A mai murit un trubadur: ILIE MICOLOV

Reprezentativ

Ilie Micolov

Azi dimineaţă, (21 iulie) la o zi după ziua lui, a murit Ilie Micolov… Ieri nu mi-a mai răspuns la telefon, n-a răspuns la sms-uri, pur şi simplu a tăcut. Avea obiceiul să vorbească mult la telefon, iar dacă nu răspundea, suna el şi mă ţinea cel puţin o oră de vorbă. Ieri însă, n-a mai sunat. Azi pe la prânz, am aflat că a murit, undeva în nord, la spitalul din Piatra Neamţ. L-am sunat pe Petre Preda, chitaristul care ştiam că îi era prieten apropiat şi a ţinut legătura cu Ilie. “Da, ştiu, că s-a prăpădit Ilie, a fost bolnav rău, foarte rău. În ultima vreme plecase din Bucureşti, avea grijă de el o doamnă de la Târgu Neamţ, care îl luase la ea. El vroia să vină la mine, la Corabia, să-şi cumpere o căsuţă acolo, chiar îi găsisem una, dar, uite că… a plecat.” Petre mi-a povestit că, de Crăciun, a fost la Ilie.: “S-a bucurat mult, i-am dus o oală cu sarmale, cozonaci, şi tot ce se face de Crăciun. Era bolnav rău, nu vroia să se ducă la spital, şi de abia mergea prin casă, ţinându-se de pereţi…”

O trupă care n-a urcat niciodată pe scenă, „Country Band”

Ilie s-a născut pe 2 iulie şi a plecat pe 21. Nici n-avea cum altfel, el trebuia să le facă pe toate “rotund”. Numerologii îşi vor da cu părerea şi vor spune că… bla, bla-uri d-ale lor. Oricum pe Ilie nu-l mai interesează…

Generaţiile 60 – 70 îl ştiu bine pe Ilie Micolov. Ştiu “Dragoste la prima vedere”, hitul care s-a vândut în aproape un milion de exemplare. Ilie a povestit de mai multe ori cum s-a născut cântecul: “Am scris melodia în urmă cu 30 de ani, după ce am zărit, preţ de câteva clipe, o frumoasă brunetă, în sediul unei secţii de miliţie din Bucureşti. Mă duceam să-mi recuperez permisul auto… Era o femeie cu părul lung… De atunci, n-am mai întâlnit-o… Luigi Ionescu, autorul melodiei Lalele, lalele’, m-a încurajat să o imprim cu vocea mea. La o săptămână de la prima difuzare, la sediul radioului public s-a strâns un sac de scrisori de încurajare adresate mie. S-a pierdut şirul reeditărilor melodiei, s-a vândut în peste un milion de exemplare” povestea Micolov.

Petre Preda, poate singurul prieten la greu, al lui Ilie

Poveşti cu Ilie Micolov sunt multe. Cei care l-au cunoscut vor umple paginile jurnalelor on line cu amintiri, dar nu-şi vor aduce aminte că Ilie era bolnav de peste doi ani şi nimeni nu l-a mai băgat în seamă. Cu toate că a lucrat o lungă perioadă la Teatrul Tănase, n-avea pensie. Drepturile de autor pentru melodiile cântate la radio erau puţine, iar banii nu-I ajungeau nici pentru medicamente. Familia îl uitase, trăiau în Germania şi nu-şi mai aduceau aminte de bătrânul bolnav, lăsat parcă să moară într-un apartament din Balta Alba… Noroc că s-au găsit nişte oameni cu suflet care să aibă un pic grijă de el, măcar pe ultima sută…

A mai murit un trubadur. Cântecul lui “Dragoste la prima vedere”, este nemuritor, va deveni opera mundi, adică al tuturor. Doar statul va cârâi după impozitul pe drepturile de autor. Pentru că Statul nu iartă nici morţii de impozit.
Ce să mai spun? A plecat şi Ilie… Adio bătrâne trubadur, poate acolo unde te vei duce vei găsi o lume mai bună. Se spune că Moartea nu este decât o poartă. Spre nicăieri…

Ilie, intr-o repetitie la Corabia, orasul lui Petre. Mary îi tine miocrofonul (fotografiile imi apartin)

 

Reclame

Mai daţi-i o clipă lui Ilie Micolov…

Reprezentativ

“Dragoste la prima vedere”, “Şoferul şi multe altele… O generaţie i-a fredonat melodiile şi l-a ridicat la rang de artist. Acum artistul e grav bolnav. Şi ceea ce e şi mai grav, este că e singur… Singur şi uitat de prieteni, asemeni tuturor artiştilor care îmbătrânesc, dar a căror voci rămân veşnic tinere în palylisturile radiourilor. Ilie e bătrân, bolnav şi singur. Banii din “pensia de artist” nu-i ajung nici să-şi cumpere medicamente…

Din când în când îi mai calcă pragul pragul un prieten, dintre puţinii care i-au mai rămas şi-i aduc de Paşti şi de Crăciun câteva ouă şi-o sticlă de vin. Vinul nu-l mai bea, Ilie nu mai bea vin demult, diabetul şi alte boli au făcut din uriaşul cu ochi blânzi o epavă. Inima şi cele câteva zeci de alte diagnostice zac în dosarul pe care Ilie îl ţine la loc vizibil “în caz de ceva, să ştie doctorii ce mi-au făcut alţi doctori până acum…”

Ilie a apărut de nicăieri prin anii ‘80. Chiar de nicăieri nu, el a fost până la un moment dat “om aşezat, contabil”„Nu mi-am ales drumul în muzică. Eu nu mi-am ales niciodată nimic. Până la o vârstă, nici nu ai voie să alegi. Nu am vrut să mă fac de mic ceva, am avut tendinţa de a face ceva. Copilul nu ştie niciodată ce va ajunge. Până la muzică am fost economist la Direcţia Sanitară a judeţului Suceava. Birou, răspunderi sociale, până la 29 de ani”[i] Fatalismul moldoveanului născut în cetatea Sucevei, asemenea fatalismului rusesc. Nu ai voie să alegi, nu-ţi dă voie „cineva” să mergi pe alt drum decât pe cel ce ţi-a fost destinat. Şi Ilie, aruncat în vâltoarea vieţii, şi-a ales drumul. O vreme a fost consultant la Radio România, apoi a apărut în spectacolele Teatrului “Constantin Tănase”. Vara, cânta pe litoral, pe la cârciumi.

Eram student şi-mi câştigam bănuţul în vacanţe, făcând pe ajutorul de ospătar la restaurantele din Eforie. Ilie apărea la Perla sau la Europa şi cânta două, trei melodii. Cânta „Dragoste la prima vedere”. Era aplaudat îndelung… Uriaşul zâmbea, mai cânta odată şi încă odată, apoi dispărea în noapte, spre altă cârciumă, spre alte doamne care suspinau şi-şi strângeau de mână partenerii, pe sub masă…

Au trecut anii, o grămadă de ani cu bune şi rele, cu bucurii şi nenorociri, cu doruri şi uri… L-am reîntâlnit pe Ilie. Eram la Ploieşti, director la Alpha tv. Producătorul unui show l-a invitat să cânte câteva piese. După înregistrare, Ilie avea în continuare chef de cântat. Ne-am retras într-o sală, uriaşul şi-a luat chitara şi muzicuţa şi a început să cânte „La hanul Ancuţei”. Am început să recit versurile în timp ce le cânta. S-a oprit şi m-a întrebat mirat de unde le ştiu. Sunt versurile mele, i-am spus, le-am scris acum… o mie de ani. “Eu le am de la cineva, nu mai ştiu de la cine… mi-a dat poezia şi mi-a spus s-o cânt. Uite că am descoperit autorul!” Nici până în ziua de astăzi nu ştiu cum a ajuns poezia mea la Ilie, nici el nu ştia prea bine. Am publicat-o demult, într-o gazetă obscură de provincie şi de acolo… a avut soarta tuturor efemeridelor scrise de mine de-a lungul vremii… Ne-am împrietenit, dscn0231afis-posternici nu era prea greu, iubeam amândoi muzica, poezia şi vinul bun. Am început să filmăm un videoclip, dar după primele zile de filmare, Ilie a plecat în Germania, la treburile lui, am tot amânat şi amânat a rămas până în ziua de astăzi… Am fost de câteva ori acasă la el, undeva în Militari, într-un apartament modest de bloc comunist, în care, în afară de chitările sale, boxe, amplificatoare, Ilie avea şi celebra “colecţie” de pălării texane, de care era foarte mândru. Am încercat apoi să-l ajut să facă un CD cu melodiile pe care le scrisese între timp, am participat la câteva repetiţii, am fost la Corabia la amicul Petre Preda, chitarist, unde ei au mai făcut câteva repetiţii, am făcut coperta albumului, dar… Ilie a plecat iar în Germania pentru o vreme şi proiectul nu s-a mai finalizat. Au rămas doar fotografiile şi o copertă…dscn0306

Şi au trecut alţi zece ani. L-am văzut pe Ilie întâmplător, într-o emisiune tv, acum câteva zile. Era obosit, doborât de boală, singur şi trist… Se mişca greu, boala şi greutatea nu-l lasă să facă mai mult de câţiva paşi, cu greu. Îi spunea reporterei că l-au uitat toţi, că nu are prieteni, că nu-i mai deschide nimeni uşa… Reportera o ţinea pe-a ei, ca majoritatea reporterilor de astăzi, pe care nu-i interesează nimic, iar odată ajunşi la un post tv, ştiu totul, mai puţin limba romană. L-a pus pe bietul om, care abia vorbea, să cânte. Ilie a fredonat câteva versuri din “Dragoste la prima vedere”. Sunau mai mult a strigăt de revoltă şi ajutor. Revolta unui om a cărui voce a vândut peste 600.000 de discuri, a cărui voce se aude şi acum la radiourile naţionale, dar care mai are doar câteva zile sau câteva ore de stat printre noi… Uitat de toţi, uitat de cei ce l-au aplaudat, l-au adulat şi erau in stare să-i sărute picioarele. Uitat de miile de femei care suspinau, uitat de de miile de bărbaţi care îi foloseau cântecul drept pretext pentru a-şi întâlni sau minţi iubitele… Uitat de statul care îi ciunteşte pensia…

Dacă în căutările voastre pe posturile de radio îi veţi auzi vocea, vocea aceea inconfundabilă de bas bariton care cântă nişte versuri simple, naive chiar: Pe cărarea vieţii/Trec câte o dată/Cu speranţa vagă/De-a te întâlni/Ne cunoaştem parcă/De o viaţă întreagă/Neavând puterea/De a ne vorbi…

…nu uitaţi că Micolov vă iubeşte… Oriunde v-ati afla, oriunde v-a dus viața, Ilie Micolov uriașul cu suflet de artist, va iubeste, cu dragoste la prima vedere… Voi îl mai iubiţi? Dacă da, faceţi în aşa fel încât trecerea lui spre raiul artiştilor să nu fie întunecată şi dureroasă. Mai daţi-i o clipă lui Ilie Micolov… dăruiţi-i o clipă de bucurie, asa cum el v-a dăruit o viață…