Dacă tot n-a trecut referendumul, un popă cu funcție face o declaratie publică interesantă: “să iubim păcătosul!” Adică?

Reprezentativ

Nu-mi arog veleităţi de prezicător, nici de urmaş al babei Vanga sau a lui Egdar Cayce, ci doar de observator  al fenomenelor sociale şi de cunoscător al acestora. Orice jurnalist poate face asta, dar, din nefericire, noul val s-a cantonat în zona de can-can, iar “bătrânii” au obosit sau şi-au făcut plinul şi nu-i mai interesează. Am scris zeci de articole despre Biserică, unele cu umor, altele foarte serioase, încercând să trag un semnal de alarmă pentru ambele tabere, din care fiecare să-şi tragă singur concluziile. Aiurea! Babele pupătoare de moaște n-au citit, sau au blestemat a blasfemie, iar băieţii în fustiţă au trecut nepăsători mai departe, mizând pe marea masă a pensionarilor bigoţi, cărora le-a rămas doar ruga către un dumnezeu inexistent, “dumnezeii” aleşi fiind mult prea nepăsători şi îngâmfaţi ca să le mai pese de ei.

Aşa s-a întâmplat şi la referendumul pentru redefinirea familiei, la care Biserica a participat din greu (chiar dacă nu recunoaște) şi unde, aşa mai pe româneşte, a luat-o-n bot. De ce? Pentru că s-a implicat mai mult ca de obicei în politichie, nu şi-a văzut de ograda ei şi aşa şubredă şi s-a băgat într-o întreprindere mult prea mare pentru sutanele înnegrite de jegul monahal. Adică, după ce a primit o grămadă de bani de la Guvernul PSD pentru megalomania lui Ciobotea, Biserica venit să-i mănânce din labă lui Dragnea, pentru că nimic nu e gratis. Dacă citiţi ce înseamnă Coaliţia Pentru Familie, vă veţi da seama că e o aripioară mascată a BOR, ce reuneşte sub denumirea de mai sus, o serie asociaţii religioase, ce nu pot fi înfiinţate fără acceptul Ministerului Cultelor şi, implicit, acordul BOR. Deci coaliţia în discuţie a lansat o iniţiativă de modificare a Constituţiei şi s-a apucat să strângă semnături. Îmi povestea un amic din vest, (vestul țării noastre, nu vestul ăla…) profesor şi apropiat al primăriei din urbea sa, că ea, primăria s-a implicat activ în “strângerea de semnături” fiecare angajat al primăriei fiind obligat să aducă semnăturile a douăzeci de persoane, aceasta fiind… “sarcină de serviciu!” Primarul a primit totuşi o sumă de bani, o mică atenţie, sub formă de primă (de la judeţ) pentru activitatea depusă. Nu vă mai întrebaţi cărui partid aparţine primarul, că deja ştiţi. Şi asta s-a întâmplat în fiecare comună, orăşel sau sătuc subordonat direct PSD-ului. Orice primărie are o bază de date, cel puţin egală cu numărul locuitorilor ei declaraţi, aşa că n-a fost greu deloc. Iar semnăturile? Hai să fim serioşi, cine verifica autenticitatea câtorva milioane de semnături? Cine are interesul să demaşte o escrocherie bisericeasco-pesedista? Doar un nebun!

Pe la posturile tv de ştiri, cineva îşi punea problema dacă vor ieşi la vot cei care au semnat iniţial, sau, măcar numărul lor. Aş fi curios câţi dintre cei ce se afla pe listele Coaliţiei PF au votat DA la referendum. Verifică cineva? Nici dracu! PSD-ul a bifat referendumul la nerealizate, a aruncat pe fereastra patruzeci de milioane de euro, Moldova a ieşit pe primul loc la vot, (28,4% prezenți la vot, media) cu toate că 90% dintre votanţi se cacă-n fundul curţii, inclusiv la şcoală. Iar rezultatele vor fi evident schimbate, pentru că Autoritatea Electorală Permanenta n-a avut voie să participe la acest referendum, să monitorizeze şi să… să ce? Să nimic, ca de obicei.

Și ca tacâmul să fie complet, un popă tembel, pre numele lui Cosmin Santi,  (foto) care mai este şi profesor al Facultăţii de Teologie de la Universitatea Valahia din Târgovişte, vrea excomunicarea şi afurisirea celor care nu au votat la referendum, supărat fiind că scrutinul de duminică nu a întrunit cvorumul necesar modificării Constituţiei. Popa este şi preot paroh al comunităţii de la Viforâta – Dâmboviţa. Iată ce spune băiatul în fustiţă, şi mai şi scrie: „E momentul să extirpăm răul din rădăcină. Astăzi cred că am înţeles unde se află naţiunea română. Câtă incultură şi imoralitate este în România! Biserica trebuie să îşi reconsidere poziţia în societate. Este momentul să reutilizăm prescripţiile canonice cu privire la instituţia penitenţei din primele veacuri creştine, iar pentru duşmanii Bisericii şi ai lui Hristos este momentul de a face uzanţă de afurisire, anatemă şi excomunicare. E momentul să extirpăm răul din rădăcină pentru a nu se extinde acest cancer al necredinţei în credincioşii fideli. Nu mai putem acorda binecuvântare la cununie, la înmormântare celor care luptă împotriva bisericii şi a lui Dumnezeu”.

Nu cred că am suficiente cunoştinţe într-ale înjurăturilor să-i pot răspunde prostului, dar sper că şefii lui, dacă le-a mai rămas o fărâmă de creier să-i dea şutul în cur, atât de necesar. Aiurea! Ăia se bucura şi-şi freacă mâinile! Marian Puiescu purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Târgovişte, îl mângâie pe prost pe creștet și spune: “Biserica priveşte cu înţelepciune pe acei fii ai ei care caută orice prilej de a-i converti şi de a-i elibera din sclavia păcatului şi a răului pe semeni, conform principiului patristic că trebuie să urâm păcatul şi întotdeauna să iubim păcătosul”. Nu cumva e incitare la practici… neortodoxe? Ăştia ori s-au tâmpit toţi, ori au sarcină de serviciu să fie cretini, că nu cumva Statul să le taie ajutorul de handicap! Încă puţin şi vor reînfiinţa inchiziţia.

Așa că, Biserica va întoarce, conform învăţăturilor biblice şi obrazul celălalt, aşteptând cu răbdare a doua scatoalcă, Patriarhul va face pe mortu-n păpuşoi, călugării se vor întoarce cu spatele şi şi-o vor trage voioşi pe la colţuri, aşteptând să le vină rândul la… Bucureşti, iar Pomohacii răspopiți sau proaspăt hirotoniți se vor însura şi vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Şi prostimea? Deocamdată e ocupată cu linsul moaștelor de la Iași și băgarea câtorva milioane de euro în visteria nefiscalizată a BOR.

Reclame