Câteodată mă apuca greata navigând pe facebook şi văzând de câtă ipocrizie sunt în stare unii, care se pretind a fi “intelectuali”, jurnalişti de “clasă” și care, se prezintă bombastic, cam aşa: (…) am fost prezent în cinci reclame worldwide (Chivas, Honda, Peugeot, Coca-Cola, Jameson). Am intrat în presă în anul 1992, direct pe pagina întâi a celui mai citit ziar al momentului: Evenimentul Zilei. Moaaa, tare! Am trecut pe la: Adevărul, ZIUA, Tineretul Liber, Ultimul cuvânt, Star, Atac, și încă vre-o câteva neesențiale. (Apropo, nea intelectualu’, în dulcea limba romana vreo se scrie un pic altfel, da’ nu se pune!)
După ce a plecat de la Antena 1, când “a decis să părăsească emisiunea lui Dan Capatos” după cum scria Zarul de Cluj – (în realitate fiind dat afară de la A1) Mircea N Stoian şi-a plimbat îngâmfarea prin Ferma Vedetelor de la ProTv şi s-a îndrăgostit iremediabil de postul din Pache Protopopescu. Sau de bănuţul căpătat acolo. De atunci, Antena 1 e de tot rahatu’, totul pute, matinalul e mortăciunea aia de emisiune de la Antena 1, moderată de două babe mediatice cu barbă, pe numele lor Răzvan și Dani. Daniela Crudu e o mega curvă, iar fetele care colaborează sau au lucrat la Antene, sunt nişte panarame profitoare. El, N Stoian, doar EL, are dreptul să înjure. După ce a scris (zice tot el) mai mult de cinci mii (!) de articole în presă, a jucat în j’de mii de filme sau a “făcut” tone de clipuri publicitare, acum înjura. Şi crede că are umor. În topul înjurăturilor, Antena e pe primul loc, apoi Kanal D şi din când în când, Prima (dar mai răruț, că s-ar putea pune de-o colaborare). În rest, doar scriituri de duzină prin gazetele on line din provincie, unde are peste patruzeci de cititori pe articol! De fapt, nici pe celebrul blog pe care vituperează n-are mai mulţi, oricât s-ar strădui. Şi nici nu-şi afişează numărul vizitatorilor, că nu cumva să se afle că nu-l citeşte nimeni. Poate acum, după ce l-am pomenit, să mai intre cineva, să vadă dacă e adevărat ce am scris sau nu. Are în schimb (şi se mândreşte cu asta) un mega background în presa prin alte mii (!) de articole în cotidianul “Atac”. Să ne înţelegem, nu în atac.ro, ci în ăla pe hârtie, de pe vremea lui Marius Locic, care apărea în tiraje confidenţiale şi era dat rest la Evenimentul Zilei, în Gara de Nord. N Stoian semna cu pseudonim, dar sub pseudonimul ăla, Gică Contra, mai semnau şi alţii. D-aia s-au adunat peste cinci mii (!) de articole. Păi nu?
Ce declară acum distinsul om de cultură şi entertainment pe blogul său: “Cum colaborarea cu televiziuinile nu mai este de actualitate îmi pot permite să fiu extrem de relaxat. Emisiunile tabloide nu mă mai interesează, pentru emisiunile gen Reality Show sunt prea bătrân. Restul e neinteresant pentru mușchii mei intelectuali.” Mai pe limba noastră din Colentina, ar suna cam aşa: “ăia de la Pro Tv (să-i fut!) nu mă mai cheamă că m-am făcut de tot rahatu’ la Ferma Vedetelor aşa că, “cu cinismul caracteristic cu care bagă otravă mediatică pe gâtul românilor, cei de la PRO TV speculeză la maxim apetența pentru sordid și suburban a publicului needucat”. (Oricum – gândeşte artistul – la ăştia mai aştept şi scriu ceva mai puţin jegos decât despre restu’) “În hârdăul cu murături diverse al manipulării tv, pseudo Reality Show-ul ”Mă însoară mama” de la PRO TV e o varză mai dolofană, bună de sarmale (…) Cove și Dănuța Rogoz se achită civilizat de sarcini, chiar dacă vorbele lor nu au deloc suport ideatic. Îi ajută experiența de televiziune, iar jena de a face gargară cu apă chioară a unor teme greu de exploatat actoricește se vede pe fețele lor, ca o pată de vin roșu pe rochia unei mirese.” Adică… da? Observați subtilul „Dănuța”, aruncat aşa într-o doară, doar, doar, cineva pune mâna pe telefon şi-l invită la orice, bani să iasă!
Ce mai e interesant pentru muşchii intelectual – dureroşi ai lui N Stoian? Silicoanele Biancăi Dragușanu care, a dracu’ nu l-a invitat la emisiune şi tre’ spălat cu ea pe jos. Evident, pe Bianca o doare-n cur de durerea lui Stoian şi îl ignora!
Trecem rapid peste sindromul PMS al Andreei Marin. Din lipsă de argumente la zi, N Stoian îşi republică articolașele de prin reviste nesemnificative, de acum 15 ani, jurând că sunt de actualitate! (Ai uitat cumva, maestre, că Zâna e tot pe la Pro şi are cu cinșpe ani mai mult?)
Mai departe. Ce-ar gândi distinsul om de litere, actor şi publicist în continuare, despre Antena 1. “La Asia Expres, cu toate că m-am dat peste cap, au spus că… mă sună pe fix şi… l-au chemat pe Dorian cu mă-sa!” “Mama lui Dorian, vădit depăștă de situație, dar încercând să țină pasul cu caprele mai tinere din competiție. (Cine v-a pus, doamnă, să vă băgați în așa ceva?)” Sau: Antena 1 pune în coșulețul mediatic fix la ora la care marea rivală PRO TV înghesuie pe post lâncezeala numită ”Ferma Vedetelor” maratonul” Asia express”, emisiune de traveling, tâmpire și scârbă, care ține cât un film (…) Marea rivala, da? Danuțica? Ce aşteptaţi frate, să vă cadă în genunchi? N-auziţi că nu-l mai lasă vârsta? Ei, drăcie!
Cât despre fosta lui colegă Daniela Crudu, N Stoian are doar cuvinte de laudă, uitând când o pipăia în direct şi în culise, pe vremea “showului păcătos”: Cu buzele precum hamburgerii promoționali de la fast food, cu două lipitori grase în loc de sprâncene și fața îndopată cu acid hialuronic, ca o gâscă de pateu cu boabe, Daniela Crudu e imaginea vie a mutilării omului de către om. (…) Are mașină de fytze luată pe bază de oralitate în exprimarea corporală, a tras pe nas praf de strănutat cât nu produce toată Columbia întrun sezon fructuos, a avut carnetul suspendat de nșpe mii de ori pentru băutură și viteză, are implanturi și botox cât importăm din China întrun an (…) Prezență notabilă în dosarul” Prostituate pentru VIP-uri” Daneila Crudu întruchipează visul oricărei fete cu domiciliul în blocurile comfort II sau III și ale celor mai sărace din sectorul agricol Ilfov, județele Dâmbovița și Botoșani, care ar da și porcul din bătătură, crescut cu greu de părinți… Acu are botu’ ca hamburgerii promoţionali, atunci avea o guriţă tocmai bună de pupat! Mai las-o dracu’ de ipocrizie, Daniela nu s-a schimbat de când o pupai pe bot, tot aia e şi îşi asuma viaţa şi toate întâmplările, fără ipocrizie şi fară fițe. D-aia face rating şi e chemată în emisiunile cu greutate ale Antenei. Pe tine de ce nu te cheamă?
Stai aşa! Aia cu gâsca de pateu cu boabe este, desigur licenţa poetică, pateul făcându-se din ficat, nu direct din gâscă, dar asta e altă gâscă, în altă traistă. Tot ficatul de gâscă îndopată este numit de mitocanii de francezi, foie gras. Da’ ficatu’, nu gâsca! Las la o parte celelalte greşeli flagrante de limba romană pe care le-am descoperit în textele lui N Stoian, faptul că s-a inventat virgula şi altele, nu e primul care o chinuie rău de tot. Tot ce e scris cu bold italic, e copiat din ce a scris MNSu pe blog, asa că, greșelile îi aparțin.
Scurt, mă voi opri preţ de câteva fraze la Ilie Năstase, pentru că, pe distinsul scriitor, fost actor, fostă vedetă tv, îl mănâncă-n cur, să-l înjure şi pe tenismenul – general plus nevastă-sa. De ce? Ete d-aia! Între Brigitte Sfăt și Ilie Năstase conviețuirea în armonie conjugală cu vedere singulară la chiloți e la fel de improbabilă ca cea dintre Arnold Schwartzenegger și mama lui Ştefan cel Mare. Hai să o spunem pe aia dreaptă. Brigitte s-a măritat cu legenda Ilie Năstase și acum vrea să divorțeze de omul Ilie Năstase. Motivul pus pe tavă, plin de botox și de acid hialuronic e că Ilie ar fi complotat cu fostul soț pentru a-i face zilele mai grele și botoxul mai toxic. De aici reiese foarte clar că Ilie a fost însurat cu un bărbat! Nu ştiam, dar uite că, dacă spune N Stoian, aşa e!
Toate articolele lui MNS se termină cu atenționarea „acest articol este un panflet”. Așa e. Și Cruduța fată mare!
Pentru documentare, puteti accesa si linkurile de mai jos:
http://a1.ro/showbiz/vedete/mircea-n-stoian-i-a-rupt-ata-danielei-crudu-id56387.html
https://www.adpm.ro/de-ce-a-plecat-mircea-n-stoian-de-la-un-show-pacatos/