Imbecilizarea – cea mai gravă problemă a lumii. Trecerea speciei la idiotizare

Mi-a trimis cineva acest articol, publicat în France Soir, la 26 iulie 2022. Așa am descoperit situl Anonimus.ro. Nu sunt întotdeauna de acord cu cele scrise acolo, dar de cele mai multe ori, articolele publicate sau republicate de ei, reflectă cruda realitate în care trăim. Articolul de mai jos a fost preluat de mai multe publicații on line din România și nu numai, cei care l-au citit deja să nu dea buzna, cei care nu l-au citit… să facă ce vor! Citiți și voi – cei care încă mai știu să citească – și dați-vă cu părerea, dacă aveți una… Dacă nu, încercați doar să citiți și atât, face bine la… mușchii creierului! Și mai ascultați-o odată pe Ada Milea…

Toate studiile psihometrice din lume arată o scădere a coeficientului intelectual începând din anul 2000.

Dintre toate amenințările existențiale, lipsește una din toate agendele. Și totuși ea determină viitorul speciei noastre. Este vorba despre declinul global al coeficientului intelectual (IQ). De el depinde viitorul științei, culturii, capacității de a înțelege lumea.

Consensul asupra acestui declin este acum fără echivoc. Toate studiile psihometrice din lume arată o scădere a coeficientului intelectual începând cu anul 2000. Cu cât este mai mare nivelul IQ-ului național, cu atât este mai mare căderea. În afară de studiile psihometrice, acest lucru demonstrează și empirismul. Un adolescent de 14 ani înțelege în medie ce ar fi înțeles un copil de 10 ani născut înainte de 1975. Unul dintre simptomele acestei regresii este pierderea vocabularului, semnalată de numeroase studii începând cu 2017. Adevărata dramă relevată de această sărăcire este cea a dificultății de memorare pentru generațiile în devenire.

Filmul Idiocracy (Mike Judge, 2007) constituie din acest punct de vedere o pildă profetică. Scenariul spune povestea unui cuplu care înregistrează un IQ remarcabil de 130 fiecare, care așteaptă să se reproducă după ce-și vor atinge toate obiectivele profesionale și materiale. Acum nu este niciodată momentul. Până în ziua în care se hotărăsc în cele din urmă să facă pasul. Dar apoi trebuie să facă față la ceasul biologic al unuia și de resemnarea libidoului celuilalt. Ingineria asistată a fertilităii vine prea târziu pentru ei. În acest timp, cazurile sociale se reproduc exponențial și ajung să conformeze o combinație de defecte ereditare. Toți inapti pot rezolva cele mai de bază probleme pentru supraviețuirea speciei, cum ar fi gestionarea colectării reziduurilor. În această societate idiotizată, obezitatea a devenit norma, oamenii consumând doar băuturi dulci. Statul nu poate rezolva probleme simple, cum ar fi irigarea terenurilor sau gestionarea deșeurilor. Pornografia se clasează ca o cultură, iar locurile de sex rapid preiau locurile de fast-food. Elitele sunt formate din contra-elite. Un pic ca în sistemul școlar actual, unde fruntașii clasei sunt percepuți ca învinși. Deciziile politice sunt toate mai fatale și mai contraproductive unele decât altele.
Coincidențele cu realitatea noastră sunt tulburătoare, deși hiperfertilitatea săracilor este un clișeu al secolului XX. Scăderea fertilității în țările bogate afectează acum toate clasele sociale. La aceasta, trebuie adăugat că clasele socio-economice sunt doar parțial corelate cu nivelul socio-academic. Însă asociația sărăcie-fertilitate se bazează pe un izvor antropologic care și-a avut rațiunea de a fi. Într-o familie săracă și/sau tradițională, resursa principală este cea umană, ca sursă de muncă, putere, identitate. Acesta este încă cazul în multe țări emergente, chiar dacă scăderea fertilității se observă peste tot.
Unii specialiști apropiați tezelor eugenice califică drept fertilitate disgenică hiper reproducerea între „săraci”. Cu toate acestea, existența unui marker de diferență genotipică (inteligență moștenită) nu a fost demonstrată definitiv. Pe de altă parte, inteligența fenotipică sau inteligența dobândită este măsurabilă. Și este cea care a explodat cu îmbunătățirile notabile ale calității vieții, începând de la revoluția industrială.

Acest salt calitativ în sapiens se datorează efectului Flynn, numit după economistul neozeelandez James Flynn (28 Aprilie 1934 – 11 Decembrie 2020). Este vorba de o creștere continuă a coeficientului intelectual datorită conjuncției securității alimentare, accesului la educație și, în general, a unui climat propice dezvoltării cognitive. Intrarea în secolul 21 marchează un regres pentru dezvoltarea inteligenței umane. În Danemarca, unde IQ-ul celor înscriși este înregistrat din 1959, s-a observat că între 1959 și 1989 a crescut cu 3 puncte pe deceniu. Cu toate acestea, între 1989 și 1998, același IQ a marcat o primă regresie, înjumătățindu-și practic progresia la +1,6 puncte. Din 1998, declinul este de -2,7 pe deceniu. Acest studiu și altele converg asupra faptului că efectul Flynn este defalcat. Societățile prospere au cedat într-un timp foarte scurt unei dinamici involutive.

Imbecilizarea ar fi multifactorială. Rolul perturbatorilor endocrinologici produce efecte neurologice. Este dovedit. Masivitatea metalelor grele din alimente, inclusiv alimentele bio, aerul respirat ar provoca boli ale creierului. Ar exista, de asemenea, în societățile bogate, matrice de conduită instalate, precum întârzierea intrării în viața adultă prin dispariția ritului de trecere și o serie întreagă de prescripții psihologizante constând în prelungirea timpului „copilăriei”. Pe scurt, o întreagă formă de educație s-a îndreptat către regresie producând o formă structurală de întârziere la maturizare, și deci intelectuală.

Și apoi există coincidența declinului inteligenței umane concomitent cu transferul abilităților sale către inteligența mașinii. Izolarea oamenilor în 2020 va marca dezvoltarea inteligenței artificiale. Ceea ce mai rămăsese din operațiile mentale încă în sarcina umanilor le-au fost luate. O funcție printre altele, fundamentală, spațializarea este moartă.

GPS-ul „oprește anumite părți ale creierului”, descrie un studiu al Colegiului Universității din Londra (UCL) publicat de Nature Communications pe 21 martie 2017. Expertul în tehnologia informației Nicholas Carr susține că enumeră în cartea sa „tot ce face internetul creierului tău” (The Shallows: what the Internet is doing to our brains Norton & Company Publishing, 2020). La aceasta trebuie adăugat efectul hipnotic al instrumentelor care creează dependență precum canalele de streaming, confuzia dintre ficțiune și realitate, scăderea capacității de concentrare în lectură etc. Ar fi foarte ingenios să ne gândim că toate acestea nu provoacă cicatrici evolutive.

În fața unei astfel de agresiuni a creierului uman, școala ar trebui să fie o fortăreață. Dar asta fără a conta pe impunerea a doi ani de dezertare școlară sau semi-dezertare din cauza izolării covid. Ar fi fost de așteptat ca elevii din țările emergente, mai puțin expuși la consumul instrumentelor tehnologice, să reprezinte un rezervor de creiere nedeteriorate. Dar politica de sărăcire a trecut pe acolo. În februarie 2021, un raport de la Banque mondiale a diagnosticat: „Criza covid a exacerbat creșterea prețurilor la nutriție pentru cele mai sărace populații din lume”. „De-a lungul anului trecut, Covid-19 a dezarmat securitatea economică, sanitară și alimentară, împingând 150 milioane de persoane la extrema pauperizare”, se arată în comunicat. Prin Covid 19 trebuie să înțelegem că nu virusul ca atare, ci măsurile iresponsabile cărora a servit drept pretext pentru implementare.

Cu o lună înainte, un raport al aceleiași organizații a cifrat costul abandonului școlar ca pondere din PIB pentru țările sărace. Raport, care nu a prosperat mai mult din punct de vedere al conștientizării: „Din cauza proceselor de învățare și a creșterii abandonului școlar, această generație de elevi va pierde un miliard de euro din venituri, mai mult sau mai puțin 10% din PIB-ul global, iar țările vor cădea, fără posibilitatea de a ajunge din urmă, în ceea ce privește obiectivul lor de reducere a Learning Poverty, cu riscul de a crește potențial sărăcia cu 63%”. Learning Poverty este un instrument statistic dezvoltat de UNESCO pentru a măsura nivelurile de analfabetism în țările cu venituri medii și mici. Și veștile nu sunt bune.

Carlos Felipe Jaramillo, vicepreședintele Băncii Mondiale pentru America Latină, a estimat pe că criza educației din America Latină este fără precedent: următoarea generație „va fi mai puțin productivă și va avea mai puține oportunități”. În medie, în America Latină, copiii au pierdut 1,8 ani de școlarizare, potrivit Unesco. În unele țări precum Panama, unde școala a fost închisă din martie 2020 până în 2022, peste 20% dintre elevi au abandonat definitiv băncile. Adică sute de milioane de noi săraci, cu un efect epigenetic ca bonus.

Himerele ultimelor două decenii se caracterizează mai ales prin negarea maleabilității evolutive a speciei umane, ca pentru orice altă specie animală. De exemplu, hormonii sunt administrați în mod legal copiilor la pubertate sau prepuberi pentru a normaliza posibila disforie de gen într-un context în care efectele cauzate de perturbatorii endocrinologici fac obiectul unei abundente literaturi științifice. În același spirit, cufundați în ideea că identitatea este legată de percepția de sine, este imposibil să nu ne punem întrebarea despre rolul acestor perturbatori endocrinologici în care suntem cufundați de zeci de ani, confruntați cu creșterea sindromului de nediferențiere sexuală.

La toți acești factori se adaugă normalizarea consumului de canabis. Ori toate studiile asupra Tetrahidrocannabinolului (THC) arată leziunile ireversibile ale creierului, pe lângă promovarea anumitor boli psihiatrice, inclusiv schizofrenia. Legalizarea sa și campania de legitimare socială care o însoțește sunt cu atât mai îngrijorătoare.

Această asociere a prostiei și nebuniei este semnul idiocrației, cruzimii și răutății care nu suferă nicio sancțiune morală. Dimpotriva. Sunt încurajați. Un pic ca acele videoclipuri de amatori care circulă pe rețelele de socializare în care adolescenții bat unul dintre colegii de clasă și, departe de a se rușina de actul laș, îl postează pe rețelele lor de socializare. Anularea culturii, umilirea gânditorilor divergenți, este de același ordin al violenței.

Cetățenia se mișcă într-un univers semnificativ foarte sărac, care afectează strict funcția excitantă a plăcerii. De exemplu, în Liban, în 2019, înainte de izolare, milioane de tineri au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva guvernului, deoarece statul dorea să impună o plată de 20 de cenți pentru utilizarea WhatsApp. Niciodată în istoria corupției Libanului nu au avut loc astfel de proteste.

Semnificativ și cuvintele pentru a o spune. În Spania, în 2019, premiul național de la Ministerul Culturii și Sportului a fost acordat unei autoare, Cristina Morales, pentru cartea ei Easy Reading. (*Easy Reading, Ușor de citit, este o sărbătoare feministă a corpului în toate formele sale, a dorinței feminine și a sexualității queer și a puterii transgresive și revoluționare a limbajului.) În Occident, principalele ziare au optat, încă din anii 90, pentru scrierea în „easy”. Fără cuvinte „complicate”, nuanța este considerată bombastică. Realitatea nu vine cu gri. Complexitatea lumii cedează unei narațiuni instalate. Propozițiile scurte sunt obligatorii. Este domnia demagogiei intelectuale.

Imbecilizarea constituie o amenințare la adresa democrației. Instalarea sofismului este deja observabilă în gestiunea crizelor, crize în sine create de un personal politic de o calitate dezastruoasă. Până în 2050, coeficientul intelectual mediu global va fi în jur de 80. Nu va trebui să așteptăm, ca în filmul lui Mike Judge, Idiocracy, anul 2505, pentru a face din această ficțiune științifico-fantastică o realitate. Raportat la secolul al XX-lea, IQ-ul 80 ar fi o formă ușoară de retard mintal. Un scenariu pe care nici Darwin, nici Alexis de Tocqueville nu l-ar fi putut prevedea.

Preluare: FranceSoir / Autor: Teresita Dussart

Articolul original AICI

Alte preluări: Anominus.ro

„ÎI URĂSC PE AMERICANI!”

Am o cunoștință, un nene, Nea Nelu, trecut bine de 60 de ani, care a făcut rusă la școală, a locuit de când i-a dat sindicatu’ casă, (trei camere decomandate, două băi, bucătărie, balcon mareee!) la etajul nouă în Baltă Albă, (ce noroc, la 10 ploua prin plafon și până l-au reparat ăia de la ICRAL au trecut cam trei ani) și care, pe la treizeci de ani, a fost trimis (de sindicat, cum de cine?) într-o excursie la Moscova. Acolo a stat o săptămână, a văzut Kremlinul și Piața Roșie, plus că într-o seară i-au dus cu grupul la o cârciumă unde cânta o formație de ruși, (ruși adevărați, nu ţigani d-ai noștri!) unde omul nostru s-a îmbătat crunt pe la a patra vodcă și a fost cărat de colegii de excursie în cârcă până la căminul unde fuseseră cazați. Ce amintiri! Când au fost plimbați pe Arbat, omului i s-a permis să cumpere o brânzoaică de la un chioșc, (ce gust, ce de brânză, niciun pic de griș, așa cevaaa…) pe care a dat 30 de copeici dar așa gust și bunătate n-a mai gustat în viața lui! Brânzoaica i-a fost dată într-o punguță specială, din plastic, pe care a păstrat-o cu sfințenie până nu demult. Și a ajuns la concluzia că, cea mai frumoasă țară din lume e Rusia, ce știi tu?

Atunci a început să-i urască pe americani! Americanii, care au nimicit Vietnamul, au omorât Cambodgia, au prigonit comuniștii și l-au învățat pe Tito numai prostii! Niște nemernici, care nici măcar nu aveau habar de măreția poporului sovietic, frate și prieten!

Nu v-am spus că Nea Nelu a fost strungar la IOR și după ce a terminat profesională, a făcut liceul la seral, (cu greu, nu ca acuma) și după, a ajuns la apogeul carierei făcând școala de maiștri. Deci, a fost maistru mecanic, cu specialitatea prelucrător prin așchiere, care știa strungul pe dinafară, știa să-l demonteze și să-l monteze la loc. Acum nu mai există așa ceva, cine mai știe, copiii ăștia abia dacă apucă se afle ce e ăla batiu! (Nota mea: Batiu = Construcție de metal pe care se montează mecanismele unui sistem tehnic stabil, cu rol de fixare. Habar n-aveam ce e ăla!)

Toată viața lui, omul a regretat comunismul și tinerețea, a povestit de o mie de ori cui avea chef să asculte cum a fost la Moscova și i-a urât visceral pe imperialiștii americani. Desigur, l-a votat pe Iliescu, (tizu’ meu, cum să nu-l votez?!) apoi a fost foarte trist când Iliescu și-a terminat mandatele. (Ăștia de acum? Niște nemernici vânduți imperialiștilor americani, care sug sângele poporului!) Aproape toate parantezele sunt citate din gândirea lui Nea Nelu.

Nea Nelu are doi copii, o fată și un băiat. I-a dat la școală, a avut grijă să nu le lipsească nimic, i-a bătut să învețe, mai ales pe băiat, (care în liceu o cam luase razna, toată ziua pe la internet cafeuri, de la școală se ducea direct acolo, dar i-l scot eu din cap!). A stat de vorbă cu diriginta, (o doamnă frumoasă, ştia și limba rusă!) iar doamnă frumoasă i-a spus că dacă vrea să nu se mai ducă băiatul la internet cafe, să-i ia un calculator, că are înclinație spre tehnică. Nea Nelu a băgat la cap, dar parcă nu-i venea să creadă. Dar, a făcut un împrumut la CAR, plătibil în doi ani, că pentru fericirea băiatului… trebuie! Într-o zi, l-a luat pe băiat de mână, după ce a discutat la o bere cu profesorul de informatică, (un tip pletos, cu perciunii până la bărbie, cum de-l lasă ăștia profesor, și arată așa, nu știu!) Era prin ’98 – ’99. Cu profesorul și cu băiatul, Nea Nelu, cu o grămadă de bani în buzunar, a ajuns la magazin. Acolo, n-a mai zis nimic, doar domn profesor și băiatul au vorbit, au ales o magauae albă și un televizor mai mic, că așa trebuia, ne-au dat ăia o grămadă de cutii mai mari sau mai mici, pe care le-am cărat cu multă grijă până la mașină. Avea mașină Nea Nelu, o Dacie 1310, pe care o scotea doar la sfârșit de săptămână, să meargă în pădure la Snagov să facă un grătar, sau odată pe an, în concediu la mare, (că la munte nu-i place nevestii… și ce frumos e la munte, dar asta e…) sau dacă era vreo înmormântare pe la țară, de unde au plecat acum nu știu câți ani el și nevasta, tot cu mașina se duceau. Au pus cutiile în mașină, apoi, odată ajunși acasă, le-au descărcat tot cu grijă și le-au dus în camera băiatului, unde ăla mic avea un birou. Au montat computerul (băiatul și domn profesor) apoi Nea Nelu și domn profesor s-au dus la bodega din cartier să ude echipamentul. A aflat și domn profesor cum a fost în Rusia, cât de frumoasă e și cât de tare îi urăște Nea Nelu pe americani…

Au mai trecut câțiva ani. Fata a intrat la medicină, mare bucurie mare, iar băiatul la politehnică. Nea Nelu îi vedea pe acasă doar seara târziu, fata se ducea în camera ei, băiatul într-a lui, iar el și coana mare stăteau în bucătărie până târziu, mai la o bere, mai la un pahar de vorbă…

A venit privatizarea, s-a vându pe un leu IOR-ul, Nea Nelu și-a pierdut locul de muncă, dar s-a angajat la o firmă (particulară, meseria e meserie, nu ți-o ia nimeni) ca strungar cu categorie mare și de acolo s-a pensionat.
Fata a terminat facultatea, a făcut rezidențiatul apoi, contrar rugăminților lui Nea Nelu, a plecat la Paris… Jale mare jale, dar asta e, dar e fată mare, majoră, știe ce face…

Băiatul în schimb… cu băiatul e altă poveste. (După ce a terminat facultatea, a făcut el ceva, un program pe calculator, ceva, nu știu ce și l-au luat americanii! Adică nu l-au luat, l-au chemat la ei, cică să lucreze acolo, că era foarte bun. L-au chemat în valea silicoanelor, eu știam că silicoanele se pun în țâțe, o fi acolo o vale a țâțelor, nu știu, nu mi-a spus prea multe, dar acolo e, în Valea Silicoanelor! Parcă aici, la noi, n-avea destule țâțe? Avea, dar… asta e!)

Au trecut alți ani. Fata s-a măritat la Paris, Nea Nelu a fost la cununia ei, ce frumos e pe la Paris, dar n-a prea avut timp să vadă cine știe ce, că însurățeii au plecat în luna de miere, undeva departe la o mare, iar Nea Nelu cu muierea au venit la București. Frumos la Paris, dar parcă tot Moscova e cea mai frumoasă... S-a însurat și băiatul în America, dar nu le-a ieșit viza la timp și n-au putut ajunge la nuntă… Când le-a ieșit viza, au lăsat cheia la o o vecină să le ude florile și-au făcut bagajul și au plecat la băiat. Tooocmai la San José! Au făcut o jumătate de noapte și o zi cu avionul până pe Coasta de Vest, i-a așteptat băiatul la aeroport, a venit cu nevastă-sa, care era tot româncă de-a noastră, din Calafat, era și gravidă săraca! Câteva zile, Nea Nelu a dormit ziua și a stat treaz noaptea, până când s-a adaptat la ora Coastei de Vest, zece ore diferență față de București. Și-a revenit într-un final, iar fiu-său i-a suit pe amândoi în mașină să le arate America… Câteva zile, i-a tot plimbat, au fost și la San Francisco, la ocean, (la oceanu’ Pa-ci-fic!)…

Dacă Nea Nelu se apucă de povestit, despre cum a fost în America, nu-l mai oprești! Și Rusia? Neaaaa! Nimic nu se compară cu America! Acolo stau români, America e românească! Și ce case au! Fiu-meu? Are o casă maaare, cu vreo șase camere, piscină, da, piscină adevărată, de aia mare, am făcut baie în ea și eu și nevastă-mea, dar ea nu știe să înoate așa de bine. Au și palmieri în curte, palmieri adevărați, ca ăia din ghivece de la noi, dar maaari! Și n-au nici sobe, nici calorifere, acolo e mereu cald! E mai frumos ca în Rusia? Ce? Rusia? Niciodată! Acolo e comunism nemernic, nu libertate, ce nu știu eu? Cea mai frumoasă țară din lume e America, așa să știi! E țară românească acolo, nu ca în Rusia! Ce știi tu? Și când o naște noră-mea, mergem iar, să aibă a mea grijă de copil, că în mexicancele alea, nu prea ai încredere, așa să știi!

Îmi aduc aminte de un banc interzis pe vremuri…

Un ascultător întreabă Radio Erevan: Care este cel mai frumos oraș din lume?
Radio Erevan răspunde: Cel mai frumos oraș din lume este Erevanul.
Ascultătorul întrebă: Câte bombe pot distruge cel mai frumos oraș din lume?
Radio Erevan răspunde: Rectificăm, cel mai frumos oraș din lume este Moscova!

S-a redeschis Grădina Alhambra! Cu năbădăi!

Emblematic pentru capitala interbelică a României, Teatrul Alhambra a fost înființat în 1930 și a funcționat timp de zece ani în sediul din Sărindar, (Str. Constantin Mille) apoi proprietarii s-au schimbat, a devenit teatru de revistă Excelsior – Alhambra și… au venit rușii și comuniștii la putere… O lungă perioadă, locația a rămas nefolosită, apoi cineva s-a gândit că poporul n-are nevoie de teatrul decadent de revistă și l-au făcut cinematograf… Cei interesați de istoria locului, pot găsi pe net o grămadă de referințe. Dar, așa cum se întîmplă de obicei în România cu foarte multe clădiri vechi, cărora li s-au pierdut moștenitorii, și Teatrul Alhambra a intrat în patrimoniul statului. Stat, pe care timp de treizeci de ani, l-a durut în cur de ce se întâmplă cu patrimoniul…

Grădina a ajuns o ruină, chiar dacă se întitula bombastic monument istoric! Aurolacii au pus stăpânire pe ea, fostul cinematograf a devenit culcuș iar grădina depozit de gunoaie. Aflată în centrul Bucureștiului, era prea scumpă să încapă pe mâna unui oarecare, (care n-ar fi dat șpăgile de rigoare) și foarte greu de demolat ca să poată fi înlocuită cu un bloc. Un fost prim ministru a tot încercat să pună mâna pe locație, dar, nemaifiind în funcție a ratat-o la mustață. Are totuși din ce trăi, o cârciumă în Herăstrău, (luată și aia cam cu forța de la proprietari), o palmă de pământ de câteva sute (sau mii – spun gurile rele) de hectare și multe alte case, unele moștenite de la mătuși, alte construite cu manu propria. Trecem peste, n-a fost să fie, a avut altul ouăle mai mari și bine numărate. Dar nici ăla n-a făcut mare lucru, că nu poți așa, stând la guvernare doi ani, să le iei pe toate, a luat și el ce a apucat… Și au mai trecut câțiva ani, clădirea se degrada din ce în ce mai mult, Primăria nu prea avea loc de întors, a mai închiriat o bucățică, adică foaierul fostului teatru în care a aparut ca prin minune o… șaormerie! Normal, poporul trebuie să halească, dă-o dracu’ de cultură, că aia cere bani și dacă oamenii sunt prea informați nu mai votează cum le spune partidul! Clădirea a fost transferată la România Film, (tot o companie subordonată Ministerului Culturii, care n-a mai produs un film bun de pe vremea lui Sergiu Nicolaescu).

Până într-o zi, când cineva, printr-o minune, a reușit să închirieze edificiul în paragină, pentru a-l readuce la viață. Petrică Paraschiv, co-fondatorul Teatrului Elisabeta a reușit până la urmă să convingă marele minister că va reda culturii Teatrul și Gradina Alhambra. A bătut palma cu Ministerul și România film și s-a apucat de treabă. Aici e mult de vorbit, o întreagă poveste, pe care la un moment dat, dacă e cazul, vă voi spune-o. Așadar, Paraschiv a scos mizeria din clădire, (adică vreo cincizeci de tone!) a făcut reparațiile si restaurarea necesară, ținând cont de vechea arhitectură a clădirii (aici altă poveste…) a mobilat grădina și aseară (joi, 26 august) a redat-o bucureștenilor. Lume buluc, chiar și cu 60 de lei biletul, în câteva ore nu mai erau locuri. Deci, câteva sute de bucureșteni au plătit ca să vadă un spectacol excelent al cvartetului Ad Libidum Voices din Cluj. Vineri se anunță o petrecere cubaneză.

Înainte de curățenie

Dar… nu e bine ce a făcut Paraschiv! Nașpa, câh, escrocherie, cine e ăsta, ce coaie a avut, ce șpăgi a dat, etc. A sărit de cur în sus Ordinul Arhitecților, care s-a trezit brusc că unul care nu e arhitect, nici fost prim ministru, nici director de bancă a luat clădirea fără șpagă (!!!) și culmea, o mai și renovează! Așa ceva este inadmisibil, tovarăși! Un nene croit pe scandal, a venit joi, înainte de începerea spectacolului să-l bată pe Paraschiv și să-i ceară socoteală, cum, și mai ales de ce și-a permis el, un neica nimeni în arhitectură, cu a cui aprobare să renoveze Alhambra? Hă? (Paranteza mea: eu îl scoteam cu șuturi în cur pe nenea, care n-avea ce căuta pe o proprietate privată, mai ales să facă scandal, indiferent de cine era el. Pot să-i explic că, dacă cineva bagă o căruță de bani într-o chestie, n-o face de dragul de a arunca banii pe fereastră, aiurea, fără un temei legal, indiferent câți ar avea). Petrică Paraschiv este un om de afaceri prosper, proprietar al companiei United Colors Team, funcționează de ani buni pe piața advertisingului outdoor și culmea, a crescut într-un orfelinat, n-are pedigree boieresc și e doar un țăran îndrăgostit de cultură! Așa ceva este inadmisibil, pentru gulerele albe ce sperau să demoleze Teatrul Alhambra și să construiască un super imobil în buricu’ târgului! Ghinion!

Povestea va continua, cu reclamații, cu înjurături la adresa lui Paraschiv, cu scandal mediatic, doar fiecare are partea lui de media, chiar dacă e doar un obscur site on line. Iar dacă te apuci să faci dintr-un jeg abandonat un teatru e și mai grav. Vom vedea și urmări subiectul.

Deocamdată, Alhambra și-a redeschis porțile! Dacă n-ar fi fost jumătatea de secol de comunism idiot, poate Bucureștiul ar fi rămas Micul Paris sau, cine știe, iar teatrele sale ar fi avut aceeași soartă ca teatrele de pe Broadway, sau cine știe…

Noi mai avem de luptat cu valul patru, cinci, șapte sau ce-o mai hotări Arafat și Cîțu, să-i…

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Mizeria pe care Paraschiv a gasit-o in Teatru

Teoriile conspiraţiei, adevăruri ascunse sau povești inventate?

Nu sunt decât parțial adeptul teoriilor conspirației, multe dintre ele s-au dovedit a fi un fâs, mai mare sau mai mic, dar și mai multe, după zeci sau sute de ani de tăcere, s-au dovedit a fi reale. Întotdeauna, cei care au puterea, ascund prostimii descoperirile întâmplătoare sau nu, pentru a nu crea degringoladă, sau, de cele mai multe ori, pentru ca o anumită ramură bine dezvoltată a industriei să nu piardă.

Începând de la marea invenţie a lui Tesla, care și-a testat teoria la laboratorul său din Pike’s Peak, a dovedit că, prin această invenție, putea alimenta fără fir becurile și toate celelalte aparate electrice. Intenția lui Tesla a fost să condenseze energia prinsă între pământ și atmosfera superioară și să o transforme într-un curent electric. După trei ani de teste, Tesla a anunțat această descoperire într-o lucrare publicată în decembrie 1892, intitulată „Disiparea electricității”, demonstrând că energia radiantă este dintotdeauna în atmosfera noastră și poate fi folosită cu investiții minime de către toți, oriunde în lume.

Deci, acum 130 de ani, un savant genial a avut o idee care ar fi schimbat fața lumii. Dar folosind-o, un sfert din populația planetei și-ar fi pierdut locurile de muncă și câțiva milionari ar fi devenit multimiliardari. Petrolul n-ar mai fost exploatat, miliardele de kilometri de cabluri ar fi dispărut și multe multe, altele… Pentru “binele” omenirii potentații vremii au ascuns invenția lui Tesla, au banalizat-o și au declarat inventatorul nebun. Totuși, invenția lui Tesla se folosește astăzi, la o scară infimă, la încărcarea wireles a telefoanelor și la alte mici chestii. Unde am fi fost azi, dacă am fi avut energie liberă la dispoziţie?

N-aș vrea să mă refer prea mult la teoriile conspiraţiei legate de religie. Aici, totul este o nebuloasă, din cele mai vechi timpuri. Iisus Nazarineanul este născut la Bethlehem (111 km de Nazaret), Maria Magdalena zugrăvită drept prostituată, cu toate că evangheliile gnostice (evanghelia după Filip, după Marcu, după Iuda, sau evanghelia după Toma) spun altceva. Dar gnosticii au fost declaraţi dintotdeauna dușmanii creștinismului, pentru că, prin scrierile lor, contraziceau “sfintele scrieri” ale “sfinților părinți”. O parte dintre textele gnosticilor au fost distruse de cler, dar o parte importantă dintre acestea află în marea Bibliotecă a Vaticanului și nu vor fi puse niciodată la dispoziția marelui public, clerul ghidându-se după sintagma “ce nu știi, nu există”…

Apropo de Biblioteca Vaticanului. La 28 octombrie 2019, printr-o scrisoare apostolică în formă de motu proprio, papa Francisc a schimbat denumirea” Arhivei Secrete a Vaticanului” în ”Arhiva Apostolică a Vaticanului”. Scrisoarea poartă data de 22 octombrie 2019, comemorarea liturgică a Sfântului Ioan Paul al II-lea, iar decizia intră în vigoare din ziua publicării în L’Osservatore Romano. Având, în decursul secolelor, diferite denumiri – ”novum”, “apostolicum” și, din 1646, “secretum” – pontiful subliniază că termenul “secretum” arăta faptul că arhiva este ”privată, separată, rezervată” papei, începând cu Paul al V-lea, în jurul anilor 1610-1612.

Această terminologie era folosită cu același înțeles de către cancelariile regatelor și suveranilor timpului. Odată cu pierderea legăturii dintre limba latină și limbile moderne (se remarcă în scrisoarea apostolică), s-a simțit mereu nevoia de a explica termenul ”secretum” care însoțea identitatea și misiunea Arhivei Vaticanului, un termen care ”a început să fie greșit înțeles, colorat cu nuanțe ambigue și chiar negative”. De exemplu, conferindu-i înțelesul de ”ascuns, care nu trebuie dezvăluit, rezervat unui număr restrâns de persoane”. Acest înțeles este exact  “contrariul a ceea ce a fost dintotdeauna și intenționează să fie mai departe Arhiva Secretă a Vaticanului”. De aici, decizia papei de a modifica termenul de ”Arhivă Secretă” în ”Arhivă Apostolică” a Vaticanului.

Ce se știe despre Arhivele Vaticanului, este foarte puțin în comparație cu realitatea. Oficial, există peste 80 de kilometri de rafturi cu manuscrise, cărţi rare și înscrisuri pe diferite suporturi. Am avut norocul să petrec ceva timp acolo și am aflat, la o bere cu băieții în fustiță, că galeriile se sub cetatea Vaticanului nu s-ar întinde doar sub piața San Pietro. Statul Vatican are o suprafață de 0,44 km², ceea ce înseamă 440.000 m². Dintre cei patru sute de mii de metri pătrați, peste 300 de mii reprezintă subsolul Vaticanului. Și, mai mult decât atât, subsolul are o adâncime de trei nivele. În această formidabilă tainiță, se găsesc o grămadă de lucruri, nu doar cărți și manuscrise, ci și artefacte, pe care și le-ar dori cele mai mari muzee ale lumii și marile laboratoare de cercetare. Dar, de aici încolo, totul devine o teorie a conspirației și, evident, se vor găsi destui care să urle că nu e adevărat și să mă înjure! Și d-aia nu mai pot eu!

Vatican, Piața San Petro

O altă teorie a conspirației este cea despre proveniența Manuscrisului lui Voynich, numit așa după Wilfrid Michael Voynich, cunoscut și ca manuscrisul de la Vila Mondragon. Este un manuscris cifrat misterios, încă nedescifrat, despre care nu se cunoaște nici autorul și nici data apariției. Manuscrisul lui Voynich are forma unei cărți ilustrate cu 232 pagini. Textul este scris cu litere și cuvinte neidentificate, fără greșeli, tăieturi sau corecturi. Desenele în schimb, sunt executate cu mai puțin talent. Ele reprezintă plante, oameni, animale și teme astronomice. Plantele de exemplu, nu au putut nici ele fi identificate. Recent s-a descoperit că hârtia folosită provine din secolul XIV, la fel cerneala și pigmenții folosiți la desene. Textul însă, dă mare bătaie de cap lingviștilor și experților în documente cifrate. Teoria conspirației spune că manuscrisul ar proveni dintr-un univers paralel, dar, până acum, cercetătorii n-au căzut de acord asupra existenței universurilor paralele, așa că… rămâne teoria unui savant canadian care susține că manuscrisul este scris într-o limbă, “moartă”, proto-romanică, o precursoare a limbii române! Deci, tot românii, săracii…

Pagină din Manuscrisul Voynich

La o simplă căutare pe net, veţi găsi mii de teorii ale conspirației, sub diferite forme, începând de la aranjamente politice și economice ale marilor puteri și terminând cu cea mai nouă, aceea a vaccinelor anti covid. O poveste pe care am auzit-o de curând și pe care sunt tentat s-o cred este următoarea: O gașcă de trei amici, ce lucrau într-o mare companie de software din Silicon Waley, se hotărăște să plece într-o excursie în Europa. Doi dintre ei, vaccinați, al treilea, anti vaxxer convins. Nici plecarea în Europa nu-l convinge să se vaccineze, așa că, folosind resursele companiei, își confecționează documentele necesare. Toate bune și frumoase, controlul vamal a mers ok, excursia în Europa de excepție, dar la întoarcere… belea! Ofițerul Vamal după trecerea prin filtre, îl invită pe cel nevaccinat cu el, sub pretextul că a încălcat legea, fiind nevaccinat, dar declarând “cu acte” că și-a făcut vaccinul. Omul scoate hârtiile, protestează, arată că are toate documentele în regulă, că au fost scanate de ofițerii de la intrare, dar primește un răspuns care îl lasă cu gura căscată: “nu documentele au fost scanate, te-am scanat pe tine și nu ești vaccinat!”

Când am auzit povestea, am început să-mi pun întrebări. Am căutat pe internet și am aflat că proteinele Spike (glicoproteină S) se pot detecta cu ajutorul unui fascicul de radiații cu o anumită lungime de undă, fără analize, fără donare de sânge, salivă sau caca. Așa că, încă o teorie a conspirației s-a arătat a fi adevărată. Aceea a depistării anumitor elemente din interiorul corpului uman cu ajutorul unor scannere. Evident, sistemul nu va fi folosit prea curând în medicină, pentru că ar fi un atac ucigător pentru marile trusturi farmaceutice ce produc reactivi, medicamente și toate celelalte necesare pentru diagnosticare.

Dar… ce nu știi, nu există, așa că viața merge înainte, cu sau fără 5G!

Pentru cei interesați de realitatea de azi. E la fel ca acum un an…

Citiți din nou articolul și, mai ales, comentariile. S-a schimbat ceva?

https://dragosvasilescu.wordpress.com/2020/03/23/moarte-batranilor-asa-vrea-fmi-ul-si-uniunea/

CINE NE IA DE PROȘTI?

Scandalul AstraZeneca este clar, una dintre consecințele BREXIT-ului. Vaccinul AZ fiind produs de o firmă anglo-suedeză, cu o mare capacitate de producție, e mai greu de acceptat de Bruxelles (citește Berlin) pentru că este inadmisibil ca o țară ieșită din UE, care a refuzat să plătească miliarde uniunii, să facă acum bani în Europa. Iar ca să poată justifica și, mai ales, VALIDA ineficiența vaccinului produs de englezi și scoaterea lui de pe piață, mai marii Europei au hotărât să inventeze, atât reacțiile adverse cât și moartea unor personaje, din cauza vaccinului englezesc. Și, evident, un om a murit în Austria (teritoriu arondat doamnei Angela Mercal) și în Danemarca, țară ce depinde în proporţie de 95% de gazele rusești, via firmele austrice și ruso-nemțești. Mai mult, România, n-avea cum să nu zică hău, dacă Angelica spune bau! Așa că, “s-a descoperit” că, un individ care fusese vaccinat cu AstraZeneca, a plecat în lumea celor drepți! Degeaba spun doctorii că vaccinul n-are nicio legătură cu moartea omului, românii pun botu’ la propagandă. Oficialitățile nu fac public rezultatul autopsiei omului, pentru s-ar face rapid de rahat! Așa că, e mai simplu să se alinieze (pe bani europeni!) corului de bocitoare de la Bruxelles, care, într-un glas, înjură produsul englezesc și ridică în slăvi noul vaccin american, pentru că… SUA e NATO! Chiar toată lumea ne ia drept tâmpiți? Așa se pare…

Dar, cum românul nu e chiar așa de tâmpit cu crede UE, oamenii au început să se vaccineze cu AstraZeneca, foarte puțini refuzând, în necunoștință de cauză sau din alte motive vaccinarea. Dar, refuzul unora e bucuria altora, iar locurile în punctele de vaccinare s-au ocupat imediat. Până și autoritățile au lăsat-o mai moale cu “lotul cu probleme”, văzând că lumea nu prea bagă în seamă aberațiile Bruxelles-ului. Poate că și verii de peste ocean ai englezilor, (americanii adică, pentru cine nu e la curent cu gradele de rudenie) au pus o vorbă bună pe lângă Angelica. Adică, ciocu’ mic tanti, că e pe bani!

Deocamdată, iar s-au închis cârciumile, şcolile funcționează din doi în paișpe, dă-o dracu de scoală, că oricum ne bagă Bill Gheiț cip și vom fi toți foarte deştepţi! De la 10 seara încolo, n-ai voie să ieși din casă fără aprobare de la mă-ta mare, contrasemnată de Cîțu și Arafat, asta așa, vreo paișpe zile!

Așa și?

PS:

Mă gâdesc că unii, care se dau atotștiutori, nu văd mai departe de lungimea p… nasului! Dacă e așa, iar ceea ce am scris eu li se pare aiurea, să mai vadă odată filmulețul de mai jos, restricționat pentru copii, pe care îl va scoate Zuchi rapid! Până atunci, enjoy!

https://youtu.be/aX26M7FNrwg

CADOUL DE CRĂCIUN

Cum vă spuneam în articolul MOARTEA VINE DIN SISTEMUL SANITAR DE STAT că, de unde, de neunde, am căpătat o boală extrem de idioată, ca toate bolile, datorită căreia era să rămân fără picioare, fără ambele picioare! Toate amănuntele le găsiți în articolul despre care v-am pomenit mai sus, veți vedea cum un medic, fără scrupule, hotărâse să-mi amputeze picioarele, “de peste genunchi”, ca să scap de dureri! Norocul meu a fost că există și DOCTORI adevărați, care fără să țină cont de aberațiile unui individ în prag de pensie, să mă opereze și să-mi redea mersul biped, fără cărucior sau cârje! Și nu numai mie, ci multor oameni care au apelat la ei, la cunoștințele lor în materie de chirurgie, la curajul lor de a nu se lăsa influenţaţi de părerile unor neica nimeni…

A DOUA OPERAȚIE

Blestemat să fie în veci CNAIR-ul și Ministerul Transporturilor, cu toți directorii, secretarii de stat și tot ce înseamnă individ care se ocupă de infrastructură în țărișoara asta! Între Sibiu și București sunt vreo 270 de kilometri, pe care, în orice țară civilizată îi faci în maximum două ore jumate, dacă admiri peisajul. La Romanica, în șapte ore! Proaspăt operat fiind, simți toate gropile, toate denivelările și umflăturile din asfalt! Domnilor, să vă stea curcanu-n gât de Anul Nou, acum și-n vecii vecilor, dacă nu sunteți în stare să faceți o amărâtă de autostradă!

Am ajuns la Sibiu după amiaza, după ce am depășit zeci de tiruri, tractoare și porțiuni de “drum în lucru”. Trecuseră trei săptămâni de la prima operație, foloseam piciorul stâng fără dureri. Doctorul Călin Popa, cel ce m-a scăpat de proteze, scaun cu rotile și o tonă de stress, mi-a spus că ar fi cazul să-l opereze și pe dreptul, ca să scap definitiv de dureri și să pot merge. Așa am făcut și a doua zi, dis de dimineață, m-am prezentat la Polisano pentru tradiționala de acum, zgârmare în nas și gât după covid. Destul de neplăcut, dar asta e… Am mai așteptat o zi, cuminte la pensiune, apoi m-am prezentat la spital cu bocceluța, mult mai mică. La prima internare cărasem după mine halat, trening și alte elemente de îmbrăcăminte absolut inutile, pentru că jumătate din timp
l-am petrecut într-un fel de cămășoi, care se leagă cu niște șireturi la spate și care acoperă doar partea din față, lăsând la vedere augustul posterior. Noroc că în spital, se poartă chestia asta de bolnavi și nu e mare lucru. Chiar e comodă!

Le-am reîntâlnit pe asistentele Elena Cristina Baciu, pe Maria Banciu (care între timp s-a măritat, casă de piatră!) pe Doamna Lulu, decana de vârstă a asistentelor, pe Laurențiu Gligor, asistentul coordonator și pe toți ceilalți cărora, spre rușinea mea nu le-am reținut numele. Cea care m-a pregătit pentru operație a fost Adriana Maria Enciu, o asistentă mărunțică cu inimă mare! Evident, am reîntâlnit-o și pe Isabela Vlad, cea care le știe pe toate, aranjează totul și, în final, este cea care te “alungă” din spital!

Nu voi intra în toate amănuntele operației, Pot să vă spun doar că doctorii Călin Popa și Cosmin Olariu mi-au reparat piciorul drept. Am mai rămas câteva zile în spital, până când doctorul Popa a hotărât că nu mai am ce căuta acolo.

La întoarcere, mi-am adus din nou aminte, dureros, de CNAIR și toată gașca și le-am transmis din nou, în gând, cele cuvenite lor și mamelor lor!

Cam asta a fost. Voi face la un moment dat un film cu o operație similară și-l voi publica, am obținut promisiunea doctorului Popa că mă va sprijini. Asta, ca să vadă și cei de la C.C. Iliescu ce înseamnă meserie și știință de carte! Sau, dacă e spital de stat, trebuie ca pacienții să plece fără picioare? Domnilor, luați șpagă de la fabrica de proteze? Cred că da! Voi mai vorbi despre asta, pe larg, într-o postare viitoare.

Mai sunt două zile și vine Crăciunul! Eu mi-am primit cadoul de Crăciun, pot să merg normal! Este cel mai important lucru care mi s-a întâmplat anul ăsta și poate unul dintre cele mai importante din viața mea! Le mulțumesc tuturor celor pomeniți mai sus, în mod special doctorului Călin Popa, doctorului Cosmin Olariu, asistentelor Elena Cristina, Maria Banciu, Adriana Maria Enciu, doamnei Lulu, lui Laurențiu Gligor, Isabelei Vlad și tuturor celor care au participat văzuți sau nevăzuți la salvarea picioarelor mele. Le mulțumesc încă odată și le voi mulțumi mereu, pentru tot ce au făcut pentru mine și pentru mulți alții, asemenea mie! Mulțumesc și Spitalului European Polisano Sibiu pentru că a adunat sub emblema sa, acești oameni minunați!

Adaug și mulţumirile a doi dintre prietenii mei, Liana Maican (București) și Costică Negoescu (Craiova), care au avut aceeași operație ca mine, iar acum au din nou picioare și și-au recăpătat pofta de viață.

Sărbători fericite, dragii mei! Și Moș Crăciun să vă aducă de o mie de ori mai multe bucurii decât mi-ați adus voi mie!
Le meritați! LA MULȚI ANI!

MOARTEA VINE DIN SISTEMUL SANITAR DE STAT

Am avut bafta chioară să mă pricopsesc cu o boală, aberantă ca toate bolile. Niște artere din piciorul stâng s-au înfundat, blocat și piciorul a început să mă doară îngrozitor. După câțiva metri de mers pe jos, pulpele îmi luau foc! După trei apăsări pe ambreiaj, la fel. Diagnosticul, pe limba medicilor, obstrucţie femuro poplitee distală, ischiemie critică a membrul inferior stâng. Pe limba omului de rând, doare ca dracu!

Ca tot românul neinstruit, m-am dus întâi la medicul ortoped, care după ce s-a uitat la piciorul meu, aproape vânăt, a chemat un chirurg cardiolog, care a decis rapid că trebuie să fac o arteriografie. Unde? Cineva a venit cu ideea, Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”. Unde e? La Fundeni. Am plecat în viteză. Acolo, medicul de gardă, dr. Cristina Ceck, m-a băgat la toate aparatele posibile și imposibile, m-a trimis la diverse cabinete, unde am fost uns cu gel, cu vaselină, cu… așa cum cerea protocolul medical. După vreo trei ore, am ajuns în fața unui medic, chirurg cardiovascular, dr. Dan Florin Barzoi, care foarte amabil, mi-a spus că este necesară o arteriografie. Ok, am zis, acum sau…? “Nu, nu acum, în câteva zile, vă sunăm noi, nu avem acum locuri libere, ştiţi, covidul…” Am plecat şchiopătând, sperând că cele „câteva zile” vor trece rapid și voi scăpa într-un fel sau altul, de durere… P-asta cu „vă sunăm noi” o știam, dar nu mi-am imaginat că…

… au trecut aproape trei săptămâni, în care puse cap la cap, n-am dormit mai mult de zece, cinsprezece ore, am înghițit o tonă de pastile, mi-am făcut stomacul praf, am urlat de durere și, mai ales, am blestemat covidul, mama covidului, pe tăticul lui și tot sistemul sanitar românesc. După o noapte de dureri cumplite, am decis să dau buzna la C.C. Iliescu, fără să mai aștept invitaţia doctorului Florin Barzoi, care, după câte am aflat ceva mai târziu, avea să vină undeva între Crăciun și paștele cailor… După o discuție de vreo două ore, după nişte telefoane, după completarea unui maldăr de formulare, am fost acceptat la internare, pentru arteriografie. Internarea a început cu trei zile de izolare și un test covid. Pe lângă probele luate din nas și gât, mi-a mai fost “prelevată” o probă și din… cur! Asta e, am suportat cu stoicism întoarcerea pe dos a hemoroizilor și durerea de după. Așa o fi protocolul, mi-am zis și am adormit după o doză dublă de Algocalmin…

A doua zi, spre seară a venit o asistentă care mi-a spus veselă “te mut în zona verde, gata!” Adică ieșisem “negativ” la covid și mă puteam duce în salon. În salon, am dat peste Vasile Băjenaru, un tip din Târgu Jiu, care era proaspăt operat la piciorul stâng. Mi-a povestit că medicii de la Târgu Jiu i-au propus să-i tăie rapid piciorul ca să scape de durere, dar, o doctoriţă cu creierii întregi, l-a trimis la București, la C.C. Iliescu iar medicii de aici l-au operat și a rămas întreg. Bravo! M-am bucurat că nu stau la Târgu Jiu și că n-am avut parte de asemenea tratament. M-am bucurat cam repede…
Ceva mai târziu a venit o infirmieră, care m-a fixat câteva secunde, apoi a decretat ”hai să te epilez!” I-am spus că m-am epilat acasă, că ăsta e un obicei de demult, dar nu m-a crezut. ”Să verificăm”. Mi-am dat pijamaua jos. S-a holbat câteva secunde, apoi a tras concluzia că e în regulă și a luat-o din loc. Pe Vasilică, colegul de salon, l-a apucat râsul. Am mai petrecut o noapte de dureri…

A doua zi dimineață, a venit o asistentă care m-a anunțat că sunt programat la arterio. Pe la 10, a venit o infirmieră și m-a dus cu un scaun cu rotile la sală…

Toată procedura a durat cam o oră și ceva. Nu m-au atacat inghinal, ci prin mâna dreaptă, mi-au băgat o cameră și m-au vizionat la interior. M-au adus apoi în salon și am avut parte de o oră de linişte.
După o oră, a intrat în salon doctorul Dan Florin Bârzoi. S-a rezemat de tocul ușii și a început să vorbească. Mi-a spus că, problema e mult mai gravă decât se aștepta și că singura modalitate de a scăpa de durere, este… amputarea piciorului stâng, apoi a celui drept… Vorbiți serios? l-am întrebat. Da, a fost răspunsul ferm și răspicat al doctorului Bârzoi.

Sunt un individ care a suferit multe, a văzut multe și a trăit o lungă perioadă între viață și moarte. Dintr-o dată, irațional și inconștient, m-a apucat frica… Frica de mutilare, frica de ce voi face atunci când voi rămâne fără picioare. Mai mult, o frică dublată de insatisfacția aberantă că acela care-mi va tăia picioarele nu este un sodat de pe câmpul de luptă, care strigă Allahu Akbar! și se aruncă de nebun într-o încleștare mortală, care pe care, pentru că lui aşa îi cere Allah, iar mie solda… Cel care taie cu zâmbetul pe buze, din carnea mea, e un tip școlit, îmbrăcat în alb, care n-a mirosit în viața lui praful de pușcă, sudoarea soldatului înnebunit de frică sau motorina arsă a carelor de luptă. El taie, pentru că, în sinea lui, are senzaţia că-mi face un mare bine, prelungindu-mi viața cu câteva zile, luni sau ani, dar transformându-mă dintr-un om întreg, într-un infirm, într-un olog, un handicapat fară niciun fel de orgoliu și viitor… El, omul în alb te transformă, fără scrupule, într-o moluscă vorbitoare, într-o rămășiță, pe care, doar familia, în virtutea unei inerții consensuale, sau bunii prieteni, o acceptă cu un fel reținut de silă… Într-o clipă mi-am dat seama că nu era vorba despre frică, ci despre un fel de umilință, care se așează ca o gheară în stomac și strânge, strânge… Am retrăit groaza pe care a trăit-o colegul de salon, Vasilică Băjenaru din Târgu Jiu, când un medic la fel de limitat, i-a propus același lucru…

• Și nu există nicio variantă? am întrebat după mi-am înghițit nodul de rigoare.
• Din păcate, nu există. Dacă vreți, vom încerca un tratament, care durează câteva luni și care s-ar putea să aibă ceva șanse. Dar, dacă vreți să scăpați de durere, vorbiți cu familia și hotărâți-vă când facem amputarea.

I-am mulţumit doctorului Bârzoi pentru amabilitatea de a mă fi informat. O secundă mai târziu mi-am imaginat că oricare dintre metodele de a-l strânge de gât, presupunea deplasarea mea din pat până la el, circa trei metri… Mi-am revenit când m-am gândit că amputarea picioarelor mele se putea realiza la fel de bine şi într-un spital penitenciar…

Am început să dau telefoane, sperând într-un ajutor care putea veni de oriunde. Și a venit! Amicul Costel Labontu și-a adus aminte că un prieten de-al lui, a avut aceeași boală ca mine și pe care l-a salvat un medic genial, care i-a făcut o grămadă de bypassuri și alte chestii. Mi-a dat numărul de telefon al doctorului. De acolo, din spitalul C.C. Iliescu, l-am sunat, neţinând cont că nu este nici ora potrivită, nici că omul poate fi în sala de operaţie. Mi-a răspuns o voce amabilă, cu un pic de accent ardelenesc. Sunt doctorul Călin Popa, cu ce vă pot ajuta? I-am povestit pe repede înainte, un pic alambicat și probabil parțial incoerent ce mă durea. I-am spus despre posibila amputare. Mi-a răspuns să nu intru în panică, întotdeauna există o şansă, iar dacă există, înseamnă că poate fi fructificată. Apoi mi-a spus să-i trimit dosarul medical și CD-ul cu arteriografia. Întâmplător, era în București, așa că am procedat urgent la trimiterea documentaţiei la adresa indicată. A doua zi, când mă așteptam mai puțin, doctorul Călin Popa m-a sunat! Mi-a spus că nu e dracul chiar așa de negru și că ar fi bine dacă aș ajunge la spitalul Polisano din Sibiu, să mă vadă. Evident am spus da, spitalul putea fi şi la Vladivostok, voi ajunge. Între timp, am văzut toate interviurile cu doctorul Popa, interviuri ale căror linkuri le veți găsi la sfârșitul articolului și pe care vă sugerez să le vedeți, chiar dacă, deocamdată, n-aveți nevoie de serviciile unui chirurg de excepție.

Spitalul

Am luat legătura cu Isabela, Cerberul doctorului Popa, care mi-a dat toate indicaţiile despre ce trebuie să fac, cum și când să ajung, ce condiții trebuie să îndeplinesc, etc. De fapt, ca să respectăm adevărul istoric, nu eu am vorbit, ci fiică-mea Diana, care, (gravidă și extrem de ocupată cu puștiul Patrik – 3 ani) a preluat „cazul” și a purtat toate discuțiile pentru mine. Câteodată, e mai simplu să te lași dus de cineva de încredere, undeva într-un loc în care nu numai că nu-ți va tăia un imbecil picioarele, ci un doctor adevărat se vă strădui să le redea întrega funcționalitate…

Prima seară. M-au cazat într-un salon elegant, care în afara paturilor speciale, n-avea nimic comun cu un salon de spital. Fiecare pat cu televizorul său, care avea un sistem de sonorizare personalizat, accesibil doar din pat. După mi-am făcut un duș, a bătut cineva discret la ușă. Am răspuns și a intrat o asistentă.

• Sunt Cristina și sunt asistenta care va avea grijă de dumneavoastră în această seară. Cum vă simțiți?
• Bine acum, i-am răspuns. Mi-a luat apoi temperatura, tensiunea, mi-a băgat deja obișnuitele bețișoare covid în nas și gât. La un moment dat, a îngenunchiat lângă pat.
• Vă rog să-mi dați mâna.
• Așa, dintr-o dată, fără nici un pic de curte, fără o întâlnire, fără…?
• Da, sigur, mi-a răspuns zâmbind Cristina, trebuie să vă pun o branulă și apoi să vă iau sânge.

Aflasem deja că spitalele sunt niște locuri pline de vampiri, care cel puțin odată pe zi, îți vor “recolta” o porție de sânge proaspăt, așa că am lăsat-o pe Cristina să-mi extragă prețiosul lichid. După ce a umplut vreo trei – patru jumătăți de eprubetă, mi-a urat o seară bună și mi-a spus că dacă am nevoie de ceva, să apăs butonul roșu. Ceva, orice? “Sigur, orice în limita regulamentului spitalului”, a răspuns fata, mi-a zâmbit și a plecat. S-a întors peste câteva minute cu un braț de hârtii, pe care a trebuit să le completez și semnez, tot conform regulamentului…

A doua zi, a trecut pe la mine medicul anestezist, care mi-a explicat în ce va consta intervenția și alte detalii pe care le-am ascultat, dând din cap inteligent, cu toate că mă gândeam la un singur lucru: scap cu piciorul întreg sau nu? La un moment dat, am întrebat-o acest lucru pe doamna doctor… Dacă ați ajuns la noi, vă mai îndoiți? Întrebarea răspuns mi-a demolat brusc toate semnele de întrebare și într-un flash, m-am văzut jucând mingea cu nepoțelul Patrik…

Vă mai spun ceva: în toate discuțiile pe care le-am avut cu doctorul Călin Popa, niciodată n-a pomenit de imbecilul care s-a oferit să-mi taie picioarele, a evitat mai mult decât diplomatic răspunsul și a schimbat elegant vorba. Asta înseamnă sa nu-ți pese de imbecili, chiar dacă fac parte din aceeași castă…

Seara, a venit o infirmieră și mi-a spus că va trebui să mă epileze… total! Adică și părul de pe spate, de pe piept, etc. A stricat vreo patru aparate de ras. Când am ajuns în salon, mă așteptau alte două asistente care mi-au propus elegant… o clismă! De fapt două, una seara, cealaltă dis de dimineață. Le-am făcut…

În ziua următoare, epilat și dublu clismat, am fost dus la sala de operaţie. Nu prea țin minte ce s-a întâmplat acolo, știu doar că în momentul în care am ajuns, o doamnă mi-a zâmbit și… zâmbetul ăla m-a adormit instantaneu!

M-am trezit seara la AŢI, mi-era groaznic de sete, o asistentă mi-a dat să beau apă cu paiul, apoi am adormit iar și iar… M-am trezit în salon, în alt salon, în care mai era cineva. Am aflat că operația durase aproape cinci ore și că totul era ok. A trecut doctorul Popa, mi-a luat temperatura piciorului, zis că e perfect. Am adormit din nou.

Dimineaţa, colegul de salon, nenea Costică Negoescu, din Craiova, a fost dus la sală. Îi zic nenea, că are cu vreo câțiva ani mai mult ca mine, iar în Oltenia, așa se spune. Am rămas singur în salon. A început să mă doară. Cristina, asistenta pe care am cunoscut-o în prima zi, mi-a băgat niște calmante într-o perfuzie. Apoi, asistenta de noapte, Maria Banciu a făcut exact același lucru. Maria, o femeie zdravănă, sibiancă sută la sută, s-a prins din prima că mă doare și mi-a băgat Algocalminul de rigoare… În noaptea aia am făcut pipi în celebra „rață”, neputându-mă duce singur la wc. Neplăcut…

A ajuns și Costică în salon. Doctorul Popa a spus că avem operații gemene. M-am împrietenit cu Costică și în fiecare zi, facem schimb de impresii post operatorii. E bine.

Pe doctorul Călin Popa l-am văzut de câteva ori, în fugă. Mi-a văzut piciorul, i-a luat pulsul şi temperatura apoi a zis “e bine”. Singura parte a fizicului meu, importantă pentru el, este amărâtul ăla de picior, care era gata-gata să fie jertfit pe altarul incompetenței unui alt doctor, Dan Florin Bârzoi, plictisit de sistemul de stat, la un pas de pensie, un medic pentru care pacienții nu reprezintă decât o sursă de venit, nicidecum oameni vii… Din fericire, există și OAMENI ca doctorul Călin Popa, doctor din vocație, care nu acceptă sub nicio formă ciopârțirea corpului uman, indiferent cui i-ar aparține. Cum să-i mulțumești unui asemenea OM, altfel decât scoțându-ți simbolic pălăria și înclinându-te adânc? Mulțumesc, domn’ Doctor! Mulțumesc doctore Călin Popa, în numele meu, al familiei mele și al celor din Marea Familie pe care i-ați făcut bine!

Mulțumesc medicilor care au lucrat cot la cot cu doctorul Călin Popa, asistentelor Cristina, Maria, și celorlalte pe care n-am aflat cum le cheamă, mulțumesc infirmierelor, îi mulțumesc Isabelei, cea care le știe pe toate și nu în ultimul rând, Clinicii Polisano Sibiu.

P.S.: Astăzi, 18.10.2021, am citit pe facebook următoarele

Dr. Călin Popa, medic primar chirurgie cardiovasculară, este șeful secţiei de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Monza

Dr. Popa s-a format profesional în Franţa, la Hopital Louis Pradel din Lyon (1990-1993) și la Spitalul Universitar din Reims (2001-2002) și a urmat cursuri internaţionale de specialitate în Amsterdam (Olanda), Cracovia (Polonia) și Paris (Franța).

Doctor în știinte medicale din anul 2004, dr. Popa este, de asemenea, cadru didactic (din 1991) și Șef Lucrări (din 2008) în cadrul Universităţii de Medicină și Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.

Anterior, dr. Popa a profesat în spitale precum: Spitalul Clinic Fundeni din București (1987-1990), Spitalul Judeţean Cluj-Napoca (1990-1991), Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca (1991-2000) și un spital privat din Brașov (2000-2010).

Dr. Călin Popa este membru al mai multor asociaţii profesionale de profil: New York Academy of Medicine, Societatea Română de Chirurgie Cardiovasculară, Societatea Română de Chirurgie Vasculară și Societatea Europeană de Chirurgie Cardio-Toracică.

Intervențiile chirurgicale vasculare pe care dr. Popa le realizează în cadrul Spitalului Monza:

• arteriopatii obliterante:

– bypss aorto-femural

– bypass aorto-bifemural

– bypass extra-anatomic

– bypass femuro-popliteu

• chirurgia carotidei

• ischemia mezenterică cronică

• tratamentul anevrismelor arteriale

• tratamentul chirurgical al anevrismelor toraco-abdominale

• chirurgia tumorilor cu interesare vasculară

• cura chirurgicală a varicelor.

Intervenții chirurgicale din sfera chirurgiei cardiovasculare efectuate de către dr. Popa în cadrul Spitalului Monza:

• bypass coronarian

• plastie valvulară mitrală – clasic și minim invaziv

• protezare valvulară mitrală – clasic și minim invaziv

• protezare valvulară aortică – clasic și minim invaziv

• tehnici chirurgicale specifice adresate valvei aortice, rădăcinii aortice și aortei ascendente (operația Bentall, operația Tyron David, operația Cabrol, operația Yacub)

• intervenții chirurgicale adresate disecției de aortă

• intervenții chirurgicale adresate complicațiilor mecanice ale infarctului miocardic.

Pentru programări la dr. Călin Popa, sunați în call-center-ul Spitalului Monza – 021.9983.

Chirugia vasculară este o specialitate medicală ce tratează afecțiunile ce au legătură cu sistemul vascular al organismului (arterial, venos, limfatic). Chirurgia vasculară s-a dezvoltat pornind de la necesitățile specifice ale chirurgiei cardiovasculare (chirurgia cardiacă). Competențele în cadrul acestei specialități se adresează deopotrivă chirurgiei vasculare și chirurgiei cardiace.

#Cardiologie #ChirurgieVasculara #CardiacCenter #SpitalulMonza #CentruCardiovascular #StandardeDeExcelenta #GrupulMonzaRomania

LA MAI MARE, DOCTORE CĂLIN POPA! 

Clipuri cu si despre doctorul Călin Popa

https://www.facebook.com/doctorulzilei/videos/2542312606017717/UzpfSTExMDUxNDc0MDQyMDQ3MToxNzI3MDk1MjA4Njc2NTk/

https://www.facebook.com/DrCalinPopa/videos/961764037574233/

https://www.facebook.com/DrCalinPopa/videos/618631572307102/

NESIMȚIREA CHINEZEASCĂ

Nu, nu este vorba de Marea Nesimțire, aceea de a împrăștia Covidul în toată lumea, ca apoi să-și tragă partea leului din tot ce înseamnă industrie mondială, despre asta am tot vorbit, e vorba de o probă de nesimțire crasă, aici, pe plan local, în București.

Câțiva medici de la Spitalul Victor Babeș, (Spitalul Clinic de boli infecţioase, cel de pe Mihai Bravu), de o lună n-au mai ajuns acasă. Ca să nu-și umple familia de covid, au fost cazați la Union Plaza Hotel, unde, după 12 ore de muncă, ajung doar să-și facă o baie și să doarmă, ca a două zi s-o ia de la capăt. Să se lupte cu rahatul chinezesc, împrăștiat cu generozitate în toată lumea și, evident, aici la noi.

Poate unora vi se pare ceva normal. Adică “lasă-i, că d-aia sunt doctori, dracu i-a pus să învețe carte?” Da, dar când vă crapă buza și vă crește febră, primul drum îl faceți la doctor. Asta indiferent de origine, rasă sau orientare sexuală!

Doctorii despre care vorbesc, odată ajunși la hotel, s-au gândit (sătui de mâncarea de la spital) că ar fi bine să mai mănânce și altceva. Au făcut o listă de mâncăruri chinezești şi au sunat la Wu Xing, marele dealer și producător de chinezării (aproape) comestibile. Li s-a răspuns politicos la telefon, li s-a luat cam grăbit comanda, dar când s-a ajuns la adresa de livrare… vocea operatoarei s-a schimbat, a vorbit rapid cu cineva de lângă ea, apoi a spus: NE PARE RĂU, NU VĂ PUTEM ADUCE MÂNCAREA LA HOTEL, PENTRU CĂ ACOLO SUNTEȚI INFECTAȚI și… a închis telefonul!

Doctorul a sunat din nou, dar a primit fix același răspuns… A sunat apoi un prieten, căruia i-a povestit, plin de draci, întâmplarea. Prietenul, nefiind în grupa de risc, a luat lista de cumpărături a doctorilor, s-a dus la altă cârciuma, a luat mâncarea și a dus-o la hotel…

Mi-am epuizat stocul de înjurături la adresa celor de la Wu Xing, pe care îi doare-n cur de medicii români, cei care rânesc din greu rahatul chinezesc. DOCTORI, nu bucătari făcuți la normă pe un colț de masă, sau pipițe analfabete, venite din cine știe ce colț de lume, care au ajuns să împartă oamenii în râioși şi alții după bunul lor plac! Băăă, sunteți în țara asta, pe care încă o cheamă România, nu China!

Și dacă tot vorbesc frumos, i-aș ruga pe cei de la DSP București, să-și arunce un ochi în cârciuma aia, să vadă cum gătesc și, mai ales, DIN CE GĂTESC micuții de acolo. Asta așa, când au timp, mai ales că și la DSP, tot doctori lucrează.
L-aș întreba pe doctorul Raed Arafat, care mănâncă și el tot pe apucate, de vreo lună și jumătate, cum ar reacționa când un puțulache oarecare, i-ar spune că nu-i aducea mâncarea că… e doctor covidos?

Îl întreb pe distinsul Ambasador al Republicii Populare Chineze în România, domnul Jiang Yu, dacă este de acord cu purtarea conaționalilor săi, care îl fac de căcat cu multă grație, atât pe el cât și pe restul chinezilor de treabă, dacă n-ar trebui să-și ceară, măcar formal, scuze celor jigniți de comportamentul Wu Xinghezilor. Dacă-i trebuie, am numele lor și sunt simplu de găsit. Dar poate s-o facă public, e mult mai bine.

Și nu în ultimul rând, aș vrea să le spun și celor care își comandă mâncare la Wu Xing, că în România șobolanul nu se mănâncă, indiferent cât de bine feliat ar fi. Nici pisicile, nici măcar câinii nu întră în obiceiul nostru alimentar.

Sănătate domnilor doctori, sărutmâna doamnelor doctor, aveți grijă de voi ca să puteți avea grijă de noi.

Cât despre nesimțirea chinezească, avem noi grijă să fie cunoscută peste tot!

RĂZBUNAREA PORCILOR

Vacile au fost ucise de Boala Vacii Nebune.
Porcii au fost uciși de Pesta Porcină.
Găinile ai fost ucise de Gripă Aviară.
Oamenii mor ACUM, de Coronavirus…

Pentru pesta porcină EXISTA VACCIN. UE a hotărât să nu vaccineze porcii pentru că… oamenii ar deveni imuni. O tâmpenie? Nu, o DECIZIE.
Pentru boala vacii nebune EXISTĂ VACCIN. UE a hotărât să nu vaccineze vacile. Altă decizie. Bună…
Pentru gripa aviară EXISTĂ și A EXISTAT VACCIN. UE a hotărât să nu vaccineze păsările.
Sigur că și pentru Covid 19 EXISTĂ VACCIN, dar ceva trebuie VALIDAT. Ce? Se schimbă fața lumii, se aşteaptă ca pandemia să ajungă în ţările arabe, să nu mai extragă nimeni petrol? S-a inventat CEVA care trebuie să schimbe totul? Automobilil electric? Trebuie distrusă Italia? Spania? Cine, CE-ȘI DOREȘTE? Poate se dorește implementarea Noii Ordini Mondiale, a Guvernului Mondial, a unei noi religii?
După fiecare epidemie, cea de ciumă, de pestă porcină, de holeră, de SIDA, s-a schimbat ceva… Ce se va schimba acum?

Scriam în urmă cu puțin timp articolul VALIDAREA. Cu sânge și moarte… O grămadă de indivizi m-au înjurat agramat, cum m-au înjurat și pentru Moarte bătrânilor, așa vrea FMI-ul și Uniunea!, m-au învinuit de propagandă rusească, de conspiraționism, ba mai mult, un băiat di pişti Priut, Vlad Dabija, se întreba candid dacă “Nu ar fi frumos să raportăm autorităților acest articol?” Fără să-i pomenesc nimic despre origini, i-am sugerat lui Vlad Dabija să raporteze ce șî undi vrea el.
Aici le mulțumesc celor peste 40.000 de cititori, care au citit și apreciat articolul meu.

În spitale, e mai mult decât  bulibășeală. La Suceava, e jale, la Craiova la fel, și, mai nou, la Ploiești. Iată ce spune medicul Dan Oprea, medic primar chirurg, la Spitalul Județean Ploiești, care “este primul medic ploieștean care spune adevărul despre degringolada din sistemul medical prahovean. Despre teamă doctorilor de a primi în spitale pacienții care ar putea fi infectați cu COVID -19. Doctorul Oprea a postat, în această dimineață, pe pagina sa de facebook, povestea pacientului ajuns azi noapte la UPU – Ploiești cu febră și care venise din Germania la începutul lunii martie. (VEZI AICI TOT ARTICOLUL)

Dr. Dan Oprea SIJ Ploiești

“Eu sunt de garda astăzi, la Chirurgie-SJU Ploiești – spune doctorul Oprea, care prezintă situația de la acest moment din SJP (Spitalul Judeţean Prahova). Am întrebat la sală dacă avem echipament de protecție. Avem, dar incomplet, deci nesigur. Dacă trebuie să operăm, vom fi contaminați. Nu s-a sinchisit nimeni, până astăzi, să ne facă un instructaj, măcar elementar. Management de spital, managementul unor astfel de situații, ZERO!
Avem poliție și armată pe străzi, să oblige oamenii să stea în casă și să încaseze amenzi.
În spital nu este nimeni care este în stare să gestioneze această pandemie. Este stare de urgență, pentru cine? Fiecare face ce vrea mușchiul lui. Unde sunt epidemiologii, cei de la protecția muncii, managerii, (avem așa ceva?). În case ca șoarecii… rezolvă problemele prin telefon. Au familii și au dreptul la sănătate. DAR NOI? Avem doar obligații? Nu avem dreptul la protecție, la sănătate?
Se testează 10.000 de bucureșteni, pentru că așa vor unii profesioniști din sănătate, ministerul se delimitează de această acțiune… este anarhie, sau ce?
Mai exista instituţii ale statului valide şi apte să acţioneze? Există o strategie, un plan de acţiune articulat şi coerent? Sau Dumnezeu cu mila? Dumnezeu dă, dar nu băgă în traistă? Cum facem? Ştie cineva?”
POLIȚIA A MAI DESCHIS UN DOSAR PENAL
Prefectura și DSP Prahova au aflat imediat de postarea și strigătul doctorului Dan Oprea și ne-au confirmat că „În cazul SJUP este demarată ancheta administrativă pentru a se stabili dacă au fost respectate toate măsurile”.

Evident. Altfel nici nu se putea. Omerta, legea tăcerii a fost instituită legal, nimeni n-are voie să mârâie împotriva Statului, s-au dat deja două ordonanțe militare, mâine se va da a treia. Și tot mâine, la ora 8,30, medicii de la secția de chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Ploieşti, vor intra în grevă. (AICI)

Revenim la porcii noștri

Aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la 1 ianuarie 2007. Această dată a fost propusă la summitul de la Salonic din 2003 și confirmată la Bruxelles pe 18 iunie 2004. Raportul de țară privind progresele României din octombrie 2004 a afirmat de asemenea, data de 1 ianuarie 2007 ca dată de aderare pentru România și Bulgaria. Cele două țări au semnat Tratatul de aderare pe 25 aprilie 2005 la Abația Neumünster din Luxemburg. Până la data aderării, România a încercat să aplice cam toate directivele Uniunii, una dintre ele fiind Interzicerea vaccinări contra pestei a porcilor.

Abia în 2006 apare și Hotărârea Guvernului nr. 1.700/2006 pentru aprobarea Programului strategic privind monitorizarea, controlul și eradicarea pestei porcine clasice în România. Până atunci, guvernanții au avut grijă ca vaccinul să dispară din farmacii. La punctul 1.4. Din HG 1.700/2006 scrie: “Vaccinarea porcinelor domestice împotriva pestei porcine clasice a fost interzisă pe teritoriul României, în gospodăriile populației, în anul 2003, iar în exploataţiile comerciale, în anul 2005”.

După ultima epidemie de pestă porcină, din 2019, Radio România Actualități mânca rahat guvernamental cu patru guri, spunând, citez de pe situl lor,- “Pesta porcină nu are tratament și nu exisă vaccin pentru ea!”  Dă clik pe text si vezi tembelism guvernamental de înaltă clasă!

La fel s-a întâmplat cu gripă aviară. Anumite firme, apropiate puterii de atunci, s-au îmbogățit peste noapte de pe urma gripei aviare, producând antiseptice și, mai ales, organizând puncte de dezinfecţie pe drumurile din România, puncte prin care treceau obligatoriu mașinile, chipurile să se dezinfecteze. În realitate, substanța cu care erau dezinfectate era, pur şi simplu, APĂ CHIOARĂ! Atunci, firme obscure de cleanning, cu trei angajați, au devenit peste noapte multimilionare.

Ce spun specialiștii lor

Prof. Dr. Sucharit Bhakdi este unul dintre cei mai mari specialişti în boli infecțioase din Germania. El afirmă că s-a întâmplat un lucru grav: faptul că în numele pandemiei COVID-19, multe state au luat măsuri extreme “grotești, absurde și foarte periculoase”. Expertul mai spune că speranța de viață a milioane de oameni este redusă, pentru că activitatea socială este cea care îi ajută pe oameni să-și dorească să trăiască cât mai mult. Astfel, oamenii nu mai călătoresc, nu se mai duc la serviciu, nu mai socializează, nu se mai duc la teatru, la filme etc. (Interviul original AICI, dar a circulat tradus și subtitrat pe whatsapp.

TGcom24 este o televiziune de ştiri italiană, a grupului Mediaset. Pe site-ul acestei televiziuni, putem citi următoarea ştire, publicată pe 20 februarie 2020. Cu o lună înainte de Jocurile Mondiale Militare din orașul chinez Wuhan (octombrie 2019) şi cu cel puţin 2-3 luni înainte de apariţia epidemiei mondiale de coronavirus, au fost organizate exerciții militare pentru a simula o posibilă amenințare bacteriologică numită… „coronavirus”! (Vezi aici) 

Știrile vin continuu, pe toate posturile de știri, pe canalele comerciale, sunt din ce în ce mai mulți părerologi care “știu totul”, știu cu ce se mănâncă Covidu, cum se spală, cum se schimbă pijamaua în caz de diaree și ce spun Trump, Mercal sau Kim Jung-un. Dacă stai pe știri două ore, în următoarele cinci, te închizi în debara, la întuneric. Dar, dacă te uiți pe stradă, lumea n-are treabă! Copiii joacă fotbal printre blocuri, bărânii stau la șuetă, la soare, să se umple de vitamina D, babele și-au modificat cartea de identitate și o prezintă în copie falsificată Poiliției, cu anul nașterii în minus cu cel puțin zece ani, iar amicul meu, intrat bine în zona de risc, adică proaspăt pensionar, ce a împlinit nu demult 65 de ani, se plimbă prin Gara de Nord, să-și “cumpere presa”, (îmi trimite și poze!) și-mi spune că îi e dor de… glasul roților de tren! (Mesaj personal: Nas urât, stai dracu’ acasă, că mori nevinovat, cu declarație de deplasare cu tot!)

Se moare peste tot și la noi, cazurile de infecţie se înmulțesc, guvernele devin din ce în ce mai ineficiente, iar noi, ăștia care stăm acasă, ne căcăm pe noi de frică, aşteptând să ne vină rândul la crematoriu…

În tot acest timp, porcii uciși aiurea se răzbună. Şi vacile. Şi păsările…

 

PS: În timp ce scriam acest articol, multhulitele Antene, au strâns peste trei milioane de euro, pentru spitale din România! Bravo! Restul televiziunilor, nimic? Că guvernul doarme oricum…