Proştii satului

Reprezentativ

A apărut Kodruţa în faţa camerelor. Puţin răcită, şi-a suflat (în)discret nasul şi a întrerupt conferinţa de presă ad-hoc, tot din cauza râurilor de muci. Cine a văzut transmisia posturilor tv de ştiri, s-a lămurit că şefa DNA a bâlbâit-o la greu, convinsă fiind că noi, cei care privim, suntem proştii satului. „Să lăsam lucrurile penibile, gen cucuvele mov și alte culori. Să trecem la declarații serioase. În primul rând, nu comentez declarațiile unui inculpat fugar, (adică Ghiţă) care are mai multe dosare penale. O parte dintre ele sunt în instrumentare la DNA. O parte dintre ele sunt deja trimise în judecată. (…) Ca atare, nu comentez declarațiile unui inculpat fugar și nu doresc să intru în dialog cu acesta”. Ăsta a fost flashmobul Kovesi, din pragul Ministerului de Justiţie. De restu’ fericire.

Şi UE ne crede demult proştii satului, sau ai clasei, depinde cum priveşti. Şi nu numai pe noi, pe toţi “săracii”, foşti comunişti din UE. Pe unii mai puţin pe alţii mai mult. Pe noi mai mult, că n-avem nici puterea economică, nici coloniile lor şi nici – hai s-o spune pe româneşte – sânge în instalaţie. Oricât s-ar da de rotunzi cei de la guvernare, indiferent de stânga sau dreapta (care nici măcar nu există, există doar o adunătură de indivizi ce au făcut banul mare, depinzând unii de ceilalţi), niciunul nu s-a împotrivit vreunei directive a CE. Pentru că au de luat banălău, ce evident se duce şi în buzunarul lor. Nu direct, că nu sunt atât de proşti, prin fel de fel de firme şi firmuliţe de interpuşi. Am spus asta, aşa, ca să vadă că nu toţi romanii înghit pe nemestecate tembelismul european aplicat la scara naţională, pentru că “aşa e bine”.

Astăzi vă voi povesti despre directiva CE 2001/37/CE, despre tutun şi aplicarea pe pachetele de ţigări a unor avertismente şi fotografii. Vă pot spune din capul locului, că indiferent ce scrie pe pachet, fumătorii nu se vor lăsa niciodată de cumpărat şi fumat de dragul directivei, nici în România, nici în alte părţi! Aveţi anexata la sfârşitul articolului directiva în cauză, citiţi şi minunaţi-vă de excesul de zel – citeşte prostia şi obedienţa – oamenilor de decizie din ţară românescă.

Directiva despre care vă vorbesc, are, normal şi excepţii, pentru că grecii au coaie. Nu şi romanii. Aţi văzut ce-au făcut astă vară şi cât de repede Europa i-a luat în braţe şi i-a pupat dulce pe botişor? De ce? Că NATO? Nu! Şi Turcia e în NATO şi are o grămadă de probleme. Şi noi suntem, dar în afară de nişte tinichele luate la suprapreţ, sub formă de avioane ieşite din uz şi nişte fregate excepţionale (acum 50 de ani!), nimic. Ba ne mai şi mândrim că avem flota!

lukiesSă revenim la tutun şi la obedienţa românească. În directivă nu scrie că pe pachetele de ţigări să se tipărească imagini şi mesaje pe 2/3 din suprafaţa de expunere. Scrie clar că “se va specifica” dar nicăieri nu se bate în cuie suprafaţa. Dar am descoperit o chestie, un agreement între Europa şi producătorii de tutun din Anglia şi SUA, sub franciza cărora s-au construit fabricile de ţigarete din Europa. Adică, în funcţie de scăderea vânzărilor din cauza “afişării negative”, compania respectivă va fi despăgubită cu un procent egal cu procentul pierdut de companiile producătoare. Mai clar, scade vânzarea ţigărilor, producătorii nu au de suferit. Şi atunci de ce toată tevatura asta? Produsele fabricate în UE gem de E-uri, otrava subtilă care atacă ficatul, plămânii şi rinichii, puii din fermele nemţeşti sunt plini de antibiotice, sucurile “naturale” provin din Dealurile Chimiei, ca şi vinul, dar pe niciunul nu scrie atenţie fraierilor, muriţi! Doar pe pachetele de ţigări, apare una care-şi scuipă plămânii sau îşi arata cu graţie cariile. De ce nu se pun astfel de etichete şi pe sticlele de vin, bere sau vodcă? Ei de ce! Pentru că în secunda doi, vor dispărea atât Parlamentul European cât şi toţi mahării din zonă. Pentru că nu s-au stabilit încă despăgubirile cu producătorii de vinuri, bere sau pui şi nici nu se vor stabili vreodată. La ţigări e mai simplu, sunt mai puţini şi mai puternici. În rest, toţi europenii, inclusiv românii, pot mânca căcat frumos ambalat, niciunul dintre cei de la Parlamentul European sau din guvernele locale nu are de suferit. Doar prostii. Adică noi, oamenii de rând. Mă gândeam cum ar fi să-i impună Mama Europa lui Putin, să pună capul de mort pe vodcă! Păi în două zile, le-a tăiat gazul, le-a închis robinetul cu petrol, a blocat Rotterdamul (care e mai mult de jumătate rusesc), le-a dat drumul ruşilor fără paşaport în Europa şi… să vezi atunci cadril! Hai, are cineva boaşe să-i impună asta lui Volodea?
În rest, despre ouţele lui Dragnea, nici nu se poate discuta, că el de-abia şi-a văzut sacii în căruţă, cum să se bată cu Marele UE? Văzut, văzut, dar pentru cât timp? Cine pariază cu mine că nu peste mult timp, Grindeanu va fi şeful PSD-ului? Nu credeţi? Hmm… Păi a rămas el Năstase fără PSD, a rămas Ponta, ce Dragnea e mai breaz? E pe lista scurtă…

Nu trebuie să cauți prea mult pe net ca să găseşti cât de periculoase sunt telefoanele mobile, cât de periculos este să folosești un cuptor cu microunde pentru a-ți încălzi mâncarea, cât de periculoasă este medicina modernă, sau cât de periculoase sunt rețelele WiFi. Cât de proşti sunt cei ce fac aceste studii apoi le distribuie pe Facebook, Twitter și alte rețele sociale, altor proşti care le iau de bune, “că aşa au auzit ei din surse sigure” nu scrie nicăieri. Scrie doar că “folosite timp îndelungat, pot provoca moartea, impotenţa, cauzează cancer, afectează dezvoltarea fizică și emoțională a copiilor”.

Proştii satului? Aşa o fi…

tabac-1-1 tabac-1-2 tabac-1-3 tabac-1-4 tabac-1-5 tabac-1-6 tabac-1-7 tabac-1-8 tabac-1-9 tabac-1-10

Anunțuri

Cică vine iar cutremuru’. Ăla mare!

Reprezentativ

Contactul intempestiv al bucilor cu gheaţa se intensifică. N-avem nicio vină că pantofii, bocancii sau cizmele n-au cuie, iarna ne-a luat iar pe nepregătite. Suntem în a doua lună de primăvară, Ianuarie şi cine mai credea că de Bobotează poate fi ger în halul ăsta? Mai şi ninge, bate vântul, în loc să înflorească cireşii. Că aşa e pe la noi. Avem o autostradă, ca vai de capul ei şi aia e înzăpezita. Dacă vrei să ajungi la Constanta, musai s-o iei prin Viena şi dacă ai un pic de noroc, să te sui în avionul de Istanbul. De acolo, dacă scapi întreg, mai vezi. Bucureştiul e sub cod roşu, ca şi primarul general, care îi dă afară pe cei de la RATB, pune alţii, dar până se apucă ăia noi de treabă, vine toamna. Primul ministru decimează şefimea de le Metrorex, aşa le trebuie, pe aia i-a durut în cur de bucureşteni dintotdeauna. În Moldova zăpada e cât casa, o fată a născut în şenilată un băiat, căruia i se va spune John. La Vaslui a îngheţat ţuica în damigene ceea ce sună a dezastru naţional. La Galaţi urlă crivăţul a pagubă, noroc cu netul, că altfel informaţia n-ar mai circula. Pe la televiziuni se plimba fantoma lui Ghiţă, această nouă Elodie. O telenovelă în care se regăsesc mai marii ţării, de la SRI la DNA, poporul înghite doar ce-i da RTV-ul sau A3, pe nemestecate, pentru că nu ştie (sau n-a aflat?) că politica e curva iar politicienii cei mai buni băieţi din lume. Ca noutate, au scos-o p-aia cu “Ghiţă nu e fugar, e martor protejat” adică vezi Doamne,  noi ne-am născut sâmbăta şi era ger. Despre cauţiunea (sau pseudo-cauţiunea) pe care a iest Ghiţă de la Beciul Domnesc nicio vorbă. O căruţă de bani, pe care el fugitivo trebuia s-o piardă. O fi pierdut-o, n-o fi pierdut-o nu se ştie. Toată lumea e cu ochii şi urechile pe ce mai pârăşte Ghiţă. Dacă spune adevărul, e cam naşpa, dacă minte, e vai de curul lui. În nicio variantă însă, nimeni nu va face nimic. A, uitai! Se va face o comisie, care va îngropa cazul. Kodruţa va veni din concediu şi va spune că Ghiţă minte, că aşa se comportă un “fost”, rănit la orgoliu. Şi cam atât. Ăla stă bine mersi la căldurica, joacă bambilici cu Mazăre la umbra bananierului iar fraierii fac rating televiziunilor de ştiri. Ai rating, ai pub. Ai pub, ai bani. Ai bani, ţi se rupe de restu’! Păi nu e bine aşa? Este! Şi afară ninge, ninge şi bate vântul. Şi mai vine şi cutremurul ăla mare, să ne facă fărâme-fărâmiţe, acum când ne-au super îngheţat bucile. Aşa spune la tv, parcă poţi să ştii? Cică ştie un nene, dar nu spune decât pe bucăţele, să nu bage spaima în popor. El, Mircea Radulian spune că vine acopalispa, anul ăsta, nici mai devreme nici mai târziu. Cică savanţii britanici şi nu numai, susţin asta. Altul (Mihai Diaconescu) tot din gaşca de la INEP spune că nţ! Că e o poveste de pe un sit, pe care scrie în fiecare an că la noi vine beleaua. Aşa şi? Adevărul e că nici dracu nu ştie când şi dacă va fi cutremur, toată lumea îşi dă cu presupusul. După ştirea asta, la teve vine o tanti cu bufeuri şi medicamente anti. Cică i-au trecut! Nu suflă o vorbă despre ce-a mai făcut, a luat doar suplimentu’ala alimentar şi e iarăşi verde şi aptă. Mda. Tot la teve, o înmormantare cu lăutari şi dansatoare la bară, la Singapore. Am lamurit-o şi cu ziua capului lui Ion de ieri. Oamenii se bucură când cineva rămâne fară cap, asa că a fost aniversare. La mai multe. Poate mai cad niste capete, ale ştim noi cui, să ne bucurăm. Dacă nu, nu. Să revenim. Afară e cald şi bine, au inflorit gutuii, Dragnea a făcut salariul 3000 de euro indiferent dacă munceşti sau nu. Doar că… pe buticul din colţ scrie în araba (şi engleză!), aerul condiţionat cam scârţâie şi… ce bine e aici în Dubai! Dau cu mâna de perete şi mă trezesc! Futui!

Afară ninge… aşa şi?

A mai trecut un an. Aşa şi?

Reprezentativ

S-a mai dus dracu’ un an din cei… pe care pot să-i văd, percep, miros, gust. A trecut rapid, ca toţi ceilalţi, de te apuca depresia când te uiţi în calendar şi mai ales te mai şi urci pe cântar! Le-am făcut pe amândouă, apoi am deschis blogul să văd dacă mai ninge (mi-au pus aia zăpada până pe 4 ianuarie), ninge dar nu se aşterne, aşa că ninge degeaba, ca de obicei. N-o băgaţi p-aia cu stai să vezi că grâul, porumbul şi rapiţa au nevoie de rezerve de apă în sol, pentru că eu văd porumbul doar sub formă de mălai unguresc iar rapiţa – ulei de… Cineva îmi atrăgea atenţia că în lista de bloguri pe care le citesc sunt unele care nu merită. Care – am întrebat? Fără răspuns. Aşa şi? Niciodată n-am spus că scriu pentru bloggeri, pentru aprecierile lor sau pentru reciprocitate, să apară like-ul la coada articolului. Dacă citesc ceva şi-mi place, apreciez, dacă nu nu. Îi spuneam unui co-blogger că fiecare jurnalist este un scriitor ratat, şi invers. Blogării sunt pe undeva la mijloc, fac ceea ce fac din pasiune, nu sunt nici scriitori nici jurnalişti, netul le-a dat posibilitatea să se exprime şi o fac. Cei buni au zeci de mii de cititori, ceilalţi au câteva sute. Asta nu înseamnă că sunt proşti, doar că sistemul lor de promovare e un pic aiurea. Sau nu-i interesează să fie “citiţi”. Cunosc un blogger care îi scria iubitei în fiecare zi, de aia şi-a şi făcut blog, tipa nu citea emailurile de la el, în schimb rupea blogurile. Până într-o zi, în care blogul tipului a fost “descoperit” de o altă tipă şi… a început o altă poveste. Nimic nou sub soare. Există însă, o singură condiţie pe  care, dacă n-o îndeplineşti, n-o să te citească nici dracu! Limba romană. Dacă te exprimi strâmb şi şchiop, mai bine te laşi, altfel pierzi vremea şi banii pe curentul electric. Dacă n-ai citit de când eşti viu, măcar poveştile copilăriei, n-ai ce căuta în blogosfera. Nu vreau să spun mai multe că se apucă unii de citit, ceea ce, mi-e greu să cred, mai bine se uită la filmul după cartea cu acelaşi nume, până se plictisesc. Şi aşa e bine.

SAMSUNG

Am făcut o pauză, motanul Mini (un escroc sentimental) m-a anunţat că trebuie să-i curăţ litiera, că aşa sunt eu, o pisică mare (şi proastă, în viziunea lor!) care face munca de jos, le dă să mănânce şi-i piaptănă când au ei chef! Şi dacă tot m-au scos din mână, pot să vă spun că am patru, doi băieţi şi două fete (una băbuţa, are doisprezece ani, e cea mai înţeleaptă şi cam grăsuţă). De Mini v-am spus, Nas e celălalt băiat, e cel mai drăgăstos şi milog de mângâieri, Fitzy e mama lor, care acum e colega lor de joacă, iar pe băbuţescu o cheamă Pissy (cel mai inspirat nume posibil!). Au caractere diferite, apucături diferite, odată la trei luni fac praf un “copac pentru pisici” dar îmi iartă scaunele şi tapiseria fotoliilor. În rest, coabitam fără probleme.

Să revin la ce scriam mai sus. Dacă vreau să citesc poezie bună, mă duc la blogul lui Florin, dacă vreau să văd ce şi cât suferă o ziaristă în viaţa de zi cu zi, citesc blogul Oanei. Regina Buburuza pune în fiecare zi întrebări. Răspund sau nu, după cum am chef. La Mishuc ascult muzica bună, iar pe Efemeride văd ce-au mai inventat unii şi alţii. Lovendal scrie despre conspiraţiile din lume şi mai ales de pe net, iar ceilalţi scriu ce au ei chef! Citesc când am timp şi alte vreo câteva zeci de bloguri plus comentariile, dar asta nu înseamnă că sunt îndrăgostit iremediabil de blogosferă. Mai citesc şi câte o carte, prost obicei, nu-i aşa?

Afară e soare, ianuarie ăsta habar n-are că e lună de iarnă, că ar trebui să vină greul Bobotezei, ca grâul are nevoie de zăpadă, că eu m-am îngrăşat trei kile. Aşa şi?

 

Mai daţi-i o clipă lui Ilie Micolov…

Reprezentativ

“Dragoste la prima vedere”, “Şoferul şi multe altele… O generaţie i-a fredonat melodiile şi l-a ridicat la rang de artist. Acum artistul e grav bolnav. Şi ceea ce e şi mai grav, este că e singur… Singur şi uitat de prieteni, asemeni tuturor artiştilor care îmbătrânesc, dar a căror voci rămân veşnic tinere în palylisturile radiourilor. Ilie e bătrân, bolnav şi singur. Banii din “pensia de artist” nu-i ajung nici să-şi cumpere medicamente…

Din când în când îi mai calcă pragul pragul un prieten, dintre puţinii care i-au mai rămas şi-i aduc de Paşti şi de Crăciun câteva ouă şi-o sticlă de vin. Vinul nu-l mai bea, Ilie nu mai bea vin demult, diabetul şi alte boli au făcut din uriaşul cu ochi blânzi o epavă. Inima şi cele câteva zeci de alte diagnostice zac în dosarul pe care Ilie îl ţine la loc vizibil “în caz de ceva, să ştie doctorii ce mi-au făcut alţi doctori până acum…”

Ilie a apărut de nicăieri prin anii ‘80. Chiar de nicăieri nu, el a fost până la un moment dat “om aşezat, contabil”„Nu mi-am ales drumul în muzică. Eu nu mi-am ales niciodată nimic. Până la o vârstă, nici nu ai voie să alegi. Nu am vrut să mă fac de mic ceva, am avut tendinţa de a face ceva. Copilul nu ştie niciodată ce va ajunge. Până la muzică am fost economist la Direcţia Sanitară a judeţului Suceava. Birou, răspunderi sociale, până la 29 de ani”[i] Fatalismul moldoveanului născut în cetatea Sucevei, asemenea fatalismului rusesc. Nu ai voie să alegi, nu-ţi dă voie „cineva” să mergi pe alt drum decât pe cel ce ţi-a fost destinat. Şi Ilie, aruncat în vâltoarea vieţii, şi-a ales drumul. O vreme a fost consultant la Radio România, apoi a apărut în spectacolele Teatrului “Constantin Tănase”. Vara, cânta pe litoral, pe la cârciumi.

Eram student şi-mi câştigam bănuţul în vacanţe, făcând pe ajutorul de ospătar la restaurantele din Eforie. Ilie apărea la Perla sau la Europa şi cânta două, trei melodii. Cânta „Dragoste la prima vedere”. Era aplaudat îndelung… Uriaşul zâmbea, mai cânta odată şi încă odată, apoi dispărea în noapte, spre altă cârciumă, spre alte doamne care suspinau şi-şi strângeau de mână partenerii, pe sub masă…

Au trecut anii, o grămadă de ani cu bune şi rele, cu bucurii şi nenorociri, cu doruri şi uri… L-am reîntâlnit pe Ilie. Eram la Ploieşti, director la Alpha tv. Producătorul unui show l-a invitat să cânte câteva piese. După înregistrare, Ilie avea în continuare chef de cântat. Ne-am retras într-o sală, uriaşul şi-a luat chitara şi muzicuţa şi a început să cânte „La hanul Ancuţei”. Am început să recit versurile în timp ce le cânta. S-a oprit şi m-a întrebat mirat de unde le ştiu. Sunt versurile mele, i-am spus, le-am scris acum… o mie de ani. “Eu le am de la cineva, nu mai ştiu de la cine… mi-a dat poezia şi mi-a spus s-o cânt. Uite că am descoperit autorul!” Nici până în ziua de astăzi nu ştiu cum a ajuns poezia mea la Ilie, nici el nu ştia prea bine. Am publicat-o demult, într-o gazetă obscură de provincie şi de acolo… a avut soarta tuturor efemeridelor scrise de mine de-a lungul vremii… Ne-am împrietenit, dscn0231afis-posternici nu era prea greu, iubeam amândoi muzica, poezia şi vinul bun. Am început să filmăm un videoclip, dar după primele zile de filmare, Ilie a plecat în Germania, la treburile lui, am tot amânat şi amânat a rămas până în ziua de astăzi… Am fost de câteva ori acasă la el, undeva în Militari, într-un apartament modest de bloc comunist, în care, în afară de chitările sale, boxe, amplificatoare, Ilie avea şi celebra “colecţie” de pălării texane, de care era foarte mândru. Am încercat apoi să-l ajut să facă un CD cu melodiile pe care le scrisese între timp, am participat la câteva repetiţii, am fost la Corabia la amicul Petre Preda, chitarist, unde ei au mai făcut câteva repetiţii, am făcut coperta albumului, dar… Ilie a plecat iar în Germania pentru o vreme şi proiectul nu s-a mai finalizat. Au rămas doar fotografiile şi o copertă…dscn0306

Şi au trecut alţi zece ani. L-am văzut pe Ilie întâmplător, într-o emisiune tv, acum câteva zile. Era obosit, doborât de boală, singur şi trist… Se mişca greu, boala şi greutatea nu-l lasă să facă mai mult de câţiva paşi, cu greu. Îi spunea reporterei că l-au uitat toţi, că nu are prieteni, că nu-i mai deschide nimeni uşa… Reportera o ţinea pe-a ei, ca majoritatea reporterilor de astăzi, pe care nu-i interesează nimic, iar odată ajunşi la un post tv, ştiu totul, mai puţin limba romană. L-a pus pe bietul om, care abia vorbea, să cânte. Ilie a fredonat câteva versuri din “Dragoste la prima vedere”. Sunau mai mult a strigăt de revoltă şi ajutor. Revolta unui om a cărui voce a vândut peste 600.000 de discuri, a cărui voce se aude şi acum la radiourile naţionale, dar care mai are doar câteva zile sau câteva ore de stat printre noi… Uitat de toţi, uitat de cei ce l-au aplaudat, l-au adulat şi erau in stare să-i sărute picioarele. Uitat de miile de femei care suspinau, uitat de de miile de bărbaţi care îi foloseau cântecul drept pretext pentru a-şi întâlni sau minţi iubitele… Uitat de statul care îi ciunteşte pensia…

Dacă în căutările voastre pe posturile de radio îi veţi auzi vocea, vocea aceea inconfundabilă de bas bariton care cântă nişte versuri simple, naive chiar: Pe cărarea vieţii/Trec câte o dată/Cu speranţa vagă/De-a te întâlni/Ne cunoaştem parcă/De o viaţă întreagă/Neavând puterea/De a ne vorbi…

…nu uitaţi că Micolov vă iubeşte… Oriunde v-ati afla, oriunde v-a dus viața, Ilie Micolov uriașul cu suflet de artist, va iubeste, cu dragoste la prima vedere… Voi îl mai iubiţi? Dacă da, faceţi în aşa fel încât trecerea lui spre raiul artiştilor să nu fie întunecată şi dureroasă. Mai daţi-i o clipă lui Ilie Micolov… dăruiţi-i o clipă de bucurie, asa cum el v-a dăruit o viață…

 

Eu îl iubesc pe Moș Crăciun!

Reprezentativ

Până pe la 6-7 ani Moş Crăciun exista! Când îţi spune un copil mai mare şi rău că Moşul e doar o poveste şi că părinţii, bunicii sau mătuşile îţi cumpără jucăriile, îţi vine să-l omori violent! Pe urmă îţi trece, accepţi convenţia şi te bucuri de cadouri. Devii la rândul tău Moş Crăciun. Evident, citeşti poveştile despre el, inventate de scriitorii şi preoţii care îl trag spre partea religioasă pe bietul moş. Ştii că nu există, ştii că e o poveste dar accepţi convenţia pentru a înfrumuseţa viaţa copiilor. Moşul nu face rău, aduce daruri copiilor cuminţi. Dacă părinţii îţi sunt săraci, n-ai fost cuminte, dacă nu… moşul îţi iartă micile greşeli.

Nu acelaşi lucru se întâmplă cu Dumnezeu, Iisus şi toată pleiada de sfinţi şi sfinte, moaşte şi alte închipuiri. Pentru unii, ei continuă să existe şi după cei şapte ani de copilărie. De ce? Nu e o poveste la fel ca a moşului? Nu, vor răspunde credincioşii, NU, EI EXISTA! Unde frate? “În fiecare dintre noi, în sufletul tău!” Şi de aici încep ameninţările. Nu crezi? Vei arde în ligheanul (lacul, cazanul, tomberonul, depinde de imaginaţia fiecăruia) cu smoală! Când? Păi… după moarte. Atunci nu mai simt nimic. Eşti prost şi te bate Dumnezeu!  Nu mă bate! Ba da! Îţi vei petrece viaţa de apoi în iad! Discuţia poate continua la nesfârşit, de fapt continua la nesfârşit pe facebook, în grupurile de creştini şi atei. Dacă întrebi un credincios despre Moş Crăciun, îţi va spune că nu există, ca o fi existat cândva, că nu scrie în Biblie, etc. În schimb Iisus foșgăie printre noi, ia notițe şi le bagă în arhivă. Tot ce se întâmplă, e cu voia lui Dumnezeu, dacă tragi o bășină sau dacă iți rupi gâtul, tot voia Lui e. Dumnezeu (în picturi, poze, statui) e tot timpul supărat și încruntat. Moș Craciun zâmbește. De ce?

Până când? Până când îi va locul divinitatea de rezervă. Până când o religie va fi înlocuită cu alta. Moş Crăciun însă, va rămâne veşnic, poate se va numi altfel, dar va aduce mereu bucurie copiilor în miezul iernii. Eu îl iubesc pe Moș Crăciun! Restu’…

Sunt pervers în cuget şi simţiri. Aşa şi?

Reprezentativ

 

Să fi fost vreo zece fără un sfert, când mi-a bipăit telefonul. Trafic, Titulescu spre Piaţa Victoriei, dacă n-ai nervii tari, n-ai ce căuta acolo la ora aia. N-am avut de ales, aşa că, m-am aşezat la codălăul format. Scot telefonul şi văd o notificare, o notificare de apariţie nouă pe un blog, blogul unei tipe oarecare. Aha, zic, şi-a revenit Pantazi, scrie. Ia să cetim! Şi găsesc… Sunt maniacă. Şi ce dacă? Citesc tot, mai înaintez trei maşini, semaforul se face iar roşu, aşa că citesc pe îndelete. În primul rând nu sunt de acord cu titlul. Sunt perversă ar fi sunat mai bine, dar pudibonderia salvează… scriitura? După mine, ar fi sunat mult mai bine Sunt perversă. Şi ce dacă? Adică ar fi reflectat realitatea obiectivă, din punctul meu de vedere. Perversiunea şi-a făcut loc subtil în viaţa noastră de zi cu zi, nimeni nu e sfânt, toată lumea se gândeşte la… fel de fel de chestii, care nu se pot spune într-o conversaţie cu necunoscuţii pudibonzi. Te vor eticheta imediat drept obsedat/ă, pervers/ă sau dracu mai ştie cum. Dar, din perversiune se câştigă. Uite, Maria Popovici, fata care a câştigat Ai Umor (după ce l-a pus pe Cheloo să-i sufle peste proaspăt epilata-i păsărică, a câştigat douăzeci de mii de euro! Unde suflă Chelu’ creşte! Şi în timp ce mă gândeam cam ce perversiuni elegante să pun pe blog atunci când voi ajunge la tastatură, aud un claxon luuung şi disperat în spate! Mă uit în oglindă şi văd o maşinuţă cu număr de Teleorman, care în afară de claxon mai avea şi faruri. În faţă, coada a mai înaintat cu trei maşini. Pornesc frumos şi fac cei cinsprezece metri. În spate, “bolidul” cu număr de Dragnea se opreşte la 8 centimetri de bara mea. Bag pervers în marche arriere (sau manşalier cum se spune pe la noi) se aprind luminile din spate. Mini maşinuţa se înfige toată în claxon, rău de tot! Din spate se aude un “băăăă, te crezi la Orbeasca? Deschide dracu’ ochii!”. Mai înaintez zece metri şi iar se face roşu. Coltul de TR rămâne strategic la doi metri în spate. E mai bine. Ajung la intersecţie şi o iau pe Calea Victoriei. Pe la semafoare, mai arunc un ochi pe net. În paralel, o tipă cu un Q7 butonează frenetic de două intersecţii. Mă gândesc (pervers evident!) la câte a pătimit săraca până şi-a luat maşinuţa aia. În spatele ei, un ţigan şi el stăpân al inelelor, o flashuieste. Mi-aduc aminte iar de Maria Popovici şi de monologul ei. Cum ar fi ca tipa să coboare în mijlocul străzii şi să-i spună ăluia “hai mă, bagă!”. Ar fi pervers? Nu cred.

Pe trotuare văd fel de fel de… apariţii. De la tocurile de cinşpe şi bucile bine conturate la doamnele +100, cu suflet frumos şi poze din tinereţe pe facebook. Uite şi o doamnă, trecută bine de şaptezeci, cu părul ca para focului, cu irizaţii verzi! La ce s-o fi gândind, când se uită galeş după cei doi tipi descheiaţi până la buric, ce ies din sala de fitness? Aaaa, ştiu! La Arsenie Boca şi minunile lui!

În sfârşit, ajung la laptop, recitesc articolul unei tipe oarecare şi ajung la concluzia că mai avea nevoie de nişte sare şi piper, mai ales piper. Adică e kinky, dar nu atât de tare. Mai citesc vreo câteva prospături. Hope Less e ceva mai directă. La fel şi Trubadurul prin Avalon, dar e băiat şi nu se pune, băieţii poate! Poate şi Mishuk, la el se şi vede. Din viaţă ca-n piaţa e mămica şi nu cadrează. Rămâne Dincolo de uşa casei mele care le zice pe bune şi-i şi place.

Gata, am decis! Sunt pervers în cuget şi simţiri. Aşa şi? Nu sunt singurul. Să comenteze ala care nu e, dar o fi vreunul?

Spovedanie la uşa “Beciului Domnesc” de Prahova

Galerie

Această galerie conține 11 fotografii.

  Din când în când, DNA-ul mai saltă câte un politician sau fost politician, care a sărit calul rău de tot, sau care a uitat… tabla împărţirii (cu partidul). Se întâmplă însă şi altele, pe care nu le ştie nimeni, … Continuă lectura

Ion și Maria

Reprezentativ

Bucureştiul nu este doar Centrul Vechi, Piaţa Victoriei sau puzderia de mall-uri în care piţipoance de tot felul şi “vedete” de doi lei îşi plimbă fizicul şi-şi fac selfie-uri pentru facebook, rânjindu-şi dinţii şi ţuguindu-şi botul siliconat. Bucureştiul e VIAŢĂ, viaţa de dincolo de ştirile mondene, dincolo de politică, cu oameni de rând, cu săracii cei mai săraci, care-şi duc traiul de pe o zi pe alta şi pe care nu-i vede nimeni…

18La parterul blocului în care locuiesc, funcţionează mai multe fast food-uri, adică niște buticuri în care se vînd covrigi, șaorma, merdenele, sărmăluțe în foi de varză (plus viță) și alte mâcăruri de luat acasă sau de mâncat din mână pe trotuar. Mai la vale, e un magazin al Fondului Plastic și un second hand, cu mărfuri “absolut noi, cinșpe lei orice produs”, o altă șaormărie ceva mai scumpă, în care la loc de cinste găsești celebra șaorma de “pui, vită plus curcan, cu aromă de berbecuț!”.  În capăt e o tutungerie de la care nu mi-am putut lua niciodata țigări “de-ale mele” pentru că “nu prea cere lumea d-astea și dacă nu cere, de ce să luăm? Am înteles că nu au frigiderele adecvate stocării și n-am mai încercat. Tot în zonă, o gramadă de florării și florărese, gureșe, unele negre, altele (tot negre, dar…) blonde cu ochii albaștri. Restul parterului e ocupat de CEC, Poștă și vreo câteva bănci care au trecut demult de criză, dupa cum arată doamnele XXL care ies în fața băncii la fumat. Peisajul pe care vi-l descriu, se afla undeva între Piața Matache și Gara de Nord, destul de aproape de autogara de unde pleacă microbuzele spre Ploiești.

Din peisaj fac parte Ion și Maria, doi aurolaci bătâni, pe care chiar așa îi cheamă, Ion și Maria. Sunt frați. Ion mai ajută florăresele pentru o bere și câțiva lei, iar Maria cerșeşte cu sârg. Cerșește lângă șaormării, face naveta între cele două, capată destulă mâncare și pune totul într-o pungă jegoasă de plastic. Seara împarte mâncarea copiilor strazii…

Ion are un câine. Pe câine îl cheamă Labă. Cu Ion m-am “împrietenit” de când i-am salvat câinele din mașina hingherilor. După ce i-au dat două după ceafă și un șut, doi hingheri i-au luat câinele și l-au băgat în mașină. Ion urla ca din gură de șarpe, “mi-ați luat frateleeee!!!” Plângea cu lacrimi amare, dar cine să bage în seamă durerea unui aurolac isteric? M-am dus la mașină, cunoșteam câinele de câţiva ani buni, nu se despărțea niciodată de Ion, hingherii s-au uitat lung la mine, m-am uitat și eu la ei, apoi am scos din portofel cincizeci de lei și le-am facut semn sa-mi dea cățelul. S-au făcut că nu pricep, atunci am luat lațul din mana unuia și i l-am pus de gât. Ceilați au încercat ceva, dar am stâns mai tare și am spus încet: vreau câinele. Hingherului cu lațul de gât i se faceau ochii din ce în ce mai mari. Celălalt  a deschis ușa mașinii și câinele lui Ion a zbughit-o în aplauzele câtorva gură cască și în urletele Mariei. Cred că șoferul dubei sunase la Poliție, dar până să ajungă am plecat. Culmea e, că nu m-am ales nici macar cu o înjurătură…

Aseară, Ion și câinele erau la locul lor, lângă șaormărie. Maria nicăieri. Când m-a văzut, Ion s-a ridicat brusc și m-a salutat militărește, apoi mi-a spus: “vino să-ți arat ceva”. L-am urmat, am ocolit pe la dracu’ în praznic și am ajuns în spatele blocului. Acolo era Maria. Stătea în genunchi lângă o cutie destul de mărișoară și avea în mână un biberon cu tetina foarte subţire. În cutie, trei pisoi cărora încă nu le dăduseră ochii. “Sunt de la pisica albă, o știi, aia cu coada înfoiată… A calcat-o mașina de gunoi azi dimineață… acum sunt și ei singuri, la fel ca noi… dar am eu grijă să nu crească fără mamă…” Nu știam pisica albă cu coada înfoiată. Îi știam doar pe Ion și Maria, doi cerșetori cu sufletul cât Gara de Nord…

201646x404