În curând, a patra culoare a tricolorului românesc, va fi verdele…

Reprezentativ

În urma cu doi ani, scriam articolul Otrăviţi femeile, ascundeţi fântânile! Sau invers. Vin hoardele!  Și ceva mai târziu, articolul Un șeic idiot spune: “România este pământ islamic ce trebuie eliberat!”  Zecile de mii de cititori au comentat, au scris și… cam atat. Dar gluma se îngroașă și, încet și trist, Europa, inclusiv Romania, se islamizează. Cine zice că nu e așa, ori e prost, ori nu gândește. Așa au spus și francezii, și nemții, și englezii…

Am găsit acest articol, publicat şi republicat pe diverse situri, am verificat informaţiile şi vi-l pun la dispoziţie. Autorul este un personaj destul de controversat, articolele şi cărţile sale, fiind deseori “învinuite” că ar face parte dintr-o mare teorie a conspiraţiei. Generalul SRI în rezervă Aurel I. Rogojan, căruia îi este atribuit textul de mai jos, a avut acces de-a lungul carierei sale, atât la documente clasificate, cât şi la informaţii din surse mai mult decât credibile.
Conspiraţie sau nu, am verificat informaţiile din articolul de mai jos, atât în Franța, cât și în Anglia iar răspunsurile surselor mi-au confirmat că, de la data publicării articolului iniţial (2016) până acum lucrurile s-au agravat. Mai mult, am aflat că după ieșirea definitivă a Angliei din UE, guvernul englez va lua o serie de măsuri radicale împotriva islamizării Regatului Unit. Puțin cam târziu, după secolele de colonialism, noii cetățeni, deveniți englezi cu acte în regulă, se vor răzbuna pentru sclavia pe care au îndurat-o de la englezi.
Revoltele din ultima vreme din Franța, puse pe seama “vestelor galbene” sunt o alt
ă față a islamului care incearcă să-și impună supremația…

Iata articolul:

Islamiştii intensifică crearea zonelor interzise ne-musulmanilor în oraşele Europei. Cea mai mare parte a acestalor «zone interzise» funcţionează ca nişte micro-state guvernate de Sharia.
Autorităţile ţărilor gazdă au pierdut, se pare, controlul acestor cartiere unde, în majoritatea cazurilor, serviciile publice – adică poliţia, pompierii şi serviciul de ambulanţă – nu mai au acces.
Zonele interzise sunt rezultatul deceniilor de politică „multiculturală”, care i-a încurajat pe musulmani să creeze societăti paralele şi să trăiască într-o auto-segregare, mai degrabă decât să se integreze în ţările gazdă europene.
În Marea Britanie, de exemplu, gruparea musulmană Musulmanii contra cruciadelor a lansat o campanie pentru transformarea a 12 oraşe engleze – incluzând şi ceea ce ei numesc Londonistan – în state islamice independente! Aceste aşa-zise emirate islamice funcţionează ca nişte enclave autonome, supuse Sharia şi în afara legilor britanice.
Acest Proiect al Emiratelor Islamice enumeră oraşele Birmingham, Bradford, Derby, Dewsbury, Leeds, Leicester, Liverpool, Luton, Manchester, Sheffield, cât şi Waltham Forest în nord-estul Londrei şi Tower Hamlets în est, ca teritorii pe cale sa fie supuse în întregime legii islamice Sharia.
În cartierul londonez Tower Hamlets (numit şi Republica Islamică Tower Hamlets), predicatorii musulmani, porecliţi şi Talibanii din Tower Hamlets, ameninţă regulat cu moartea femeile care nu poartă vălul islamic.
Străzile învecinate sunt împânzite cu afişe care te avertizează: «Intraţi într-o zonă controlată de Sharia; aici se aplică legea islamică!». Toate reclamele publicitare care sunt considerate ofensatoare pentru musulmani sunt vandalizate sistematic sau acoperite cu spray negru.
În Luton, în cartierul Bury Park, musulmanii sunt acuzaţi de a pune în practică o adevărată «epurare etnică», hărţuindu-i pe ne-musulmani, până când aceştia cedează şi se mută în altă parte.
În West Midlands, doi predicatori creştini au fost acuzaţi de «incitare la ură» pentru că distribuiau evanghelii într-o zonă predominat musulmană din Birmingham.
În Leytonstone, la est de Londra, extremistul musulman Abu Izzadin i-a urlat în față fostului ministru John Reed (vicepreședintele Curții Supreme a Regatului Unit): Cum ai îndrăznit să vii într-o zonă musulmană?

În Franţa, sectoare mari din cartierele musulmane sunt considerate «Zone Interzise» de poliţia franceză. Recent au fost delimitate 751 de «Zones urbaines sensibles», sau ZUS, cum mai sunt numite.
O listă completă a acestor ZUS se gaseşte pe un site oficial al guvernului francez, cu hărţi din satelit şi o demarcare precisă străzilor. Se estimează că cinci milioane de musulmani trăiesc în aceste „zone urbane sensibile”, zone în care statul francez nu-şi mai exercită controlul!
Imigranţii musulmani au preluat controlul și altor părţi din Franţa. La Paris şi în alte oraşe franceze cu o numeroasă populaţie musulmană, (Lyon, Marseille şi Toulouse), mii şi mii de musulmani închid străzile oprind astfel activităţile comerciale şi traficul pietonal şi auto, pentru a-şi ţine rugăciunea de vineri.
Anumite moschei îşi folosesc staţiile de amplificare de mare putere, pentru a-şi difuza predicile şi rugăciunile. Acest spectacol săptămânal, numit şi «ocupaţia fără tancuri şi soldaţi», provoacă derută şi mânie în rândul populaţiei. În ciuda nenumaratelor plângeri, autorităţile locale refuză să intervină deoarece se tem să nu provoace revolte ale musulmanilor.
Bruxelles, capitala Belgiei, este deja în proporţie de 20%, musulmană. Multe cartiere locuite de musulmani au devenit zone interzise poliţiştilor, aceştia fiind frecvent atacaţi atunci când pătrund în ele. În districtul Kuregem din Bruxelles, care seamănă adesea cu o zonă de război urban, poliţia patrulează cartierul în doua tanchete blindate: una pentru transportul echipei de poliţişti şi cea de-a doua, pentru escorta celei dintâi. În alt cartier bruxellez, Molenbek, poliţiştii au primit ordin de a nu bea cafea sau a mânca sandwich-uri în public în timpul Ramadanului.
În Germania, Bernhardt Witthaut, comisar de poliţie, a declarat la 1 august ziarului Der Westen că imigranţii musulmani sunt în curs să impună zone interzise în numeroase oraşe germane, cu o viteză alarmantă. Ziaristul l-a intrebat pe B. Witthaut: «Există zone urbane, de exemplu în Ruhr, unde cartiere întregi sunt zone interzise, iar poliţia nu mai poate asigura securitatea?» Domnul Witthaut a răspuns: «Toţi comisarii de poliţie şi ministrul de interne vor nega această realitate, dar este evident că noi ştim foarte bine unde ne putem deplasa cu o simplă maşină de poliţie şi unde este nevoie de un transportor blindat de trupe. Adevărul este că, colegii noştri nu se mai pot deplasa în echipe de doi, fără a deveni, ei înşişi, victimile unei crime. Şi ceea ce este mai grav: în aceste zone, autorii crimelor nu sunt nici măcar inculpaţi! Sînt lăsaţi „de capul lor”. Ar trebui, cu adevărat un caz foarte grav, pentru ca noi, poliţiştii, să fim auziţi. Puterea Statului este total absentă de pe această scenă!».
În Italia, musulmanii au preluat controlul Pieţei Veneţia din Roma pentru rugăciunile de stradă. La Bologna, musulmanii au ameninţat în repetate rânduri că aruncă în aer catedrala San Pietronio care conţine o frescă veche de şase secole inspirată din Infernul lui Dante, care înfăţişează un Mahomed torturat de diavolii Infernului.
În Olanda, un tribunal olandez a cerut guvernului să publice o listă a celor 40 de “zone interzise” din ţară. Cele mai problematice cinci cartiere musulmane sunt la Amsterdam, Rotterdam şi Utrecht. Cartierul Kolenkit din Amsterdam este problema numărul unu a ţării. În sfârşit trei districte periculoase sunt Pendrecht, Het Oude Noorden şi Bloemhof în Rotterdam. Cartierul Ondiep din Utrecht ocupă poziţia a cincea, urmat de Rivierenwijk (Deventer), Spangen (Rotterdam), Oude Westen (Rotterdam), Heechterp/ Schieringen (Leeuwarden) şi Noord-Oost (Maastricht).
În Suedia, care are cea mai generoasă lege a imigrării din Europa, largi teritorii în sudul oraşului Malmo, care are mai mult de 25% musulmani, sunt zone interzise ne-musulmanilor. Pompierii şi ambulanţele refuză să intre în cartiere musulmane ca Rosengard, fără o escortă puternică a poliţiei. Şomajul în rândul bărbaţilor în Rosengard depăşeşte 80%!
Când pompierii au încercat să stingă un incendiu declanşat la moscheea principală din Malmo, au fost atacaţi cu pietre.
În oraşul suedez Goteborg, tinerii musulmani au atacat cu cocktailuri Molotov maşinile poliţiei. În cartierul Angered, peste 15 maşini ale poliţiei au fost distruse, tinerii musulmani folosind lasere pentru a-i orbi pe poliţişti. În cartierul Backa din Goteborg tinerii au atacat cu pietre maşinile poliţiei, poliţia având dificultăţi în a stopa atacurile declanşate contra ambulanţelor şi pompierilor în diferite cartiere ale oraşului. Potrivit imamului Adly Abu Hajar din Malmo: Suedia este cel mai bun stat islamic din lume…

Români de pretutindeni, voi știți ce se întâmplă pe acolo pe unde vă câștigați pâinea. Scrieti-mi și voi publica mesajele voastre, ca să afle și guvernanții noștri că în curând, a patra culoare a tricolorului nostru, va fi verdele…

Reclame

A murit Anna. Anna lui Lorenzo…

Reprezentativ

Din ‘89 până acum, au plecat din România peste 3,5 milioane de romani. Asta o spun statisticile oficiale, dar nu ştie nimeni precis câţi au plecat. Doar când au nevoie de voturi, guvernanţii socotesc pe repede înainte numărul romanilor cu drept de vot din diaspora. Şi întotdeauna, indiferent de ce se întâmplă acolo, în străinătate, la secţiile de vot, în ţara ajung exact câte voturi trebuie, pentru a înclina balanţa spre candidatul ales de cei din umbră, care veghează ca nu cumva România s-o ia pe alt drum decât cel dorit de ei. Aşa a fost şi aşa va fi mereu, nu doar la noi, pretutindeni. În urmă cu peste o sută de ani, Mark Twain, celebrul romancier american spunea: „Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”.

În Italia, a poposit în urmă cu mulţi ani, Nina Frunză Corduneanu, o bucovineancă născută la poalele Obcinei Mari, într-un loc mirific şi încărcat de istorie: Vatra Moldoviţei. A plecat, aşa cum au plecat şi ceilalţi romani, să-şi găsească “un rost” şi o viaţă mai bună… N-o să spun toată povestea Ninei, o să vă spun doar ca de ceva vreme, de vreun an şi ceva, Nina l-a găsit pe Edy Frunză şi au hotărât să înceapă o viaţă nouă. Edy e bucureştean şi a plecat din România, la Amsterdam. S-au logodit în iarnă şi, să vedem când o pun de-un chef, de nuntă! (Îmi pare rău că nu ne-am văzut de Crăciun în Bucureşti, dar nu scăpaţi voi aşa uşor!) Oricum vom vedea dacă va fi Edy al lui Nina sau Nina lu’ Edy!

Ce veţi citi mai jos, e scris de Nina. Ea nu doar că munceşte de-i sar capacele, mai şi scrie. Publică pe facebook, unde în altă parte? Am sfătuit-o să-şi facă un blog şi să adune tot ce a scris, poate vreodată se va gândi să scrie o carte despre cum a fost, şi mai ales, de ce…

 

A murit Anna. Anna lui Lorenzo…

Îi știam de ceva vreme, iar în puținul timp liber pe care îl am, le mai băteam din când în când la ușă să schimbăm două vorbe și să-l ajut pe el cu îngrijirea soției, deși, ca de fiecare dată, îmi spunea „te rog Nina, nu e nevoie. Prezența ta aici, e mai mult decât suficientă”.
El are 63 de ani, ea avea 84. O diferență destul de mare de vârstă, dar nu cred niciodată ca ar fi fost un impediment în a se iubi în continuare, cum au făcut-o în toți cei 15 ani, de când se cunoscuseră, într-o excursie în Sicilia.
Câteodată, când ea se simţea mai bine, el îmi arata fotografii. Fotografii pe hârtie, pe care le scotea dintr-o cutie frumoasă de bomboane, pe care era desenată o inimă roşie. Ritualul, întotdeauna acelaşi. Scotea o fotografie, i-o arăta mai întâi ei, ea zâmbea, înclina uşor din cap şi închidea ochii… Probabil rememora clipele frumoase petrecute acolo, undeva și vedea în spatele ochilor închiși marea, soarele și vântul cald al Siciliei… El începea să vorbească repede, să-mi spună unde a fost făcută fotografia, când şi, mai ales, cât de frumos a fost atunci…

Acum, când le trec pragul, văd starea ei de sănătate agravându-se, iar pe el, tot mai optimist că ea va fi bine. Îmi oferă repede un scaun, intotdeauna același, cu tapițerie roșie, un pic uzată. Camera foarte de curată și îngrijită, dar cu un miros greu de iod și alcool sanitar, de la pansarea rănilor pe care le avea Anna pe șolduri. Mă așez și o privesc. Dormea. Atât de mică și slabă, îmi spun în gând… să aibă 45 de kg? Nu cred.
Lorenzo, un om voinic și cu o alură impunătoare, se ridică de pe fotoliul comod ce îl folosea și ca pat, în nopțile în care ea nu se simțea bine.
– Pun repede de o cafea!
– Mulțumesc! Sau… mai bine nu, voi ieși afară să fumez. Știți prea bine că nu o pot bea fără tutun.
Zâmbește.
– Eu o fac oricum. N-am băut deloc astăzi.
Revine cu două cești de cafea și în timp ce o sorbea cu nesaț, mă întreabă:
– Oare o linguriță de cafea, a omorât pe cineva? Știi, ea iubea foarte mult cafeaua.
– Nu, de fapt… nu știu…
– Mai bine nu, decât să am mustrări de conștiință, mai bine nu…
– S-a schimbat mult frumoasa mea, dar cel mai tare mă doare că nu mă mai ascultă… nu vrea să mai mănânce… îmi spuse Lorenzo lăsând capul în jos…
Anna fusese o femeie foarte frumoasă. În fotografii era întotdeauna zâmbitoare, cu o dantura perfectă. Imi amintesc de o fotografie în care ei beau cafea la o terasa de la malul marii… Dar boala și trecerea anilor şi-au pus amprenta.
– Va fi bine, știu asta… Îi sărută mâna și o mângâie ușor pe frunte. Ridică privirea către fereastră și adaugă:
– Va ploua la noapte, vântul de azi, asta prevestește.
Îi zic un simplu „da”, evitând să mai spun altceva, lăsându-l să aleagă singur cărei întrebări i-am răspuns. Îi vedeam nedumerirea de pe chip, mă privea fix în ochi, aștepta să continui… să-i spun și eu “va fi bine”, dar mi-era frică să-l mint…
Mă ridic, trecuse mai bine de o oră de când eram acolo, iar pofta de a fuma îmi tulbura starea.
– Îţi mulțumim, nu am cuvinte…
– Nu trebuie, eu vă mulțumesc! Aș fi vrut să adaug pentru lecţia de viaţă, pentru dragostea voastră, pentru… dar aveam un nod în gât…

Au trecut câteva zile. În sfârșit, soarele s-a făcut văzut în dimineața asta, după lungi şi interminabile zile ploioase și friguroase. Merg la magazinul din cartier să-mi încarc telefonul. Mă opresc o secundă, la auzul clopotelor ce băteau, împrăștiind ecoul lor până în celălalt capăt al orașului. O clipă, îmi trece prin minte Moldova mea și o zi de sărbătoare în care se auzeau clopotele, de la cele trei biserici…
– Ai aflat Nina? Mă întreba Rafaella, vânzătoarea din magazin. Rafaella vedea tot, afla tot, știa tot, în cartier nu mișca nimic fară ca ea să afle. 
– A murit Anna, i-a găsit nepoată-sa… El dormea pe fotoliu, alături de ea…
Am amuțit. Uitasem și pentru ce intrasem acolo.
Rafaella îmi tot dădea detalii, la care nu mai eram atentă. Mi-au venit in minte fotografiile în care un bărbat şi o femeie, zâmbeau sub soarele Siciliei… Și mi-a venit în minte filmul pe care l-am văzut în urmă cu ceva timp The notebook, mai precis finalul acestuia, puțin diferit de finalul povestirii mele.

Cei din film au plecat împreună…

Nina Frunză Corduneanu, Italia

 

Nota mea: Daca mai aveți povești, le astept.