Pentru cât timp?

Ştii tu frumoaso că ulciorul din care bei cu nepăsare
A fost făcut cu trudă sfântă, de-un biet olar din lumea mare?
De-un biet olar, ce-şi luase lutul înnămolit, murdar şi greu
Din ţărna unui trup de fată, curat şi suav ca trupul tău?
Omar Khayyam – Fata cu ulciorul

     Am intrat cu o strângere de inimă în cimitir. Soarele coborâse undeva, după tufele de tradafiri sălbatici, îmbrăcând zarea într-un linţoliu de purpură, parcă scriind pe cer cu nevăzute cuvinte „mi-e târziu…” Un gând mi-a încolţit în minte, un strigăt venit de nicăieri, reverberat de liniştea din jur şi spart la un moment dat în cioburi de întuneric: „să nu tulburi liniştea celor plecaţi…”
De departe, ca de după o cortină de pâslă, zgomotele se auzeau estompat: un tramvai, o sirenă a poliţiei, un ţipăt de femeie. Era oraşul, prezent, veşnic treaz, care-şi trăia mai departe sfârşitul de zi, fără să-i pese prea mult de liniştea celor ce se odihneau în juru-mi.
– Pe cine căutaţi? am auzit o voce în spatele meu. Avea dulceaţa unui lighean de tablă târşit pe pietriş. Eu îi cunosc pe toţi, sunt paznicul cimitirului de patruzeci de ani. Am ieşit la pensie, şi ce aşteaptă omul după pensionare? Mai devreme sau mai târziu, vine aici, în locul ăsta sau altul la fel. Eu m-am obişnuit, mi-a fost frică la început, dar m-am obişnuit. Aveţi pe cineva? Nu, n-aveam pe nimeni acolo, ai mei se odihnesc undeva departe, într-un cimitir de pe malul Oltului. I-am răspuns omului, apoi am dat să plec.
– Ştiu, aţi venit doar aşa, să vă reculegeţi, ştiu, ştiu. Dar dacă vreţi, mai putem sta de vorbă. Mai încolo. Eu rămân aici toată noaptea.
Am plecat pe o alee mărginită de cruci, care în lumina puţină a asfinţitului păreau din marmură neagră, unele chiar erau, iar fotografiile sepia, ale unor tineri ce niciodată nu treceau de patruzeci de ani mi-au atras atenţia. M-am oprit lângă o cruce veche. Numele săpat în piatră era simplu, cu rezonanţe ardeleneşti: Pop Ioan. Pop Ioan se născuse în 1895 undeva pe lângă Alba, venise în oraș cu cine ştie câţi ani în urmă, avusese o viaţă plină, îşi ridicase cruce de piatră neagră pe care săpase mai întâi numele său, apoi al soţiei, dar ea plecase prima, prin ’76, iar el rămăsese să o vegheze şi s-o plângă încă zece ani.
Un alt mormânt, bine îngrijit, împrejmuit cu un gard de fier forjat, în interiorul căruia se aflau două femei. Una mică, slabă, chircită în faţa crucii, se chinuia, cu nişte chibrituri umede să aprindă o candelă. Beţele sfârâiau, dar refuzau să ia foc. Cealaltă femeie, grasă, rumenă în obraji, machiată un pic cam strident, o certa cu vocea ascuţită, destul de tare ca s-o pot auzi şi eu:
– Ţi-am spus să cumperi o brichetă, ce dracu’! Doamne iartă-mă, că uite pomenii numele Răului, doar nu costă o avere! Altădată să mă asculţi, că tu nu m-ai ascultat niciodată şi nu m-ai ascultat nici când te-ai încurcat cu răposatu’, Dumnezeu să-l odihnească, că-mi fac păcate acum, după ce nu mai e, nu m-ai ascultat şi uite cum te chinui, dacă nu găseşti un chibrit, am făcut atâta drum degeaba, ooof, of, of!
Tirada femeii grase era o cerere nerostită adresată tuturor şi cum nu mai era nimeni prin preajmă, m-am apropiat, am spus frumos „săru’ mâna” şi i-am întins celei de lângă cruce bricheta. A luat-o, cred că a mormăit un mulţumesc, dar privirea plină de recunoştinţă spunea mult mai mult. În schimb, grasa a profitat din plin de ocazie:
– Vă mulţumim, domnu, vă mulţumin, ce ne făceam dacă nu eraţi dumneavoastră? Umblam toată noapteă după o amărâtă de flacără, că am venit tocmai de la Filipești să aprindem o lumânare aici, iar sor’ mea asta n-a fost în stare să-i cumpere o brichetă lui bărba’su! Vezi Vetuţă că a crescut iarba pe lângă cruce, mi-ai spus că ai smuls-o, păi nu e ruşine măi fato, ne ştie lumea, un bărbat ai avut şi tu? Vetuţa se aplecă din nou şi smulse firele de iarbă care avuseseră neobrăzarea să răsară în cele două zile de când nu fusese la cimitir…
Pe o altă alee, în faţa unui bust de marmură albă, un bătrân stătea în genunchi. Candela arunca umbre galbene pe faţa ridată iar din colţul ochilor, boabe de lacrimi se prelingeau pe obrajii de culoarea pergamentului. Murmura ceva, a litanie şi mi-a fost greu să-l întrerup. Când a terminat ce avea de spus, s-a ridicat cu greu. Atunci l-am salutat cu o înclinare a capului iar el mi-a răspuns simplu „bună seara”. S-a aşezat pe băncuţa din faţa mormântului şi a început să plângă iar. Un plâns bărbătesc, fără supine, doar lacrimi ce nu vroiau să se oprească. M-am aşezat alături. Într-un târziu, văzându-mă că tac şi-i respect durerea, a început să vorbească, cu ochii pironiţi la bustul de marmură. „Da, am iubit-o, am trăit toată viaţă împreună, o viaţă de om, cincizeci de ani, am avut numai bucurii, cu toate că am fost doar noi amândoi şi ea a plecat, era seară, ca acum, când a plecat, doar că a fost pe doisprezece mai… Vin în fiecare seară aici şi stăm de vorbă, să nu râzi, stăm de vorbă, îi spun ce s-a întâmplat peste zi, iar ea câteodată îmi răspunde. Ştiu că mă aude, că e undeva acolo sus… Acum trei săptămâni am visat-o, era atât de tânără şi frumoasă, ca atunci când ne-am cunoscut şi mi-a fost parcă ruşine că am îmbătrânit. Dar ea mi-a spus în vis „nu fi supărat, că vom fi iar împreună” şi a plecat uşor, iar a doua zi dimineaţă, când  m-am trezit înfloriseră salcâmii… I-am adus flori de salcâm, îi plăceau tare mult şi de atunci o visez în fiecare noapte…”

Am plecat doar când noaptea a intrat în drepturi depline. La poartă, paznicul mângâia un câine mare şi negru care la rândul său îi lingea mâna. „E Cerber al doilea, primul a murit de bătrân acum vreo zece – doisprezece ani.  L-am îngropat într-un colţ al cimitirului, departe, că nu se cădea altfel. Păzise şi el somnul oamenilor şi nu merita să… Acum îl am pe ăsta, e şi el bătrân şi ştie unde mi-am făcut locul de veci. Din când în când, mergem acolo şi el o ia înainte şi se opreşte chiar la loc. Ştie…”
Zgomotul oraşului m-a îmbrăţişat brutal. Am trecut dintr-o lume a liniştii în cea a vieţii care nu prea are habar de ce se întâmplă-n juru-i. Şi din nou, un colţ de gând se aprinse acolo, undeva, ca o candelă uitată: pentru cât timp?…

Jumătate de noapte la Sihăstria

Vă rămasesem dator cu o poveste, poveste ce se leagă cumva de articolul pe care l-am scris în urmă cu câtva timp despre Patriarhul Daniel. După ce acesta își termină periplul prin lume (citește misiunea) adică prin SUA, Elveția, Canada și altele, la 6 august 1987 intră în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel. Despre Mănăstirea Sihăstria voi vorbi în cele ce urmează…

Aveam vreo șaptesprezece ani, eram în anul patru la liceu, am făcut cinci, de abia se inventaseră liceele de specialitate și dacă mă gândesc bine, aș fi făcut cu drag vreo șapte, dacă aș fi știut ce mă așteaptă… Așadar, aveam șapteșpe, făceam sport (cu Nea Petrică Mosoia, profesorul de sport care îmi era diriginte și antrenor de lupte) și abia așteptam vacanța de vară. În vacanță plecam de nebun să fac un ban prin cârciumile de pe litoral sau, plecam cu rucsacul în spate spre munții patriei dar, invariabil, ajungeam tot la… mare. În vacanța despre care vreau să vă povestesc, am hotărât, împreună cu doi amici de la Liceul de Muzică Pitești, (acum Dinu Lipatti) Sandu Săvulescu – violă și Bogdan Neculce – violoncel, să vizităm mănăstirile din Moldova. Am plecat cu autostopul până la București, apoi cu trenul până la Suceava. Am văzut Dragomirna, am coborât la Pătrăuți, Bogdana, Sucevița, Moldovița, Humor, apoi Voronețul, care atunci era o mănăstire frumoasă și un pic tristă, celebrul albastru din ilustrate dovedindu-se a fi un ultramarin spălăcit, nici pe departe albastrul care înfierbânta imagianația pictorilor. Ne-am întors la Gura Humorului și am ajuns într-un camion cu lemne la Târgu Neamț, apoi la Agapia. Cine a fost acum mulți ani la Agapia poate își mai aduce aminte de pârâul cu același nume, care curge pe lângă zidurile mănăstirii. Acolo am pus cortul, dar a venit la noi o maicuță tinerică şi fâşneaţă care ne-a spus că noaptea e frig și că, pentru douăzeci de lei, putem dormi la ea. Am plecat fără comentarii, femeia ne-a dat să mâncăm, am aflat ca avea douăzeci și șapte de ani și că “s-a retras” la mănastire din motive de… dragoste. Au mai venit încă două “colege”, am băut o sticlă de rom, apoi fetele au adus niște vin și… ne-a trezit toaca de utrenie de la manastire. Fetele au plecat oarecum rușinate și rumene în obrăjori, iar noi am dat cu banul unde să mergem: la Secu sau la Sihăstria. A picat Sihăstria. Am ajuns după apus, când soarele se ascunsese demult după munte. Ne-a deschis un călugăr bătrân, care, cred că nu mai atinsese apa de la potopul lui Noe. Ne-a cerut 25 de lei si ne-ai condus într-o chilie cu două paturi. Amicul Sănducu avea vreo 40 de kile, asa că, nu era o mare problemă. Din saltele, paiele, destul de bătrâne și ele, împrăștiau un miros de grajd abandonat în pripă. La un moment dat, în chilie a intrat un călugăr tânăr, imberb, cu niște obrajori bucălați și o privire cam umedă. S-a așezat pe pat, lângă mine. Din vorbă în vorbă, am aflat că îl cheamă Andrei și că saltelele au purici. Ca un facut, mâna i-a alunecat încet spre augustul meu posterior. În primul moment, am crezut că e un fel de salut de bun venit, ceva mai jos de umăr, dar parcă era prea jos! Așa că l-am prins de mînă și am început să-l strâng până a căzut în genunchi și a început să urle. Ce-a urmat, e simplu de povestit, a venit călugărul cel bătân, ne-a dat banii înapoi și am dormit în noaptea aia în cort, departe de mănăstire.

Cam asta a fost. Am stat o jumatate de noapte la Sihăstria. Cum s-o fi descurcat însă părintele Daniel, un an si ceva cu bucălatul?

„Suntem aici, peste tot!”

Articolele publicate până acum ca şi articolul de față, nu sunt o promovare a mişcării sataniste, ci o informare cu privire la aceasta, ce sub diferite forme exista în România şi dă destulă bătaie de cap părinţilor şi autorităţilor. Apariţia siturilor de socializare, a deschis larg porţile “cluburilor” sataniste din ţară şi din lume. Ritualurile încep online, apoi se mută în locuri pe care doar membrii clubului le cunosc. Negarea apartenenţei la asemenea grupări este extrem de vehementă, adepţii pozând în credincioşi – practicanţi chiar – până în momentul în care, ajungând la o anumită vârstă, nu mai dau socoteală nimănui despre acţiunile şi credinţa lor. Este binecunoscută recenta poveste a copilului unui politician, fugit de acasă şi recuperat cu greu de părinţi. Cazul a fost muşamalizat în mare parte, dar în anumite cercuri se cunoaşte adevărata poveste (de origine satanistă) a aventurii minorului…

Satanismul în România

Divinitatea de rezervaNumărul sataniştilor este destul de dificil de precizat, mai ales că mişcarea capătă pe zi ce trece mai multă trecere în rândul tinerilor. Nu este obligatoriu ca aceştia să participe la ritualurile sataniste, este suficient statutul de membru simpatizant. Simpatizanţii ascultă muzică de o anumită factură, heavy metal, trash, punk, etc, căutând să descopere mesajul ascuns în amalgamul de zgomote sau în textele melodiilor. Nu este obligatoriu să-l găsească. Se îmbracă într-un anumit fel, blugi rupţi, bocanci, impresie de ponosit, tricouri imprimate cu chipuri monstruoase, ori cu însemne hippy care, cu toate că au pătruns în conştiinţa socială ca însemne inofensive, au, unele dintre ele, o semnificaţie satanică. Asta nu înseamnă că toţi rockerii ar fi satanişti sau invers. Dar folosirea frecventă a expresiilor de genul „criminal”, „demenţial”, „bestial”, sau a sintagmelor de genul „a linge pe suflet” sau „a pune în lanţuri” defineşte clar un individ cu orientări (sau măcar simpatii) pentru satanism. Alte semne distinctive purtate de indivizii ce aparţin cultului satanist ar fi:

– Îmbrăcăminte cu Chipul Fiarei şi în mijloc imaginea Marelui Țap. Cunoaşterea semnificaţiei simbolului evidenţiază clar apartenenţa la un grup;
– Jocuri violente în cluburi (partenerii îşi izbesc puternic trupurile în timpul dansului);
– Semne de tăieturi la încheieturile mâinilor (legăminte de sânge) sau semne de înţepături în vene.
Oricum, o parte dintre membrii cultului îşi afişează făţiş apartenenţa atâta timp cât nu au comis fapte antisociale.

Pactul cu diavolul – noviciatul

gilmore-6606-ritual„Maestre vă recunosc drept Dumnezeul meu şi vă promit să vă servesc cu credinţă atâta timp cât voi trăi şi de aceea renunţ la credinţa mea, în Iisus Cristos şi Fecioara Maria şi toţi sfinţii din Cer, şi vă promit că vă voi adora şi vă voi omagia. De trei ori pe zi voi face cel mai mare rău posibil şi îi voi determina şi pe alţii să facă rău. În cazul în care voi dori să mă convertesc îţi voi da trupul meu, sufletul şi viaţa mea, ca ţinând la tine, pe care Ți le voi dărui fără să Ți le cer înapoi”.

Jurământul de mai sus se numeşte Pactul cu Diavolul şi se rosteşte de novici la întrarea în grup. Urmează apoi ritualul de iniţiere, sacrificiul trupesc şi însemnarea cu cuţitul a noului adept. „Sacrificul trupesc” se face prin violarea novicelui de către membrii grupului. Înainte de „sacrificiu” candidatului i se injectează morfină sau i se dă un alt drog. Apoi acesta face legământul de sânge cu ceilalţi membri ai grupării, care constă în scrijelirea unui însemn satanist pe o parte a corpului. Membrii mai vechi ling sângele şi rostesc formula „bine ai venit în sânul întunericului, fiu rătăcit al lui Satan”, apoi se rănesc la rândul lor şi îşi amestecă sângele cu al novicelui. Urmează o orgie sexuală şi în final, un sacrificiu animal său uman, făcut de liderul grupului secondat de novice, dacă iniţierea se face cu ocazia unei sărbători sataniste.

Ceremonialul ritual desfăşurat în grupuri nu este clar definit, rămânând la latitudinea şefului de grup să inventeze noi trepte şi praguri de iniţiere. Se bazează totuşi pe cele unsprezece (zece, plus homosexualitatea, adăugată de Crowley) grade de iniţiere de „inspiraţie” francmasonică, ale lui Lafayete Ron Hubbard fondatorul „Bisericii scientologice”. Membrii grupărilor afirmă că este necesar să „fii dur şi pur, trăind într-o libertate absolută” fără însă a preciza modalităţile de a ajunge la acestea.

Centrul Naţional Al Mişcării Sataniste

304798… s-ar afla la Ploieşti. În general numărul membrilor mişcării este greu de precizat întrucât o parte a membrilor nu-şi recunosc apartenenţa la grup, fiind stabilite reguli conspirative cum ar fi primirea unui „nume” care este folosit numai în relaţiile dintre membrii grupului. Dificultatea este accentuată şi de caracterul neorganizat al unor manifestări, fie ele de grup sau izolate. Totuşi, pe lângă „nucleele” ale căror membri nu pot fi cuantificaţi (Sălaj, Dâmboviţa, Timiş) au fost identificate grupuri de 5-15 membri (Buzău, Ialomiţa, Teleorman) şi au avut loc manifestări de grup ce au reunit 30-40 de persoane (Constanţa, Neamţ, Tulcea), precum şi unele izolate de doar câteva persoane (Covasna, Călăraşi, Vrancea, Galaţi, Harghita, Buzău).

Legăturile între grupări se realizează prin intermediul şefilor acestora, care participă la „întruniri” (conform calendarului, pe care l-am publicat în numărul trecut) şi care transmit „colegilor” noutăţile în materie. Sataniştii din Sălaj au întâlniri dese cu grupurile din Cluj, Bihor, Maramureş pe care le frecventează periodic. Cum spuneam mai sus, Centrul Naţional al misării se află la Ploieşti, iar la Cluj şi Braşov centrele zonale din Transilvania. Cu câtva timp în urmă, s-au identificat şi filiale la Oradea şi Baia Mare.

Modalităţile de atragere a adepţilor s-au bazat şi se realizează în continuare pe exploatarea atitudinilor extravagante şi prin propagandă în special printre tinerii de 15-25 ani, fani ai curentelor Death, Trash, Punk, și chiar Hip-hop. O altă categorie, mai restrânsă, din care se recrutează adepţi ai mişcării sataniste sunt persoanele pasionate de ocultism şi magie neagră. Promovarea dogmelor de tip satanic s-a realizat şi prin tipărirea unor publicaţii şi cărţi care tratează fenomenul: „Magii secolului XX”, „Satanismul din muzica rock”, „Ocultismul”, „666”, „Vineri 13” şi altele.

„Suntem aici, peste tot!”

cos-anniversary-posterArad: În localitatea Ineu funcţionează o organizaţie satanistă întemeiată de un student cu patru ani în urmă. Autori neidentificaţi au profanat în noaptea de 5 spre 6 iunie 1996 zece pietre funerare din cimitirul evreiesc din cartierul Grădişte, înscrisurile ducând la concluzia că acţiunea a fost întreprinsă de un grup satanist.

Argeş: În Câmpulung Muscel s-a constituit în 1996 un grup de zece satanişti cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, majoritatea liceeni conduşi de un (fost) elev al Liceului „Dinicu Golescu”. „Liderul” provenea dintr-o familie destrămată, tatăl său având antecedente penale. După ce în 1997 lider al grupului a devenit „Cătă” (20 ani) ce provenea dintr-o familie de intelectuali, grupul s-a mărit la 20 de membri, cei mai mulţi fiind elevi ai Liceului „Dinicu Golescu”. Acţiunile noului lider poartă amprenta orientărilor imprimate de cercurile sataniste din complexul studenţesc „Regie” Bucureşti cu care „Cătă” întreţinea relaţii strânse. Iniţial membrii grupului se întâlneau la „Clubul Sănătăţii”, iar după ce consumau droguri uşoare şi alcool săvârşeau ritualuri satanice în cimitirul „Flămândă”. Sinuciderea prin intoxicaţie medicamentoasă (sau supradoză?) în martie 1997 a unuia dintre membrii grupării, (Ovidiu Paul Covăi, 22 ani) drept consecinţă a crezului său – a provocat un scandal public, determinând schimbarea locului de adunare. Prin intermediul fiului unui patron de bar, grupul din Muscel a amenajat la demisolul clădirii în care se afla barul un „club pentru rockeri” pe pereţii căruia au lipi afişe şi înscrisuri specifice cultului: Pentagrama, Capul de Mort, Capul de Drac şi Svastica.

Alba: La Alba Iulia au fost identificate mai multe grupări de tineri, îndeosebi elevi, cu preocupări sataniste. S-au remarcat prin violenţă grupările „Răzleţii” din Aiud (desfiinţat în 1994) şi „Recalcitranţii” din Blaj, constituită în 1995.

Bucureşti: În 1994 ia fiinţă mişcarea „ALLZDAM” (All is Damned – totul este blestemat) – formată sub influenţa mişcării de sorginte satanistă „Noua Acropolă”. Întrunirile adepţilor, iniţial într-o discotecă din pasajul Victoria, au luat rapid forma ritualurilor desfăşurate în cimitirele Bellu şi Reînvierea.

O altă grupare, Fraţii Stăpânului, se autorecomandă drept „cult de elită ce respinge credinţa în Christos”. Adepţii acestei lucrări se pregătesc prin rugăciuni, adresate lui Satan, iar misiunea lor este de a preîntâmpina Apocalipsa. Ritualuri se remarcă prin sadism, iar întrunirile au loc într-o „casă de rugăciuni” din Bucureşti.

Una din manifestările sataniste de amploare a avut loc la 24 iunie 1996 la Arenele Romane. La concertul de muzică rock „Old Nick Show” (Concertul Satanei) au participat numeroşi satanişti din Bucureşti şi din ţară cu vârste cuprinse între 15 – 18 ani. La concert au fost remarcaţi „Partizanul” şi „Legionarul”, cel din urmă autointitulându-se liderul punkerilor din Bucureşti.

Bacău: „Biserica lui Satan” are nuclee în oraşele Târgu Ocna şi Oneşti, formate în special din elevi de la Liceul „Costache Negri” şi studenţi. Unul dintre liderii mişcării, Cătălin Gabriel Rusu a fost reţinut de Poliţie în iunie 1997, în Bucureşti, în timp ce se plimba pe stradă cu un craniu şi cu o lumânare aprinsă. A fost internat în spitalul nr. 9 pentru 11 zile.

Botoşani: La Dorohoi în 1994 a fost constituită o organizaţie satanistă de către un student la Iaşi şi un elev de la Liceul Agroindustrial din Şendriceni. Aceştia organizau întâlniri în cimitirul evreiesc sau ortodox, ascultau muzică rock şi se drogau cu aurolac. La Botoşani, sataniştii pretind că gruparea lor „Ucenicii lui Satan” are peste 200 de membri. Grupul foloseşte pentru comunicare coduri secrete iar la primirea în grup se depune jurământul „Moarte lui Cristos”, cu o mână pe un craniu. În cadrul reuniunilor se sacrifică pisici, câini şi păsări.

Bihor: se cunosc trei grupări în municipiul Oradea şi una în Marghita.

Buzău: primele manifestări de gen au apărut în 1995 când două persoane din Cernavodă au „iniţiat” mai mulţi tineri din Buzău în tainele satanismului. Ulterior, „iniţiaţii” şi-au creat propria lor rockotecă într-un bar aflat în centrul oraşului, cunoscut sub numele de „Barul sataniştilor”. Din grupare fac parte şi tineri din Bacău şi Ploieşti. În „arsenalul” lor sunt incluse spray-uri paralizante, lanţuri şi arme albe.

Caraş Severin: Gruparea satanistă din Reşiţa compusă din fete şi băieţi între 12 şi 16 ani utilizează ca semn distinctiv eşarfe albe sau colorate cu inscripţia V.I.T.R.I.O.L. (acronimul expresiei latine atribuite lui Paraclesius „caută în adâncul pământului şi vei găsi piatra ascunsă”). Ei se întâlnesc în cimitire, ritualurile fiind conduse de un mentor înfăşurat în timpul ceremoniei într-o eşarfă albă pe care este scris „Kill The Holly Virgin” (Ucide Sfânta Fecioară). Se consumă droguri şi băuturi alcoolice menite să „înlesnească comuniunea cu spiritele” precum şi cea dintre membrii grupului, care este totală inclusiv în sens fizic.

Botoşani: La Dorohoi în 1994 a fost constituită o organizaţie satanistă de către un student la Iaşi şi un elev de la Liceul Agroindustrial din Şendriceni. Aceştia organizau întâlniri în cimitirul evreiesc sau ortodox, ascultau muzică rock şi se drogau cu aurolac. La Botoşani, sataniştii pretind că gruparea lor „Ucenicii lui Satan” are peste 200 de membri. Grupul foloseşte pentru comunicare coduri secrete iar la primirea în grup se depune jurământul „Moarte lui Cristos”, cu o mână pe un craniu. În cadrul reuniunilor se sacrifică pisici, câini şi păsări.

Bihor. Se cunosc trei grupări în municipiul Oradea şi una în Marghita.

Buzău. Primele manifestări de gen au apărut în 1995 când două persoane din Cernavodă au „iniţiat” mai mulţi tineri din Buzău în tainele satanismului. Ulterior, „iniţiaţii” şi-au creat propria lor rockotecă într-un bar aflat în centrul oraşului, cunoscut sub numele de „Barul sataniştilor”. Din grupare fac parte şi tineri din Bacău şi Ploieşti. În „arsenalul” lor sunt incluse spray-uri paralizante, lanţuri şi arme albe.

Brăila. În 1994 se constituie grupul „Satanis”, fără activităţi sataniste propriu zise.

Caraş Severin: Gruparea satanistă din Reşiţa compusă din fete şi băieţi între 12 şi 16 ani utilizează ca semn distinctiv eşarfe albe sau colorate cu inscripţia V.I.T.R.I.O.L. (acronimul expresiei latine atribuite lui Paraclesius „caută în adâncul pământului şi vei găsi piatra ascunsă”). Ei se întâlnesc în cimitire, ritualurile fiind conduse de un mentor înfăşurat în timpul ceremoniei într-o eşarfă albă pe care este scris „Kill The Holly Virgin” (Ucide Sfânta Fecioară). Se consumă droguri şi băuturi alcoolice menite să „înlesnească comuniunea cu spiritele” precum şi cea dintre membrii grupului, care este totală inclusiv în sens fizic.

Constanţa. Primele grupări au fost înfiinţate de un emisar al „Fraţilor Stăpânului” din Bucureşti. Acesta furniza ţigări cu haşiş elevilor din liceele „Traian” şi „George Călinescu” din Constanţa prin intermediul a doi satanişti locali” „Şacalul” şi „Hiena”. Activităţile sataniştilor din Constanţa au fost mul mai numeroase decât în alte judeţe. La 3 mai 1995, lingă conductele de termoficare de lângă staţia CFR Constanţa a fost găsit cadavrul lui Ionescu Traian, de 41 de ani, alcoolic, ce prezenta o plagă tăiată în regiunea gâtului. Pe faţă şi pe trup cadavrul prezenta zgârieturi în forme neregulate realizate cu un corp ascuţit. Peste cinci zile, la 9 mai, la numai 800 de metri de locul unde a fost găsit cadavrul lui Ionescu Traian, este găsit Marcu Vancea de 50 ani, tot cu gâtul tăiat. Pe trupul acestuia, s-au găsit aceleaşi urme, de această dată distingându-se foarte clar pentagrama satanică. Victimei i s-a furat haina de piele. În urma cercetărilor efectuate, Poliţia i-a identificat şi arestat autorii celor două omoruri. Ei se numesc Horaţiu Pintilie de 21 ani, Tiberiu Pintilie de 18 ani şi Marcu Vancea de 19 ani, din Constanţa, adepţi cultului satanist, iar la percheziţia efectuată la domiciliul acestora, s-au găsit obiecte specifice cultului şi dovada că cele două omoruri au fost săvârşite în cadrul unor ritualuri satanice.

În noaptea de 16 spre 17 mai 1997 s-a prezentat la Poliţia din Constanţa Tudorache Dan Florentin, de 18 ani, care a declarat că şi-a ucis mama. Din cercetările Poliţiei a rezultat că în aceeaşi noapte, în jurul orelor 1, acesta i-a aplicat mamei sale mai multe înţepături cu o furculiţă, apoi a lovit-o cu un casetofon şi un scaun, după care a ştrangulat-o cu un cablu electric. În camera lui Tudorache Dan Florentin au fost găsite însemne sataniste, iar în timpul anchetei acesta a declarat că a premeditat omorul.

La 14 aprilie 1997, în comună Raşova judeţul Constanţa, Costea Cristina, de 16 ani, elevă la Grupul şcolar „Atomo-Electric” din Cernavodă s-a sinucis ingerând o substanţă toxică. Aceasta avea destul de des discuţii cu părinţii, aceştia nefiind de acord că fata făcea parte dintr-o grupare satanistă.

Altă sinucidere, la Tulcea. Costel Grecea de 17 ani, fost elev al Liceului de Construcţii din localitate, s-a spânzurat la 16 ianuarie 1996. Din cercetările Poliţiei din Tulcea a rezultat că Grecea Costel, care îşi manifestase convingerile sataniste începând din 1995, a atras-o în grup şi pe prietena să V.N., de 16 ani, elevă. Au hotărât să se sinucidă împreună ca sacrificiu suprem adus lui Satan. Pentru asta, au închiriat o cameră la un hotel din Tulcea şi au trecut la săvârşirea ritualului ce avea ca punct final actul suicid. Dar, din cauza greutăţii corpului, cordonul de pânză folosit de V.N. s-a desfăcut. Ea a încercat din nou să se sinucidă tăindu-şi venele, dar şi această tentativă a eşuat, datorită stării psihice a acesteia.

Covasna. În judeţul Covasna există mai multe persoane cu preocupări sataniste. Printre aceştia, se numără elevi ai Liceului Economic, ai Grupului şcolar „Perspektiva”, cântăreţi de muzică rock (Sfântu Gheorghe). În ziua de 1 mai a fiecărui an, sataniştii se întâlnesc la peştera Almaşului din judeţul Harghita aflată la 20 km de oraşul Baraolt şi sărbătoresc „Ziua Focului”.

Cluj. Profanarea unui număr de 82 de morminte din cimitirul Mănăştur-Zorilor din noaptea de 10 spre 11 mai 1997 poartă semnele ritualurilor sataniste. Tot la Cluj, a fost înfiinţată o „filială metafizică” a sectei „Fiii lui Lucifer” al cărei guru era Owen Smith, cetăţean american „venit în România pentru a face lumină”.

La festivalul de muzică rock, organizat în zilele de 19-20 iunie 1997 în municipiul Dej, de Alexandru Filip liderul formaţiei pop-rock „Sunet Transilvan”, au participat formaţiile „Eternal Morning” din Vaslui, „Funeral Ceremony” din Dej şi „GOD”. În repertoriul abordat, vestimentaţia precum şi evoluţiile scenice ale trupelor amintite se regăseşte întreaga simbolistică satanistă. Fanii acestora au încercat să-şi copieze idolii.

Dâmboviţa. Primul grup format din 30 de tineri a apărut în anul 1995 la Târgovişte, întâlnirile membrilor realizându-se în parcul Chindia. „Ideologul” grupului era un student, cunoscut sub numele de „Anonimus”. Sataniştii din Târgovişte aveau ca locuri de întâlnire barurile „LM” şi „Fiord”.

În oraşul Pucioasa, un grup de rockeri satanişti se întâlneau la restaurantele „Parc” şi „Debarcader”. Liderul grupului este poreclit „Pufu” iar membrii grupului poartă medalioane cu simboluri naziste şi folosesc salutul nazist când se întâlnesc.

Dolj. La Craiova s-a format un grup de elevi şi studenţi grupat sub denumirea „Sataniştii” care îşi declarau apartenenţa „Bisericii lui Stan”. Locul de întâlnire al acestora era barul din parcul de lângă magazinul Mercur, vizavi de sediu Prefecturii.

Galaţi. În cursul anului 1966 se constituie un grup de satanişti sub denumirea „Cavalerii iadului”. Sub influenţa „Galaxienilor” din Kiev, un grup de maici de la Mănăstirea Vladimireşti se închină la „Spiritul lui Opal”.

Gorj. La târgu Jiu a activat o grupare satanistă sub denumirea de „Wehrmacht” căreia îi este atribuită profanarea cu simboluri satanice a Coloanei lui Brâncuşi. În Țicleni, a activat o grupare compusă din cincisprezece tineri cu vârste între 14 şi 20 de ani care avea ca scop „organizarea unui sistem de viaţă satanist”.

Iaşi. În rândul studenţilor de la Universitatea ieşeană există o puternică grupare satanistă cu legături în toată ţara. Primul nucleu satanist, intitulat „Frăţia” s-a constituit în 1994 incluzând în mare parte elevi cu vârsta cuprinsă între 13 şi 19 ani. Aceştia se adunau în catacombele complexului arheologic din zona Cina, unde, pe fondul consumului de alcool şi marijuana săvârşeau ritualuri sataniste şi orgii sexuale de grup. În cursul anului 1995, ca lider al staniştilor ieşeni a fost acceptat un cetăţean canadian cunoscut sub pseudonimul „Isidor”, care îi aduna pe tineri la fiecare sfârşit de săptămână în cimitirul Eternitatea. „Petrecerea” începea cu alcool şi droguri apoi se trecea la săvârşirea ritualului şi orgii sexuale în grup. Nu a lipsit nici profanarea de morminte. În cadrul grupului, fiecare membru primea o poreclă şi un număr (de exemplu EAST 17), depunea jurământul satanist, îşi cresta braţele cu lama iar sângele colectat era consumat de ceilalţi membri ai grupului. Majoritatea membrilor grupului frecventau „punkoteca” barului „Timiş” unde consumau alcool amestecat cu diazepam şi alte substanţe halucinogene.

Ilfov. La Brăneşti a activat grupul denumit „Îngerul Morţii”.

Harghita. În fiecare dintre cele şase licee ale oraşului Odorheiul Secuiesc există grupări de câte 10 – 15 persoane care formează nuclee de „novici”, conduse de un şef. Liderul unei asemenea grupări este „Peţi” care şi-a axat preocupările pe „satanizarea”tinerilor” încercând să legalizeze activitatea sub acoperirea unui club de muzică. Violenţa din mediul satanist a culminat cu un suicid, în spiritul sloganului „cel ce se sinucide devine sluga lui Satan, ceea ce înseamnă perfecţiunea”. Denes Mathe (elev) după ce a avut prima tentativă de sinucidere în septembrie 1996, s-a sinucis la sfârşitul lunii ianuarie 1997, ultimul mesaj al acestuia fiind „Ne întâlnim în iad!”. La Odorheiul Secuiesc sataniştii se întâlneau la barul „Siculus” iar la Miercurea Ciuc în barul „Tâlos”. În Ghiorgieni, iniţierile ezoterice erau organizate în localul „Bradul de Argint”.

Hunedoara. Gruparea „Bisericii lui Satan” din Simeria a devastat în 1994 o parte a cimitirului ortodox, distrugând cruci şi monumente funerare pe care le-au mânjit cu sânge animal.

Mureş. În municipiul Târgu Mureş fiinţează grupuri de rockeri satanişti încă înainte de 1989. Cea mai importantă grupare este „Fiii Satanei” formată exclusiv din tineri de naţionalitate maghiară. Printre membrii grupării au fost identificaţi elevi de la liceul „Unirea” din localitate. Rockerii se întâlneau la barul „Dery” provocând scandaluri cu ceilalţi tineri. În cadrul ceremoniilor practică sacrificii animale.

Neamţ. Fenomenul satanist a fost semnalat în trei licee din oraşul Piatra Neamţ: „Calistrat Hogaş”, „Petru Rareş” şi „Liceul de Artă”, lider al mişcării fiind un solist de muzică rock. În perioada 2-4 iunie 1995 sataniştii din judeţ constituiţi în asociaţia de tineret „Fun Rock” au organizat o manifestaţie în piaţa Ştefan cel Mare sub acoperirea acţiunii „Ecomont ’95”. Cu acest prilej, liderul acestora i-a incitat la violenţă, acţiunea finalizându-se cu acte de vandalism în cimitirul „Eternitatea”. Şeful sataniştilor din Patra Neamţ, cunoscut de poliţie pentru comportamentul său violent, susţine că ar avea puteri paranormale. El a participat la un curs organizat de o grupare satanistă din Ungaria în 1995.

Deşi satanismul a pătruns cu ani în urmă pe filiera „Universităţii Elba”, unii dintre membrii grupării sataniste intenţionează să adere la organizaţia „Fraţii Stăpânului” din Bucureşti. Printre aceştia se află tineri neintegraţi social sau intraţi în conflict cu factorii educaţionali. Unul dintre ei, susţine că un satanist are dreptul de a lua viaţa unei persoane dacă „simte” că într-o viaţă anterioară a fost părintele acesteia.

Satu Mare. Un grup de elevi de la Liceul Doamna Ghica se aduna în timpul nopţii în incinta unui imobil aparţinând comunităţii evreieşti unde disecau broaşte la lumina lumânărilor cu scopul de a obţine „puteri supranaturale de la Lucifer”. Unul dintre membrii grupului se supără atât de tare pe profesorii de la liceu care „îl asupreau”, încât într-o noapte dă foc cataloagelor.

Sălaj. Două grupări sataniste au activat în oraşele Zalău şi Jibou. Tineri de 15-20 ani din aceste oraşe, fani ai muzicii rock, poartă drept semne de identificare a grupului de apartenenţă crucifixuri întoarse cu semnul „666”, vestimentaţie de culoare neagră şi geci de piele cu semnul „cap de mort”.

Sibiu. În anul 1994 a fost înfiinţată la Sibiu o grupare satanistă al cărei lider poreclit „Priest” (Preotul) a participat la profanarea mormintelor din criptă Bisericii Ursulinelor (romano-catolică) fapt pentru care s-a ales cu o pedeapsă de 9 luni la locul de muncă. În localitatea Ocna Sibiului un grup de elevi au profanat în noapte de 22 spre 23 martie 1997 monumente funerare atât din cimitirul ortodox cât şi din cel reformat.

Teleorman. În oraşele Alexandria, Turnu Măgurele, Zimnicea şi în comunele Buzescu şi Orbeasca s-au constituit grupuri de tineri care au adoptat practici şi simboluri specifice „Bisericii lui Satan”. Grupurile sunt bine structurate şi au locuri de întâlnire bine stabilite.

Timiş. În anul 1994 a apărut şi s-a extins rapid mişcarea „Deaderilor”. Iniţial grupul de cincizeci de tineri se întrunea într-o pădure unde se făceau orgii sexuale şi sacrificii de animale. În timp au câştigat audienţă, sediul lor fiind rockoteca „Subway” din Timişoara. Începând din 1995, aceştia au un lăcaş de cult propriu pe strada Revoluţiei, unde predicator este Dan Lasaskevici. Grupurile de satanişti se întâlnesc

La „Blues Club-Crossroad” unde consumă alcool şi droguri uşoare, apoi se duc la cimitir unde sacrifică animale sau practică sexul în grup.

Tulcea. Mişcarea „Satanistă” din Tulcea a apărut ca urmare a acţiunilor desfăşurate de „deaderii” timişoreni aflaţi pe litoral în anul 1994. În oraş activează trei grupări sataniste formate de elevi ai liceului Economic, Naval şi Şcoala Normală. În cadrul ritualurilor aceştia practică frecvent sacrificiile de animale.

În noaptea de 8 spre 9 martie sataniştii tulceni au profanat cimitirul din localitatea Parcheş, iar în noaptea de 2 spre 3 mai a aceluiaşi an cimitirul din comuna Sarichioi.

Vaslui. Simboluri ale sataniştilor au fost desenate pe unele monumente din oraşul Vaslui.

Vrancea. În comună Vidra, un grup de tineri şi-au declarat aderenţa al „Biserica lui Satan”. Iniţiatorul grupului era fiul unui inginer care a locuit o perioadă în Bucureşti. Membrii grupului se întâlnesc în cimitir pentru aşa zise „şedinţe de spiritism”.

Articolul l-am scris în urmă cu 12 ani, pe baza documentaţiei puse la dispoziţie de Inspectoratul General al Poliţiei, Direcţia Poliţiei Judiciare. Anumite pasaje și declarații le-am copiat ad literram. L-am completat apoi, pe masura ce trecea vremea cu date culese de pe net.

Opinii

Am stat de vorbă cu vreo câţiva adepţi ai cultului. Toţi au acceptat să se spovedească, cu condiţia să nu le fac public numele ci doar porecla (aleasă atunci sau probabil avută).

Opiniile de mai jos aparţin unor oameni care trăiesc printre noi. Au fost culese în urma cu câteva luni. Cum vă spuneam la începutul serialului, fiecare este liber să creadă în ce sau în cine vrea. Fiecare este liber să adere la orice cult, indiferent de orientare. Probabil, în scurt timp, Biserica lui Satan va fi recunoscută oficial şi în România. Dar oricare ar fi cultul, orientarea sau religia, un singur lucru este periculos: fanatismul. Iar fanaticii, oricare ar fi ei, ucid…

tumblr_inline_o32noug7jr1r3n9tn_540Iago, 17 ani elev al Liceului I.L. Caragiale (Bucureşti): „Am intrat în grup acum doi ani. La început din curiozitate, apoi, după ce am priceput mai bine concepţiile acestei religii am aderat din tot sufletul. A fi discipolul lui Satan este un lucru înălţător. Nu ştiu de ce Biserica Ortodoxă sau cea catolică nu înţeleg că noi ne închinăm tot unui fiu al lui Dumnezeu, cel pe care acesta l-a alungat din Rai. În viaţă dacă faci bine, primeşti întotdeauna rău, ca în proverbul acela cu facerea de bine. Eu n-am mai făcut de multă vreme bine nimănui şi am avut numai realizări. Ultima, şi aş spune destul de importantă, tata mi-a cumpărat o maşină. Până acum o mai foloseam pe a lui, fără permis, dar de acum înainte am carul meu. Cum învăţ? Destul de bine. Îngerul Negru veghează asupra mea.”

(N.a.: Liceul Caragiale din Bucuresti, este de mai multi ani, pe primul loc in “topul” consumatorilor de droguri)

Pixxy, 16 ani, elevă, Liceul Jean Monnet București. E mişto. Mă îmbrac cool, fac băieţii rost de trenţe de dincolo la nişte preţuri de-ţi crapă capu’. Am dat pe-o geacă de piele cu Capu’ de Țap doar două milioane şi o oră de sex oral, care nu se pune. Ne întâlnim, ascultăm muzică, mai tragem o pipă, o punem din când în când. Sunt unele care zic nu, nu le obligă nimeni, dar mie îmi place. N-am sacrificat nimic, dar o cruce două, tot am întors pe dos.

Ureche, 17 ani, elev Liceul Tonitza: Îmi fac singur desenele care mă interesează. Mai greu e cu bijuteriile. Un set de inele ca astea (capete de mort, pentagrama, steaua lui David, n.r.) costă destul de mult. Mi le-a adus cineva din State. Din când în când, mă droghez cu gaşca şi atunci totul e altfel. Tu te-ai drogat vreodată? Încearcă, n-o să regreţi. Sigur, costă o „marfă” de calitate, dat ai mei au o afacere care merge şi nu mă plâng. Nu suport pisicile, le-aş omorî pe toate fără nici un ritual. Ultima a fost o pisică neagră pe care am tăiat-o cu mâna mea şi i-am băut sângele, de sărbători.

Nana, 16 ani, Colegiul National Mihai Eminescu, Constanţa. Am citit şi eu ce aţi scris voi acolo. Tâmpenii, numai tâmpenii. Eu n-am auzit că cineva din grupul nostru să fi tăiat gâtul la vreun boschetar şi fac parte din grup de când aveam 12 ani, cu sora mea. Ce dacă ascultam muzică în cimitir, deranjează pe cineva? Morţii oricum n-aud, iar celorlalţi le e frică să vină noaptea acolo.

Sfântul Francisc, student, Bucureşti. „Sunt în Biserica lui Satan de aproape 4 ani, mai bine zis de când eram în liceu. Am văzut multe, nu vreau să vorbesc despre ele cu cineva din afara cultului. Voi, creştinii de rând, ortodocșii, habar n-aveţi că mai există şi altceva decât religia voastră. Deschideţi bine ochii, pentru că va veni ziua în care veţi veni la noi şi ne veţi implora în genunchi să vă primim în rândurile noastre, dar va fi prea târziu. Ceea ce numiţi voi păcate, nu sunt altceva decât fapte bune, care vi se vor întoarce înzecit. Dă-mi un singur exemplu din Biblia voastră în care să nu fie vorba de incest. Dă-mi un singur exemplu de toleranţă. Vorbesc de adevărata Biblie, Vechiul Testament. Cel Nou a fost scris pentru săracii cu duhul, ce urmau să se prosterneze în faţa unei manipulări politice. Nu-mi mai vorbi de adevărurile biblice, le ştiu. Ca să combaţi o doctrină trebuie să o cunoşti. Satanismul nu este o mişcare, este o religie, singura adevărată, iar intoleranţa a fost ridicată la rang de religie nu de satanişti ci de creştini. Sacrificii există în toate religiile, mielul pe care îl mâncaţi cu atâta poftă de Paşti nu este un sacrificiu inutil, adus unui zeu inexistent? Nu uita: Va veni Ziua. Curînd.”

Paradă ieftină, laude aiurea sau adevăruri spuse de adolescenţi ce abia îşi încep viaţa? Nu ştiu şi sincer, nu mai interesează. De aici înainte, părinţii, şcoala, SRI-ul şi Poliţia au treabă. Mult mai multă treabă. Exacerbarea fenomenului satanist apare ca o contrapondere a fenomenului religios, atât de prezent în viaţa noastră cotidiană. Popii ortodocşi umblă din casă în casa, sub diverse pretexte religioase. Martorii lui Iehova la fel. Și mulţi alţii, care propovăduiesc „adevărata credinţă”. De ce n-ar apărea (dacă cumva n-au apărut deja) Martorii lui Satan sau ai lui Lucifer? Oamenii sunt construiţi în aşa fel încât să creadă în “ceva”. Cei ce nu “cred” sunt scoşi într-un fel sau altul în afara “normalităţii” creştine, penticostale, baptiste, yehoviste sau sataniste. Aşa şi? Ateii rămân atei!

Ce oameni! Să rataţi voi VALUL? Să nu vă iluminaţi? Să nu treceţi în a cincea dimensiune? Nu-i nimic, vineri 30, vine APOCALIPSA! Intre timp, vine Iisus. S-a hotărât! Biserica e cu noi!

Toată lumea a făcut mişto de bietul val, cum că ba nu l-au văzut, ba că unii au fost la serviciu, ba stai să vezi că n-a ajuns în Italia, că de ce nu vine şi el normal, de la est la vest şi o ia invers şi alte prostii d-astea. Lume necredincioasă frate, lume rea, care nu dă doi bani pe ce spun ezotericii! O să vă pară rău atunci când tanti Tanţa, care până acum vă ghicea în cafea, vă va spune viitorul, trecutul (ca prezentu-l vedeţi) fără cafele, fără bobi şi fără (Doamne fereşte!) programul de computer. Pe ea a prins-o iluminarea, pe voi nu!
Dar, dacă nu credeţi în ezoterici, în ceva tot trebuie să credeţi. În ce zice Biblia, cartea cărţilor şi religia, ştiutoarea ştiutorilor. Evanghelia după Matei, capitolul 24:29, spune: „Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai dă lumină ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui “. Iar în Evanghelia după Luca, 21:25-26, stă scris: „Şi vor fi semne în Soare, în Lună şi în stele, iar pe Pământ spaimă întru neamuri şi nedumerire din pricina vuietului mării şi al valurilor. Iar oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina “.

La Matei se zguduie, la Luca se clatină. Nimeni nu vede că e copy/paste. Nici nu trebuie să vadă, trebuie doar să creadă, nu să şi cerceteze. Feisbucul e plin de strigăte deznădăjduite, de chemări la pocăință, de credincioşi care pupa tot ce le iese în cale, de la poza lui Arsenie Boca la oasele de prin cutiuţele de argint, meşteşugit făcute şi scump plătite din “donaţiile oamenilor de bine”. Nu exista biserica să n-aibă măcar o icoană făcătoare de minuni, una plângăcioasă sau un os sfânt.

Vine Luna Neagră! „Aceste semne ne transmit că Iisus vine curând. Ne apropiem de sfârşitul lumii şi sfârşitul vieţii pe Pământ, pentru toate fiinţele umane. În fiecare zi, trebuie să ne apropiem de salvatorul nostru Isus Hristos. Căci nimeni nu poate scăpa de ceea ce urmează să se întâmple pe Pământ “, a scris pe Facebook un adept al teoriei conspiraţiei. „Domnul va face Luna roşie ca sângele, iar apoi neagră. Vă sună cunoscut? “, a scris un altul. (Aici am citat din adevărul.ro) Păcătoşilor, pocăiţi-vă! Puneţi-vă cenuşa în cap, ungeţi-vă trupul cu ulei de măsline, spălaţi-vă dracului pe picioare şi luaţi-o încet, încet, către biserică. Acolo vă aşteaptă un nene foarte serios, îmbrăcat în negru, cu un pic de barbă (sau fără, dar acum barba e în trend), care vă va spune că lumea e plină de păcătoși, (cei de față nu se pun), iar Dumnezeu e mare şi puternic şi-i va pedepsi pe cei ce au greşit (cei de față nu intră în calcul).

Până şi bietul Radu Banciu (chelul ăla de la B1, care în fiecare seară dă lecţii de geografie, istorie, fotbal politic şi de mortul zilei) s-a speriat îngrozitor de luna asta neagră, de apocalipsa şi şi-a luat la revedere de la telespectatorii lui, dar n-a avut încotro, contractul e contract şi a spus că va rezista pe metereze până va rămâne singur, singurel pe Calea Victoriei. Săracu’…

Tot din adevărul.ro, care la rândul lui citează express.co.uk, copiez şi eu: Vineri, 30 septembrie a.c., va avea loc fenomenul „Luna Neagră “pe care mulţi îl asociază cu venirea Apocalipsei. Spectaculosul fenomen se produce atunci când partea iluminată a Lunii este prinsă în umbra Pământului, ceea ce o face imposibil de văzut. Fenomenul se întâmplă aproximativ la fiecare 32 de luni, dar de data aceasta are o semnificaţie deosebită datorită altor activităţi din univers, ce vor avea loc în această lună. Prima zi a lunii septembrie a adus cu ea un „inel de foc “, o eclipsă de soare, Luna aliniindu-se cu Pământul şi Soarele deasupra Africii, strălucitorul astru fiind făcut să pară întunecat. Acest lucru, adăugat fenomenului „Luna Neagră “, îi face pe mulţi să se teamă de ce este mai rău… Au ăştia un limbaj… „strălucitorul astru”, „alte activităţi din univers”… Parcă au tradus cu Google translate din swahili. Sau scrie unul pentru care limba de lemn e o delicatesă!

Concluzie: Dacă rataţi apocalipsa de vineri, e naşpa rău de tot! Măcar pregătiţi-vă temeinic, faceţi şi voi un grătar, o ciorbă de burtă, o ieşire la iarba (cât mai e) verde. Că dacă nu, o să vă pară rău. Aşa cam v-a părut rău că nu v-a lovit valul şi nu v-a luat calul.

Apropo, să nu uit: dacă pierdeţi şi acest sfârşit al lumii, ceea ce nu pot să cred, mai vine unul pe 11 octombrie, unul pe 26 şi altul pe 21 decembrie. S-auzim de bine!

Săptămâna în care pleacă actorii

Ieri dimineaţă a plecat Gyuri. Azi dimineaţă a plecat şi Papaiani. Mâine cine pleacă? Ăştia doi, au plecat dis de dimineaţa, s-o ia de la capăt. Unde? Habar n-am, dacă ar fi să ne luăm după ce spun popii şi religia, undeva la iarbă verde. După alţii, în locul în care sufletele îşi găsesc odihna. După greci, se duc în împărăţia lui Hades, unde Persephone îi pune să facă ce-au făcut toată viaţa. Asta după ce luntraşul Charon îi trece Styxul pentru câţiva bănuţi şi-i păzeşte de Cerber. D-aia mortul trebuie să aibă bani în buzunare, sau să arunce viii cu bani pe la răscruci, să aibă ţigănuşii şi babele ce aduna. Realitatea însă, e ceva mai crudă: Îi plimba prin oraş cu maşina neagră, confortabilă, îl arata mulţumii “ia uitaţi-vă ce mort frumos aven noi!” apoi îi depun într-o capelă, cu flori la cap şi bani pe ochi. Monezile de 50 de bani par a fi cele mai bune pentru asta. La capelă, vin unii şi alţii, nu să-I plângă pe cel mort, ci să-şi plângă de propria milă, speriaţi de inevitabilul ce va veni. De complezenţă aduc câteva flori, întotdeauna cu soţ, dar dacă-i întrebi de ce cu soţ, habar n-au. Sau răspund “aşa e bine”. Florile se aduceau morţilor ca să mascheze mirosul, aşa cum se proceda şi cu miresele. Acum morţii nu mai put, n-au când să intre în putrefacţie şi, în plus, băieţii de la “pregătire” îi îmbălsămează să “țină” câteva zile bune. Apoi apare un popă, sau mai mulţi care-şi ţin spectacolul, întotdeauna acelaşi, scos pe nas în silă de parcă n-ar fi plătiţi pentru ce fac. Şi încă plătiţi bine de tot. Pentru câteva clipe, oamenii uită de mort, se uita la show-ul popii şi-şi fac cruci a “ucigă-l toaca”. (Asta cu toaca vine din vechime, de când oamenii credeau că toaca alunga dracii din şi de lângă biserică. Aiurea, toaca îi chema pe călugări să-şi spună poezia de seară sau de dimineață, să se spele frumos pe mâini şi vina la masă). După ce popa şi-a terminat spectacolul, mortul e scos din capela şi dus la groapă. Popa mai ţine un speech şi-l coboară pe bietul mort la întuneric. În momentul ăla e clar pentru toţi că s-a dus dracului garanţia, gata, ăla e mort definitiv, nu se mai întoarce decât în vise.  Babele îşi plâng iar de milă, moşii lăcrimează pe furiş, gândindu-se la cheful de după şi căutându-se prin buzunare după Triferment (dacă, Doamne fereşte, l-am uitat acasă?!?). Pentru că dacă n-ai Colebil şi Triferment nu poţi mânca prea mult la pomană. Şi cu asta basta, popa şi-a terminat tirada, baga la final un “Dumnezeu să-l odihnească” de parcă ăla cu barbă, altă treabă n-ar avea decât să-i facă patul mortului cu pricina. Cam asta e tot, de atunci încolo e mai greu de urmărit evoluţia celui băgat six fit under. Rămân ceilalţi, viii, care încep goana după “ajutorul de înmormântare” după ultima pensie şi alte fleacuri care-i ţin în activitate.

Aşa că, actori sau muritori de rând, odată şi odată ajungem să fim purtaţi pe braţe (mai nou cu un cărucior d-ăla ca la ambulanţă) şi băgat la doi metri sub scoarță, într-un loc concesionat pe douazeci și cinci de ani. Cât despre odihna veșnică în pace, nu durează prea mult. După șapte ani, oricum te deranjează rudele pentru reambalare, repoziţionare şi parastas. C-aşa-i la noi.

 

A murit Gyuri Pascu

Azi dimineaţă a apărut o ştire:

Ioan Gyuri Pascu a murit în locuinţa fostei sale soţii, din cartierul bucureştean 23 august. Actorul suferea de diabet. La ora 4 dimineaţa i s-a făcut rău, iar soţia a sunat la ambulanţă. Medicii au încercat să îl resusciteze timp de 45 de minute, însă fără rezultat. Trupul neînsufleţit al lui Ioan Gyuri Pascu a fost preluat de legişti, care vor stabili cauza decesului.

N-am fost prieten cu Ioan Gyuri Pascu. Ne cunoşteam demult, de când am făcut matinal la 7 ABC, ne-am intersectat de câteva ori şi am băut niște cafele împreună. Pe urmă ne-am întâlnit doar întâmplător. Ce faci? Trăiesc, spre disperarea unora. În rest? În rest… cum ştii. Îmbătrânesc, ca şi tine. Bine pa! Pa! Da, e adevărat, îmbătrânim, încet dar sigur, iremediabil. Când pleacă unul din generaţia mea, mă apuca toţi dracii. Televiziunile îi face pe „repede înainte” un necrolog în imagini, cu secvenţe din spectacole, cu rânjete şi aplauze. Cam atât. Peste câteva zile, va fi uitat. Nici măcar nu-l au pregătit, cum îl au la bătrânii actori. Necrologul lui Radu Beligan a stat vreo cinci ani în arhivele televiziunilor, în stând by. Din când în când, mai adăugau câte ceva. Montajul final a fost făcut în ziua morţii. Pentru Gyuri s-au apucat să caute azi dimineaţă. Va fi scurt, doar aşa, în trecere, pentru că mult mai important e Johannis, Ciolos şi toată pleiada de no name-uri care apar politic la tv.

Ce poţi să spui în asemenea momente? Că-ţi pare rău, că era aşa şi pe dincolo, că a fost într-un fel, că… bla, bla, bla. N-ajută la nimic, nici pe el, nici familia, nici arta, nimic. A plecat, e bun plecat…

Bine, pa! Pa…

CUM AM DEVENIT ATEU

Aveam vreo zece ani. Tocmai aflasem că nu există Moş Crăciun şi mi-era o ciudă… Am trecut peste asta, raţional, după ce bunicu-meu m-a “prelucrat” cum e cu darurile și poveştile. Dar, îmi rămăsese Dumnezeu. În fiecare seară, spuneam Tatăl Nostru şi Înger, îngeraşul meu, din convingere şi pentru că aşa mă învăţase bunica. Credeam că există acolo undeva, Cineva care stă cu ochii pe mine şi are grijă să nu mi se întâmple ceva rău.

Până într-o zi. Când s-a îmbolnăvit cea mai bună prietenă a mea, colega mea de bancă. Împărţeam mărul şi sanvişurile, o mai tragem de cozi, dar ţineam la ea. Într-o zi n-a mai venit la şcoală. Nici a doua, nici a treia zi. Era o fata veselă şi ne făcea să râdem cu strâmbăturile ei. Furăm caise împreună, struguri, iar toamna târziu după ce dădea bruma, căutam porumbe pe dealurile Dârjovului. Nici a patra zi n-a venit la şcoală. Eram vecini, m-am dus acasă la ea acasă şi am dat de bunică-sa, care mi-a spus că e foarte bolnavă şi e la spital, ca are encefalită şi că ea se roagă lui Dumnezeu să se facă bine. Am plecat acasă. Am ajuns şi am întrebat-o pe bunica mea dacă rugăciunile ajută pe cineva să se facă bine. Ea mi-a răspuns că da, o rugăciune sinceră şi spusă din suflet ajuta. Din după amiaza aia, am început să mă rog… În genunchi, în faţa icoanei cu candela aprinsă. I-am povestit lui Dumnezeu despre ea, cum ne jucăm, cum furăm caise, cum mâncăm împreună şi l-am rugat să ne ierte şi s-o facă bine… Noaptea târziu, a venit bunica şi m-a găsit tot în genunchi. S-a aşezat lângă mine şi m-a întrebat ce fac. I-am spus că mă rog pentru sănătatea prietenei mele. M-a lăsat în pace, dar i-am văzut în colţul ochiului o lacrimă. “De ce plângi?” am întrebat-o. “Lasă…” mi-a răspuns. M-am rugat în continuare, cât puteam eu de fierbinte şi sincer şi i-am mai povestit lui Dumnezeu, până dimineaţa…

A doua zi, la şcoală, învăţătoarea ne-a întâmpinat tristă. După ce s-a terminat foiala de rigoare, ne-a spus cu voce gâtuită de emoţie: “Copii, a murit colega voastră… Dumnezeu s-o ierte…” Atunci m-a apucat revolta. De ce? Cu ce a greşit un copil ca să plece aşa de devreme? Ce a făcut? A furat nişte caise? A şoptit? Unde e Dumnezeul căruia m-am rugat o noapte întreagă? Nu m-a auzit? Bunica spunea că Dumnezeu aude tot! Aude? Am plâns de furie, de ciudă, pentru El, Marele, Atotputernicul ignorase, cu bună ştiinţă, de două ori, dorinţa unui copil…

Seara nu mi-am mai făcut rugăciunile, nici măcar în gând. Nu m-a pedepsit nimeni. A doua zi, am întrebat-o pe mama daca Dumnezeu există. Mi-a răspuns evaziv, aşa cum îmi răspunsese şi despre Moş Crăciun. Bunica la fel. Tata în schimb a fost mai concret: “Termina mă cu prostiile şi du-te la şcoală!” Atunci am luat hotărârea cea mare: pentru mine, nu există dumnezeu! Nu merită să crezi în ceva care nu se vede, nu te ajută şi nu te băga în seamă. Cu mintea mea de copil, aşa am văzut lucrurile.

Confirmarea totală a venit mai târziu, când am descoperit CĂRȚILE, care n-aveau nicio legătură cu Tatăl Nostru sau cu Înger, îngeraşul meu…

 

Turcu’ frate cu romanu’. Adică cu Ponta

Cacofonia din titlu este intenţionată. Nu m-am putut abţine să nu asociez (măcar un pic!).
Citesc pe facebook următorul mesaj:

„Tot ce se întâmplă la doi paşi spre est e neimportant. Vocile lor nu se aud niciodată, despre morţii lor se vorbeşte rar şi doar în numere. Steagul Turciei nu răsare în news feed, nu se păstrează momente de reculegere, nu se varsă lacrimi de crocodil în emisiuni, pe internet, la coadă la supermarket. Ironic e România aparţine cultural Orientului, nu Occidentului, că este esenţial estică, oricât s-ar chinui să se vopsească în culorile vestului. Şi să-i plângi mai mult pe francezi decât pe turci e ca şi cum te-ai gândi mai mult la vecinul de vis-a-vis decât la frate-tu.”

N-are importanţă cui aparţine, dacă cel (sau cea) care l-a scris are ceva pentru poporul lui Erdogan sau pur şi simplu o face din spirit de fronda. Dar… După ce se întâmplă acum în Turcia, cred că lacrimile pentru ei sunt absolut aiurea. Steagul Turciei apare în news feed mai des decât îţi imaginezi. Iar România n-a aparţinut niciodată cultural Orientului, dintotdeauna s-a situat la „porţile Orientului” şi pentru asta a avut mult de suferit. Iar sintagma „turcul frate cu romanul” transcende bunului simţ.

s604x0_Victor_Ponta_si_Recep_Tayyip_ErdoganSingurul care nu ştie cum să se dezică mai repede de frăţia turcească e Victor Ponta. Până mai ieri, era „consilierul lui Erdogan” azi i-a trecut subit. Nu comentează situaţia din Turcia, nici usturoi n-a mâncat, nici vinete cu chebab. Trecem peste, chiar nu merită.

Despre situaţia din Europa se poate vorbi, iar comentatorii politici de la toate posturile tv o tot fac. Dacă Turcia se aliază cu Rusia şi China se alege praful. Dacă Erdogan continua să aresteze şi să distrugă presa liberă şi intelectualitatea din Turcia nu-i va fi prea bine şi probabil va avea soarta lui Saddam Hussein (vezi foto). Saddam Dacă americanii se retrag din Turcia, vor da buzna la noi, la Kogălniceanu şi la Deveselu. Dacă Turcia va colabora făţiş cu ISIS să te ţii! În Germania trăiesc peste trei milioane de turci, ajunşi deja la a doua generaţie. În Franţa doar vreo trei sute de mii. Francezii s-au cam războit cu turcii, între 1920 – 1921 şi de atunci s-au cam uitat cruciş unii la alţii. În România trăiesc vreo patruzeci de mii de turci, mai mult de jumătate în Dobrogea. Sunt turci doar după religie, în rest romani de sute de ani.

În Bucureşti mai puţin de trei mii, oameni de afaceri, cu familie, copii. Dintre ăştia, câţiva au început să ţipe că jurnalişti români au fost în Turcia pe banii lor. Posibil, exista destui da-l de catindatul la primăria capitalei, cum cine? Dom colonel Turcescu, care a pus botu’ la shaorma. Şi ce, acum trebuie să-l pupe în cur pe Erdogan? Ce e aia trebuie?

Oricum treaba se împute, o mai spun odată, iar dacă îi apuca dracii pe toţi, noi vom cădea ca de obicei la mijloc. Şi n-aş vrea să aud în staţia de metrou Unirii Allahu Akbar! Că atunci steagul romanesc va fi sigur în news feed şi nu va fi bine deloc…

Cretinismul fundamentalist a ucis din nou!

nisa6Aseară la Nisa, 84 de oameni, între care mai mulţi copii, au murit şi mai mult de 150 au fost răniţi, (clik pentru imagini video de la fața locului) într-un atac chiar de Ziua Naţională a Franţei. Oamenii erau adunaţi pe Promenade D’anglais pentru a urmări focurile de artificii. Autorul atacului a fost ucis de poliţişti. El se numea Mohamed Lahouaiej Bouhlel şi era un franco-tunisian în vârstă de 31 de ani. MAE de la Bucureşti a confirmat că printre răniţi se afla şi doi romani, unul în stare destul de gravă.

Nisa 1

Adevăruri de dincolo de moarte: Iustin Pârvu vorbește prin glasul maicilor

Într-o viaţă de jurnalist, te întâlneşti cu o grămadă de oameni şi fapte, unele frumoase, altele de-a dreptul abominabile. Puţine ajung la public, pentru că de cele mai multe ori, sunt doar poveşti aflate din gura unor oameni, care nu au curajul să-şi dea numele, să-şi asume cele spuse și astfel să dea credibilitate poveştii lor. “Am auzit că…” este sintagma cea mai uzitată în astfel de cazuri și care, de ce le mai multe ori reprezintă adevărul. Dar există şi oameni care îşi asumă poveştile, semnează ce au scris şi de abia atunci noi jurnaliştii avem obligaţia să aducem spusele lor la cunoştinţa publicului. Este şi cazul lui Virgil Ioniţă care mi-a scris cele de mai jos, despre viața din mănăstirile din Moldova.

Domnule Dragoș Vasilescu,

Am văzut că ați avut curajul să prezentați două cazuri extrem de sensibile despre fenomene care se întâmplă în spatele unor mănăstiri românești. Românul crede că mănăstirea este locul unde nu se întâmplă nimic. Ceea ce veți citi mai jos este o poveste reală despre cum se poate ajunge stareță în România.

Este povestea stareței Iustina Bujor de la Mănăstirea Paltin din Petru Vodă.

Din cartea JUSTIN, scrisă de Florin Stuparu, aflăm despre începuturile ei într-ale călugăriei. Nu a ales o mănăstire de călugărițe, ci a ales să intre și să locuiască într-o mănăstire de călugări. Probabil a fost o altfel de inițiere.

Tânăra a trecut pe la Mănăstirea Petru Vodă, în vremea studenției, când căuta o evadare de tip spiritual. A încercat și practicile MISA ale lui Bivolaru (radiestezie, bioenergie, yoga) dar, după spusele ei, nu prea i-au ieșit. Acum adăpostește în mănăstire mai multe maici practicante de yoga și arte marțiale precum și un preot divorțat fugit din București, Mihai Andrei Aldea care se laudă cu integrarea artelor marțiale în ortodoxia românească. Astăzi nu se mai practică integrarea în absolut ci integrarea absolutului direct în mănăstire.

Un tânăr cipriot îmbrăcat în haine de călugăr este găzduit de stareța Iustina, de mai bine de un an, în Mănăstirea Paltin din Petru Vodă. Unele maici zâmbesc pe la colțuri și numără simpatiile Iustinei: Filoteu, Augustin, Vlasie, preotul Gheorghe, Savatie, Iustinel. Ultima achiziție este acest tânăr cipriot. Oare știe mitropolitul Teofan despre „inima generoasă” a stareței Iustina Bujor? Bărbați cazați printre maici care au venit în mănăstire să se nevoiască. Iar stareța lor, la șuete „duhovnicești” cu aceștia. Probabil stareța învață limba greacă nouă, că pe cea veche a învățat-o cu un alt călugăr.

După cum recunoaște singură, timp de doi ani a locuit în mănăstirea de călugări și, în paralel cu medicina, studia pe dealuri limba greacă veche împreună cu trei călugări: Filoteu, Ștefan și Leonid. Nu știu ce ortodoxie acceptă canoane ale Bisericii care permit ca într-o mănăstire să locuiască, să mănânce, să studieze și să doarmă împreună călugări cu călugărițe.
Cum este posibil ca o studentă la medicină să facă anii decisivi ai carierei unui medic, nu în laboratoarele facultății, ci pe dealuri cu călugării? Recunoaște că și licența și-a făcut-o tot în chilia unui călugăr, numit de ea, Filoteu.
Plecand de la povestea pe cati publicat-o, cea a călugariței Andreea, să nu vă mire că această stareță a confundat o boală a ficatului cu o sarcină în luna a șasea. Stareța Iustina recunoaște că administra medicamente cu punga și după ureche, din așa zisul cabinet medical, în ultimii doi ani de studenție când locuia în Petru Vodă.
Această stareță mai este încă medic? Pentru că am înțeles că a fost reclamată la Colegiul Medicilor. De ce nu s-a luat nici o măsură? Vedem ce se întâmplă în tot sistemul sanitar românesc. Ne aude cineva? Nu cred…
Singură, această stareță recunoaște că se considera anormală. O repetă de vreo trei ori în interviul din cartea JUSTIN. În Biserica Ortodoxă Română este posibil ca o anormală să conducă o mănăstire și o fundație. În afară de maica Andreea, câte maici au mai fost nenorocite de diagnosticile doctoriței Iustina Bujor? Poate într-o zi se vor dezvălui toate faptele.
Acum întreb doar dacă își mai amintește doctorița Iustina în ce circumstanțe a murit o maică bolnavă tot de ficat pe nume Tomaida. Cât timp s-a rugat de stareța Iustina să o lase să meargă la control la spital că îi este foarte rău? Nu a fost crezută și a murit în iarna lui 2005. Atunci s-a speriat părintele Iustin Pârvu când a văzut o lacrimă de sânge pe obrazul maicii moarte. La fel mă întreb de ce nu a chemat SMURD-ul și l-a trimis la spitalul din Vatra Dornei pe Florin Stuparu (autorul cărții) cu coastele rupte, după ce “căzuse” în albia unui pârâu. Cum a îngăduit stareța doctoriță Iustina, cu jurământul lui Hippocrate și jurământul de călugărie depuse, să lase un muribund fără cea mai mică îngrijire medicală și să-l trimită în miezul nopții, înghesuit într-o Dacie, la 80 de kilometri depărtare. Autorul cărții JUSTIN, Florin Stuparu a murit la poarta spitalului în dimineața zilei de 2 august 2012.

Nu știu când s-a produs acea apropiere de părintele Iustin, dar ca pretinsă stareță la schitul de maici de la vale, ea a stat mai mult în mănăstirea de călugări de la deal. Ziua, noaptea, dimineața, stareța Iustina își petrecea timpul tot prin chilia părintelui Iustin. Pelerinii se mai împiedicau uneori de ea. Tinerii sfioși se întrebau: „Ce caută femeiușca să stea permanent în chilia acestui părinte bătrân cu barba albă? Noi vrem să-i adresăm părintelui întrebări neînțelese ale tinereții iar ea stă și ne ascultă.
Unii spun că se pricepea să numere bine banii de pe pomelnice aduse de credincioși. Alții spun că se prefăcea că face curat. Mâncare îi făcea părintelui Iustin o altă maică Iustina, în vârstă și așezată. Cu timpul tânăra Iustina a înlăturat-o. Cum a înlăturat-o și pe maica Gabriela, o farmacistă ce făcea naveta din Borca. Am înțeles că pe biata Gabriela a trimis-o la psihiatrie pentru a o „convinge” să renunțe în a-l ajuta pe părintele Iustin.
Prin anii 2008-2009 a fost numită la schitul de maici stareța Rafaela, o juristă care a reușit să determine Mitropolia să recunoască schitul ca mănăstire. Atunci Iustina a renunțat din nou să mai locuiască alături de maicile pe care le condusese. A plecat la deal, la mănăstirea de călugări de unde nu a mai ieșit decât atunci când a fost renumită stareță. Desigur, neoficial.
Părintele Iustin i-a promis din studenție că-i va face un spital. Spitalul trebuia construit în fața mănăstirii de călugări. Poate așa se explică insistența stareței Iustina de a rămâne în mănăstirea de călugări. Este adevărat că prin anii 2008 – 2009 începuseră să vină puhoaie de oameni la părintele Iustin. Banii curgeau cu nemiluita. Poate că stareța Iustina nu mai prididea cu număratul și rămânea peste noapte în chilia părintelui. Seară de seară, clanț – clanț, închidea ușa cu cheia după ce ultimul pelerin părăsea chilia părintelui Iustin.
Rămâne un mister ce făcea dincolo de ușa zăvorâtă cuvioasa maică Iustina cu bătrânul Iustin Pârvu. Mulți călugări s-au perpelit în acei ani să înțeleagă rostul șederii continue a unei femei tinere în chilia unui bătrân de aproape 90 de ani. Își amăgeau mintea cu faptul că Iustina era doctoriță.

La sfârșitul lui 2009, în urma îngrijirii „deosebite” a aceleiași doctorițe Iustina, părintele Iustin a răcit sever și la începutul anului 2010 a fost internat la Iași și apoi la Cluj. Când s-a întors de la Cluj, stareța Iustina nu l-a mai lăsat să urce la mănăstirea de călugări. Avea nevoie să-l controleze în toate privințele pe părintele Iustin Pârvu. Așa a ajuns părintele Iustin Pârvu să locuiască la ultimul etaj al unui azil de bătrâne, pe un culoar cu mai multe camere, unde dormeau vreo doi călugări, părintele Iustin și bineînțeles maica stareță Iustina.
Unora li se plângea părintele Iustin că Iustina îi administrează seară de seară niște pastile care-l turmentau. Alteori, râzând, scotea pastila de sub limbă și o ascundea.
Poate într-o zi ne explică vreun înalt ierarh al Bisericii și nouă, proștilor, cum se împacă canoanele ortodoxiei românești cu această împreună ședere a unor călugări cu călugărițe. După plecarea ultimului pelerin aceeași cheie, clanț-clanț, se auzea misterios.
Probleme despre bani au fost destule, iar părintele Iustin s-a supărat că nu a fost lăsat să ridice el, din banii de la Petru Vodă, mănăstirea de la Aiud.
Bani au fost pentru că stareța Iustina, între două plimbări la Ierusalim, mai făcea câte o clădire luxoasă. Bani au fost, pentru că înainte de moartea sa părintele se adresa șoptit mitropolitului Teofan cum să împartă banii rămași prin seifuri (https://www.youtube.com/watch?v=TMQpluv9axs). Bani au mai rămas. Numai stareța știe cum s-au împărțit și cu cine.
În anul 2013, tot sub îngrijirea atentă a doctoriței Iustina, părintele s-a îmbolnăvit grav. Ca să poată primi pelerinii și să se adune mai mulți bani, părintelui îi erau administrate perfuzii o săptămână pe lună. Sistemul său digestiv a lenevit, prin hrănirea artificială, și a ajuns să facă o tumoare la stomac. Cine și cu ce diagnostic a hotărât doctorița Iustina să transporte un bătrân aproape în comă timp de 4 ore într-o mașină oarecare, deci nu a SMURD-ului? Cine a stabilit că părintele Iustin poate fi transportat la Cluj?  Cine va primi vreodată un răspuns la aceste întrebări?

Adus cu elicopterul de la Cluj, muribund fiind, Iustin Pârvu cazat în vila numită stăreție. Medicul care-l operase la Cluj, a povestit singur cum l-a operat încă odată cu o zi înainte de a muri într-o cameră din clădirea stăreției (http://www.paltin-petruvoda.ro/marturia-dr-eniu-despre-binecuvantarea-de-l-trata-pe-sfantul-parinte-justin/). Probabil că doctorița Iustina a dezinfectat cu produse tip Hexi Pharma o cameră în care au intrat timp de o lună doar pelerini special selecționați de stareța Iustina. Cum a fost de acord doctorița Iustina ca muribundul părinte Iustin să fie operat într-o cameră oarecare și nu într-un bloc operatoriu specializat al unui spital autorizat?
Părintele Iustin a murit. A rămas stareța Iustina. Pe 15 august 2013, după criterii numai de Biserică știute, Teofan mitropolitul Moldovei și Bucovinei a recunoscut-o oficial ca stareță pe Iustina Bujor (https://www.youtube.com/watch?v=WKC638GJPfI). Cred că banii rămași prin seifuri fuseseră deja împărțiți. Rog să vizionați filmul hirotesirii de pe site-ul mănăstirii Paltin din Petru Vodă. Eu nu am văzut din Evul Mediu atâta slugărnicie față de o femeie. Zeci de maici, în fața mitropolitului Teofan, trec, se închină în fața stareței Iustina și-i sărută slugarnic papucul și mâna… Așa ne vor oamenii Bisericii și pe noi credincioșii de rând: să ne închinăm în fața lor și să le sărutăm slugarnic picioarele și mâinile? Sunt ei oare vrednici de asemenea cinstire?

Ceea ce am scris se bazează și pe interviul dat de stareța Iustina Bujor în cartea JUSTIN, Editura Scara, 2009, autor Florin Stuparu si mai ales pe informațiile pe care le-am cules de la oamenii pe care i-am întalnit.

Ioniţă Virgil

Iași, 2 iunie 2016,

Cam asta a fost povestea. De la BOR citește cineva? Desigur, dar tace ca mortu-n păpușoi, c-așa-i la ei. Silentziio stampa! Comentarii?