CADOUL DE CRĂCIUN

Reprezentativ

Cum vă spuneam în articolul MOARTEA VINE DIN SISTEMUL SANITAR DE STAT că, de unde, de neunde, am căpătat o boală extrem de idioată, ca toate bolile, datorită căreia era să rămân fără picioare, fără ambele picioare! Toate amănuntele le găsiți în articolul despre care v-am pomenit mai sus, veți vedea cum un medic, fără scrupule, hotărâse să-mi amputeze picioarele, “de peste genunchi”, ca să scap de dureri! Norocul meu a fost că există și DOCTORI adevărați, care fără să țină cont de aberațiile unui individ în prag de pensie, să mă opereze și să-mi redea mersul biped, fără cărucior sau cârje! Și nu numai mie, ci multor oameni care au apelat la ei, la cunoștințele lor în materie de chirurgie, la curajul lor de a nu se lăsa influenţaţi de părerile unor neica nimeni…

A DOUA OPERAȚIE

Blestemat să fie în veci CNAIR-ul și Ministerul Transporturilor, cu toți directorii, secretarii de stat și tot ce înseamnă individ care se ocupă de infrastructură în țărișoara asta! Între Sibiu și București sunt vreo 270 de kilometri, pe care, în orice țară civilizată îi faci în maximum două ore jumate, dacă admiri peisajul. La Romanica, în șapte ore! Proaspăt operat fiind, simți toate gropile, toate denivelările și umflăturile din asfalt! Domnilor, să vă stea curcanu-n gât de Anul Nou, acum și-n vecii vecilor, dacă nu sunteți în stare să faceți o amărâtă de autostradă!

Am ajuns la Sibiu după amiaza, după ce am depășit zeci de tiruri, tractoare și porțiuni de “drum în lucru”. Trecuseră trei săptămâni de la prima operație, foloseam piciorul stâng fără dureri. Doctorul Călin Popa, cel ce m-a scăpat de proteze, scaun cu rotile și o tonă de stress, mi-a spus că ar fi cazul să-l opereze și pe dreptul, ca să scap definitiv de dureri și să pot merge. Așa am făcut și a doua zi, dis de dimineață, m-am prezentat la Polisano pentru tradiționala de acum, zgârmare în nas și gât după covid. Destul de neplăcut, dar asta e… Am mai așteptat o zi, cuminte la pensiune, apoi m-am prezentat la spital cu bocceluța, mult mai mică. La prima internare cărasem după mine halat, trening și alte elemente de îmbrăcăminte absolut inutile, pentru că jumătate din timp
l-am petrecut într-un fel de cămășoi, care se leagă cu niște șireturi la spate și care acoperă doar partea din față, lăsând la vedere augustul posterior. Noroc că în spital, se poartă chestia asta de bolnavi și nu e mare lucru. Chiar e comodă!

Le-am reîntâlnit pe asistentele Elena Cristina Baciu, pe Maria Banciu (care între timp s-a măritat, casă de piatră!) pe Doamna Lulu, decana de vârstă a asistentelor, pe Laurențiu Gligor, asistentul coordonator și pe toți ceilalți cărora, spre rușinea mea nu le-am reținut numele. Cea care m-a pregătit pentru operație a fost Adriana Maria Enciu, o asistentă mărunțică cu inimă mare! Evident, am reîntâlnit-o și pe Isabela Vlad, cea care le știe pe toate, aranjează totul și, în final, este cea care te “alungă” din spital!

Nu voi intra în toate amănuntele operației, Pot să vă spun doar că doctorii Călin Popa și Cosmin Olariu mi-au reparat piciorul drept. Am mai rămas câteva zile în spital, până când doctorul Popa a hotărât că nu mai am ce căuta acolo.

La întoarcere, mi-am adus din nou aminte, dureros, de CNAIR și toată gașca și le-am transmis din nou, în gând, cele cuvenite lor și mamelor lor!

Cam asta a fost. Voi face la un moment dat un film cu o operație similară și-l voi publica, am obținut promisiunea doctorului Popa că mă va sprijini. Asta, ca să vadă și cei de la C.C. Iliescu ce înseamnă meserie și știință de carte! Sau, dacă e spital de stat, trebuie ca pacienții să plece fără picioare? Domnilor, luați șpagă de la fabrica de proteze? Cred că da! Voi mai vorbi despre asta, pe larg, într-o postare viitoare.

Mai sunt două zile și vine Crăciunul! Eu mi-am primit cadoul de Crăciun, pot să merg normal! Este cel mai important lucru care mi s-a întâmplat anul ăsta și poate unul dintre cele mai importante din viața mea! Le mulțumesc tuturor celor pomeniți mai sus, în mod special doctorului Călin Popa, doctorului Cosmin Olariu, asistentelor Elena Cristina, Maria Banciu, Adriana Maria Enciu, doamnei Lulu, lui Laurențiu Gligor, Isabelei Vlad și tuturor celor care au participat văzuți sau nevăzuți la salvarea picioarelor mele. Le mulțumesc încă odată și le voi mulțumi mereu, pentru tot ce au făcut pentru mine și pentru mulți alții, asemenea mie! Mulțumesc și Spitalului European Polisano Sibiu pentru că a adunat sub emblema sa, acești oameni minunați!

Adaug și mulţumirile a doi dintre prietenii mei, Liana Maican (București) și Costică Negoescu (Craiova), care au avut aceeași operație ca mine, iar acum au din nou picioare și și-au recăpătat pofta de viață.

Sărbători fericite, dragii mei! Și Moș Crăciun să vă aducă de o mie de ori mai multe bucurii decât mi-ați adus voi mie!
Le meritați! LA MULȚI ANI!

MOARTEA VINE DIN SISTEMUL SANITAR DE STAT

Reprezentativ

Am avut bafta chioară să mă pricopsesc cu o boală, aberantă ca toate bolile. Niște artere din piciorul stâng s-au înfundat, blocat și piciorul a început să mă doară îngrozitor. După câțiva metri de mers pe jos, pulpele îmi luau foc! După trei apăsări pe ambreiaj, la fel. Diagnosticul, pe limba medicilor, obstrucţie femuro poplitee distală, ischiemie critică a membrul inferior stâng. Pe limba omului de rând, doare ca dracu!

Ca tot românul neinstruit, m-am dus întâi la medicul ortoped, care după ce s-a uitat la piciorul meu, aproape vânăt, a chemat un chirurg cardiolog, care a decis rapid că trebuie să fac o arteriografie. Unde? Cineva a venit cu ideea, Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”. Unde e? La Fundeni. Am plecat în viteză. Acolo, medicul de gardă, dr. Cristina Ceck, m-a băgat la toate aparatele posibile și imposibile, m-a trimis la diverse cabinete, unde am fost uns cu gel, cu vaselină, cu… așa cum cerea protocolul medical. După vreo trei ore, am ajuns în fața unui medic, chirurg cardiovascular, dr. Dan Florin Barzoi, care foarte amabil, mi-a spus că este necesară o arteriografie. Ok, am zis, acum sau…? “Nu, nu acum, în câteva zile, vă sunăm noi, nu avem acum locuri libere, ştiţi, covidul…” Am plecat şchiopătând, sperând că cele „câteva zile” vor trece rapid și voi scăpa într-un fel sau altul, de durere… P-asta cu „vă sunăm noi” o știam, dar nu mi-am imaginat că…

… au trecut aproape trei săptămâni, în care puse cap la cap, n-am dormit mai mult de zece, cinsprezece ore, am înghițit o tonă de pastile, mi-am făcut stomacul praf, am urlat de durere și, mai ales, am blestemat covidul, mama covidului, pe tăticul lui și tot sistemul sanitar românesc. După o noapte de dureri cumplite, am decis să dau buzna la C.C. Iliescu, fără să mai aștept invitaţia doctorului Florin Barzoi, care, după câte am aflat ceva mai târziu, avea să vină undeva între Crăciun și paștele cailor… După o discuție de vreo două ore, după nişte telefoane, după completarea unui maldăr de formulare, am fost acceptat la internare, pentru arteriografie. Internarea a început cu trei zile de izolare și un test covid. Pe lângă probele luate din nas și gât, mi-a mai fost “prelevată” o probă și din… cur! Asta e, am suportat cu stoicism întoarcerea pe dos a hemoroizilor și durerea de după. Așa o fi protocolul, mi-am zis și am adormit după o doză dublă de Algocalmin…

A doua zi, spre seară a venit o asistentă care mi-a spus veselă “te mut în zona verde, gata!” Adică ieșisem “negativ” la covid și mă puteam duce în salon. În salon, am dat peste Vasile Băjenaru, un tip din Târgu Jiu, care era proaspăt operat la piciorul stâng. Mi-a povestit că medicii de la Târgu Jiu i-au propus să-i tăie rapid piciorul ca să scape de durere, dar, o doctoriţă cu creierii întregi, l-a trimis la București, la C.C. Iliescu iar medicii de aici l-au operat și a rămas întreg. Bravo! M-am bucurat că nu stau la Târgu Jiu și că n-am avut parte de asemenea tratament. M-am bucurat cam repede…
Ceva mai târziu a venit o infirmieră, care m-a fixat câteva secunde, apoi a decretat ”hai să te epilez!” I-am spus că m-am epilat acasă, că ăsta e un obicei de demult, dar nu m-a crezut. ”Să verificăm”. Mi-am dat pijamaua jos. S-a holbat câteva secunde, apoi a tras concluzia că e în regulă și a luat-o din loc. Pe Vasilică, colegul de salon, l-a apucat râsul. Am mai petrecut o noapte de dureri…

A doua zi dimineață, a venit o asistentă care m-a anunțat că sunt programat la arterio. Pe la 10, a venit o infirmieră și m-a dus cu un scaun cu rotile la sală…

Toată procedura a durat cam o oră și ceva. Nu m-au atacat inghinal, ci prin mâna dreaptă, mi-au băgat o cameră și m-au vizionat la interior. M-au adus apoi în salon și am avut parte de o oră de linişte.
După o oră, a intrat în salon doctorul Dan Florin Bârzoi. S-a rezemat de tocul ușii și a început să vorbească. Mi-a spus că, problema e mult mai gravă decât se aștepta și că singura modalitate de a scăpa de durere, este… amputarea piciorului stâng, apoi a celui drept… Vorbiți serios? l-am întrebat. Da, a fost răspunsul ferm și răspicat al doctorului Bârzoi.

Sunt un individ care a suferit multe, a văzut multe și a trăit o lungă perioadă între viață și moarte. Dintr-o dată, irațional și inconștient, m-a apucat frica… Frica de mutilare, frica de ce voi face atunci când voi rămâne fără picioare. Mai mult, o frică dublată de insatisfacția aberantă că acela care-mi va tăia picioarele nu este un sodat de pe câmpul de luptă, care strigă Allahu Akbar! și se aruncă de nebun într-o încleștare mortală, care pe care, pentru că lui aşa îi cere Allah, iar mie solda… Cel care taie cu zâmbetul pe buze, din carnea mea, e un tip școlit, îmbrăcat în alb, care n-a mirosit în viața lui praful de pușcă, sudoarea soldatului înnebunit de frică sau motorina arsă a carelor de luptă. El taie, pentru că, în sinea lui, are senzaţia că-mi face un mare bine, prelungindu-mi viața cu câteva zile, luni sau ani, dar transformându-mă dintr-un om întreg, într-un infirm, într-un olog, un handicapat fară niciun fel de orgoliu și viitor… El, omul în alb te transformă, fără scrupule, într-o moluscă vorbitoare, într-o rămășiță, pe care, doar familia, în virtutea unei inerții consensuale, sau bunii prieteni, o acceptă cu un fel reținut de silă… Într-o clipă mi-am dat seama că nu era vorba despre frică, ci despre un fel de umilință, care se așează ca o gheară în stomac și strânge, strânge… Am retrăit groaza pe care a trăit-o colegul de salon, Vasilică Băjenaru din Târgu Jiu, când un medic la fel de limitat, i-a propus același lucru…

  • Și nu există nicio variantă? am întrebat după mi-am înghițit nodul de rigoare.
  • Din păcate, nu există. Dacă vreți, vom încerca un tratament, care durează câteva luni și care s-ar putea să aibă ceva șanse. Dar, dacă vreți să scăpați de durere, vorbiți cu familia și hotărâți-vă când facem amputarea.

I-am mulţumit doctorului Bârzoi pentru amabilitatea de a mă fi informat. O secundă mai târziu mi-am imaginat că oricare dintre metodele de a-l strânge de gât, presupunea deplasarea mea din pat până la el, circa trei metri… Mi-am revenit când m-am gândit că amputarea picioarelor mele se putea realiza la fel de bine şi într-un spital penitenciar…

Am început să dau telefoane, sperând într-un ajutor care putea veni de oriunde. Și a venit! Amicul Costel Labontu și-a adus aminte că un prieten de-al lui, a avut aceeași boală ca mine și pe care l-a salvat un medic genial, care i-a făcut o grămadă de bypassuri și alte chestii. Mi-a dat numărul de telefon al doctorului. De acolo, din spitalul C.C. Iliescu, l-am sunat, neţinând cont că nu este nici ora potrivită, nici că omul poate fi în sala de operaţie. Mi-a răspuns o voce amabilă, cu un pic de accent ardelenesc. Sunt doctorul Călin Popa, cu ce vă pot ajuta? I-am povestit pe repede înainte, un pic alambicat și probabil parțial incoerent ce mă durea. I-am spus despre posibila amputare. Mi-a răspuns să nu intru în panică, întotdeauna există o şansă, iar dacă există, înseamnă că poate fi fructificată. Apoi mi-a spus să-i trimit dosarul medical și CD-ul cu arteriografia. Întâmplător, era în București, așa că am procedat urgent la trimiterea documentaţiei la adresa indicată. A doua zi, când mă așteptam mai puțin, doctorul Călin Popa m-a sunat! Mi-a spus că nu e dracul chiar așa de negru și că ar fi bine dacă aș ajunge la spitalul Polisano din Sibiu, să mă vadă. Evident am spus da, spitalul putea fi şi la Vladivostok, voi ajunge. Între timp, am văzut toate interviurile cu doctorul Popa, interviuri ale căror linkuri le veți găsi la sfârșitul articolului și pe care vă sugerez să le vedeți, chiar dacă, deocamdată, n-aveți nevoie de serviciile unui chirurg de excepție.

Spitalul

Am luat legătura cu Isabela, Cerberul doctorului Popa, care mi-a dat toate indicaţiile despre ce trebuie să fac, cum și când să ajung, ce condiții trebuie să îndeplinesc, etc. De fapt, ca să respectăm adevărul istoric, nu eu am vorbit, ci fiică-mea Diana, care, (gravidă și extrem de ocupată cu puștiul Patrik – 3 ani) a preluat „cazul” și a purtat toate discuțiile pentru mine. Câteodată, e mai simplu să te lași dus de cineva de încredere, undeva într-un loc în care nu numai că nu-ți va tăia un imbecil picioarele, ci un doctor adevărat se vă strădui să le redea întrega funcționalitate…

Prima seară. M-au cazat într-un salon elegant, care în afara paturilor speciale, n-avea nimic comun cu un salon de spital. Fiecare pat cu televizorul său, care avea un sistem de sonorizare personalizat, accesibil doar din pat. După mi-am făcut un duș, a bătut cineva discret la ușă. Am răspuns și a intrat o asistentă.

  • Sunt Cristina și sunt asistenta care va avea grijă de dumneavoastră în această seară. Cum vă simțiți?
  • Bine acum, i-am răspuns. Mi-a luat apoi temperatura, tensiunea, mi-a băgat deja obișnuitele bețișoare covid în nas și gât. La un moment dat, a îngenunchiat lângă pat.
  • Vă rog să-mi dați mâna.
  • Așa, dintr-o dată, fără nici un pic de curte, fără o întâlnire, fără…?
  • Da, sigur, mi-a răspuns zâmbind Cristina, trebuie să vă pun o branulă și apoi să vă iau sânge.

Aflasem deja că spitalele sunt niște locuri pline de vampiri, care cel puțin odată pe zi, îți vor “recolta” o porție de sânge proaspăt, așa că am lăsat-o pe Cristina să-mi extragă prețiosul lichid. După ce a umplut vreo trei – patru jumătăți de eprubetă, mi-a urat o seară bună și mi-a spus că dacă am nevoie de ceva, să apăs butonul roșu. Ceva, orice? “Sigur, orice în limita regulamentului spitalului”, a răspuns fata, mi-a zâmbit și a plecat. S-a întors peste câteva minute cu un braț de hârtii, pe care a trebuit să le completez și semnez, tot conform regulamentului…

A doua zi, a trecut pe la mine medicul anestezist, care mi-a explicat în ce va consta intervenția și alte detalii pe care le-am ascultat, dând din cap inteligent, cu toate că mă gândeam la un singur lucru: scap cu piciorul întreg sau nu? La un moment dat, am întrebat-o acest lucru pe doamna doctor… Dacă ați ajuns la noi, vă mai îndoiți? Întrebarea răspuns mi-a demolat brusc toate semnele de întrebare și într-un flash, m-am văzut jucând mingea cu nepoțelul Patrik…

Vă mai spun ceva: în toate discuțiile pe care le-am avut cu doctorul Călin Popa, niciodată n-a pomenit de imbecilul care s-a oferit să-mi taie picioarele, a evitat mai mult decât diplomatic răspunsul și a schimbat elegant vorba. Asta înseamnă sa nu-ți pese de imbecili, chiar dacă fac parte din aceeași castă…

Seara, a venit o infirmieră și mi-a spus că va trebui să mă epileze… total! Adică și părul de pe spate, de pe piept, etc. A stricat vreo patru aparate de ras. Când am ajuns în salon, mă așteptau alte două asistente care mi-au propus elegant… o clismă! De fapt două, una seara, cealaltă dis de dimineață. Le-am făcut…

În ziua următoare, epilat și dublu clismat, am fost dus la sala de operaţie. Nu prea țin minte ce s-a întâmplat acolo, știu doar că în momentul în care am ajuns, o doamnă mi-a zâmbit și… zâmbetul ăla m-a adormit instantaneu!

M-am trezit seara la AŢI, mi-era groaznic de sete, o asistentă mi-a dat să beau apă cu paiul, apoi am adormit iar și iar… M-am trezit în salon, în alt salon, în care mai era cineva. Am aflat că operația durase aproape cinci ore și că totul era ok. A trecut doctorul Popa, mi-a luat temperatura piciorului, zis că e perfect. Am adormit din nou.

Dimineaţa, colegul de salon, nenea Costică Negoescu, din Craiova, a fost dus la sală. Îi zic nenea, că are cu vreo câțiva ani mai mult ca mine, iar în Oltenia, așa se spune. Am rămas singur în salon. A început să mă doară. Cristina, asistenta pe care am cunoscut-o în prima zi, mi-a băgat niște calmante într-o perfuzie. Apoi, asistenta de noapte, Maria Banciu a făcut exact același lucru. Maria, o femeie zdravănă, sibiancă sută la sută, s-a prins din prima că mă doare și mi-a băgat Algocalminul de rigoare… În noaptea aia am făcut pipi în celebra „rață”, neputându-mă duce singur la wc. Neplăcut…

A ajuns și Costică în salon. Doctorul Popa a spus că avem operații gemene. M-am împrietenit cu Costică și în fiecare zi, facem schimb de impresii post operatorii. E bine.

Pe doctorul Călin Popa l-am văzut de câteva ori, în fugă. Mi-a văzut piciorul, i-a luat pulsul şi temperatura apoi a zis “e bine”. Singura parte a fizicului meu, importantă pentru el, este amărâtul ăla de picior, care era gata-gata să fie jertfit pe altarul incompetenței unui alt doctor, Dan Florin Bârzoi, plictisit de sistemul de stat, la un pas de pensie, un medic pentru care pacienții nu reprezintă decât o sursă de venit, nicidecum oameni vii… Din fericire, există și OAMENI ca doctorul Călin Popa, doctor din vocație, care nu acceptă sub nicio formă ciopârțirea corpului uman, indiferent cui i-ar aparține. Cum să-i mulțumești unui asemenea OM, altfel decât scoțându-ți simbolic pălăria și înclinându-te adânc? Mulțumesc, domn Doctor! Mulțumesc doctore Călin Popa, în numele meu, al familiei mele și al celor din Marea Familie pe care i-ați făcut bine!

Mulțumesc medicilor care au lucrat cot la cot cu doctorul Călin Popa, asistentelor Cristina, Maria, și celorlalte pe care n-am aflat cum le cheamă, mulțumesc infirmierelor, îi mulțumesc Isabelei, cea care le știe pe toate și nu în ultimul rând, Clinicii Polisano Sibiu.

 

 

 

Clipuri cu si despre doctorul Călin Popa

https://www.facebook.com/doctorulzilei/videos/2542312606017717/UzpfSTExMDUxNDc0MDQyMDQ3MToxNzI3MDk1MjA4Njc2NTk/

https://www.facebook.com/DrCalinPopa/videos/961764037574233/

https://www.facebook.com/DrCalinPopa/videos/618631572307102/