Cuiul și gipsul ploieștean

Reprezentativ

Scriam mai demult despre cum se moare cu zile la Ploieşti. Au fost o grămadă care m-au înjurat spunându-mi că medicii din Spitalul Judeţean Ploieşti sunt doctori şi ei, că au făcut o grămadă de oameni bine şi alte bla-bla-uri d-astea. Sigur, se poate, e normal să fie aşa, că e ditamai hardughia, care înghite bani cu carul. Degeaba.

Alaltăieri seară, am fost la spitalul cu pricina. M-a sunat un amic motociclist, care a avut ghinionul să cadă în Prahova. Că ăştia cu motoarele sunt duși cu capu’ nu contestă nimeni, am avut şi eu motor, dar am îmbătrânit şi prefer patru roţi, în loc de două. Aşa. Mă sună omul şi mă roagă să-l iau de la Spitalul Ploieşti şi să-l aduc la Bucureşti, că mai are un pic şi crapă. Ai ceva rupt, îl întreb, mâini, picioare, gât? “Nu”, răspunde vitezomanul, “aparent nimic, doar nişte coaste probabil…”. Într-o oră, sunt acolo. Amicul e ascuns într-un cabinet. Aștept.

La „chirurgie” coadă. Vreo câteva personaje, mai mult sau mai puţin sănătoase aşteptau să intre la consultaţie. Printre ele şi o femeie, la vreo patruzeci de ani, cu care am intrat în vorbă. Ce ai păţit, întreb. “Nimic… adică alaltăieri m-am înţepat într-un cui ruginit în mâna şi s-a cam umflat. Am venit să-mi facă şi mie un antitetanos, că n-am găsit la farmacie… Am şi frisoane, din când în când…” (Mâna femeii, căreia i-am cerut voie s-o pozez – destul de umflată, avea urma cuiului (vezi foto). De ce ai stat până acum? “Păi… eu nu sunt din Ploieşti, am servici, am şi casa, am şi câteva brazde de pământ, mama e bolnavă, am avut treabă…” îmi răspunde femeia şi mă gândesc la condiţia femeii de la ţară, care are copii, servici, grădină şi wc în fundul curţii…

Mâna, inainte de gips

De când aştepţi? “Păi… de vreo trei ore, da’ nu-i nimic, doctorii au treabă…” Sigur că au treabă, o asistentă şi-a plimbat de câteva ori bucile rubensiene din cabinet afară, prima oară a adus două ceşti de cafea, pe urmă un pachet cu nişte pişcoturi, apoi o sticlă de 2 l cu apă. Treabă multă! Vorbim despre iarna care a căzut într-o joi, despre maşina de cusut pe care lucrează femeia, despre preţul arpagicului în primăvara asta… Între timp, au apărut câţiva puștani bine bătuți în bot și un nene în cârje. Asistenta s-a mai fâțâit (ocupată desigur) de câteva ori pe ușă, apoi a scos doar capul şi a chemat-o pe femeie înăuntru. După vreo douăzeci de minute, fata iese zâmbitoare din cabinet, cu mâna bandajata şi… legată de gât! Gata? – întreb. “Daaa, mi-au pus-o în ghips!” Cum? De ce? “Păi… cică să nu se mai umfle. M-au dat cu nişte Rivanol, mi-au pus nişte bandaje şi gipsul ăsta, mi-au făcut tetanosul şi gata. Aaa, şi o atelă pe dedesubt!” Și gipsul… de ce? “Așa a zis doctorul că e bine, să nu se mai umfle, da’ mâine îl scot eu singură, că nu pot să mă duc aşa la muncă…”Ţi-au curăţat înţepătura aia? „Da, da, cu niște Rivanol şi mi-a dat cu iod, a curăţat-o biiine! Dar gipsul l-au pus degeaba, că mâine…”

Mâna după „aplicarea aparatului gipsat”

Am mai făcut o poză, gândindu-mă că o asemenea “intervenţie” merita! Ajuns acasă, m-am dus, ca tot neştiutorul pe google, să văd cum se tratează o înţepătură într-un cui ruginit. Sunt o grămadă de sfaturi pe care le dau medicii acolo, dar pe nicăieri nu scrie că este necesar un aparat gipsat care să… împiedice umflarea! Mi-am zis că google e prost informat şi am sunat un amic, medic să-l întreb ce şi cum. „Unde? Aaa, la Ploieşti? Hmmm… nu comentez, sunt colegii mei totuşi, cu toate căăă… Hai mă, ce dracu, altă treabă n-ai?”

Am sunat altul, care întâmplător e medic de urgentă la SMURD. Omul era acasă şi avea chef de vorbă. I-am povestit, i-am trimis şi pozele. “Ai tu ceva cu Ploieștiul, de când ți-au confundat băieții colecistul cu cordul şi te-au tratat de infarct în loc să-ţi dea ceva pentru fiere. Las-o așa, dacă tot îşi scoate femeia ghipsul, ce vrei acum? Să nu te pună dracu să scrii iar, că-i faci de căcat și nu merita, a fost un pic de exces de zel, pun pariu că o asistentă “dășteaptă” a făcut asta, nu un medic, las-o așa! Ce-ți face baicăru’?” Bine, două coaste și o julitură.

Chestia aia cu “corb la corb”… O fi ca domn’ doctor. Mai multe nu spun. Aţi văzut că n-am spus nimic despre jegul din Urgența, n-am pomenit nici despre faptul că două asistente fumau palmat într-un colţ al coridorului, nici despre noroiul care se adunase pe sub cele câteva scaune şi pe care nu-l vedea nimeni, nici despre mirosul persistent de canal din zonă. E bine. Adică e bine că sunt viu şi că nu am nevoie de serviciile Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Voi?

 

 

 

In fața Spitalului de Urgență Ploiești

 

Reclame