Chiolhan la Mănăstirea Petru Vodă

Reprezentativ

Sâmbătă, acu’ pe 16 iunie, mare chiolhan mare, la mănăstirea Petru Vodă. Pentru cei care nu ştiu despre ce e vorba, este mănăstirea din județul Neamţ, unde şi-a trăit ultimii ani din viaţă călugărul Iustin Pârvu. Şi tot acolo a produs o grămadă de bani, bani ce au intrat cu graţie atât în buzunarele largi ale mănăstirii de taici cât şi în ale celei de maici, pentru că la Petru Vodă sunt două mănăstiri, nu departe una de alta. De ce spun că se va lăsa cu mare chef? Pentru că și românul cu fustiţă trebuie să se bucure, atât la înmormântare, cât şi la nuntă. Pe http://mănăstirea.petru-voda.ro apare un anunţ, scris de cineva care a învăţat limba română cu un profesor rus, născut-crescut în Grecia: Sîmbătă, 16 Iunie 2018, se va săvîrşi pomenirea de 5 ani a mutării la cele veşnice a Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu. Liturghiea arhierească începe la ora 8:45 a dimineţii (ora Bucureştiului). În seara de Vineri, 15 Iunie, va fi slujbă de priveghere, începând cu ora 20 (ora Bucureştiului). Pentru că România se întinde pe vreo cinci fuse orare, să se ştie că zona judeţului Neamţ, funcţionează de dimineaţă până seară după ora Bucureştiului, nu, Doamne apără și ferește, după a Moscovei! (Paranteză: Le mulţumesc colegilor mei, jurnaliştii din Neamţ, care vor relata cu pioşenie şi evlavie evenimentul şi cărora nu le voi da numele, pentru că, patronii ziarelor lor online sau tipărite, sunt buni amici cu mai marii Bisericii din zonă, cu Poliția, Consiliul Județean şi alţii…)

La comemorare vor fi prezente o grămadă de fețe (și dosuri) bisericeşti, care după ce se vor da în spectacol, se vor retrage, după preferinţe, la mănăstirea de maici, sau vor rămâne la cea de călugări. Pentru că evenimentul se desfăşoară în post, postul Sfinţilor Apostoli (sau Postul Sânpetru), care a căzut cam aiurea anul ăsta, gloata va primi, probabil, câte o sarma (de post) şi o bucată de mămăligă, pentru care va lăsa minimum 15 lei de căciulă! Restul meniului nu se va ști de prostime, pentru că vor beneficia de el doar unșii, în spatele ușilor închise. Cum tot în spatele uşilor închise, se va decide dacă peste doi ani, Iustin Pârvu va fi propus pentru canonizare. Deocamdată, memoria bătrânului produce în continuare bani, la mormântul său “se produc minuni”, iar o minune apărută în „Libertatea” sau „Can-Can”, produce la greu! V-o reamintesc doar pe aia, care s-a întâmplat într-o iarnă, când maicile au schimbat florile de pe mormânt, le-au acoperit cu un clopot din sticlă, iar clopotul s-a aburit în formă de om! Credincioşii aburiți de abureala de pe geam, au dat buzna şi… au plătit facturile mănăstirii pe vreo trei ani!

Cum vă spuneam mai sus, tot ce poartă sutană şi are “grade” în Biserica Moldovei, va participa la chiolhan. Cu o singură excepţie, fără grade, preotul Vasilică Militaru, pe care cei de la Petru Vodă nu-l au la inimă. Atât stareţul Hariton Negrea cât şi Justina Bujor, n-au ochi pentru Militaru. De ce? Pentru că Vasilică Militaru este cel care a stat în ultima perioadă a vieţii lui Iustin Pârvu alături de acesta şi este “deţinătorul unor adevăruri care nu trebuie spuse”, atât despre mânăstirile din Petru Vodă, cât şi despre viaţa lui Iustin Pârvu. Mai mult, spre deosebire de foarte mulţi chiriaşi vremelnici ai celor două mănăstiri, Militaru e popă însurat, are două licenţe (politehnică şi teologie pastorală), ştie patristică, şi l-a mai pus dracu să scrie cărţi, atât despre viaţa din închisoare a lui Iustin Pârvu, cât şi despre credinţa Neamului Românesc (Părintele Iustin Pârvu – Testament pentru Neam, Biserica din temniţă – Mărturisire şi jertfă creştină în închisorile comuniste – România 1948-1964, Credinţa Neamului Românesc – autori Vasilică Militaru și Luminiţa Militaru). Şi nu se potoleşte, scrie în continuare. Iar după cum spun oamenii din sat, părintele Vasilică are har, tot ce spune el se îndeplineşte şi… “ferească Dumnezeu să-l mânii pe Părintele Vasilică, doar dacă se uită la tine, cu ochii ăia, intri-n pământ! Iar când te ajută, o face din toată inima… Om ca el, mai rar! Dar, îți mai spun odată, să te ferească Dumnezeu de blestemul părintelui Vasilică…

Sincer, eu nu cred că e dracul chiar aşa de negru, nici părintele Vasilică o ciudățenie, doar că un om erudit face cât o grămadă de proşti. Iar de proşti, Țara Românească nu duce deloc lipsă. Cât despre bunătate, d-aia s-a făcut preot, e meserie vocaţională, nu te faci popă sau doctor dacă n-ai vocaţie, aşa cum nu te poţi face nici învăţător… Nu-l cunosc personal pe preotul Militaru, dar din povestirile colegilor mei, care au vorbit mult cu el, am tras o concluzie, ce mi s-a confirmat în urma unor discuţii telefonice cu acesta. Aceea că popa știe carte, nu doar ce ţine de religie, ci şi de istorie, matematică, economie, filozofie… Am mai aflat că este legatarul testamentar al lui Iustin Pârvu, și va „deschide public testamentul bătrânului la momentul la care acesta a dorit să fie deschis. Deocamdată, nici românii, nici Biserica şi oamenii ei, nu sunt pregătiţi să afle adevărul…” Şi Biserica ştie asta, știe că Iustin Pârvu îl vizita acasă pe Militaru, sau stăteau de vorbă ore nesfârşite la el în chilie şi bănuieşte doar, că Vasilică a scris tot ce-i spunea bătrânul. Şi toată mănăstirea ştie că, Iustin Pârvu i se adresa lui Vasilică cu “Frate Vasile”, ceea ce îl aducea cumva pe tânărul preot la acelaşi nivel cu bătrânul călugăr…

S-a tot scris despre “Testamentul părintelui Justin lăsat poporului român”, despre învăţăturile acestuia, despre pildele bătrânului, dar nimeni, niciodată nu a văzut semnătura Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu pe un document atât de important, pe care acesta să şi-l însuşească şi mai ales, să-l semneze. Rămâne de văzut, sau rămâne un secret, ca A Patra Profeţie De La Fatima, pe care nici până în ziua de astăzi Biserica Catolică n-a dezvăluit-o.

Asta e cam nasol pentru BOR, care şi-ar dori să fie (vorba poeziei comunistoide a lui George Lesnea)în cele ce sunt / Și-n cele ce mâine vor râde la soare / E-n pruncul din leagăn / Și-n omul cărunt / E-n viața ce veșnic nu moare.” Biserica nu prea e, d-asta are draci, pentru că există câte unii, ca Vasilică Militaru, care “ascund” documente de valoare, doar că aşa vor ei! Unii pe care îi blamează, dar de care oamenilor bisericii le este cam frică, “ce, te pui cu nebunu?”. Așa că, cu toate că s-au gândit la Militaru, cei de la Petru Vodă n-au avut curajul să-l invite la comemorare. Unul dintre colegii mei, a stat de vorbă cu “cineva mare, foarte mare” din conducerea Bisericii moldovene care, la întrebarea acestuia, de ce nu va participa şi preotul Militaru la pomenire, a răspuns senin „Nu ştiu, poate nu vrea, întrebaţi-l pe dânsul.” L-am întrebat şi eu pe preotul Militaru, la telefon, dacă se va duce şi mi-a răspuns, în dulcele grai moldovenesc: “Nu-mi place să merg nicăieri unde nu sunt dorit. Cât a trăit Părintele Iustin, fratele meu întru cuget, aveam la cine mă duce… Acum… la cine?”. Se pare că “dragostea” dintre Militaru și oamenii mănăstirii Petru Vodă e… reciprocă!

Demult, înainte de a deschide ochii mari pe viață, am citit cărţile lui Damian Stănoiu, printre care şi “Cum petrec călugării”. Mi s-a părut atunci un fel de blasfemie… hazlie! Îl ştiam pe preotul din sat, care venea la bunicu-meu şi se îmbătau de comun acord, ca pe un om bun, care de fiecare dată ne aduce câte ceva, un coş cu mere sau când se coceau cireşele, un coş cu cireşe, pe care cu greu, după numărătoare, îl împărţeam cu frate-meu…

Vă veți intreba (sau nu) de ce am tot scris și scriu despre mănăstirile din Moldova. Pentru că, de acolo se dă “ora exactă” a Ortodoxiei românești, de acolo vin majoritatea șefilor și, mai ales, patriarhii BOR. Ora Bucureștiului creștin se dă din Moldova. De acolo, călugărimea dictează, într-un fel sau altul, mersul Bisericii din România. Din Moldova vine grosul banilor în BOR și multe altele, despre care voi vorbi cu dragoste creștinească la un moment dat.

Deocamdată, chiolhan, mare chiolhan la Petru Vodă. Cum au petrecut călugării și (sau cu?) călugărițele, data viitoare!

PS: Mai jos, e un fragment din Acatistul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, care mie mi-a plăcut, dar, de care unii se sperie, alții nu-l citesc, iar cei mai mulți nu recunosc stilul inconfundabil al lui Homer…

Icosul 6

Se îngrozesc mulţimile diavolilor numai auzind de numirea ta, părinte al părinţilor Vasile; iar noi credincioşii cântând, aducem ţie laudele acestea:
Bucură-te, fulger care arzi pe duhurile satanei celei spurcate;
Bucură-te, tunetul care risipeşti sfaturile cele necurate;
Bucură-te, cel ce cu armele duhului te-ai îmbrăcat;
Bucură-te, ca prin acelea pe puterile cele potrivnice le-ai sfărâmat;
Bucură-te, cel ce pe fiul împăratului l-ai vindecat;
Bucură-te, că pe mulţi din adâncul păcatului ai ridicat;
Bucură-te, că pe cel lepros l-ai tămăduit;
Bucură-te, că pe cei cu fapte bune prin Duhul i-ai cunoscut;
Bucură-te, îngerul cel pământesc;
Bucură-te, omul cel ceresc;
Bucură-te, sare tainică a învăţăturii;
Bucură-te, luminat povăţuitor al mântuirii;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Reclame

Adevăruri de dincolo de moarte: Iustin Pârvu vorbește prin glasul maicilor

Într-o viaţă de jurnalist, te întâlneşti cu o grămadă de oameni şi fapte, unele frumoase, altele de-a dreptul abominabile. Puţine ajung la public, pentru că de cele mai multe ori, sunt doar poveşti aflate din gura unor oameni, care nu au curajul să-şi dea numele, să-şi asume cele spuse și astfel să dea credibilitate poveştii lor. “Am auzit că…” este sintagma cea mai uzitată în astfel de cazuri și care, de ce le mai multe ori reprezintă adevărul. Dar există şi oameni care îşi asumă poveştile, semnează ce au scris şi de abia atunci noi jurnaliştii avem obligaţia să aducem spusele lor la cunoştinţa publicului. Este şi cazul lui Virgil Ioniţă care mi-a scris cele de mai jos, despre viața din mănăstirile din Moldova.

Domnule Dragoș Vasilescu,

Am văzut că ați avut curajul să prezentați două cazuri extrem de sensibile despre fenomene care se întâmplă în spatele unor mănăstiri românești. Românul crede că mănăstirea este locul unde nu se întâmplă nimic. Ceea ce veți citi mai jos este o poveste reală despre cum se poate ajunge stareță în România.

Este povestea stareței Iustina Bujor de la Mănăstirea Paltin din Petru Vodă.

Din cartea JUSTIN, scrisă de Florin Stuparu, aflăm despre începuturile ei într-ale călugăriei. Nu a ales o mănăstire de călugărițe, ci a ales să intre și să locuiască într-o mănăstire de călugări. Probabil a fost o altfel de inițiere.

Tânăra a trecut pe la Mănăstirea Petru Vodă, în vremea studenției, când căuta o evadare de tip spiritual. A încercat și practicile MISA ale lui Bivolaru (radiestezie, bioenergie, yoga) dar, după spusele ei, nu prea i-au ieșit. Acum adăpostește în mănăstire mai multe maici practicante de yoga și arte marțiale precum și un preot divorțat fugit din București, Mihai Andrei Aldea care se laudă cu integrarea artelor marțiale în ortodoxia românească. Astăzi nu se mai practică integrarea în absolut ci integrarea absolutului direct în mănăstire.

Un tânăr cipriot îmbrăcat în haine de călugăr este găzduit de stareța Iustina, de mai bine de un an, în Mănăstirea Paltin din Petru Vodă. Unele maici zâmbesc pe la colțuri și numără simpatiile Iustinei: Filoteu, Augustin, Vlasie, preotul Gheorghe, Savatie, Iustinel. Ultima achiziție este acest tânăr cipriot. Oare știe mitropolitul Teofan despre „inima generoasă” a stareței Iustina Bujor? Bărbați cazați printre maici care au venit în mănăstire să se nevoiască. Iar stareța lor, la șuete „duhovnicești” cu aceștia. Probabil stareța învață limba greacă nouă, că pe cea veche a învățat-o cu un alt călugăr.

După cum recunoaște singură, timp de doi ani a locuit în mănăstirea de călugări și, în paralel cu medicina, studia pe dealuri limba greacă veche împreună cu trei călugări: Filoteu, Ștefan și Leonid. Nu știu ce ortodoxie acceptă canoane ale Bisericii care permit ca într-o mănăstire să locuiască, să mănânce, să studieze și să doarmă împreună călugări cu călugărițe.
Cum este posibil ca o studentă la medicină să facă anii decisivi ai carierei unui medic, nu în laboratoarele facultății, ci pe dealuri cu călugării? Recunoaște că și licența și-a făcut-o tot în chilia unui călugăr, numit de ea, Filoteu.
Plecand de la povestea pe cati publicat-o, cea a călugariței Andreea, să nu vă mire că această stareță a confundat o boală a ficatului cu o sarcină în luna a șasea. Stareța Iustina recunoaște că administra medicamente cu punga și după ureche, din așa zisul cabinet medical, în ultimii doi ani de studenție când locuia în Petru Vodă.
Această stareță mai este încă medic? Pentru că am înțeles că a fost reclamată la Colegiul Medicilor. De ce nu s-a luat nici o măsură? Vedem ce se întâmplă în tot sistemul sanitar românesc. Ne aude cineva? Nu cred…
Singură, această stareță recunoaște că se considera anormală. O repetă de vreo trei ori în interviul din cartea JUSTIN. În Biserica Ortodoxă Română este posibil ca o anormală să conducă o mănăstire și o fundație. În afară de maica Andreea, câte maici au mai fost nenorocite de diagnosticile doctoriței Iustina Bujor? Poate într-o zi se vor dezvălui toate faptele.
Acum întreb doar dacă își mai amintește doctorița Iustina în ce circumstanțe a murit o maică bolnavă tot de ficat pe nume Tomaida. Cât timp s-a rugat de stareța Iustina să o lase să meargă la control la spital că îi este foarte rău? Nu a fost crezută și a murit în iarna lui 2005. Atunci s-a speriat părintele Iustin Pârvu când a văzut o lacrimă de sânge pe obrazul maicii moarte. La fel mă întreb de ce nu a chemat SMURD-ul și l-a trimis la spitalul din Vatra Dornei pe Florin Stuparu (autorul cărții) cu coastele rupte, după ce “căzuse” în albia unui pârâu. Cum a îngăduit stareța doctoriță Iustina, cu jurământul lui Hippocrate și jurământul de călugărie depuse, să lase un muribund fără cea mai mică îngrijire medicală și să-l trimită în miezul nopții, înghesuit într-o Dacie, la 80 de kilometri depărtare. Autorul cărții JUSTIN, Florin Stuparu a murit la poarta spitalului în dimineața zilei de 2 august 2012.

Nu știu când s-a produs acea apropiere de părintele Iustin, dar ca pretinsă stareță la schitul de maici de la vale, ea a stat mai mult în mănăstirea de călugări de la deal. Ziua, noaptea, dimineața, stareța Iustina își petrecea timpul tot prin chilia părintelui Iustin. Pelerinii se mai împiedicau uneori de ea. Tinerii sfioși se întrebau: „Ce caută femeiușca să stea permanent în chilia acestui părinte bătrân cu barba albă? Noi vrem să-i adresăm părintelui întrebări neînțelese ale tinereții iar ea stă și ne ascultă.
Unii spun că se pricepea să numere bine banii de pe pomelnice aduse de credincioși. Alții spun că se prefăcea că face curat. Mâncare îi făcea părintelui Iustin o altă maică Iustina, în vârstă și așezată. Cu timpul tânăra Iustina a înlăturat-o. Cum a înlăturat-o și pe maica Gabriela, o farmacistă ce făcea naveta din Borca. Am înțeles că pe biata Gabriela a trimis-o la psihiatrie pentru a o „convinge” să renunțe în a-l ajuta pe părintele Iustin.
Prin anii 2008-2009 a fost numită la schitul de maici stareța Rafaela, o juristă care a reușit să determine Mitropolia să recunoască schitul ca mănăstire. Atunci Iustina a renunțat din nou să mai locuiască alături de maicile pe care le condusese. A plecat la deal, la mănăstirea de călugări de unde nu a mai ieșit decât atunci când a fost renumită stareță. Desigur, neoficial.
Părintele Iustin i-a promis din studenție că-i va face un spital. Spitalul trebuia construit în fața mănăstirii de călugări. Poate așa se explică insistența stareței Iustina de a rămâne în mănăstirea de călugări. Este adevărat că prin anii 2008 – 2009 începuseră să vină puhoaie de oameni la părintele Iustin. Banii curgeau cu nemiluita. Poate că stareța Iustina nu mai prididea cu număratul și rămânea peste noapte în chilia părintelui. Seară de seară, clanț – clanț, închidea ușa cu cheia după ce ultimul pelerin părăsea chilia părintelui Iustin.
Rămâne un mister ce făcea dincolo de ușa zăvorâtă cuvioasa maică Iustina cu bătrânul Iustin Pârvu. Mulți călugări s-au perpelit în acei ani să înțeleagă rostul șederii continue a unei femei tinere în chilia unui bătrân de aproape 90 de ani. Își amăgeau mintea cu faptul că Iustina era doctoriță.

La sfârșitul lui 2009, în urma îngrijirii „deosebite” a aceleiași doctorițe Iustina, părintele Iustin a răcit sever și la începutul anului 2010 a fost internat la Iași și apoi la Cluj. Când s-a întors de la Cluj, stareța Iustina nu l-a mai lăsat să urce la mănăstirea de călugări. Avea nevoie să-l controleze în toate privințele pe părintele Iustin Pârvu. Așa a ajuns părintele Iustin Pârvu să locuiască la ultimul etaj al unui azil de bătrâne, pe un culoar cu mai multe camere, unde dormeau vreo doi călugări, părintele Iustin și bineînțeles maica stareță Iustina.
Unora li se plângea părintele Iustin că Iustina îi administrează seară de seară niște pastile care-l turmentau. Alteori, râzând, scotea pastila de sub limbă și o ascundea.
Poate într-o zi ne explică vreun înalt ierarh al Bisericii și nouă, proștilor, cum se împacă canoanele ortodoxiei românești cu această împreună ședere a unor călugări cu călugărițe. După plecarea ultimului pelerin aceeași cheie, clanț-clanț, se auzea misterios.
Probleme despre bani au fost destule, iar părintele Iustin s-a supărat că nu a fost lăsat să ridice el, din banii de la Petru Vodă, mănăstirea de la Aiud.
Bani au fost pentru că stareța Iustina, între două plimbări la Ierusalim, mai făcea câte o clădire luxoasă. Bani au fost, pentru că înainte de moartea sa părintele se adresa șoptit mitropolitului Teofan cum să împartă banii rămași prin seifuri (https://www.youtube.com/watch?v=TMQpluv9axs). Bani au mai rămas. Numai stareța știe cum s-au împărțit și cu cine.
În anul 2013, tot sub îngrijirea atentă a doctoriței Iustina, părintele s-a îmbolnăvit grav. Ca să poată primi pelerinii și să se adune mai mulți bani, părintelui îi erau administrate perfuzii o săptămână pe lună. Sistemul său digestiv a lenevit, prin hrănirea artificială, și a ajuns să facă o tumoare la stomac. Cine și cu ce diagnostic a hotărât doctorița Iustina să transporte un bătrân aproape în comă timp de 4 ore într-o mașină oarecare, deci nu a SMURD-ului? Cine a stabilit că părintele Iustin poate fi transportat la Cluj?  Cine va primi vreodată un răspuns la aceste întrebări?

Adus cu elicopterul de la Cluj, muribund fiind, Iustin Pârvu cazat în vila numită stăreție. Medicul care-l operase la Cluj, a povestit singur cum l-a operat încă odată cu o zi înainte de a muri într-o cameră din clădirea stăreției (http://www.paltin-petruvoda.ro/marturia-dr-eniu-despre-binecuvantarea-de-l-trata-pe-sfantul-parinte-justin/). Probabil că doctorița Iustina a dezinfectat cu produse tip Hexi Pharma o cameră în care au intrat timp de o lună doar pelerini special selecționați de stareța Iustina. Cum a fost de acord doctorița Iustina ca muribundul părinte Iustin să fie operat într-o cameră oarecare și nu într-un bloc operatoriu specializat al unui spital autorizat?
Părintele Iustin a murit. A rămas stareța Iustina. Pe 15 august 2013, după criterii numai de Biserică știute, Teofan mitropolitul Moldovei și Bucovinei a recunoscut-o oficial ca stareță pe Iustina Bujor (https://www.youtube.com/watch?v=WKC638GJPfI). Cred că banii rămași prin seifuri fuseseră deja împărțiți. Rog să vizionați filmul hirotesirii de pe site-ul mănăstirii Paltin din Petru Vodă. Eu nu am văzut din Evul Mediu atâta slugărnicie față de o femeie. Zeci de maici, în fața mitropolitului Teofan, trec, se închină în fața stareței Iustina și-i sărută slugarnic papucul și mâna… Așa ne vor oamenii Bisericii și pe noi credincioșii de rând: să ne închinăm în fața lor și să le sărutăm slugarnic picioarele și mâinile? Sunt ei oare vrednici de asemenea cinstire?

Ceea ce am scris se bazează și pe interviul dat de stareța Iustina Bujor în cartea JUSTIN, Editura Scara, 2009, autor Florin Stuparu si mai ales pe informațiile pe care le-am cules de la oamenii pe care i-am întalnit.

Ioniţă Virgil

Iași, 2 iunie 2016,

Cam asta a fost povestea. De la BOR citește cineva? Desigur, dar tace ca mortu-n păpușoi, c-așa-i la ei. Silentziio stampa! Comentarii?