Chiolhan la Mănăstirea Petru Vodă

Reprezentativ

Sâmbătă, acu’ pe 16 iunie, mare chiolhan mare, la mănăstirea Petru Vodă. Pentru cei care nu ştiu despre ce e vorba, este mănăstirea din județul Neamţ, unde şi-a trăit ultimii ani din viaţă călugărul Iustin Pârvu. Şi tot acolo a produs o grămadă de bani, bani ce au intrat cu graţie atât în buzunarele largi ale mănăstirii de taici cât şi în ale celei de maici, pentru că la Petru Vodă sunt două mănăstiri, nu departe una de alta. De ce spun că se va lăsa cu mare chef? Pentru că și românul cu fustiţă trebuie să se bucure, atât la înmormântare, cât şi la nuntă. Pe http://mănăstirea.petru-voda.ro apare un anunţ, scris de cineva care a învăţat limba română cu un profesor rus, născut-crescut în Grecia: Sîmbătă, 16 Iunie 2018, se va săvîrşi pomenirea de 5 ani a mutării la cele veşnice a Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu. Liturghiea arhierească începe la ora 8:45 a dimineţii (ora Bucureştiului). În seara de Vineri, 15 Iunie, va fi slujbă de priveghere, începând cu ora 20 (ora Bucureştiului). Pentru că România se întinde pe vreo cinci fuse orare, să se ştie că zona judeţului Neamţ, funcţionează de dimineaţă până seară după ora Bucureştiului, nu, Doamne apără și ferește, după a Moscovei! (Paranteză: Le mulţumesc colegilor mei, jurnaliştii din Neamţ, care vor relata cu pioşenie şi evlavie evenimentul şi cărora nu le voi da numele, pentru că, patronii ziarelor lor online sau tipărite, sunt buni amici cu mai marii Bisericii din zonă, cu Poliția, Consiliul Județean şi alţii…)

La comemorare vor fi prezente o grămadă de fețe (și dosuri) bisericeşti, care după ce se vor da în spectacol, se vor retrage, după preferinţe, la mănăstirea de maici, sau vor rămâne la cea de călugări. Pentru că evenimentul se desfăşoară în post, postul Sfinţilor Apostoli (sau Postul Sânpetru), care a căzut cam aiurea anul ăsta, gloata va primi, probabil, câte o sarma (de post) şi o bucată de mămăligă, pentru care va lăsa minimum 15 lei de căciulă! Restul meniului nu se va ști de prostime, pentru că vor beneficia de el doar unșii, în spatele ușilor închise. Cum tot în spatele uşilor închise, se va decide dacă peste doi ani, Iustin Pârvu va fi propus pentru canonizare. Deocamdată, memoria bătrânului produce în continuare bani, la mormântul său “se produc minuni”, iar o minune apărută în „Libertatea” sau „Can-Can”, produce la greu! V-o reamintesc doar pe aia, care s-a întâmplat într-o iarnă, când maicile au schimbat florile de pe mormânt, le-au acoperit cu un clopot din sticlă, iar clopotul s-a aburit în formă de om! Credincioşii aburiți de abureala de pe geam, au dat buzna şi… au plătit facturile mănăstirii pe vreo trei ani!

Cum vă spuneam mai sus, tot ce poartă sutană şi are “grade” în Biserica Moldovei, va participa la chiolhan. Cu o singură excepţie, fără grade, preotul Vasilică Militaru, pe care cei de la Petru Vodă nu-l au la inimă. Atât stareţul Hariton Negrea cât şi Justina Bujor, n-au ochi pentru Militaru. De ce? Pentru că Vasilică Militaru este cel care a stat în ultima perioadă a vieţii lui Iustin Pârvu alături de acesta şi este “deţinătorul unor adevăruri care nu trebuie spuse”, atât despre mânăstirile din Petru Vodă, cât şi despre viaţa lui Iustin Pârvu. Mai mult, spre deosebire de foarte mulţi chiriaşi vremelnici ai celor două mănăstiri, Militaru e popă însurat, are două licenţe (politehnică şi teologie pastorală), ştie patristică, şi l-a mai pus dracu să scrie cărţi, atât despre viaţa din închisoare a lui Iustin Pârvu, cât şi despre credinţa Neamului Românesc (Părintele Iustin Pârvu – Testament pentru Neam, Biserica din temniţă – Mărturisire şi jertfă creştină în închisorile comuniste – România 1948-1964, Credinţa Neamului Românesc – autori Vasilică Militaru și Luminiţa Militaru). Şi nu se potoleşte, scrie în continuare. Iar după cum spun oamenii din sat, părintele Vasilică are har, tot ce spune el se îndeplineşte şi… “ferească Dumnezeu să-l mânii pe Părintele Vasilică, doar dacă se uită la tine, cu ochii ăia, intri-n pământ! Iar când te ajută, o face din toată inima… Om ca el, mai rar! Dar, îți mai spun odată, să te ferească Dumnezeu de blestemul părintelui Vasilică…

Sincer, eu nu cred că e dracul chiar aşa de negru, nici părintele Vasilică o ciudățenie, doar că un om erudit face cât o grămadă de proşti. Iar de proşti, Țara Românească nu duce deloc lipsă. Cât despre bunătate, d-aia s-a făcut preot, e meserie vocaţională, nu te faci popă sau doctor dacă n-ai vocaţie, aşa cum nu te poţi face nici învăţător… Nu-l cunosc personal pe preotul Militaru, dar din povestirile colegilor mei, care au vorbit mult cu el, am tras o concluzie, ce mi s-a confirmat în urma unor discuţii telefonice cu acesta. Aceea că popa știe carte, nu doar ce ţine de religie, ci şi de istorie, matematică, economie, filozofie… Am mai aflat că este legatarul testamentar al lui Iustin Pârvu, și va „deschide public testamentul bătrânului la momentul la care acesta a dorit să fie deschis. Deocamdată, nici românii, nici Biserica şi oamenii ei, nu sunt pregătiţi să afle adevărul…” Şi Biserica ştie asta, știe că Iustin Pârvu îl vizita acasă pe Militaru, sau stăteau de vorbă ore nesfârşite la el în chilie şi bănuieşte doar, că Vasilică a scris tot ce-i spunea bătrânul. Şi toată mănăstirea ştie că, Iustin Pârvu i se adresa lui Vasilică cu “Frate Vasile”, ceea ce îl aducea cumva pe tânărul preot la acelaşi nivel cu bătrânul călugăr…

S-a tot scris despre “Testamentul părintelui Justin lăsat poporului român”, despre învăţăturile acestuia, despre pildele bătrânului, dar nimeni, niciodată nu a văzut semnătura Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu pe un document atât de important, pe care acesta să şi-l însuşească şi mai ales, să-l semneze. Rămâne de văzut, sau rămâne un secret, ca A Patra Profeţie De La Fatima, pe care nici până în ziua de astăzi Biserica Catolică n-a dezvăluit-o.

Asta e cam nasol pentru BOR, care şi-ar dori să fie (vorba poeziei comunistoide a lui George Lesnea)în cele ce sunt / Și-n cele ce mâine vor râde la soare / E-n pruncul din leagăn / Și-n omul cărunt / E-n viața ce veșnic nu moare.” Biserica nu prea e, d-asta are draci, pentru că există câte unii, ca Vasilică Militaru, care “ascund” documente de valoare, doar că aşa vor ei! Unii pe care îi blamează, dar de care oamenilor bisericii le este cam frică, “ce, te pui cu nebunu?”. Așa că, cu toate că s-au gândit la Militaru, cei de la Petru Vodă n-au avut curajul să-l invite la comemorare. Unul dintre colegii mei, a stat de vorbă cu “cineva mare, foarte mare” din conducerea Bisericii moldovene care, la întrebarea acestuia, de ce nu va participa şi preotul Militaru la pomenire, a răspuns senin „Nu ştiu, poate nu vrea, întrebaţi-l pe dânsul.” L-am întrebat şi eu pe preotul Militaru, la telefon, dacă se va duce şi mi-a răspuns, în dulcele grai moldovenesc: “Nu-mi place să merg nicăieri unde nu sunt dorit. Cât a trăit Părintele Iustin, fratele meu întru cuget, aveam la cine mă duce… Acum… la cine?”. Se pare că “dragostea” dintre Militaru și oamenii mănăstirii Petru Vodă e… reciprocă!

Demult, înainte de a deschide ochii mari pe viață, am citit cărţile lui Damian Stănoiu, printre care şi “Cum petrec călugării”. Mi s-a părut atunci un fel de blasfemie… hazlie! Îl ştiam pe preotul din sat, care venea la bunicu-meu şi se îmbătau de comun acord, ca pe un om bun, care de fiecare dată ne aduce câte ceva, un coş cu mere sau când se coceau cireşele, un coş cu cireşe, pe care cu greu, după numărătoare, îl împărţeam cu frate-meu…

Vă veți intreba (sau nu) de ce am tot scris și scriu despre mănăstirile din Moldova. Pentru că, de acolo se dă “ora exactă” a Ortodoxiei românești, de acolo vin majoritatea șefilor și, mai ales, patriarhii BOR. Ora Bucureștiului creștin se dă din Moldova. De acolo, călugărimea dictează, într-un fel sau altul, mersul Bisericii din România. Din Moldova vine grosul banilor în BOR și multe altele, despre care voi vorbi cu dragoste creștinească la un moment dat.

Deocamdată, chiolhan, mare chiolhan la Petru Vodă. Cum au petrecut călugării și (sau cu?) călugărițele, data viitoare!

PS: Mai jos, e un fragment din Acatistul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, care mie mi-a plăcut, dar, de care unii se sperie, alții nu-l citesc, iar cei mai mulți nu recunosc stilul inconfundabil al lui Homer…

Icosul 6

Se îngrozesc mulţimile diavolilor numai auzind de numirea ta, părinte al părinţilor Vasile; iar noi credincioşii cântând, aducem ţie laudele acestea:
Bucură-te, fulger care arzi pe duhurile satanei celei spurcate;
Bucură-te, tunetul care risipeşti sfaturile cele necurate;
Bucură-te, cel ce cu armele duhului te-ai îmbrăcat;
Bucură-te, ca prin acelea pe puterile cele potrivnice le-ai sfărâmat;
Bucură-te, cel ce pe fiul împăratului l-ai vindecat;
Bucură-te, că pe mulţi din adâncul păcatului ai ridicat;
Bucură-te, că pe cel lepros l-ai tămăduit;
Bucură-te, că pe cei cu fapte bune prin Duhul i-ai cunoscut;
Bucură-te, îngerul cel pământesc;
Bucură-te, omul cel ceresc;
Bucură-te, sare tainică a învăţăturii;
Bucură-te, luminat povăţuitor al mântuirii;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Reclame

O maică de la mânăstirea Paltin Petru Vodă a fost zdrobită în bătaie, chinuită și alungată. De ce? Pentru că s-a îmbolnavit iar stareța mănăstirii a crezut că e “o curvă borțoasă!”

Cazul “Iasmina Popescu” nu este unul încheiat. Continuam verificările și ancheta noastră, pentru ne-am lovit până acum de un zid de tăcere din partea mănăstirilor din Neamț și de răspunsuri ambigue din partea autoritatilor. De exemplu, comisarul șef Paul Tablan, șeful Poliției Neamț declară pentru Mesagerul de Neamț: Eu am mari îndoieli că este ceva adevărat, dar am verificat fiecare aspect, să ne asigurăm că nu este vorba despre comiterea vreunei infracțiuni. Dacă ar fi ceva real, am discuta despre ucidere din culpă și chiar ar fi un dosar simplu de instrumentat. Dar nu avem nicio victimă, această persoană nu există, n-a făcut nimeni plângere și, din câte am înțeles, prietenul ei, care susținea că ar fi tatăl copilului, a afirmat că, de fapt, el n-a întâlnit-o niciodată”.
Reiau declaratia:Eu am mari îndoieli că este ceva adevărat, dar am verificat fiecare aspect, să ne asigurăm că nu este vorba despre comiterea vreunei infracțiuni (…) n-a făcut nimeni plângere și, din câte am înțeles, prietenul ei, care susținea că ar fi tatăl copilului, a afirmat că, de fapt, el n-a întâlnit-o niciodată”. Când l-a întrebat cineva ceva pe “tatăl copilului”, cum și în ce context, nu spune. Doar că “am făcut verificări”. Haida de, și noi am facut și ne-a dat un pic altfel. Iar am mari îndoieli și am verificat nu prea merg împreună, dar dacă așa a spus dom’ comisar, care din câte a înțeles… știe el mai bine, nu-i așa colegi?
Tot din Mesagerul de Neamț: „Am auzit de acest subiect și am făcut verificări la mănăstire”, ne-a declarat preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. „Din informațiile pe care le deținem, această persoană nu făcea parte din obștea Mănăstirii Agapia. Cred că este bine să vă adresați organelor de poliție, care vă pot confirma că nu apare nicio persoană cu acest nume ca fiind domiciliată în Agapia, nici măcar cu viză de flotant și nici născută în 1989”.
Pe taica popa l-a cam luat gura pe dinainte: (…) să vă adresați organelor de poliție, care vă pot confirma (…) adică, lasă frate că am vorbit eu și cu poliția să tacă dracu din gură! Iar „verificările” făcute de Constantin Sturzu & Co sunt la fel de… temeinice. A auzit, n-a auzit, doar duhul sfânt (sau dracu’?) poate sti. Nu s-a gândit însă nicio clipă că datele personajului în cauză ar fi altele. Noi da.

Articolul din Mesagerul de Neamț, excelent scris dar părtinitor, nu face altceva decât să “apere” sfânta biserică și mănastirile aferente de blasfemia ateilor, a celor care n-au nimic sfânt. Întrebare: BOR ce are sfînt? Dar mafia bisericilor din Neamț? Știe cineva ceva? Nooo… Cine plătește, conduce parada!

In cele ce urmează, vă voi transcrie povestea măicuței Andreea, așa cum mi-a fost scrisă de unul dintre apropiații săi. Nu voi modifica nimic, vă voi spune doar că am stat de vorbă cu măicuța Andreea la telefon și cu sora acesteia, Alisa Elena din Italia și mi-au confirmat povestea. Andreea a fost chinuită, lovită în cap de mai multe ori, urmărită, bătută… De ce? Pentru că așa a vrut stareța Ilona Roxana Bujor  de la mânăstirea Paltin Petru Vodă. Povestea măicuței Andreeea nu se termină odată cu scrisoarea. Ea va continua până când cineva din mafia mănastirilor nemțene va plăti pentru asta. Deocamdata, așa cum am spus, tuturor le e frică să vorbească sau, au niște interese ce sunt mai presus de orice…


CI RUSUStimate domnule Vasilescu,
Vă voi prezenta pe scurt povestea tristă și adevărată a unei călugărițe care a stat în Schitul de maici care acum se numește Mânăstirea Paltin Petru Vodă. Numele real al călugăriței este Rusu Petronela Anișoara și are numele de călugărie Andreea. Acum se află la o soră care locuiește în Italia cu soțul și cei doi copii. Este dezamăgită total de sistemul mânăstiresc și nu dorește să se mai întoarcă vreodată într-o mânăstire. Am purtat mai multe discuții cu ea. O cunosc din anul 2003.
Ilona Roxana Bujor, stareța Mănăstirii Paltin din Petru Vodă, cu numele de călugărie Iustina, care este și medic de familie declarat la dispensarul Poiana Teiului, a supus-o la rele tratamente pe această călugăriță, Andreea. Abia în anul 2015 sora ei, Gherasim Alisa Elena, a hotărât să reclame la Colegiul Medicilor Neamț sub nr.637/19.08.2015, cu recurs nr X35/ 21.01.2016 și la Ordinul Asistenților Medicali Neamț aspectele ce le veți afla mai jos. Vă trimit și câteva însemnări olografe ale călugăriței Andreea, dar vă expun și eu câteva amănunte care nu sunt prezentate clar.

Venită de prin 1996 în Mănăstirea Petru Vodă, atunci ca soră de mănăstire, a fost călugărită de părintele Iustin Pârvu la data de 11.12.1998. A stat până în anul 1999 în mănăstirea de călugări. Adunându-se vreo 6 călugărițe, părintele Iustin le-a trimis la 1 km mai la vale unde s-a constituit un schit nerecunoscut niciodată de Mitropolitul Daniel Ciobotea. Abia în anul 2008, mitropolitul Teofan a recunoscut oficial Mănăstirea Paltin Petru Vodă. Până în noiembrie 2008 călugărițele au funcționat pe lângă Fundația Petru Vodă, transformată ulterior de stareța Iustina Bujor, pentru a prelua toată puterea în mîinile ei, în Fundația Justin PârvuDeși bolnavă și cu o constituție firavă, maica Andreea a fost pusă la muncă și mai ales a stat câțiva ani continuu la bucătărie. Gătea mâncare și servea zilnic pentru 20 – 30 de persoane și în anii din urmă chiar până la 100 de persoane pe zi (călugărițe, muncitori, vizitatori). În luna iunie 2011 a fost acuzată că a rămas însărcinată. Am înțeles că a fost detașată” o perioadă la stâna mănăstirii, undeva deasupra viaductului de la Poiana Teiului. Cum singură explică, ea are o boală hepatică severă și i se umflă foarte tare burta. Fără vreo investigație medicală și fără vreun consult de specialitate, o asistentă pripășită la mănăstire, Maria Pântea Moglan, a decis împreună cu stareța Iustina Bujormaica Andreea este însărcinată. Cu ochi de specialistă”, incompetenta stareță-medic a stabilit ad-hoc că este vorba despre o sarcină  în 6 luni.

Declaratie 1Afirmațiile maicii Andreea referitoare la hotărârea părintelui Iustin de a o scoate din mănăstire i-au fost transmise acesteia de către stareță. Pentru conformitate, cunoaștem mai multe cazuri în care stareța Iustina transmitea sec maicilor din subordine: „Așa a zis părintele Iustin”. În realitate, erau deciziile ei și avea grijă ca maicile respective să nu ajungă să vorbească cu bătrânul Iustin.

Deci au dus-o într-un bordei din pădurea de brazi deasupra Mănăstirii Petru Vodă. I-au dat telefonul cu toate contactele șterse. Îl putea suna doar pe un călugărul Ciprian Țăruș, în care maica Andreea avea încredere și care o păzea stând la vreo 50 de metri mai jos, într-un alt bordei din pădure.

Declaratie 2Declaratie 3Interesant este faptul că maica Andreea este în posesia unei Cărți de alegător în care apare într-o bluză (nu in haine monahale). Data emiterii este 05.07.2011. Maica Andreea afirmă că a fost dusă forțat pentru a i se schimba CI și domiciliul. Ea avea CI emisă în 2010, valabilă până în anul 2020 cu domiciliul în Petru Vodă și fotografiată în haine monahale. Nu se justifica schimbarea domiciliului la niște persoane din Dămuc (părinții asistentei Moglan Maria) necunoscute maicii Andreea.

Carte de alegator RUSUTotodată subliniez faptul că stareța Iustina a avut grijă să-l pună pe preotul călugăr Irinarh Jipa să sune familia Andreei și să-i anunțe că maica Andreea a plecat la Ierusalim pe termen necunoscut, pentru a nu mai fi căutată și pentru a justifica lipsa telefonului. După vreo două săptămâni părinții au primit un nou apel telefonic prin care li se spunea că fata lor a ajuns la Ierusalim și este bine.

Izolată în pădure Andreea era vizitată la 2-3 zile de asistenta Maria Moglan și călugărul Ciprian care-i aduceau de mâncare. Maria Moglan o obliga să recunoască faptul că este însărcinată, încât maica Andreea ajunsese să creadă și ea că s-ar fi întâmplat acest lucru, deși nu înțelegea cum. Peste ani, când a făcut controlul ginecologic, a mers cu inima strânsă și cu frica: „Dacă au pus pe cineva noaptea sau sedată să fac ceva ce eu nu știu?”. Examenul este relevant și relevă adevărul: femeia nu avut niciodată un contact sexual cu un bărbat.

Cerându-i o anumită carte din chilia ei din mănăstire, asistenta Moglan i-a adus-o iar maica a găsit însemnat un număr de telefon al unei surori (Soescu Maria) de-a ei din Iași. Profitând că într-una din zile călugărul Ciprian, care era și șofer, a anunțat-o că pleacă la un drum mai lung, a telefonat surorii ei. Aceasta a venit cu o mașină până la bariera de la drumul forestier, indicată de maică, de unde a fost preluată și a plecat la Iași. A locuit o perioadă într-o cameră de cămin.

Când și-a dat seama că maica a fugit de la locul de izolare din pădure, stareța a intrat în panică. Altfel nu se explică faptul că la ora 2 noaptea, părinții ei au fost treziți de prezența la poartă a preotului călugăr Irinarh Jipa, a Mariei Moglan aduși cu mașina de călugărul Ciprian Țăruș (sau de fratele lui tot călugăr). Aceștia i-au amenințat pe părinți să tacă din gură pentru că fata lor ar fi rămas însărcinată, ar fi avortat în WC ul mănăstirii și speriată a fugit din mănăstire. Creduli, părinții au acceptat minciunile, chiar acuzând-o pe fată că le-a ascuns adevărul. Acuzația cu avortul a fost reluată de stareța Iustina Bujor în fața părinților și a unor membri din comisia de la Colegiul Medicilor. Așa s-a ajuns la controlul ginecologic și la dezvăluirea minciunii stareței – medic Ilona Roxana Bujor.

Tatăl maicii a ajutat-o, după evenimentele prezentate, să-și ridice o căsuță pe pământul Mănăstirii Văratec. Căsuța există și acum.

Certificat medicalÎn urma reclamațiilor făcute în 2015 de sora maicii, au început presiunile și amenințările stareței Iustina Bujor. Stareța mănăstirii Văratec Iosefina a fost chemată la Iași. Iustina Bujor a amenințat-o că nu se lasă până nu o dă afară din Mănăstirea Văratec pe Stareța Iosefina Giosanu. (Iosefina Giosanu este sora arhiepiscopului Ioachim Băcăuanu de Roman și Bacău). Iosefina Giosanu a încercat să o determine pe maică să-și retragă plângerile.

În luna noiembrie 2015, Anisoara Petronela Rusu a mers la Iași să depună o plângere la Mitropolie, împreună cu sora ei Maria Soescu și o altă doamnă din Piatra Neamț, exarhul mănăstirilor Nichifor Horia a luat-o separat și a încercat să o convingă să-și retragă plângerile amenintând-o.

De frică, maica Andreea a fost luată de sora ei Alisa Gherasim în Italia, unde se află și acum. Nici Colegiul Medicilor Neamț, nici Mitropolia Moldovei și Bucovinei și nici Patriarhia, care au fost sesizate în scris nu au luat nici o măsură. Se spune că stareța Iustina Bujor este susținută de persoane influente.

Gherasim Alisa și Rusu Petronela Anișoara pot fi contactate în Italia la nr. de telefon (…).

Rugămintea lor este să nu fie modificat adevărul, ci să fie prezentate faptele așa cum au fost relatate.

(…)

Atat pentru astăzi.

Voi reveni cu alte detalii, pe masură ce le voi primi de la măicuța Andreea. Vreau să-l aud pe popa Sturzu cum spune că n-a existat maicuța Andreea. Vreau să-l văd pe dom’ comisar Tablan cum verifică și are mari îndoieli că… a verificat!

Voi reveni cu povestea Iasminei, pe măsură ce autoritățile vor hotărî să se miște, iar colegii mei vor strânge TOATE informațiile.

Celor ce au citit articolul și au comentat le multumesc. Celor ce m-au înjurat, le transmit cele cuvenite. Lor, mămicilor lor că nu i-au avortat la timp și mai ales, celor ce NU i-au învățat să înjure corect românește.