Moartea vine pe Facebook

Reprezentativ

“În Ungaria, nouă români din Mureș, veri între ei, au murit, după ce microbuzul în care se aflau s-a ciocnit frontal cu un camion plin cu nisip”.

“… se îndreptau din Slovenia spre România și aşteptau, cu sufletul la gură, să ajungă la familiile de acasă. Ba mai mult, ascultau o piesă a lui Nicolae Guță, „Departe de casa mea” care, parcă, le spunea povestea lor de viaţă”.

“Potrivit poliţiei maghiare, la ora locală 16.30, la 60 de kilometri de Budapesta, microbuzul a intrat pe contrasens, izbindu-se în plin de un camion care circula regulamentar. Impactul a fost nimicitor: nimeni de la bord nu a supravieţuit. Bagajele au fost împrăştiate pe carosabil, iar bucăţi din caroserie s-au întins pe o distanţă de zeci de metri. Şoferul camionului a fost şi el rănit uşor. Toţi cei nouă români care şi-au găsit moartea pe şoseaua din Ungaria munceau în agricultură şi se întorceau acasă, în judeţul Mureş.”

“La volan era Petru Zălar de 38 de ani – din Deaj, Mureș. Preocupat cu “transmisiunea live”, șoferul nu era suficient de atent la drum. Ținea telefonul în mâna, privea în cameră și le arăta celor care îl urmăreau atmosfera relaxată din mașină, dar și scene din trafic. Grija lui era – se pare – să răspundă mesajelor care îi curgeau pe ecran de la cei care îl urmăreau…”

“Șaisprezece copii au rămas orfani. Familiile se pregătesc de înmormântare. Ministerul de Externe a promis că se va ocupa de repatrierea decedaţilor.”

Ştirea a apărut ieri, pe toate agenţiile de presa din România şi Ungaria. Ce aţi citit mai sus, am spicuit din ştirile apărute. O grămadă de oameni au văzut ce s-a întâmplat. Nu atât de mulţi pe cât ar trebui, pentru ca, azi dimineaţă, pe DN 1, în mers, un şofer din trei se uita la telefon sau îl avea la ureche. Prin zona comercială, acolo unde se aşteaptă câteva minute, ca să urci pe ultimul pod, TOATĂ LUMEA, fără excepţie, avea ceva de împărţit cu telefonul. Inclusiv eu…

Nu voi scrie un articol lacrimogen, în care să fac pe ipocritul şi să spun cum că, nu e bine să vorbeşti pe facebook când eşti la volan şi alte bla-bla-uri… Fiecare e liber să facă ce vrea şi să se sinucidă când are chef. Dar s-o facă SINGUR, nu să ia cu el în moarte, oameni a căror singura vina e aceea că au avut încredere în tine.
Uitaţi-vă la filmul pe ca NU vi l-a arătat nici o televiziune în clar, şi luaţi o decizie. Decizia de a trăi sau de a apărea la ştiri cu creierii pe asfalt. Voi decideţi.

Youtube a scos filmul. Prea dur… Cei care vor sa-l vadă, sa-mi scrie un comment sau un mesaj și li-l voi trimite.

Ce am primit de la youtube:

Dragos Vasilescu,

Regulile comunității descriu conținutul pe care îl permitem (sau nu) pe YouTube. Videoclipul tău „Accident Ungaria” a fost semnalat pentru examinare. După examinare am stabilit că ne încalcă regulile. Am eliminat videoclipul de pe YouTube și am aplicat un avertisment privind Regulile comunității sau o penalizare temporară.

Restricții privind conținutul video

Dacă un videoclip include conținut violent sau explicit, care pare a fi postat cu scopul de a șoca, de a face senzație sau de a dovedi lipsă de respect, este mai puțin probabil să fie permis pe YouTube. Nu permitem nici conținut menit să incite la violență sau să încurajeze activități periculoase. Evaluăm conținutul de la caz la caz și vom face numai un număr limitat de excepții pentru materialele educative, documentare, artistice și științifice adecvate, postate cu un scop clar.

Ținând cont de aceste aspecte, rugăm persoanele care încarcă materiale să posteze cât mai multe informații posibil în titlul și în descrierea videoclipului. Acestea ne vor ajuta atât pe noi, cât și pe spectatori să înțelegem scopul principal al videoclipului. Reține, chiar dacă oferi astfel de context suplimentar, nu este permis să postezi conținut cu scene violente sau sângeroase, al căror principal scop este să șocheze, să facă senzație sau să dovedească lipsă de respect. Acest tip de conținut este interzis pe YouTube. Află mai multe aici.

Impactul avertismentelor

Acesta este primul avertisment aplicat contului. Știm că utilizatorii rareori intenționează să ne încalce politicile. De aceea, avertismentele au o durată limitată. Acest avertisment va expira după trei luni. Totuși, reține că avertismentele suplimentare te-ar putea împiedica să mai postezi conținut pe YouTube și pot duce chiar la desființarea contului.

Cum poți să răspunzi

Contactează-ne dacă ești de părere că ai primit avertismentul din greșeală. Urmează pașii de mai jos, deoarece avertismentul nu va fi soluționat doar dacă elimini videoclipul.

  • Data viitoare când te conectezi ți se va solicita să confirmi avertismentul aplicat contului.
  • Dacă vrei să contești avertismentul, trimite acest formular. Echipa noastră îți va examina contestația și te va contacta în curând.

Cordial,
– Echipa YouTube

Reclame

Moașa Lili și prostia oficială

Reprezentativ

Mi-am petrecut o parte din copilărie într-un sat “multicultural”, pierdut în Oltenia. Multicultural zic, pentru că jumătate de sat era locuit de bulgari, cealaltă jumătate de români. Bulgarii ajunseseră cu vreo sută de ani în urmă în zonă, de frica turcilor sau mai aproape, în prima jumătate a secolului XX, prigoniţi de ruşi. Li se spunea “sârbi”, acasă vorbeau “sârbeşte”, limbă pe care vrând-nevrând am învăţat-o şi eu. Satul, aşa cum v-am spus, era împărţit în două, Brebenii-români şi Brebenii-sârbi, hotarul fiind la moara din mijlocul satului. Nimeni nu ţinea cont de el, copiii din “români” veneau la şcoală în “sârbi” – existau două şcoli, cea din Brebenii-români avea doar patru clase, cea din sârbi opt – iar în afară de partidele de fotbal dintre copiii “sârbi” şi “romani”, altă rivalitate nu exista. Hora se făcea la Căminul Cultural, care era în “sârbi”, iar cuplurile se formau, fără a ţine cont de graniţa “multiculturală”. Chiar şi numele se romanizaseră, nu existau nume bulgăreşti sau ruseşti în sat. Doar câteva porecle mai aminteau de trecutul bulgăresc.

Aici am cunoscut primul ungur. De fapt, o unguroaică, Moaşa Lili. Moaşa era o zdrahoană de femeie şi fusese “adusă” în sat, de un localnic, inginer mecanic, care, făcându-şi şcoala la Cluj, găsise unguroaica şi o adusese prin măritiş, la el acasă. Femeia era asistentă medicală, cu diplomă. Le dăduse o mână de ajutor câtorva femei din zonă să nască acasă și așa i-a rămas numele: Moașa. Multă vreme am urât-o, pentru că, odată când eram bolnav, a venit la noi şi mi-a zis brutal “hai să-ţi bage curu’ în ac”, a scos dintr-o cutie de tablă o seringă imensă şi mi-a făcut, fără milă, o injecţie, care m-a duruuuut! Am urât-o şi pe mama, care n-a comentat şi nici nu mi-a luat apărarea, dimpotrivă râdea… Moașa Lili avea o fată, colegă cu mine, care câştiga toate concursurile “cum circulăm” ce se organizau la şcoală. Lua şi premiu! Maică-sa nu-și mai încăpea în pielea aia ungurească de bucurie, venea şi-i spunea maică-mii ce deşteaptă şi frumoasă e fie-sa, iar maică-mea, după ce pleca cotoroanţa, mă întreba doar atât: “tu de ce n-ai ştiut?” Atunci îmi venea să mă duc s-o trag de cozi pe deşteapta aia şi să-i arunc ghiozdanul roz drept în băltoaca din mijlocul drumului! Până a doua zi insă, îmi trecea… și impărteam pachețelul cu ea!

Anii au trecut şi am cunoscut apoi o grămadă de unguri şi mai ales unguroaice. Unii naţionalişti, alţii miserupiști, n-aveau nicio problemă cu etnia, erau români şi atât. Între ei vorbeau ungureşte, cu noi vorbeau întotdeauna româneşte. Am avut colegi de liceu, colegi de facultate, care niciodată nu şi-au pus problema autonomiei ţinutului din care veneau. Toţi vorbeau româneşte corect, chiar mai corect decât cei din regat. Iar unguroaicele… nu comentez!

Treaba s-a schimbat după ’89. Radical! În 20 ianuarie 1990, este dat publicității următorul comunicat. “În 18 ianuarie reprezentanții birourilor executive județean și municipal al FSN Mureș, ai Inspectoratului Școlar Județean, precum și conducerile Liceului «Alexandru Papiu Ilarian» și a Liceului “Bolyai Farkas” au dezbătut posibilitățile satisfacerii propunerilor unor elevi și părinți. S-a ajuns la următoarea hotărâre. Începând cu data de 1 septembrie 1990, Liceul “Alexandru Papiu Ilarian” va funcționa cu limbă de predare română, iar Liceul “Bolyai Farkas” cu limbă de predare maghiară”.

De aici a început Marea Bulibășeală. UDMR-ul, o asociaţie interetnică devenită partid (sau nu?) a început o mega propagandă antiromânească, căreia nu i s-a opus nimeni, politicienii români fiind ocupaţi să acumuleze cât mai mult şi cât mai repede (n-am spus să fure, da?) iar cei maghiari la fel. Chiar dacă în articolul 30 din Constituţie, la punctul 7 scrie clar: “Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri” dracu’ ține cont?
Udemeriștii au început să ceară “drepturi pentru minorităţi”, drepturi pe care minorităţile le aveau şi până atunci, dar care trebuiau neapărat “consfinţite” prin legi. UDMR-ul “strecoară” în Constituţia României articolul 6, care zice: “(1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. La punctul doi, o mai bâlbâie (2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români.” Adică? Minoritarii nu sunt tot cetățeni români?

(Citind toată Constituţia, e clar că “părintele” ei, răposatul Iorgovan, a avut nişte deviaţii nasoale, dictate de Moscova (via Iliescu), Budapesta (via Tokes), sau altă Înaltă Poartă, ori… din creierii lui arşi de alcool. Altfel, nu putea să abereze în halul ăsta! Dar asta, e o altă poveste.)

Cert e ca politicienii maghiari au “câştigat” pas cu pas o serie de “drepturi”, unele în contradicţie flagrantă cu Legea Fundamentală, pe care le-au speculat după bunul plac. În nicio ţară din lume, nu exista şcoli cu predare în limba minorităţilor, ci doar în limba OFICIALĂ! În America există cursuri de spaniolă, franceză sau germană, pentru minorităţile din zonă, dar nu exista şcoli cu predare INTEGRALĂ în limbile respective. În Franța, exista cursuri de arabă, pe lângă engleză sau rusă, dar nu exista şcoli cu predare integrală în arabă, bască sau occitană. În Anglia, exista cursuri de welshă și, cu toate că în Valea Rhondei trăiesc mai mult de patru milioane de welshi, aceștia fac şcoala în limba engleză! Doar la noi ca la nimenea, din burta mă-sii, de la grădiniţă la facultate, în limba maghiară! Păi dracu mai învaţă limba oficială? Şi de ce ar învăţa-o? Ungaria îţi dă cetăţenie, Bucureştiul e la dracu-n praznic, ce dacă ungurii nu depăşesc un milion jumate? La recensământul populației din 2011 au fost înregistrați în România 1.227.623 etnici maghiari, reprezentând 6,1% din populația țării. Atât. Nu se pune, au voie să nu ştie româneşte, să-şi bage picioarele în cultura ţării care i-a fătat, să ignore fără nicio remușcare legile românești, să se pișe pe tricolor și să aştepte, nu să ajungă la Bucureşti, în capitală, ci la Budapesta.

Iar preşedintele “tuturor romanilor” poate să accepte steagul “ținutului secuiesc” și dea la schimb tricolorul! Că așa e politically correct!

D-aia nu mă mir când o vânzătoare cretinică, îl bagă în mă-sa pe românul care habar n-are de limba maghiară. Nu e vina ei. Ea e doar proastă, și-și aliniază prostia și ignoranța prostiei generalizate din România. Generalizate şi întreţinute oficial de un stat care, în prostia lui, acordă locuri prioritare în facultăţi țiganilor, locuri în parlament minorităților “altele decât cea maghiară” și este de acord cu orice altceva decât cu păstrarea identității romaneşti. Iar românul votează prostia pe-un kil de zahăr și unul de ulei, sau pe promisiunea că o va duce mai bine la paștele cailor! Sau la Budapesta!

In final, îi bag in mă-sa pe toți cei care n-au ințeles că tot ce am scris mai sus, nu este un pamflet, sau amintirile mele din copilarie, ci un urlet către urechile surde ale guvernantilor care, încet și sigur, se cacă în capul românilor și-i indeamnă să se ducă dracului, cât mai departe de prostia oficializată…

 

 

P.S. Eram în clasa a V-a, când inginerul a plecat cu toată familia la Târgu Mureș. De atunci, n-am mai văzut-o nici pe Moaşa Lili, nici pe fie-sa…

Cineva trebuie să adune şi taxa pe prostie. Fiscul nu poate, rămâne BOR. BOR ştiiiie!

Reprezentativ

Taci si pupa!Pe opt ianuarie, vineri, pe la 12,30 la poarta mea au apărut doi oameni în fustiţe negre. Unul avea o găleată de plastic, celălalt o agendă şi un mănunchi de plante uscate. Au încercat poarta, poarta nimic, de fier şi încuiată. Au mai încercat odată, apoi au trecut la poata vecinului. Baba de rigoare, mă-sa mare sau soacra, la datorie, a strigat ca o apucată “saru’ mana părinte, poftiţi!” şi s-a rostogolit pe cele cinci trepte, mai mai să-l doboare pe popă. Băieţii în fustiţe au intrat, i-au stropit televizorul cu aghiazma, apoi au ieşit şi s-au ciocnit din nou de poarta mea încuiată. Fustiţa cu agendă a notat ceva, apoi au plecat mai departe. Asta se întâmpla pe la doişpe jumate, cum v-am spus. La patru, (între timp deschisesem poarta, din motive… personale) cele două fustiţe au dat buzna, direct! Am apucat să ies din casă, în timp ce indivizii şi-au început colindul: “În Iordane, botezându-te…” Bună ziua, am spus, individul nu cumva a fost botezat acum două zile? “Ba da, a zis popa, dar dumneavoastră nu aţi fost acasă” Aşa şi? “Aşa că am venit să vă spunem că s-a întâmplat botezul”. Ştiam, zic. “Daaaa? Şi nu primiţi cu botezul?” De ce, n-aţi înţeles că ştiam, iar evenimentul s-a întâmplat acum două zile, sau două mii de ani? “Şi dacă ştiţi, primiţi cu botezul?” Cât costă? “Zece lei pentru părinte…” Cine e părintele? “Eu. Şi cinci lei pentru băiatu’, ăăăă… dascăl.” Bun, alte pretenţii? “Vă dau şi un calendar al sfintei biserici ortodoxe.” Gratis? “Doar zece lei, la anul se va face 15, intrăm?” Unde? “În casă, să vă sfinţim.” Nu. “Atunci aici?” Popa a ridicat creanga uscată de busuioc, gata să mă transforme în concurent la tricouri ude. Afară erau 3 grade, iar eu îmbrăcat în cea mai bună cămaşa a mea şi în sacou. Băăăi, am urlat, eşti cu capu’? Popa a înţepenit cu mâna semi ridicata. Dă-ţi ţie cu apă în cap pe frigul ăsta, dacă eşti tare! “Nu e apă, e aghiazma…” Aşa şi? Popa a lăsat mâna încet în jos, iar dascălul a sărit în întâmpinarea buchetului cu găletuşa. “Nu primiţi cu…?” Nu mulţumesc, am răspuns. “Şi de ce nu ne-aţi spus de la început?” Care început, voi aţi dat buzna, nu v-am chemat eu. “Ştiţi tradiţia…” Nu şi banu’? “Nu… ne scuzaţi… noi…” Dascălul sau purtătorul de găleata, ieşise deja cu spatele din curte. Popa s-a uitat la mine lung şi a murmurat: “Nu credeam că…” Ce? “Că nu primiţi…” Nu. “Bine, să vă ajute Dumnezeu”. Asta e o formulă de salut sau înjuratură? “Da, adică nu, adică…” Au plecat. Pe la jumătatea străzii s-au urcat într-un Golf nou-nouţ, popa la volan, cărătorul de găleată în spate.

Ieri m-am întâlnit cu un amic, popă, ateu convins dar „meseriaş” într-ale popiei. A agonist de-a lungul celor douăzeci de ani de “păstorit” cam tot ce visează romanul, adică o “căsuţă cu gradină sub fereastră” (amprenta la sol de 200 mp plus etaj), două maşini şi un apartament pe litoral. I-am povestit toată întâmplarea. „Frate, eşti dus. Ai ceva cu popii? Ai ceva cu fratili tău? Băăăă, dacă n-ar exista prostia şi incultura, am muri dracu’ de foame. Prostia se plăteşte! Scump! Tu cu ce te-ai ales după o viaţă de jurnalist? Cei ce citesc şi ştiu carte nu plătesc. Prostimea, pulimea, ăia care pupa osu’ Paraschievei şi se “vindecă” de… orice, ăia plătesc. Ce, s-a vindecat vreo unul cu ajutorul moaştelor? Să-ţi povestesc despre psihologia turmei, spiritul gregar, Gustave Le Bon, combinarea inculturii cu religia? Am mai discutat despre asta. Dar, de câte ori te calcă un preot îţi aduci aminte de inchiziţie. Şi aia a fost bună la vremea ei, altfel nu câştigăm noi acum. Omule, religia e construită pentru a fi cu bătaie lungă, proştii creduli vor exista în vecii vecilor, aşa că, ia-le tu banii dacă eşti tare. Dacă nu îi luăm noi, cineva trebuie să-i ia. Prostia se plăteşte. Scump, aşa cum ţi-am mai spus… Noi adunăm mai mulţi bani ca fiscul şi fiscul nu zice câr! Cineva trebuie să adune şi taxa pe prostie. Hai noroc, să trăieşti şi să ne ajute Dumnezeu şi iartă-l pe fratele negru şi prost care n-a ştiut să-ţi ia banii. Data viitoare vin eu la tine cu botezul şi n-ai de ales!”

Cineva trebuie să adune şi taxa pe prostie. Corect. Tot respectul. Pentru tâmpiţi… restu’!