COMENTARII

Sunt o grămadă de comentarii pe Facebook. N-aş vrea să fiu mai nesimţit decât sunt, dar marea lor majoritate sunt scrise de semianalfabeţi, care vituperează cu graţie, într-o românească aproximativă. Nu mă deranjează nici înjurăturile, am auzit destule într-o viață de jurnalist și nu mă jenez s-o bag p-aia cu “ba pe-a mă-tii” când e cazul. Sunt și comentarii pertinente, scrise din suflet şi cu suflet. Oamenii văd, citesc și-și spun părerea. Se nasc legende, (vezi comentariile lui Lili Pătruţ) care nici măcar fake news nu se pot numi. Am selectat la întâmplare câteva dintre cele pe care am apucat să le citesc. Citiți dacă aveți chef, scrie lumea!
Le mulțumesc celor patru mii de oameni care până aseară la 12.00 mi-au citit articolul. 


Ghita Pirv
 Io numa întreb.! Tu, dacă ai copii și ți I crești în gheara statului roman, în tara ta, I seama ca te ai căcat in viitorul copiilor tai? No cine I postac amu?

Nastafa Maghilov Nu credeți ca prea ne am obișnuit sa pupam regiuni dorsale pentru orice și pentru oricit. De la 1 kg de zazar, unu de faina și un litru de ulei în campanii electorale, pana la a ne vinde totul păduri, copii, mare etc. Suntem jalnici

Nastafa Maghilov Hai lasă domnule, din cei 20 000 tocmai pe asta au găsit o care era deja în plasament de la vârsta de 1 an. Dar ca aceste Secaturi Secarini sunt în cârdășie cu firma Roche care face printre altele transplanturi diverse nu spui. Nu spui nici faptul ca au ales o pe Sorina Secaturile pentru ca are gripa aceea rara de sânge. Cat ți au dat ca să ii susții. Le e frica marsavilor ca o sa i linșeze populația. Sa și ia catrafusele și sa plece în America. Nu era alt copil între cei 20 000 menționați chiar de dumneavoastră. Chiar credeți ca suntem idioți. În primul rand dacă fetita a fost crescuta de la 1 an de a easta familie și ea se simțea bine acolo, după cum se vede după reacția ei, trebuia sa iasă din discuție adopția. Iar jegul caracteriza care se mai și numește reprezentant al justiției, procuroarea(probabil ca procura dolari), ar trebui arestata.

Livia Kocserha De unde ați găsit grupa rară de sânge vedetiva de treabă grupa rară de sânge ar trebui să o aibă și unul din părinți iar daca era pt organe nu era atâta tam tam a infiato sa meargă la părinții adoptivi asistenta maternal maternala de ce nu a infiato pt ca nu mai lua bani .Ce usor e faci copii că-i creste statul.Undei mama naturală?

Lenuta Ghita Rușine sa le fie de ce nu a luat alti copii ca sint destui si sa ii ia si ei de la 1 an sa se chinuie s ai crească cum s au chinuit si familia asta sa o crească pe sorina Pe familia din America ji interesează rinichi lui sorina.

Cati Miresteanu Dar de ce credeți ca România nu oferă nici un viitor. Ce faceți pentru ca lucrurile sa meargă mai bine?

Rusu Ildico CARE VIITOR ?? CASA COPILULUI UNDE SUNT MALTRATATI COPII ,SEDATI CE VRETI DE LA FETITA SORINA .VOI CUM AJUTATI PE COPII SARACI CEI CARE DORM FARA ACOPERES SI CERSESC PE STRADA.CE MANIPULARE PSD ALDE .

Stepelcu Petrea Domnule ai ceva probleme de cunoastere a situatiei reale a Copiilor orfani Din romania. Aceste familii care iau in plasament acesti copii au aparut in urma desfiintarii casele de copii( orfelinate). Bati campii cu cei 60000 de copii aflati in orfelinate. Copii crescuti de aceste familii raman in tara si fac ca tara sa aiba viitor. Nici nu cunosti Familia Din baia de arama si trancani auirea. Ca e in virf de munte Bravo lor au are curat si copii se dezvolta armonios. Nu vorbesc prostii in marile orase americane putina lume se aventureaza dupa ora 20 pe afara. E Bine sa ai permanent asupra ta 5 dolari ca in eventualitatea unui jaf ( drogatii in special) sa poata lua ceva astfel poate fi si mai rau. Lasati visul american sa il traiasca americanii si noi sa ne ingrijim de visul spulberat de dupa 89 al democratiei. Tot ii pupati in cur Pe americani haideti sa facem Justitia ca la ei ( judecator plus jurati) procurorii independenti care raspund de faptele lor. In rest eu ascult. Vocea poporului e multa farmacie dar si adevarul iese mai repede la iveala. Citi despre sentintele Revenitiva irevocabile daca as fi legiuitor as spune doar executabile. In caz ca se dovedeste steaua intentie se anuleaza. Niciodata sa nu spui niciodata dupa asta ma ghidez. Un biet roman care munceste in strainatate de 12 ani si nu vrea sa traiasca visul american. ( Din proprie experienta viata la casa de copii pina in 1980, Mancare 3 mesei Pe zi plus supliment ora zece. Haine, vara, iarna ,scoala, sport, lenjerie schimbata saptamanal, de corp si dormit, tabere la munte si mare in vacante, televizor in permanenta, invatatori si profesori dimineata dupa amiaza educatori ( majoritatea profesori). Multi dintre ei sunt absolventi de invatamant superior. ) Deci domnule dragos stima sa ne educam copii daca asta se vrea

Lili Patrut Eu ca adult ma sperie gîndul ca mîine mar trimite firma intro tara străin a pentru o luna dar oare un copil ii este usor???

Lili Patrut Eu ca adult ma sperie gîndul ca mîine mar trimite firma intro tara străin a pentru o luna dar oare un copil ii este usor???

Lili Patrut Si de ce au aparut atîtea zvonuri în mediul one line despre ei cum ca ar mai fii adoptat trei copii din alte țări apoi ca ar lucra in mediul ala de prelevate de organe apoi ca domnul sacarin ar fii fost anchetat in 2005 intrun caz unde e vorba de gasirea a doua cadavre fara organe iar in telefonul domnului sacarin sau gasit numerele de telefon a presupusilor criminali acum domnilor bătrînii au o vorbă fara foc nu iese fum ceva nu e in regula nu am incredere in ei

Dragos Vasilescu Vor aparea si altele, lumea are imaginatie! Dar… cine i-a controlat telefonului lui Sacarin? Si cine a dat stirea, ca eu n-am vazut-o?

Lili Patrut Dragos Vasilescu am vazut un ziar si am mărit scrisul si numele domnului era incercuit apoi au dispărut nu maintereseaza si pe nimeni nu interesa daca aceste familii cooperări de dragul sorina o nu pentru noi

Lili Patrut Sper sa se termine cu bine pentru fetita

Diana Savu Despre ăștia nu trebuie sa citești nimic, doar te uiți la ei și vrei sa fugi, au mecle diabolice sunt exact ca doctorii aia sadici din filme

Diana Savu Și o sa vadă cu toții mai devreme sau mai târziu ca asa e sunt traficanți, niciodată nu s-a pomenit o asa înverșunare fără niciun motiv aparent spus

Lili Patrut Nu e ceva omenesc e alceva interese la mijloc

Lili Patrut Acum ca sau pornit treburile sa lăsăm justiția sasi daca treaba mîine 28iunie e un miting la cluj pentru adoptivi iar procuroarea pițurcă nu e de gasit a zis la romania tv

Αντριανα Αντριανα Stire d kka,ai facut tu articolul ca esti foarte in tema…marsh la gunoi cu tn

Nicu Balauntescu Αντριανα Αντριανα usor cu lbj asta reptila

Loredana Gina Control la limbaj!

Αντριανα Αντριανα Care-i treaba?cel care a scris articolul a facut copilul,,Tigancuse,,,dobitocul si rasistul putea gasi alt cuvant,iar stirea in sine spune tot despre ce popor ieftin si de reciclat suntem pt cativa verzi sau alta culoare.Rusine,rusine si voua care imi controlati mie limbajul

Gianina Buga Cam mult zgomot, pentru nimic…toată tara fierbe pentru viitorul unui copil care oricum va fi luat din tară! Asta e clar! Dar cei care rămân în țară au un viitor asigurat????

Rusti Nedelcescu Au si in romania, daca au norocul sa intalneasca oameni buni… Ceea ce se intampla rar.

Veronica Iamandi „Efectul de turma” – specific romanilor :(Asistentii maternali, ar trebui trasi la raspundere… Mass-Media, sa isi ceara PUBLIC scuze, parintilor adoptivi… Iar despre Veorica, hmmm 😦

Maria Iuliana Lugosi Cine poate garanta ca ea si multi altii copii ca si ea care a fost dată pe euro cu multe zerouri acestor americani de aceea acea procurare s-a deplasat personal cu culorile pe tipic Barnavernet
Cine poate garanta ca acesti oameni care au dorit un copil sănătos nu va fi pt organe sau alte mizerii ?
Stiti voi care condamnați romanii ca nu inițiază copii poporului sau , Stiti voi care piedici se pun în calea acestor demersuri, ?
Dar cand vin acesti străini cu șpagă cât de repede se rezolva?
Stiu un manager care foarte greu a înviat o fetiță din orfelinat desi are o situație foarte bună sunt familie serioasa care nu outeau avea copii biologici .
Statul este de vina pt toate astea .

A.D. (…) Din fericire eu am stat la casa de copii doar vreo opt luni şi fiind la liceu, eram cazata în Brediceanu, la Lugoj. Am luat câteva bătăi zdravene de la celelalte, am ajuns în spital cu pneumo de la o găleată de apă rece, dar eu nu am îndurat ce au îndurat restul. Am rezistat opt luni, apoi am fugit… (…) Ştii ce îmi mintesc? Ca în ianuarie ne-am dus şi noi, fetele de la cămin (cele de la clasa a noua în sus eram cazate în internat la Bredi) să ne luăm ajutoarele. Şi toate erau făcute pachete pentru cutare îngrijitor, pentru asistent, etc. Nici urmă de dulciuri sau lucruri bune, toate au fost distribuite între ei. (…) Și-mi mai amintesc că am fost speriată de imagini: copii legănându-se singuri, murdari de fecale şi muci, plângând… (…)

Dacă vreți mai multe, Facebookul vă stă la dispoziție! O zi excelentă!

 

 

Cum să te caci în viitorul unui copil

Reprezentativ

“Cazul Sorina” a inflamat opinia publică românească, televiziunile de ştiri şi cele de neştiri, bloggerimea, sau postacii avizaţi şi neavizaţi de pe siturile de socializare. Toţi îşi dau cu părerea, pentru că datu’ cu părerea e sport naţional la români. Privind lucrurile la rece, n-ai cum să nu observi isteria generală, amplificată de presă, care vara nu prea are subiecte. Mazăre şi Dragnea sunt deja la pârnaie, Moartea din Carpaţi nu divorţează. Noi nu ne vindem copiii ţării! Îhî.
Păi din ce să trăiască presa? Din cazul Sorinei, încă vreo câteva zile. A venit vacanţa şi căldura mare. Subiectele sunt puține, din când în când mai moare câte unul de căldură, mai calcă trenul câțiva. Așa că, un os de ros cum e Sorina, e mană cerească.

Din nefericire, omul de rând nu înţelege că o hotărâre definitivă a Justiţiei este definitivă şi irevocabilă. (Reporterii sunt și ei oameni de rând). Se pare că și Procurorul General e tot om de rând, cu toate că n-ar trebui să fie așa. Şi nimeni nu știe că în România sunt peste saizeci de mii de copii abandonaţi în orfelinate, de care pe Stat îl doare în cur, iar pe cetăţeanul care postează pe facebook și se uită la tv, la fel.

Totul a început cu o știre data de Digi 24, dată pe repede, în care se vorbea despre cum un procuror a maltratat şi răpit un copil! Întâmplător cunosc nişte redactori de la postul respectiv, oameni responsabili, care verifică și răzverifică o știre. Probabil erau în concediu și totul a rămas pe mâna fătucilor (vorba lui Ion Cristoiu) care au zis mamăăă! Ce tareeee! Şi au dat-o pe post.

Nu mai vorbesc de faptul că a fost încălcat grav, de la început, un principiu jurnalistic valabil de când s-a inventat presa (și justiția), auditer et altera pars ascultă și partea cealaltă. Şi a început circul! Prima a ieşit Viorica și a bâlbâit că va verifica, va cerceta, va… Nu prea era în temă, ca de obicei, cu subiectul. Atât le-a trebuit televiziunilor! O hotărâre judecătorească definitivă a Curţii de Apel, a devenit o tâmpenie care trebuie revocată, de parcă Legea în România e făcută pentru a fi încălcată. Pentru unii da, desigur.

Am să vă fac o scurtă recapitulare a cazului, pentru cei care nu ştiu despre ce e vorba: O familie din România, stabilită în America acum aproape 20 de ani, Ramona și Gabriel Săcărin şi-a dorit să înfieze un copil. Familia mai are doi copii, ai lor, naturali, părinţii câştigă onorabil chiar și pentru America şi s-au gândit să scape din ghearele sistemului aberant românesc un copil. Au făcut cererile de rigoare, atât către Statul român, cât şi către cel american. Procedura statului american în asemenea situaţii este de a verifica compatibilitatea psihică şi (cât de cât) fizică a unui viitor cetăţean american cu viitoarea sa familie. I-au căutat pe ăia şi-n cur, până le-au permis să adopte un copil din România. În afară de analizele fiecărui membru al familiei, părinții au fost expertizaţi fizic şi psihologic de vreo trei ori. Totul a costat o gramadă de bani, din banii viitorului tată, adică vreo 30.000 de dolari. Şi culmea, americanii chiar respectă legea.

Gabi si Ramona Săcărin

N-au găsit un copil mai mic, pentru asta trebuiau să dea mega spăgi și au ajuns la concluzia că orice copil e binevenit. Şi aşa li s-a repartizat prin tragere la sorţi (computer) unul dintre copiii “neinfiabili”, o țigăncușă, care era în custodia maternală a unei familii din Baia de Aramă. Evident, birocraţia statului român a intrat în funcţiune şi, deşi cei care o luaseră în custodie maternală refuzaseră înfierea Sorinei de două ori, în momentul în care “americanii”, în urma deciziei instanţei, au vrut să ia copilul, iar asistenții maternali s-au văzut în fața faptului împlinit, (mai ales că pierdeau şi derizoria sumă de 2.500 lei pe lună), a început scandalul. Asta după doi ani de încercări ale familiei Săcărin, hotărâri judecătorești nerespectate și multe altele. Evident, asistenții maternali i-au spus fetiței că va fi dusă la dracu-n praznic de americani și i se va face un mare rău! Copilul pe cine să creadă? Pe cei ce o înfiaseră şi-i vroiau binele, sau pe cei la care stătuse nişte ani? Când procurorul care a preluat cazul a ajuns în final la domiciliul fetiţei din Baia de Aramă, toţi vecinii, la chemarea “mamei” au făcut zid în jurul fetiţei, iar când procuroarea a vrut s-o ducă la maşină, micuța s-a trântit pe jos. Procurorul a ridicat-o şi… publicul a văzut cu micuţa era târâtă pe beton. De aici, un și mai mare scandal, cu și despre abuzul procurorului!

Adică tot ce nu convine cuiva, e câh, e încălcarea convenţiilor internaționale, e bătaie de joc. Nimeni nu-și pune problema că există, repet, peste șaizeci de mii de copii abandonaţi, care sunt umiliți în instituţiile statului doar pentru că nu au părinți… Oare câți dintrei cei șaizeci de mii nu și-ar dori să fie târâți pe beton spre America? Hmmm… Dar 60.000 este doar un număr, o statistică. Nu suflete, sentimente, nu oameni, doar cifre. Unul contează, restul nu se pun. Sunt curios dacă după ce va stinge scandalul Sorina, se va mai ocupa cineva de anchete sau reportaje în orfelinatele din țară. Dacă va vorbi cineva despre abuzurile la care sunt supusi copiii, despre violurile, bătăile, umilințele copiilor „instituționalizați”. Aiurea! E mai important ce face Irinuca lui Dragnea sau dacă Mazare a avut două ore pentru sex după nuntă.

Şi mai vine câte unul, care “știe” și pune pe facebook texte de genul celui din fotografie, din care se inspiră un fost deputat PSD, bărbatul Olguței Vasilescu, care, de sub papucul acesteia, încearcă să facă pe cocoșul! Tembelism în stare pură!

Procurorul Licu

Justiția se bate cu Justiția! Cam de porc, dar asta e. Legea de la Craiova, nu e la fel ca la București? Procurorii din provincie n-au făcut aceeași scoală ca Procurorul General? Aaa, de la București răsare soarele, și-l luminează pe Licu, restul trăiesc în umbra neștiinței. Pe ăștia nu-I vede nimeni? Adică… cine să-i vadă? Se vede doar că fetiță o fost “târâtă” pe beton? Doar că, la examenul făcut de medicii legiști, după ce a început scandalul, nu s-au descoperit niciun fel de semne, julituri sau alte echimoze pe trupul copilei.

Facebookul e plin de păreri pro și contra. Unii sunt de acord cu adopția, alţii nu. Nu-i interesează că asistenţii maternali își vor abandona copilul la un moment dat, pentru că nu e copilul lor, iar acest copil va ajunge să facă trotuarul sau, în cel mai fericit caz, să dea cu mătura pe stradă… Ce șanse are un țigan abandonat de părinți să facă școală, mai departe de clasa a VIII-a? Iar niște oameni care au avut tupeul să aștepte câțiva ani, ca să poată adopta acel copil, sunt niste criminali, care, cu sânge rece, au asteptat să-i crească organele copilului, să le poată recolta!

In locul familiei Săcărin, aș cere Statului Român mega despăgubiri, pentru tot circul pe care l-a făcut pe seama lor, pentru că le-a terfelit imaginea, pentru că și-a bătut joc de un copil, pentru că-și bate joc de șaizeci de mii de copii. Și orice tribunal din lume le-ar da câștig de cauză. Mai puțin cele din România…

Cazul Sorina este zilele astea pe buzele tuturor. Singurii care au prezentat cu obiectivitate, de la început cazul, sunt cei de la ProTv si Newsweek. “Sfânta” biserica se abține, pentru că vezi Doamne, nu e creștinește să te implici în treaba asta. Despre copiii chinuiti din “Gradina Maicii Domnului” nici o șoaptă… nu-i doare, nu sunt aici, nu cunosc. BOR SRL nu se bagă-n d-astea, mai ales, nu iese nimic.

Dincolo de bla-blaul mediatic și gâfâiala justiției, un fapt rămâne: cineva NU VREA ca un copil, mai ales țigan, s-o ducă mai bine?  Vrea sa rămână la Baia de Aramă, în creierii muntilor, să se mărite la paisprezece ani sau să plece de acasă și facă trotuarul prin orașele țării. E mult mai bine așa, decât să traiască într-o familie civilizată, într-o țară civilizată, să invețe și să ajungă un om normal. lar la un moment dat, să se lupte la rândul ei cu birocrația unei țări care a stat jumătate de secol sub ruși, ca să poată adopta un copil pe care să-l facă fericit.

Aș vrea să mai știți ceva: Atat Gabriel Săcărin cât și Ramona, au fost jurnaliști. Cu mult înaintea lui Gâdea, Badea, sau a “fătucilor” de la posturile tv de știri.

Constantin GHEORGHE – Craiova: Ce ușor este sa judeci un om după aparențe. Fără sa știi nimic despre el, decât din fake news și bârfe de șanț. O fotografie ce mi-o aduc aminte perfect. Drept dovadă mi-a luat mai puțin de trei minute s-o caut și s-o gasesc. 21 februarie 1990 – vizitam o Casa de Copii, eu, Dragos Vasilescu și omul cu aparatul de fotografiat, fotoreporterul, cel care i-a făcut pe copiii aceia sa fie curioși și sa stea cuminți, probabil, la prima poza din viata lor. A făcut niște poze deosebite și emoționante, cred ca și acum mânuiește aparatul ca un profesionist. Este Gabi Sacarin, cel pe care oameni puțini la minte îl acuză că vrea să adopte un copil pentru organe…

Ce dovadă mai vreți, de la un om care de acum treizeci de ani își dorea să ajute copiii orfani?

Voi, cei care citiți, ce părere aveți? Cine are dreptate, familia Săcărin, care vrea să facă un copil fericit, sau liota care strigă sus și tare “nu ne vindem țara și copiii”?

Dacă vreti să vedeți ce parere au unele „personalități” de pe Facebook, citiți articolul COMENTARII. (Click!)

 

N.A. Aveși mai jos linkurile către Newsweek, Protv și altele, unde povestea este relatată pe larg.

Altă manipulare ordinară cu fetița care a fost înfiată de familia din SUA

https://newsweek.ro/social/cazul-fetitei-din-mehedinti-familia-adoptiva-a-sorinei-cere-stramutarea-dosarului?fbclid=IwAR0tR8m5dXmwmtHAFx6bcp5nJAt6Snni_6bLlvMz2Cxi8RH3lyqCg8kuVPs

https://newsweek.ro/social/cazul-fetitei-din-mehedinti-faptele-din-spatele-unor-jumatati-de-adevaruri

https://www.youtube.com/watch?v=hNP_noRaLhc