecau definitiv cu un glonţ în cap!

În sânul bisericii romaneşti, situaţia e alta. Mai rafinată, mai civilă, mai… pe la spate. Îmi povestea un amic, popă, cum şeful Facultăţii de Teologie din Iaşi, îi alegea pe cei mai inteligenţi și cei mai frumuşei studenţi din facultate, îi trecea prin patul lui, apoi le asigura parohii de top sau funcţii pe la Mitropolie, cu acces şi la parohiile bogate. Băieţii de rând, stăteau la coadă până când un popă bătrân pleca în raiul (sau iadul, după caz) popilor şi de abia atunci capătau o parohie. Sau plăteau de le săreau capacele, până la cincizeci de mii de euro, pentru o parohie „bogată”, la oraş. Adică, acolo unde se aduc tone de moaşte şi mii de fraieri cotizează să le pupe. Aţi auzit vreodată de vreun transfer provizoriu de moaşte la ţară? Foarte rar spre deloc… Eu n-am auzit.

L-am întrebat pe amicul cu pricina dacă el n-a… furat-o măcar aşa, să-şi facă o idee, dar a schimbat vorba. Bine, la parohia săracă pe care o are şi la cât e de urât, mă cam îndoiesc. Dar, poţi să ştii?

În comunităţile de masculi, există întotdeauna o parte destul de mare de gay, indiferent de dorinţa sau credința celor din jur. Se comportă normal, nu fac pipi pe vine ca fetele, dar, pentru ai lor, sunt fete de fete.

Iar voi fi acuzat că nu las “sfânta biserică” să-şi facă datoria, că am ceva cu Înalt Prea Investitorul, că mă macină faptul ca BOR nu plăteşte impozite, că sfinţii şi preacuraţii părinţi şi-o trag pe puteri, că religia lor e o mare bătaie de joc şi altele la fel. Nu e nimic din toate astea, dar când văd câtă prostie plătită e în ţara asta, şi câţi bani intră în conturile bisericii, devin brusc invidios, iar invidia trezeşte monstrul din mine!

Să le luăm pe rând. Nimeni n-a băgat în seama declaraţiile lui Constantin Țuțuianu – preot la biserica Cimitirului Central din Piatra Neamţ, care afirmă în mai multe rânduri ca Înalt Prea Investitorul s-ar fi dedat şi el la un pic de sodomie. Chiar un pic mai mult, iar popa Țuțuianu ar avea nişte declaraţii olografe despre cine şi cui i-a tras-o la un moment dat Înalt Prea Investitorul. Adică scrise de mânuţa “pasivului” care devenea şi activ, pentru plăcerea Mai Marelui, aşa, ca să nu rămână dator şi să se bucure şi Vlădica! După toate declaraţiile, pe care le puteţi citi sau asculta urmărind linkurile de la final, nimeni nu l-a caterisit sau dat afară pe Constantin Țuțuianu. L-au lăsat acolo unde era. Mai mult, Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, spune cu gurița lui: “De mai mulţi ani, este o situaţie dificilă în parohia menţionată, generată de comportamentul parohului Constantin Ţuţuianu. Arhiepiscopia Iaşilor monitorizează situaţia şi speră că preotul se va integra întru totul în rânduiala Bisericii Ortodoxe Române”. Atât şi nimic mai mult. BOR mut ca peştele! (Evident tăcerea se plăteste, nu-i așa?)

Despre exarhul Pavel Toderiță, băiat frumușel și destept, fost stareţ al mănăstirii Bistriţa, – „amanta” Înalt Prea Investitorului Daniel, nicio vorbă. Nici că a fost luat din creierii Moldovei şi mutat la Patriarhie, nici că are şi el, ca tot omul sărac, doar un biet hotel şi vreo trei pensiuni, nici că îi ajută cu dragoste părintească pe “nepoţeii” lui Daniel (care, spun gurile rele, ar fi chiar copiii Prea Înaltului). Ce, marele Alexandru Ioan Cuza, domn al Unirii definitive, n-a procedat la fel? N-a zis el ca a înfiat doi copii sărmani, să-i faca oameni, dar s-a descoperit că erau copiii lui, dintr-o relatie neoficială? S-a pus? Nu!

Pavel ToderițăCe-a mai făcut Pavel Toderiță la Bistriţa, scrie în presa din zonă:
Mănăstirea Bistrita-Neamt a vândut doua terenuri cu încălcarea Statutului BOR, iar descoperirea tranzacţiei de către mitropolitul Teofan s-a soldat cu mazilirea stareţului şi a călugărilor devotaţi. Aceştia au fost recuperaţi însă de Patriarh.

Afacerea imobiliară de la Mănăstirea Bistriţă a fost perfectata în lună martie, înainte ca IPS Teofan să fie ales noul mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în perioada în care PF Daniel asigura locotenenta postului. Aproape 11.000 de metri pătraţi de teren au fost vânduţi de mănăstire către două persoane fizice, Mihai Apopii, şeful Camerei de Comerţ şi Industrie din Neamţ, şi Dan Gavriliu, patronul firmei Petroflex, iar suma obţinută a fost cu puţin peste două miliarde de lei.
Arhimandritul Pavel Toderiță, fostul stareţ al mănăstirii, a încheiat afacerea fără să aibă aprobarea Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Iaşiului, aşa cum cer reglementările BOR, iar aceasta a fost descoperită în urmă cu câteva săptămâni, imediat după instalarea în funcţie a noului mitropolit de la Iaşi.

Mai multe detalii aici: https://theologhia.wordpress.com/tag/pavel-todirita/ sau aici http://curier.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=2119&Itemid=395

Mizilic, pe lângă afacerile BOR-ului. Voi reveni pe larg într-un alt articol, în care voi povesti despre întâlnirile de taină de la Durău, de pe vremea pe în care Daniel era doar mitropolitul Moldovei. Ce dracu, doar pereţii au urechi, casetofoanele banda, (pe vremea aia) informația circulă şi nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită!

Alta mai nouă:

Un nou scandal zguduie Biserica Ortodoxă Română. Episcopul Slatinei şi Romanaţilor este acuzat că a întreţinut relaţii intime cu Arhiepiscopul Vrancei şi Buzăului

Sebastian al SlatineiEpiscopul Slatinei şi Romanaţilor este acuzat că a intreţinut relaţii intime cu Arhiepiscopul Vrancei şi Buzăului. Dezvăluirea a fost făcută de un fost preot, care-i cere episcopului Slatinei şi Romanaţilor să facă testul castităţii, ca să demonstreze că nu a întreţinut astfel de relaţii sexuale.
Preotul care face acuzaţiile a fost şi el implicat în 2010 într-o poveste cu tentă sexuală. El spune acum că totul a fost pus la cale de episcop, dar nu a putut demonstra şi a fost nevoit să se pensioneze pe caz de boală.
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Sebastian Paşcanu, este acuzat de un fost preot că în urmă cu șapte ani ar fi fost implicat într-un scandal sexual la Muntele Athos. „Este el însuşi Sebastian homosexual. Pe perioada când a fost în Grecia la studii ar fi dus viaţă intimă cu Ciprian Câmpineanu, actualul episcop de Vrancea şi Buzău”, spune fostul preot. De altfel, numele lui Sebastian Paşcanu a fost implicat de-a lungul timpului în numeroase scandaluri. În urmă cu șase ani un preot s-a sinucis după ce a fost dat afară. Într-un alt scandal, câteva zeci de măicuţe au fugit de la mănăstirea Brâncoveni, ca să scape de sub teroarea episcopului. Mitropolitul Olteniei îi ia, însă, apărarea lui Sebastian Paşcanu. În ciuda scandalului, preotul pensionat din Olt este convins că episcopul Slatinei şi Romanaţilor nu va accepta testul de castitate. (
antena3.ro)

Credeţi că va sta popa să-i bage dom’ doctor deștiu în cur, să vadă dacă are cumva muşchiuleţul deranjat? Aiurea! Chiar dacă ar fi aşa şi s-ar lăsa păcălit, va spune că, a fost două săptămâni constipat, de la o colivă cam veche şi d-acolo i se trage, nicidecum de la plăcuta sodomie…

Cât despre măicuţe, auzim doar de bine. Auzim că, mai nou, călugăritele de la mănăstirea Petru Vodă – Paltin, cele care au căzut în păcat şi au rămas gravide, sunt trimise să nască în Italia, apoi să-și vândă acolo copii. Intermediară este, evident, patroana mănăstirii, pardon stareţa, adică Preacuvioasa maică Schimonahia Justina Bujor, doamna doctor, despre care am mai vorbit şi evident voi mai povesti în scurt timp. Simplu, curat, fără complicaţii, nu ştie stânga radicală ce face dreapta creştină. Doar Daniel stiiieeee! Şi, normal, tace!

Așa in trecăt, am auzit ca Miss Bacău ’95 (sau ’96?) a luat drumul mănăstirii. N-a uitat însă de cele lumești, așa că, din când in când, mai scapă pe la iubitul ei. Sau vine el la ea și-i astampără poftele lumești pe bancheta din spate a Jeep-ului. (Doamne apără și păzeste! Aici băgați rapid trei cruci mari, da?) Asta e viața! Amin, deocamdată!

 

http://rezistenta.ro/patriarhul-daniel-ciobotea-este-homosexual/

http://www.ziarpiatraneamt.ro/piatra-neamt-orasul-nostru-2-interviu-cu-parintele-constantin-tutuianu-despre-istoria-orasului-piatra-neamt

http://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/neamt-preotul-blesteama-afuriseste-1_50aec66a7c42d5a663a03fdc/index.htm

UPDATE: În atenţia celor care mă înjura: Nu voi publica niciodată comentariile habotnicilor tâmpiţi care în loc să vină cu argumente, înjura. Dacă vrei să iei apărarea cuiva, vino cu argumente, nu cu citate din Biblie sau din creierii lui Ellen White sau Parham, ceea ce e cam la fel. Iar dacă cineva are totuşi chef s-o facă să se gândească bine (și din prima) că există şi “ba pe-a mă-tii”!

 

Eu îl iubesc pe Moș Crăciun!

Reprezentativ

Până pe la 6-7 ani Moş Crăciun exista! Când îţi spune un copil mai mare şi rău că Moşul e doar o poveste şi că părinţii, bunicii sau mătuşile îţi cumpără jucăriile, îţi vine să-l omori violent! Pe urmă îţi trece, accepţi convenţia şi te bucuri de cadouri. Devii la rândul tău Moş Crăciun. Evident, citeşti poveştile despre el, inventate de scriitorii şi preoţii care îl trag spre partea religioasă pe bietul moş. Ştii că nu există, ştii că e o poveste dar accepţi convenţia pentru a înfrumuseţa viaţa copiilor. Moşul nu face rău, aduce daruri copiilor cuminţi. Dacă părinţii îţi sunt săraci, n-ai fost cuminte, dacă nu… moşul îţi iartă micile greşeli.

Nu acelaşi lucru se întâmplă cu Dumnezeu, Iisus şi toată pleiada de sfinţi şi sfinte, moaşte şi alte închipuiri. Pentru unii, ei continuă să existe şi după cei şapte ani de copilărie. De ce? Nu e o poveste la fel ca a moşului? Nu, vor răspunde credincioşii, NU, EI EXISTA! Unde frate? “În fiecare dintre noi, în sufletul tău!” Şi de aici încep ameninţările. Nu crezi? Vei arde în ligheanul (lacul, cazanul, tomberonul, depinde de imaginaţia fiecăruia) cu smoală! Când? Păi… după moarte. Atunci nu mai simt nimic. Eşti prost şi te bate Dumnezeu!  Nu mă bate! Ba da! Îţi vei petrece viaţa de apoi în iad! Discuţia poate continua la nesfârşit, de fapt continua la nesfârşit pe facebook, în grupurile de creştini şi atei. Dacă întrebi un credincios despre Moş Crăciun, îţi va spune că nu există, ca o fi existat cândva, că nu scrie în Biblie, etc. În schimb Iisus foșgăie printre noi, ia notițe şi le bagă în arhivă. Tot ce se întâmplă, e cu voia lui Dumnezeu, dacă tragi o bășină sau dacă iți rupi gâtul, tot voia Lui e. Dumnezeu (în picturi, poze, statui) e tot timpul supărat și încruntat. Moș Craciun zâmbește. De ce?

Până când? Până când îi va locul divinitatea de rezervă. Până când o religie va fi înlocuită cu alta. Moş Crăciun însă, va rămâne veşnic, poate se va numi altfel, dar va aduce mereu bucurie copiilor în miezul iernii. Eu îl iubesc pe Moș Crăciun! Restu’…

Pentru cât timp?

Reprezentativ

Ştii tu frumoaso că ulciorul din care bei cu nepăsare
A fost făcut cu trudă sfântă, de-un biet olar din lumea mare?
De-un biet olar, ce-şi luase lutul înnămolit, murdar şi greu
Din ţărna unui trup de fată, curat şi suav ca trupul tău?
Omar Khayyam – Fata cu ulciorul

     Am intrat cu o strângere de inimă în cimitir. Soarele coborâse undeva, după tufele de tradafiri sălbatici, îmbrăcând zarea într-un linţoliu de purpură, parcă scriind pe cer cu nevăzute cuvinte „mi-e târziu…” Un gând mi-a încolţit în minte, un strigăt venit de nicăieri, reverberat de liniştea din jur şi spart la un moment dat în cioburi de întuneric: „să nu tulburi liniştea celor plecaţi…”
De departe, ca de după o cortină de pâslă, zgomotele se auzeau estompat: un tramvai, o sirenă a poliţiei, un ţipăt de femeie. Era oraşul, prezent, veşnic treaz, care-şi trăia mai departe sfârşitul de zi, fără să-i pese prea mult de liniştea celor ce se odihneau în juru-mi.
– Pe cine căutaţi? am auzit o voce în spatele meu. Avea dulceaţa unui lighean de tablă târşit pe pietriş. Eu îi cunosc pe toţi, sunt paznicul cimitirului de patruzeci de ani. Am ieşit la pensie, şi ce aşteaptă omul după pensionare? Mai devreme sau mai târziu, vine aici, în locul ăsta sau altul la fel. Eu m-am obişnuit, mi-a fost frică la început, dar m-am obişnuit. Aveţi pe cineva? Nu, n-aveam pe nimeni acolo, ai mei se odihnesc undeva departe, într-un cimitir de pe malul Oltului. I-am răspuns omului, apoi am dat să plec.
– Ştiu, aţi venit doar aşa, să vă reculegeţi, ştiu, ştiu. Dar dacă vreţi, mai putem sta de vorbă. Mai încolo. Eu rămân aici toată noaptea.
Am plecat pe o alee mărginită de cruci, care în lumina puţină a asfinţitului păreau din marmură neagră, unele chiar erau, iar fotografiile sepia, ale unor tineri ce niciodată nu treceau de patruzeci de ani mi-au atras atenţia. M-am oprit lângă o cruce veche. Numele săpat în piatră era simplu, cu rezonanţe ardeleneşti: Pop Ioan. Pop Ioan se născuse în 1895 undeva pe lângă Alba, venise în oraș cu cine ştie câţi ani în urmă, avusese o viaţă plină, îşi ridicase cruce de piatră neagră pe care săpase mai întâi numele său, apoi al soţiei, dar ea plecase prima, prin ’76, iar el rămăsese să o vegheze şi s-o plângă încă zece ani.
Un alt mormânt, bine îngrijit, împrejmuit cu un gard de fier forjat, în interiorul căruia se aflau două femei. Una mică, slabă, chircită în faţa crucii, se chinuia, cu nişte chibrituri umede să aprindă o candelă. Beţele sfârâiau, dar refuzau să ia foc. Cealaltă femeie, grasă, rumenă în obraji, machiată un pic cam strident, o certa cu vocea ascuţită, destul de tare ca s-o pot auzi şi eu:
– Ţi-am spus să cumperi o brichetă, ce dracu’! Doamne iartă-mă, că uite pomenii numele Răului, doar nu costă o avere! Altădată să mă asculţi, că tu nu m-ai ascultat niciodată şi nu m-ai ascultat nici când te-ai încurcat cu răposatu’, Dumnezeu să-l odihnească, că-mi fac păcate acum, după ce nu mai e, nu m-ai ascultat şi uite cum te chinui, dacă nu găseşti un chibrit, am făcut atâta drum degeaba, ooof, of, of!
Tirada femeii grase era o cerere nerostită adresată tuturor şi cum nu mai era nimeni prin preajmă, m-am apropiat, am spus frumos „săru’ mâna” şi i-am întins celei de lângă cruce bricheta. A luat-o, cred că a mormăit un mulţumesc, dar privirea plină de recunoştinţă spunea mult mai mult. În schimb, grasa a profitat din plin de ocazie:
– Vă mulţumim, domnu, vă mulţumin, ce ne făceam dacă nu eraţi dumneavoastră? Umblam toată noapteă după o amărâtă de flacără, că am venit tocmai de la Filipești să aprindem o lumânare aici, iar sor’ mea asta n-a fost în stare să-i cumpere o brichetă lui bărba’su! Vezi Vetuţă că a crescut iarba pe lângă cruce, mi-ai spus că ai smuls-o, păi nu e ruşine măi fato, ne ştie lumea, un bărbat ai avut şi tu? Vetuţa se aplecă din nou şi smulse firele de iarbă care avuseseră neobrăzarea să răsară în cele două zile de când nu fusese la cimitir…
Pe o altă alee, în faţa unui bust de marmură albă, un bătrân stătea în genunchi. Candela arunca umbre galbene pe faţa ridată iar din colţul ochilor, boabe de lacrimi se prelingeau pe obrajii de culoarea pergamentului. Murmura ceva, a litanie şi mi-a fost greu să-l întrerup. Când a terminat ce avea de spus, s-a ridicat cu greu. Atunci l-am salutat cu o înclinare a capului iar el mi-a răspuns simplu „bună seara”. S-a aşezat pe băncuţa din faţa mormântului şi a început să plângă iar. Un plâns bărbătesc, fără supine, doar lacrimi ce nu vroiau să se oprească. M-am aşezat alături. Într-un târziu, văzându-mă că tac şi-i respect durerea, a început să vorbească, cu ochii pironiţi la bustul de marmură. „Da, am iubit-o, am trăit toată viaţă împreună, o viaţă de om, cincizeci de ani, am avut numai bucurii, cu toate că am fost doar noi amândoi şi ea a plecat, era seară, ca acum, când a plecat, doar că a fost pe doisprezece mai… Vin în fiecare seară aici şi stăm de vorbă, să nu râzi, stăm de vorbă, îi spun ce s-a întâmplat peste zi, iar ea câteodată îmi răspunde. Ştiu că mă aude, că e undeva acolo sus… Acum trei săptămâni am visat-o, era atât de tânără şi frumoasă, ca atunci când ne-am cunoscut şi mi-a fost parcă ruşine că am îmbătrânit. Dar ea mi-a spus în vis „nu fi supărat, că vom fi iar împreună” şi a plecat uşor, iar a doua zi dimineaţă, când  m-am trezit înfloriseră salcâmii… I-am adus flori de salcâm, îi plăceau tare mult şi de atunci o visez în fiecare noapte…”

Am plecat doar când noaptea a intrat în drepturi depline. La poartă, paznicul mângâia un câine mare şi negru care la rândul său îi lingea mâna. „E Cerber al doilea, primul a murit de bătrân acum vreo zece – doisprezece ani.  L-am îngropat într-un colţ al cimitirului, departe, că nu se cădea altfel. Păzise şi el somnul oamenilor şi nu merita să… Acum îl am pe ăsta, e şi el bătrân şi ştie unde mi-am făcut locul de veci. Din când în când, mergem acolo şi el o ia înainte şi se opreşte chiar la loc. Ştie…”
Zgomotul oraşului m-a îmbrăţişat brutal. Am trecut dintr-o lume a liniştii în cea a vieţii care nu prea are habar de ce se întâmplă-n juru-i. Şi din nou, un colţ de gând se aprinse acolo, undeva, ca o candelă uitată: pentru cât timp?…

Jumătate de noapte la Sihăstria

Reprezentativ

Vă rămasesem dator cu o poveste, poveste ce se leagă cumva de articolul pe care l-am scris în urmă cu câtva timp despre Patriarhul Daniel. După ce acesta își termină periplul prin lume (citește misiunea) adică prin SUA, Elveția, Canada și altele, la 6 august 1987 intră în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel. Despre Mănăstirea Sihăstria voi vorbi în cele ce urmează…

Aveam vreo șaptesprezece ani, eram în anul patru la liceu, am făcut cinci, de abia se inventaseră liceele de specialitate și dacă mă gândesc bine, aș fi făcut cu drag vreo șapte, dacă aș fi știut ce mă așteaptă… Așadar, aveam șapteșpe, făceam sport (cu Nea Petrică Mosoia, profesorul de sport care îmi era diriginte și antrenor de lupte) și abia așteptam vacanța de vară. În vacanță plecam de nebun să fac un ban prin cârciumile de pe litoral sau, plecam cu rucsacul în spate spre munții patriei dar, invariabil, ajungeam tot la… mare. În vacanța despre care vreau să vă povestesc, am hotărât, împreună cu doi amici de la Liceul de Muzică Pitești, (acum Dinu Lipatti) Sandu Săvulescu – violă și Bogdan Neculce – violoncel, să vizităm mănăstirile din Moldova. Am plecat cu autostopul până la București, apoi cu trenul până la Suceava. Am văzut Dragomirna, am coborât la Pătrăuți, Bogdana, Sucevița, Moldovița, Humor, apoi Voronețul, care atunci era o mănăstire frumoasă și un pic tristă, celebrul albastru din ilustrate dovedindu-se a fi un ultramarin spălăcit, nici pe departe albastrul care înfierbânta imagianația pictorilor. Ne-am întors la Gura Humorului și am ajuns într-un camion cu lemne la Târgu Neamț, apoi la Agapia. Cine a fost acum mulți ani la Agapia poate își mai aduce aminte de pârâul cu același nume, care curge pe lângă zidurile mănăstirii. Acolo am pus cortul, dar a venit la noi o maicuță tinerică şi fâşneaţă care ne-a spus că noaptea e frig și că, pentru douăzeci de lei, putem dormi la ea. Am plecat fără comentarii, femeia ne-a dat să mâncăm, am aflat ca avea douăzeci și șapte de ani și că “s-a retras” la mănastire din motive de… dragoste. Au mai venit încă două “colege”, am băut o sticlă de rom, apoi fetele au adus niște vin și… ne-a trezit toaca de utrenie de la manastire. Fetele au plecat oarecum rușinate și rumene în obrăjori, iar noi am dat cu banul unde să mergem: la Secu sau la Sihăstria. A picat Sihăstria. Am ajuns după apus, când soarele se ascunsese demult după munte. Ne-a deschis un călugăr bătrân, care, cred că nu mai atinsese apa de la potopul lui Noe. Ne-a cerut 25 de lei si ne-ai condus într-o chilie cu două paturi. Amicul Sănducu avea vreo 40 de kile, asa că, nu era o mare problemă. Din saltele, paiele, destul de bătrâne și ele, împrăștiau un miros de grajd abandonat în pripă. La un moment dat, în chilie a intrat un călugăr tânăr, imberb, cu niște obrajori bucălați și o privire cam umedă. S-a așezat pe pat, lângă mine. Din vorbă în vorbă, am aflat că îl cheamă Andrei și că saltelele au purici. Ca un facut, mâna i-a alunecat încet spre augustul meu posterior. În primul moment, am crezut că e un fel de salut de bun venit, ceva mai jos de umăr, dar parcă era prea jos! Așa că l-am prins de mînă și am început să-l strâng până a căzut în genunchi și a început să urle. Ce-a urmat, e simplu de povestit, a venit călugărul cel bătân, ne-a dat banii înapoi și am dormit în noaptea aia în cort, departe de mănăstire.

Cam asta a fost. Am stat o jumatate de noapte la Sihăstria. Cum s-o fi descurcat însă părintele Daniel, un an si ceva cu bucălatul?