Vasile. Cel care își plânge morții…

Aproape în fiecare seară, plec spre București pe DN1, la ore destul târzii. La un moment dat, pe la Balotești, un câine mare și negru sare în spatele mașinii, latră ca un nebun apoi se retrage strategic sub gardul din marginea drumului. Cei care merg frecvent pe DN1 îl cunosc și-l feresc, cei ce trec pentru prima oară frânează violent ca să nu-l bage sub roți pe maidanez. Câinele insă, n-are nicio problemă, latră furios, cu toate că, dacă oprești mașina o ia fugă. E prezent la “datorie” în fiecare moment al zilei și al nopții, de parcă ar avea o misiune de îndeplinit. “Navetiștii” de pe DN l-au botezat Vasile și din când în când, îi aruncă din goana mașinii cîte ceva. Într-o seară, m-am oprit (după ce mi-am luat porția obligatorie de lătrături) un pic mai încolo și am încercat să-i dau ceva de mâncare. Cățelul s-a apropiat, a latrat de-un salut, a luat frumos osul și a plecat spre gardul unde-și face veacul. Când să mă urc în mașină, un moșulică îmi spune buna seara. Îi răspund, iar omul, fară nicio introducere, începe sa-mi spună povestea lui Vasile. “Mă-să era o cățea neagră, mare, care avea culcușul dincolo de gard, gardul de tablă, ăla vopsit în verde, acu’ nu mai e verde, că s-a schimbat proprieterul și l-au facut altfel. Cățeaua a fătat vreo șase pui, toti negri ca ea, numai unul era tărcat, pe unii i-au luat oamenii buni la suflet, pe alții i-au calcat mașinile, că erau mici și proști și oamenii aruncă mâncare în mijlocul drumului… Mai rămaseseră doi, cățelul tărcat și Vasile, pe care nu-l cheama Vasile, așa îi spuneți voi, ăștia de pe deneu, îl cheamă Câine și atat. Într-o seară, cineva a aruncat în mijlocul drumului niște oase. Cățelul tărcat a fugit să apuce unul. Era mic… l-a făcut praf o mșină… Eram acolo. Cățeaua a început să urle și a fugit spre el. Murise… L-a luat în gură să-l aducă la gard, acasă… O altă mașină care venea cu viteză, i-a lovit pe amndoi… praf i-a făcut, i-a întins pe asfat. Căteaua a murit cu puiul în gură, cu puiul ei tarcat… așa au și ridicat-o maturătorii… Pe ăla negru l-am luat eu în brațe, se zbatea și urla săracu… L-am luat la mine acasă, dar a fugit și de atunci stă pe marginea drumului și înjură, da, da, înjură mașinile care i-au omorît mama. Să fie vreo trei ani…”

Dacă treceți pe DN1, dinspre Ploiești spre București iar pe la Balotești vă latră un câine mare și negru, nu-l înjurați… E doar Vasile, care își plânge morții…

caine

Reclame