Azi dimineaţă a apărut o ştire:
Ioan Gyuri Pascu a murit în locuinţa fostei sale soţii, din cartierul bucureştean 23 august. Actorul suferea de diabet. La ora 4 dimineaţa i s-a făcut rău, iar soţia a sunat la ambulanţă. Medicii au încercat să îl resusciteze timp de 45 de minute, însă fără rezultat. Trupul neînsufleţit al lui Ioan Gyuri Pascu a fost preluat de legişti, care vor stabili cauza decesului.
N-am fost prieten cu Ioan Gyuri Pascu. Ne cunoşteam demult, de când am făcut matinal la 7 ABC, ne-am intersectat de câteva ori şi am băut niște cafele împreună. Pe urmă ne-am întâlnit doar întâmplător. Ce faci? Trăiesc, spre disperarea unora. În rest? În rest… cum ştii. Îmbătrânesc, ca şi tine. Bine pa! Pa! Da, e adevărat, îmbătrânim, încet dar sigur, iremediabil. Când pleacă unul din generaţia mea, mă apuca toţi dracii. Televiziunile îi face pe „repede înainte” un necrolog în imagini, cu secvenţe din spectacole, cu rânjete şi aplauze. Cam atât. Peste câteva zile, va fi uitat. Nici măcar nu-l au pregătit, cum îl au la bătrânii actori. Necrologul lui Radu Beligan a stat vreo cinci ani în arhivele televiziunilor, în stând by. Din când în când, mai adăugau câte ceva. Montajul final a fost făcut în ziua morţii. Pentru Gyuri s-au apucat să caute azi dimineaţă. Va fi scurt, doar aşa, în trecere, pentru că mult mai important e Johannis, Ciolos şi toată pleiada de no name-uri care apar politic la tv.
Ce poţi să spui în asemenea momente? Că-ţi pare rău, că era aşa şi pe dincolo, că a fost într-un fel, că… bla, bla, bla. N-ajută la nimic, nici pe el, nici familia, nici arta, nimic. A plecat, e bun plecat…
Bine, pa! Pa…
Dragoş Vasilescu 