Azi dimineață a murit Tibi…

Reprezentativ

Sfârşitul ăsta de an e de tot rahatul! Pleacă actori, cântăreţi, Regele şi acu’ se găsi să plece și Tibi Pătru! Ce-aveți mă, de vă apucă plecatu’ pe toţi, e mai bine la loc cu verdeață? Nu puteaţi alege palmieru’ din Bermude, iarba verde de la Cairo sau, mai puteați aștepta o săptămână, că e post și nici măcar o pomană ca lumea nu putem mânca! Parcă-ți plăceau cârnăciorii la grătar bine stropiţi cu bere, treaba e asta Tibi? Dă-o dracu” bătrâne, acu te găsi Pasu’ Ăl Mare?

Cel care a fost pana azi dimineață TIBERIU PĂTRU

Haz de necaz… Mă cuprinde amărăciunea când aflu că un amic, jurnalist adevărat, a plecat. Tânăr pentru generaţia noastră, a celor care fac presă din secolul trecut, bătrân pentru cei de astăzi, care fac jurnalism de pe scaun. Tibi a fost într-un permanent Conflict nu doar cu el, la un moment dat cu toată lumea. Şi-a creat un Cartel când noţiunea asta de abia apărea în România, a scris, a înjurat, a lăudat, a vorbit la radio “ca televizoru’” şi la televizor ca la radio… Ce poţi spune când auzi ca un prieten a luat-o aşa, intempestiv din loc, fără să anunţe, fără să posteze pe facebook că va avea un infarct? Că acum moartea vine şi de pe facebook… Am aflat de la amicul Gabi Săcărin, care mi-a forwardat anunţul pus de Gabi Ionescu, în care scria că Tiberiu Pătru a făcu azi dimineaţă un infarct si… gata! Am sunat-o pe Luisa, nevastă-sa, s-o întreb ce e tâmpenia asta şi a cui e gluma. Mi-a răspuns plângând ca nu e glumă, că… Tibi nu mai e! Ce să-i spui unei femei care a stat mai mult de un sfert de secol lângă bărbatul ei, “la bine şi la rău” pentru că Tibi Pătru a avut parte din belşug şi de întâmplări neplăcute. Asta e viaţa… Chestia cu îmi pare rău, condoleanţe, bla-blauri, nu încălzeşte pe nimeni, nu aduce nimănui alinare, dimpotrivă. Îmi venea să înjur, să urlu, să… I-am spus un „la revedere” moale şi am lăsat-o în durerea ei…

Asta cu moartea e o chestie ciudată. Am văzut moarte cât cuprinde, nu mă impresionează, moartea e moarte şi atât, moartea te transformă într-o chestie inutilă, de care nimeni nu mai are nevoie şi d-aia te îngroapă sau te ard. Sau te mai ţin în geam până vine pensia, p-ormă soarta e aceeaşi, hrană pentru nevertebrate sau cenuşă. Cale de mijloc nu există. Evident, exista şi o categorie care se bucura de “răcituri” şi care profita din plin, atât de durerea rudelor cât şi de necunoştinţa lor în materie de “trecere”. Popii da, ce e aşa de greu? Trei sute de lei cu chitanţă, cinci sute fără, lumânări neapărat de la firma lui Daniel, altfel nu sunt “primite” rahaturi d-astea, lumești.

Când pleacă cineva, te apuca melancolia. Ştii că la un moment dat îţi vine şi ţie rândul, mai devreme sau mai târziu. Dacă te duci la înmormântare, îţi scapă o lacrimă, nu pentru mort, pentru tine, pentru că ştii că vei fi următorul pe listă şi te apuca toți dracii, îţi plângi neputinţa de a trage de viaţa cât mai mult, îţi propui să te laşi de fumat, de ceafă la grătar, de vin roșu. Aiurea! Pleci de la mort direct la cârciumă, la pomană şi acolo, dacă nu e post ca acum, se lasă cu ceafa la grătar şi vin roşu… Obicei păgân evident, de la daci citire, care se bucurau când unul de-al lor pleca la Zamolxis. Păgân, păgân, dar preluat cu drag de creștini, care au întins pomenile pe zeci de ani, că de, trebuie să câștige şi biserica ceva.

Ce să-ți spun amice, de parcă te-ar mai interesa ce-ți spun eu acum, odihneşte-te în pace? Adio? Rămâi cu bine? Astea sunt tâmpenii! De parcă i-ar arde cuiva de odihnă, când trece într-o lume nouă şi o ia de la capăt! Îţi spun doar atât, scrie-ne câteva rânduri dacă ai timp şi chef, să ştim ce ne aşteaptă. Că venim. Toţi, fără excepţie. Mai devreme sau mai târziu. Asta e viaţa, futui…

 

9 Decembrie 2017

 

 

 

 

Anunțuri

Am văzut pe Facebook că GAZETA de SUD de la Craiova a sărbatorit 21 de ani de existenţă. La mulţi ani şi multă baftă le urez eu, Dragoş Vasilescu, cel care a “inventat” Gazeta de Sud

gazeta-de-sud-craiova_c0d3e0af1f75beCum a fost?

Prin februarie ’95, când era deja cu un picior în Bucureşti, aflu de la Tibi Pătru şi Ion Spânu (amici pe vremea aia) că cineva are chef să facă un ziar local. Omul se numea/numeşte Eugen Arnăutu şi era “trimisul” fraţilor Păunescu pe pământ oltenesc. Tibi şi Spânu făcuseră mai multe drumuri pe la Arnăutu, cam fără succes. Într-o zi, fac un proiect pe un colţ de computer (pe vremea aia computerele cam rare în Ţara Românească) şi mă înfiinţez la biroul lui Arnăutu, pe undeva pe Calea Bucureşti la un parter de bloc. Mă întâmpină o secretară drăguţă, ţâţoasă şi bine făcută, care-mi spune că şeful nu e, să revin. “Îl aştept” îi zic şi mă instalez pe un scaun. Fata face feţe-feţe şi tace. La un moment dat se aud voci în biroul “şefului” şi se deschide uşa. Un individ de vreun metru nouăzeci în costum de “fost utecist” mă fixează, apoi o întreabă răstit pe biata fată care nu-şi găsea locul: “Dânsu’ cine e?” Fata ridică din umeri şi bâlbâie ceva, la care omul se întoarce spre mine şi mă întreabă la fel de răstit: “Cu mine doriţi?” “Da” răspund calm, dar faţa mea probabil spunea cu totul altceva. Mă invită cam în silă în birou, birou ce la vremea aceea arata cam ca birourile mediocre din ziua de astăzi, dar avea un fel de ştaif… plus nişte icoane pe pereţi. Îi spun pentru ce am venit, îi dau hârtiile. Face o grimasă şi le ia, se uită, se uită la barba mea şi-mi zice: “Mai sunt nişte băieţi care îmi propun aceeaşi chestie”. “Ştiu” îi răspund, “tocmai d-aia am venit să n-o daţi în bară”. Arnăutu îmi aruncă o privire ciudată, mirat de “tupeul” meu, apoi realizează că ţine în mână exact lucrul de care avea nevoie. Se uită la frontul ziarului, care a rămas neschimbat până în ziua de astăzi şi îşi schimbă discursul, din arogant în mieros. Începem o discuţie de aproape două ore, trecem la persoana I-a,  punem la punct demararea proiectului şi apariţia ziarului Gazeta de Sud, cotidian al oltenilor de pretutindeni. Batem palma şi din momentul ăla încep să caut echipa. Aveam experienta ziarului “Situaţia” şi a revistei Orion, ştiam cu ce se manâncă presa şi cam cine m-ar putea ajuta în proiect. Aşa ca, am “dat cu goarna”.

Primele “şedinţe de redacţie” le-am avut într-o cârciumă, a unui fost redactor al editurii Scrisul Românesc, Dan-Ion Vlad, la subsol. Erau doar Marian Mirescu, Liviu Paciuga, şi Doni Florea. Pe urmă a apărut şi Adi Voinea, (care pe vremea aia făcea taximetrie şi era corespondent al ziarului Ziua, al lui Roşca Stănescu) Florin Ţanovici, Cristi Posea şi alţi vreo câţiva. Voinea era ca de obicei mofluz şi sceptic, Mirescu exuberant iar ceilalţi nu prea ştiau cu ce se mănâncă presa. Discuţiile din cârciumă au durat câteva zile, apoi Arnăutu a făcut rost de un spaţiu, într-un apartament cu patru camere din centru, fostul apartament al lui Cristian Gaţu, (handbalistul, pentru cine-şi mai aduce aminte) şi am început să jucăm “la perete”. Redacţia s-a format încet, Arnăutu “a dăruit masa” cu un Oltcit amărât, neavând prea mare încredere în ceea ce făceam noi acolo. Apoi microbul l-a prins. Ne-am mutat în fosta clădirea a IPJ-ului, într-o hală la parter. Am tipărit la Slatina, pe tipar plan, am pierdut o grămadă de nopţi acolo, apoi la Craiova, în nişte condiţii de tot rahatu’ pe care n-am să vi le înşir acum. Întrebaţi-l Adi sau pe Mama Ina (care coordona la început, de acasă, acurateţea ziarului, baieţii fiind mici…) Toate detaliile începutului Gazetei de Sud şi nu numai, cu oameni, fotografii, întâmplări le veţi găsi în cartea “Craiova, halta mea de suflet”, ce va fi tipărită în scurt timp.

Cert e, că după cheful numărului 100, am plecat de la Gazeta de Sud, rănit în orgoliu şi în dragoste de-o puştoaică ce-mi picase cu tronc şi datorită căreia am mai păstrat apartamentul în care fusese redacţia vreo câteva luni bune. Aflase şi Arnăutu de poveste, avea mereu draci, draci care se materializau în nişte scandaluri crunte. D-ale vieţii… Aşa că am luat-o din loc la Bucureşti, iar Adi Voinea a rămas pe vecie şeful Gazetei de Sud. Asta a fost, au trecut de trei ori câte şapte ani, e de bine, Gazeta de Sud este unul dintre puţinele ziare tipărite care au rezistat pe hârtie şi sper că va rezista multi ani de-acum incolo. Asta pentru că oltenii sunt încăpăţânaţi. Hotărâţi. Ai dracu’. Oameni de oameni. La mulţi ani Gazetei şi celor ce o fac. La mai mare!